Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanțare în valoare totală de 62,54 milioane de lei (12,57 milioane de euro) cu alte 29 de entități publice, pentru investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.
Contractele, semnate în cadrul Programului-cheie 1 - Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, parte a Fondului pentru Modernizare, vizează proiecte de construcție de parcuri fotovoltaice, care vor produce energie curată pentru autoconsumul instituțiilor publice. Prin aceste proiecte, se va instala o capacitate totală de 9,13 MW.
Astfel, școli, spitale, primării și alte instituții publice din România vor deveni producători de energie, o transformare profundă care aduce independență energetică, costuri reduse și o administrație mai eficientă.
Din valoarea totală a celor 29 de proiecte finanțate, 56,25 milioane de lei (11,31 milioane de euro) provin din Fondul pentru Modernizare.
Pe listă figurează și comuna Fundeni cu proiectul “Înființare parc fotovoltaic comuna Fundeni, județul Călărași” care va beneficia de o finanțare nerambursabilă în valoare de 2.515.221,48 lei din Fondul pentru Modernizare.
“Vești extraordinare pentru comuna Fundeni!
Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru construirea unui parc fotovoltaic în comuna noastră, cu sprijinul Ministerului Energiei! Proiectul va beneficia de o finanțare nerambursabilă în valoare de 2.515.221,48 lei din Fondul pentru Modernizare.
Acest parc fotovoltaic reprezintă un pas important către un viitor mai verde și mai eficient energetic. El va contribui la iluminatul public, dar și la alimentarea unităților de învățământ și a altor instituții publice, reducând semnificativ costurile și impactul asupra mediului. Investim în energie curată pentru o comună mai modernă și mai independentă energetic!”, susține primarul Gheorghiță Cărtușanu pe pagina de Facebook a Primăriei Fundeni.
Aceste investiții permit autorităților locale să devină producători de energie regenerabilă, cu impact direct în bugetele comunităților și în calitatea vieții cetățenilor.
În multe cazuri, capacitățile instalate acoperă până la 70% din necesarul energetic al instituțiilor publice, ceea ce înseamnă facturi mai mici și mai mulți bani pentru investiții publice.

