Călăraşi / Primăria pregăteşte documentaţia pentru proiectul cu finanţare REGIO privind modernizarea infrastructurii căilor de rulare a transportului public local – str. București și Prel. București

Unul dintre proiectele cu finanțare europeană aflate în pregătire de către Primăria Municipiului Călărași este cel destinat reducerii emisiilor de carbon în municipiul Călărași  prin modernizarea  infrastructurii căilor de rulare a transportului public local-str. București și prelungirea București, acesta reprezentând componenta de infrastructura, una dintre cele trei componente necesare în vederea obținerii finanțării,  împreună cu cea a mijloacelor de transport și a sistemului de managementul traficului.

 

Durata estimată pentru realizarea documentației tehnice este sfârșitul lunii mai 2018. Această vizează lucrări de modernizare a căii de rulare, amenajarea trotuarelor (a zonelor pietonale) și spațiilor verzi situate de-a lungul străzii, sistem de colectare și scurgere a apelor pluviale (guri de scurgere), amenajarea unei benzi de circulație specială pentru transportul public, amenajarea stațiilor de autobuz pentru călători, mobilier urban, semnalizare rutieră verticală și orizontală.

Astfel, în directă concordanță cu asigurarea calității traficului urban, remedierea deficiențelor existențe are următoarele obiective:

 • Asigurarea unei infrastructuri rutiere moderne, de calitate care să ofere premisele utilizării transportului public;

 • Asigurarea circulației fluente între importantele puncte de interes: cartiere de locuințe, spații comerciale, spații de agrement etc.;

 • Dimensionarea capacității de circulație funcție de necesitățile de circulație;

 • Asigurarea creșterii siguranței călătorilor și pietonilor, precum și reducerea numărului de accidente rutiere;

 • Creșterea confortului în trafic, reducerea poluării și reducerea costurilor de întreținere și reparații.

În ceea ce privește asigurarea unei infrastructuri care să ofere  o trecere mai rapidă în intersecțiile semaforizare a vehiculelor de transport public – proiectul de față este corelat cu un alt proiect, cel care se adresează înființării unui sistem de management al traficului performant, aflat de asemenea, în pregătire. 

Primar,

Daniel Ștefan Drăgulin

  

Grădiştea / Două proiecte importante vor fi finanţate din fonduri europene şi guvernamentale

corbu 4 aprilie

Pe contul personal de facebook, primarul Constantin Corbu a anunţat în această lună că două proiecte cu impact major în comuna Grădiştea vor fi finanţate din fonduri europene şi guvernamentale.

 

La începutul lunii aprilie, primarul Constantin Corbu a fost înştiinţat că a fost adoptată cu unanimitate de voturi de către Comisia nr. 1 a Consiliului Tehnico – Economic al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) Hotărârea 3 / 14 / 23.03.2018 cu privire la aprobarea documentaţiei tehnico – economice la faza Proiect Tehnic şi detalii de execuţie pentru obiectivul de investiţii: Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Cămin Cultural din satul Grădiştea, comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi”. „În sfârșit, după 5 ani de muncă și modificări la Proiectul de reabilitare și modernizare a Căminului cultural din comuna Gradistea, Compania Națională de Investiții a aprobat Proiectul Tehnic. Urmează să se pună în achiziție publică pentru execuție acest obiectiv de către CNI și apoi execuția propriu zisă. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, inclusiv Companiei Naționale de Investiții!”, a fost mesajul postat pe facebook de primarul Corbu.

 

O altă veste bună pentru locuitorii comunei Grădiştea  a sosit pe 12 aprilie. “Stimați cetățeni, vă informez că astăzi am primit comunicarea de la AFIR, prin Programul PNDR, despre faptul că a intrat la finantare proiectul Stație de epurare, canalizare și potabilizarea a apei în satul Gradistea, fapt ce mă bucură și mă determină să lupt în continuare pentru finanțarea tuturor proiectelor depuse.”, este cel de-al doilea mesaj postat pe contul personal de facebook de către primarul Constantin Corbu.

Pe 28 martie 2017, Primaria Grădiştea a depus la sediul AFIR Cererea de finanţare cu titlul „Modernizare Gospodărie de Apă şi Înfiinţare staţie de tratare apă în satul Grădiştea, comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi” şi „Înfiinţare reţea de canalizare cu staţie de epurare în comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi”.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.410.134 euro.

Proiectul este aferent sub – măsurii 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii cu baza la scară mică”, parte integrantă din Măsura 7 „Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale, prioritatea: Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei şi a dezvoltării economice în zonele rurale”. Fonanţarea proiectului se va realiza prin PNDR 2014 – 2020, program cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi Guvernul României.

 

Camere de supraveghere video, în satul Grădiştea

Începând de joi, 19 aprilie, în satul Grădiştea a început operaţiunea de montare a nu mai puţin de 12 camere video, scopul principal fiind creşterea siguranţei şi prevenirea ciminalităţii în comună. Anunţul a fost făcut pe o reţea de socializare de primarul, Constantin Corbu. “Stimați cetățeni ai comunei Grădiştea! Începând de astăzi (n.r. joi, 19 aprilie) începe montajul camerelor de supraveghere în satul Gradistea, prin Proiectul "Puncte de supraveghere video în zona instituțiilor publice pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității în comuna Gradistea, județul Călărași- etapa I- sat Gradistea. Vor fi montate 12 camere pe satul Gradistea, în mare parte pe drumul național cât și echipamentele de monitorizare în Căminul Cultural. Speram că în 2019, printr-un alt Proiect vom extinde și în celelalte sate, ajungând la un total de 40 de camere de supraveghere pe total comună.”

Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi azi în şedinţă extraordinară, de îndată. Iată ordinea de zi!

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa extraordinară, convocată de îndată, joi, 19.04.2018, ora 15.30, în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul cu titlul „Managementul comun al riscului pentru reacții eficiente ale autorităților locale în situații de urgență” („Joint risk management for efficient reactions of the local authorities in the emergency situations”).

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea parteneriatului între UAT Municipiul Călăraşi și Municipalitatea Borovo, Bulgaria pentru depunerea și implementarea proiectului transfrontalier „W-TEN – Călărași – Borovo noduri bine conectate la rețeaua TEN-T de transport”

 

Primar, Drăgulin Daniel Ştefan

Primăria Călăraşi / Procentul de încasare al veniturilor proprii este mai mare cu 18,62%

Primăria Municipiului Călărași, prin Serviciul Taxe și Impozite Locale, a făcut a analiză a veniturilor înregistrate în anul 2018, de la începutul anului și până în prezent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Serviciul Taxe și Impozite Locale are înregistrate în evidență, la 31 martie 2018, un număr de 58.862 roluri, 3.799 persoane juridice și 55.063 persoane fizice, dintre care 2.865 persoane juridice active și 42.539 persoane fizice active. Rolurile active sunt cele care au matricole (bunuri sau înscrisuri) care generează creanțe bugetare, respectiv obligații de plată ale contribuabililor către bugetul local.

Procentul general de încasare al veniturilor proprii este cu 18,62% mai mare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, mai precis încasările la 31 martie 2017 au fost de 19,15 milioane lei, iar la 31 martie 2018 suma fiind 22,72 milioane lei.

Cea mai mare creștere a fost înregistrată la încasările veniturilor din proprietate (taxă de ocupare a domeniului public), mai precis la 31 martie 2017 fiind încasați 56.488 lei, iar la 31 martie 2018 440.182 lei, creșterea fiind de 679 %.

 

Situația comparativă a numărului contribuabililor care au efectuat plăți și a bonificațiilor acordate la data de 31 martie 2018, comparativ cu 31 martie 2017, se prezintă astfel:

31 martie 2017 31 martie 2018
Roluri cu plăți totale 19.211 20.916
Roluri cu plăți persoane fizice 18.291 20.015
Roluri cu plăți persoane juridice 920 901
Total bonificații din care: 952.018 lei 1.063.729 lei
-         Persoane fizice 421.855 lei 493.807 lei
-         Persoane juridice 530.163 lei 569.922 lei

 

Totodată, până la 31 martie 2018, 261 dintre persoane au plătit prin platforma electronică www.ghiseul.ro, suma încasată fiind de 109.046 lei.

În anul 2018, scadența primului termen de plată pentru principalele impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren și impozit pentru mijloacele de transport) a avut dată limită 2 aprilie 2018, dat fiind faptul că 31 martie a fost zi nelucrătoare. Al doilea termen de plată are scadența în data de 1 octombrie 2018, 30 septembrie fiind zi nelucrătoare.

 

BIROUL DE PRESĂ

Călăraşi / Bazinul de înot ar putea fi gata în decembrie!

Bazin inot

Reprezentanţii Primăriei Municipiului Călăraşi au anunţat pe pagina oficială de facebook a instituţiei că lucrările de construirea a bazinului de înot din incinta Complexului Sportiv Dunărea sunt aproape în grafic. “Lucrările la bazinul de înot avansează! Potrivit proiectantului, graficul de lucrări a fost decalat cu doar două săptămâni din cauza condițiilor meteorologice din ultimele luni. Bazinul de înot se construiește în incinta bazei sportive de pe bulevardul Republicii și va avea dimensiunile unui bazin de înot didactic.” este mesajul postat pe facebook.

Potrivit unor estimări, lucrările s-ar putea finaliza în decembrie, anul acesta.

Investiţia, care se ridică la peste 6.265.984 de lei fără TVA, este realizată prin CNI de către SC Construcţii Erbaşu SA. La sfârşitul lunii iulie 2017 a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie. Clădirea are un regim de înălţime de P+1, cu o suprafaţă construită de 840 mp.

Municipalitatea are ca sarcină finanţarea lucrărilor de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilităţi: apă, canal, gaz. De asemenea, Primăria se obligă ca, după realizarea obiectivului, să meţină destinaţia aceastuia şi să-l întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani, dar şi de a finanţa eventualele costuri suplimentare la această investiţie.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.