Vasile Iliuţă: Încercăm să reparăm ceea ce nu funcţionează

iliuta prezidiu

Preşedintele Copnsiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a declarat săptămâna trecută că Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi este o prioritate a actualului Executiv iar investiţiile care se vor realiza în continuare sunt determinate strict de problemele cu care se confruntă această unitate spitalicească. „Ştiu despre ce este vorba în cazul secţiei de pediatrie. Sunt de doi ani preşedintele Consiliului Judeţean şi am încercat la nivelul tuturor secţiilor să avem o situaţie clară în urma unei analize corect efectuate. Secţia nu are un singur medic, mai este şi doamna doctor, pensionară, sunt medici care fac de gardă în cadrul secţiei de pediatrie. Nu sunt probleme care să nu fie la nivelul meu semnalate. Ar trebui să ne lăudăm cu ceea ce vream să facem, nu cu ce am preluat aşa cum am preluat, şi cu bunele şi cu mai puţin bunele. Încercăm să reparăm ceea ce considerăm că nu funcţionează corect astăzi pentru serviciile medicale pe care noi, Spitalul Judeţean, le asigurăm cetăţenilor judeţului Călăraşi.” a spus Iliuţă care a mai precizat că a avizat încă de săptămâna trecută formarea a 4 comisii de concurs pentru recrutarea de noi medici. “Am avizat 4 comisii de concurs, mai sunt medici care vor veni. E vorba de un diabetolog, chirurg, cardiolog şi oncolog. Patru concursuri sunt deschise.” a conchis şeful CJ Călăraşi.

CJ Călăraşi a demarat lucrările la obiectivul Locuinţe de serviciu

CJ Locuinte serviciu

Consiliul Județean Călărași a început lucrările la obiectivul de investiții „Locuinţe de serviciu şi reţele tehnico-edilitare (alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale, electrice) şi circuite carosabile, pietonale, amenajare spaţii verzi, B-dul Nicolae Titulescu nr. 1 bis, Municipiul Călăraşi" .

Pe suprafaţa terenului de 1522,67 m.p. urmează a se construi un bloc prevăzut cu 30 de apartamente: subsol tehnic +P +4E repartizate, câte 6/ etaj, astfel:

- o gasonieră;

- un apartament cu 3 camere;

- 4 apartamente cu două camere;

Aria construită desfăşurată = 2805,32 m²;

Lucrări tehnico-edilitare:

- Alei carosabile: 360,38 m²;

- Alei pietonale: 125,24 m²;

- Împrejmuirea terenului: 107,39 m²;

- Amenajarea zonei verzi: 221,61 m²;

- Amenajare dale parcări înierbate: 353,58 m²;

- Platformă betonată gunoi: 15,75 m².

"Proiectele administrației județene prind contur. După procedurile ce au ținut de documentații, demarăm lucrările la fundația de pe Nicolae Titulescu. La această locație, Consiliul Județean, prin Agenția Națională de Locuințe, construiește un ansamblu de locuințe pentru specialiști, valoarea totală a investiţiei fiind de 5.493.112,88 lei fără T.V.A. Anul 2019 va fi unul al realizărilor obiectivelor cu care conducerea Consiliului Județean Călărași s-a prezentat în fața călărășenilor ", precizează Eduard Grama, directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul CJ Călărași.

 

Sursa Facebook Consiliul Judetean Calarasi

Vasile Iliuţă: 24 de UAT-uri au solicitat bani pentru funcţionare

Pentru trimestrul 3 al acestui an, suma totală solicitată de UAT-uri pentru funcţionare este estimată la 60 de miliarde de lei.

Vasile Iliuta 22 august

Preşedintele Consiliului Judeţean Vasile Iliuţă a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă că în urma rectificării bugetare iniţiate recent de Guver judeţului Călăraşi îi revine suma de 19.680.000 de lei însă doar 30 din Unităţile Teritorial Administrative (UAT-uri) vor primi sume de funcţionare. „Un lucru pe care l-am aşteptat cu mare interes a fost rectificarea bugetară. Am în faţă o formă de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice pentru judeţul Călăraşi căruia îi revine suma de 19.680.000 lei. 30% din localităţile judeţului vor primi sume de funcţionare, ceea ce înseamnă că nu sunt bani pentru cofinanţarea proiectelor europene. Am văzut în lupa politică dintre PSD şi preşedintele României, Klaus Iohannis că nu s-a întrunit CSAT şi nu se poate aproba rectificarea bugetară. Am văzut şi punctul de vedere al ministrului de finanţe, domnul Teodorovici care spune că nu e obligătoriu să se întrunească CSAT-ul pentru a fi o rectificare bugetară. Lupta dintre palate e destul de aprinsă. Nu ştiu ce se va întâmpla dar pot să vă spun că la nivelul judeţului Călăraşi avem o problemă de funcţionare la mai mult de jumătate din UAT-uri. Avem cereri de funcţionare a Primăriilor în sumă de peste 60 de miliarde de lei vechi care înseamnă funcţionarea până în luna octombrie, adică trimestrul 3. Dacă nu vor primi bani, să vedem ce putem face ca să asigurăm cofinanţarea pentru aceste primării. Funcţionarea înseamnă plata salariilor, a utilităţilor, a cheltuielilor pentru igienizarea şcolilor.” a spus Iliuţă care a mai precizat că „24 de UAT-uri au solicitat bani pentru funcţionare iar dintre acestea doar 6 vor primi bani.”

Liderul CJ a mai arătat că dacă situaţia va persista, cel mai probabil începând de anul viitor, instituţia pe care o conduce va încheia parteneriate cu primăriile „problemă” pentru asigurarea sumelor necesare cofinanţării proiectelor. „Vreau să vă spun că din luna septembrie 19 localităţi nu vor mai avea bani de salarii. Pentru viitor, cred că va trebui să facem parteneriate între Consiliul Judeţean şi primăriile cu venituri mici ca să putem să le susţinem cofinanţarea” a afirmat preşedintele Vasile Iliuţă.

Sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, diminuate cu ½ din excedentul la data de 31.12.2017, potrivit prevederilor art.6 alin (15), lit. B din Legea 2/2018

Consiliul Judeţean – 7.234.000 lei

Municipiul Călăraşi – 4.292.000 lei

Municipiul Olteniţa – 825.000 lei

Oraşul Fundulea – 449.000 lei

Oraşul Lehliu Gară – 255.000 lei

Căscioarele – 57.000 lei

Crivăţ – 30.000 lei

Cuza Vodă – 1403.000 lei

Dichiseni – 55.000 lei

Dor Mărunt – 1078.000 lei

Dragoş Vodă – 507.000 lei

Frăsinet – 145.000 lei

Fundeni – 5000 lei

Gurbăneşti – 380.000 lei

Ileana – 496.000 lei

Luica – 16.000 lei

Mitreni – 1.000 lei

Săruleşti – 698.000 lei

Sohatu – 124.000 lei

Spanţov – 197.000 lei

Ştefan cel Mare – 1433.000 lei

Total – 19.680.000 lei

Executivul CJ Călăraşi s-a întâlnit sâmbătă cu o delegaţie a localităţii Hogineşti din Republica Moldova

CJ Hoginesti

Zilele localităților județului Călărași sunt în plină desfășurare.

Astăzi, Executivul Consiliului Județean Călărași a primit delegația localității Hoginești din Republica Moldova, localitate înfrățită cu comuna Borcea.

"Am fost gazda fraților noștri de peste Prut în prima jumătate a zilei, timp în care au vizitat sala Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași și Muzeul Dunării de Jos.

Le-am arătat o parte din istoria județului și am împărtășit situații administrative similare. Îl felicit pe domnul primar Aniel Nedelcu Paturcă pentru faptul că reușește să țină strânse relațiile de prietenie dintre cele două entități", a precizat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.

Din delegația Republicii Moldova fac parte: Constantin Poștaru- primar, Andrei Golban- secretar, consilieri locali și directori de școli.

La întâlnirea din cadrul instituției noastre a participat și doamna senator Roxana Natalia Pațurcă.

Sursa Facebook Consiliul Judetean Calarasi

Ministerul Culturii și Identității Naționale a aprobat finanțarea proiectului Consiliului Județean Călărași "10 pentru CENTENAR"

Obiectivele proiectului includ: reactualizarea memoriei comunității privind evenimentele, personalitățile și locurile Marii Uniri, revitalizarea sentimentului patriotic și cultivarea valorilor naționale.

,,10 pentru Centenar" înseamnă desfășurarea a 10 activități - lecții de istorie în aer liber, parada Marii Uniri și a costumelor populare naționale, lansare de carte istorică, flash-mob, proiectii de filme istorice, dezvelirea unei plachete aniversare și ședință solemnă de consiliu județean, acțiuni educative - Zestrea Călărașiului.

Proiectul va incepe în luna septembrie și se va finaliza în decembrie, timp în care autorități locale, personal didactic, muzeografi, bibliotecari, elevi își vor da mâna pentru reușita celor 10 pentru CENTENAR.

Valoarea proiectului este 67.000 de lei.

Parteneri: Inspectoratul Județean Școlar Călărași, Direcția Județeană pentru Cultură, Palatul Copiilor Călărași , Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, Muzeul "Dunării de Jos", Biblioteca Județeană "Alexandru Odobescu".

Sursa Facebook Consiliul Judeţean Călăraşi

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.