E. Grama: Din punctul meu de vedere, nu cred că existe motive să aprobăm suma aferentă primei anuale pentru directorul SC Ecoaqua

E. Grama 12 septembrie

Vineri, 14 septembrie, pe ordinea de zi a şedinţei AGA a SC Ecoaqua SA Călăraşi ar putea figura şi propunerea Consiliului de Administraţie de acordare a unei prime anuale managerului societăţii, Cezar Neagu, în cuantum de 150 de mii de lei, contravaloarea a 12 salarii lunare. Miercuri, preşedintele AGA, Eduard Grama, directorul  Direcţiei Dezvoltare Regională şi Relaţii Externe din cadrul Consiliului Judeţean, acţionar principal al operatorului de apă şi canalizare mai sus menţionat a declarat că propunerea daca va fi înaintată AGA, va fi riguros analizată, considerând că din punctul său de vedere nu ar exista motive plauzibile ca suma să fie aprobată în condiţiile în care profitul înregistrat la 31 decembrie 2017 a fost de nici 300 de mii de lei. „La validarea situaţiilor financiare din luna mai, după cum ştiţi s-a constituit un provizion în sumă de 150 de mii de lei. Cel puţin pe mandatul meu, validarea ei acestei indemnizatii de către AGA va fi făcută după o analiză riguroasă. Din punctul meu de vedere nu cred că există motive, la acest moment, să aprobăm această sumă pentru că la finele anului trecut Ecoaqua a înregistrat un profit de 294.000 lei. Asta înseamnă că prima acoperă cam 50% din profit. La mijloc e şi o chestie de moralitate.” a declarat într-o conferinţă de presă Grama care a mai precizat „Consiliul de Administraţie împreună cu directorul general pot stabili aceste sume dar AGA poate valida sau nu eliberarea acestora”

CJ Călăraşi / V. Iliuţă: Le urez succes copiilor, răbdare părinților și înțelepciune corpului profesoral!

Vasile Iliuta scoala

Reprezentanții Consiliului Județean Călărași au participat la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar, transmițându-le copiilor și cadrelor didactice succese și realizări la toate competițiile educative. Pre;edintele Vasile Iliuţă a ales să fie alături de elevii şi cadrele didactice din cadrul Şcolii cu nevoi special decâarând prin intermediul unei postări pe pagina personală de facebook. “Astăzi, în prima zi de școală, am ales să fiu alături de micuții elevi ai Școlii cu nevoi speciale, să-i privesc în ochi și să le salut hotărârea și curajul de a păși în tainele învățăturii. Le urez succes copiilor, răbdare părinților și înțelepciune corpului profesoral!”

CJ Călăraşi / Vasile Iliuţă: Nu sunt de acord cu dubla legitimare a sportivilor!

Iliuta CSM Calarasi

Reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Călărași au participat vineri la o întâlnire cu conducerea Consiliului Județean Călărași, întâlnirea având ca subiecte principale activitatea sportivilor, performanțele acestora și cum se poate implica autoritatea județeană în sprijinirea funcționării clubului.

Mesajul președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost unul tranșant: "Vom susține toate disciplinele sportive care au legitimați copii din județul Călărași. Nu sunt de acord cu dubla legitimare a sportivilor, vreau să văd implicarea dumneavoastră, a antrenorilor, în atragerea elevilor din școlile călărășene către sport. Sumele cu care vă vom finanța activitatea vor fi destinate echipamentelor și primelor pentru campioni, nu pe cazări, mese sau semi cantonamente. Canotajul și boxul au rezultate remarcabile, felicit coordonatorii celor două secții și vă cer ca în zilele următoare să-mi puneți la dispoziție necesarul de echipamente".

Sursa: Facebook Consiliul Judeţean Călăraşi

S-a semnat contractul de finanțare al proiectului ROBG 481: Managementul eficient al situațiilor de urgență în regiunea transfrontalieră Călărași - Veliko Tarnovo

Miercuri, la sediul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a semnat contractul de finanțare al proiectului ROBG 481: Managementul eficient al situațiilor de urgență în regiunea transfrontalieră Călărași - Veliko Tarnovo.

ROBG 481

Partener Lider: Consiliul Județean Călărași

Partener 2: Municipalitatea Pavlikeni, Regiunea Veliko-Tarnovo, Bulgaria

Partener 3: Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași ”General de brigada Barbu Pârăianu”

Valoare totală a proiectului este de 949 799.45 euro.

Activitățile proiectului sunt următoarele:

Bulgaria - consolidarea malurilor râurilor din Pavlikeni: lucrări de reparație și reabilitare pentru îmbunătățirea conductivității albiei râurilor MIhalska și Lomya.

România - achiziționarea de echipamente de intervenție specializate: autovehicul pe șenile cu remorcă, în valoare de 300.000 euro, cu capacitate de rulare atât pe drumuri publice cât și pe teren accidentat (teren mlăștinos, canale de irigații, vaduri etc.) și în situații meteo periculoase (zăpezi abundente, viscol) - pentru ISU Călărași; un vehicul de teren echipat cu camere de vizibilitate redusă (infraroșu sau termic) - va fi utilizat pentru a interveni în situații de urgență atât pentru salvarea oamenilor, cât și pentru animale și poate fi folosit cu ușurință pentru observarea caselor, asigurarea și limitarea infracțiunilor contra proprietății, bărci echipate cu camere cu vizibilitate redusă (camera infraroșu sau termică) pentru intervenție și pază în zonele inundate, asigurând astfel accesul din apă; stație de lucru cu hartă GPS și aplicație pentru maparea zonelor de inundații sau de incendiu, care vor servi și pentru monitorizarea zonelor de intervenție în timp real și a intervenției personalului – pentru IJJ Călărași.

Vor fi organizate exerciții comune și vor fi elaborate și semnate parteneriate comune de către ambele regiuni.

Rezultatele proiectului vor contribui la o mai bună protecție a populației, în situații de urgență, prin acțiuni de prevenire și intervenție, iar numărul populați

Sursa Facebook Consiliul Judeţean Călăraşi

CJ Călăraşi / Peste 32 de mii de elevi şi preşcolari vor beneficia zilnic de lapte, corn şi mere

În cadrul Programului pentru şcoli al României, în baza Acordului-cadru de furnizare nr.8299/83/10.06.2016, încheiat pentru 3 ani şcolari, pentru anul şcolar 2018 – 2019 vor fi distribuite zilnic produse lactate fără adaos de lapte praf şi produse de panificaţie pentru un număr maxim de 32.690 elevi şi preşcolari.

Pentru distribuţia de fructe proaspete (mere) în instituţiile şcolare din judeţul Călăraşi este în curs de derulare procedura de achiziţie publică, pentru acelaşi număr maxim de elevi şi preşcolari. Merele vor fi distribuite pentru maxim 66 de zile de şcoală.

Implementarea celor două măsuri ale Programului pentru şcoli al României: distribuţia de lapte şi produse lactate şi distribuţia de fructe proaspete (mere) vor fi însoţite de măsuri educative aferente.

 

În baza H.G. nr.533/12.07.2018, pentru judeţul Călăraşi, în anul şcolar 2018 – 2019, sunt alocate următoarele sume:

2.877.000 lei – Total distribuţie lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf;

654.000 lei – pentru derulare măsuri educative care însoţesc distribuţia de produse lactate;

1.308.000 lei – Total distribuţie fructe şi legume proaspete;

654.000 lei – pentru derulare măsuri educative care însoţesc distribuţia de fructe;

3.068.000 lei – Total distribuţie produse de panificaţie.

Biroul de presă

Free Joomla templates by Ltheme