De o nobleţe sufletească ieşită din comun, Ştefan Niţu este omul, actorul, regizorul, călărăşeanul care răspunde prezent cu dragoste şi înţelegere la toate apelurile oamenilor care au nevoie de sprijin. Împreună trupa cu Trepte, proiect pe care l-a iniţiat în urmă cu 20 de ani participă la multe evenimente caritabile, spectacolele sale jucându-se cu sala plină.
La fel se întâmplă şi diseară când va urca pe scenă alături de un fost „treptist”, actorul Cristi Dionise. Amândoi vor da viaţă unui alt spectacol caritabil. Fondurile care se vor strânge îl vor ajuta pe micul Luca să continue cu succes lupta cu boala care nu-i dă pace.
Domnule Niţu, în ceea ce vă priveşte, am rămas plăcut surprins din cel puţin 2 puncte de vedere. În primul rând, pasiunea evidentă pentru teatru, în paranteză fie spus cred că v-aţi născut pe scenă şi tot de acolo veţi pleca într-o bună zi la cele veşnice. În al doilea rând, am văzut o mare bucurie de a lucra cu adolescenţii. Trupta Trepte este un proiect care se identifică numai cu dumneavoastră. În mod clar, veţi continua această muncă şi veţi mai produce şi alte generaţii de „treptişti”. Ce ne puteti spune în acest sens?
Mulţumesc mult pentru aprecieri. Chiam mă simt copleşit. Pasiunea asta a mea durează de mult timp. În cls a X-a, am început cu teatrul. Au trecut mulţi ani de atunci iar cu „Trepte” se fac 20 de ani de când am avut ideea de a înfiinţa o trupă de liceeni. M-a atras această „meserie” de mult timp, o iubesc cu adevărat. Într-o perioadă am renunţat la a mai urca pe scenă şi am stat jos pe scaunul regizorului. Îmi place să caut, să găsesc, să scot la suprafaţă de la fiecare elev tot ce are el mai bun. Îmi sunt foarte dragi copiii care vin aici. Lucrez cu drag, cu pasiune. Peste un număr de ani, m-am reîntors pe scenă, am reînceput să lucrez şi să reapar în spectacole. Între timp, spun asta, nu din răutate ci mai degrabă ca o spovedanie cât tot suntem în postul Paştelui, că mi-am făcut şi un masterat. Pentru cei care-şi pun astfel de întrebări, da, sunt absolvent de masterat şi sunt mândru de asta. Am terminat chiar cu 10 la Univ. Bucureşti, am făcut la Ştiinţele Educaţie – Pedagogie Alternative şi Artă Teatrală, am lucrat cu profesori la UNATC, acolo unde am urmat şi cursurile de teatru. Am învăţat multe de la aceşti profesori pentru ca la rândul meu să pot să le transmit şi eu elevilor mei cunoştinţele acumulate. Am simţit că vin generaţii din ce în ce mai bine pregătite iar eu parcă intrasem într-o zonă de uşoară plafonare. Atunci m-am decis să fac acest masterat, la buget, am terminat şi cu bursă. A fost ca o încununare a ceea ce am făcut până acum. Fostul meu profesor de teatru, Alex Vlad a venit la Călăraşi şi împreună am ridicat spectacolul Animale, spectacol pe care l-am jucat şi-l vom mai juca la Călăraşi dar şi pe scenele din Bucureşti şi din ţară.
Ce să spun...Îmi place să fiu acolo pe scenă, alături de copii. Mă bucur foarte mult că şi în ţară suntem la fel de apreciaţi ca aici, la Călăraşi. De fiecare dată când trupa Trepte joacă, sala e plină. Nu am avut probleme niciodată în privinţa asta. Miercuri plecăm la Făgăraş până duminică. Ar fi ca o „recompensă” pentru ei. Joi avem spectacolul „Sforăie în locul meu”, spectacol pe care-l vom prezenta în cadrul proiectului „Evadare în Artă”, un proiect destul de mare şi de îndrăzneţ, al unei colege din Făgăraş, Codrina Anghel. Noi suntem invitaţi speciali iar după aceea ne vom relaxa urmând ca duminică să revenim acasă.
Copiii au muncit mult ca să ajungă la această performanţă. Mă bucur că a existat înţelegere şi din partea conducerii care va suporta cheltuielile de deplasare.
Sunteţi un om al comunităţii, aţi dovedit-o de fiecare dată. Jucaţi pentru oameni, uneori pentru a le mai alina puţin şi suferinţele, jucaţi pentru a-i ajuta pe copiii care se află într-un anumit impas şi o faceţi cu o pasiune dar şi o dăruire ieşite din comun. De ce? De unde vine, această „poftă” de a fi în slujba oamenilor?
Cred că din familie, de la mama mea (n.r. uşor lăcrimează). Se fac 3 ani de zile de când nu mai e şi-mi vine foarte greu. Mama era foarte apropiată de oameni. Iubea mult oamenii, iubea credinţa şi ca o dovadă a ceea ce spun, mama mea a dat naştere la 7 copii. A avut norocul şi fericirea să aibă mulţi nepoţi, chiar şi strănepoţi. De acolo, cred că mi se trage această dragoste pentru oameni. Tot ce am făcut până acum a fost din plăcere, a fost voluntariat. Inclusiv munca la „Trepte”. Eu nu sunt plătit ca regizor aici. Nu primesc salariu nici ca actor deşi diseară voi urca pe scenă alături de un fost elev al meu, Cristi Dionise. Nu am cerut nici măcar un leu pentru asta. Îmi place să dăruiesc, să văd oameni care se bucură. Atunci când le ofer ceva şi văd că omul e bucuros, mă simt extrem de bine.
Recompensele financiare nu există sau sunt extrem de limitate. În schimb, cele sufleteşti sunt din belşug şi ele vă animă viaţa. Sunt convins că cei care au crescut sub privirile dumneavoastră în cadrul trupei nu v-au uitat şi nu ezită să vă transmită gândurile lor bune ori de câte ori au prilejul...
Aşa este. Ţin legătura cu mare parte din ei. Îmi scriu, mă sună, uneori mă simt atât de alintat pentru că-mi spun că datorită mie s-au dezvoltat şi au ajuns unde sunt, că am apărut în viaţa lor la momentul potrivit şi au învăţat multe de la mine, prin teatru. Satisfacţiile sunt într-adevăr imense!
Care ar fi rolul pe care aţi dori să-l jucaţi la Călăraşi, aici pe scenă?
În teatru, mi-a dat Bunul Dumnezeu bucuria să-l joc. Este Abel Znorko din “Variaţiuni Enigmatice”, un text de Eric Emmanuel Schmitt, un text cu care am făcut cunoştinţă cu mulţi ani în urmă. Eram prea tinerel atunci să fac acest rol dar mai apoi visul s-a îndeplinit. Mai exact în 2012. A fost şi o întâlnire fericită cu regizorul Mihai Lungeanu. I-am propus textul, am lucrat împreună şi mi-am satisfăcut şi această dorinţă. Jerzy Grotowski spunea că “esenţa teatrului este întâlnirea” şi într-adevăr după ani de zile de teatru îmbrăţişez această idee a lui Grotowski. Întâlnirea mea, întâmplătoare sau nu cu regizorul Lungeanu, a făcut să nască acest proiect pe care-l jucăm de ani de zile cu succes!
Diseară veţi fi pe scenă. Este un eveniment caritabil, toate fondurile care se vor strange vor fi donate unui copil care traversează un moment delicat. Încercăm cu toţii să-l ajutăm, să-i mai alinăm puţin suferinţa…
Cu ceva timp în urmă am răspuns unei “provocări” a Asociaţiei Pacienţilor Oncologici din Călăraşi. Doamna manager m-a chemat şi mi-a relatat acest caz. M-a rugat să găsim o modalitate de a strange bani pentru Luca, un copil cu o stare de sănătate precară. Atunci, l-am sunat pe actorul Cristi Dionise, am văzut cum stă cu programul şi am pornit la treabă ca să realizăm acest proiect, unul destul de amplu. În afara spectacolului propriu – zis, va mai avea loc şi o licitaţie. Cred că va fi o acţiune de amploare, cred că va fi o reuşită. Lasănd la o parte latura financiară, diseară 500 de oameni vor fi în sală şi fiecare va avea câte un gând pozitiv pentru Luca. Cu siguranţă acest copil îşi va reveni. Cred că mult mai important e să ne rugăm la Bunul Dumnezeu pentru sănătatea lui pentru că numai EL poate să facă minuni.
Mai pregătiţi ceva anul acesta?
După Făgăraş, vreau să încep imediat repetiţiile cu trupa Trepte. Am descoperit un cuplu „scenic”, format din Răzvan Bănescu, un „treptist” mai vechi şi Alexandra Culea, o actriţă ceva mai nouă şi mi-am amintit de un text, o comedie frumoasă „Încurcă lume”. Văzându-i, se pliază bine pe cele două personaje principale.
Eu aştept o altă propunere de la Bucureşti la UNATC pentru un nou proiect teatral în toamnă. Tot în plan personal am să vă dezvălui acum pentru că-mi face mare plăcere să mă întâlnesc cu dumneavoastră şi apreciez tot ceea ce faceţi, că intenţionez să scot primul meu volum de versuri. Fiul meu îşi doreşte să aibă în bibliotecă o carte de-a tatălui său. Sper să reuşesc. Am încercat să mai scriu, să-mi caut materialele, să le strâng şi dacă Bunul Dumnezeu va îngădui, până la sfârşitul anului, să pot ieşi şi cu volumul de versuri.
Cei care vor să calce pe urmele celor de la trupa Trepte, unde ar trebui să vă caute?
Aici, la Centrul Cultural. Niciodată n-am refuzat pe cineva. Eu nu fac preselecţii sau selecţii. Lucrez cu toţi copiii. Din fiecare încerc să găsesc partea bună, artistică şi s-o scot la suprafaţă. Este important ca lor să le placă. Mulţi însă sunt doar atraşi de mirajul scenei, nu neapărat că iubesc teatrul ci mai degrabă se iubesc ei văzându-se pe scenă. Aceştia după o perioadă scurtă renunţă. Rămân cei care doresc să evolueze, să se dezvolte prin teatru.
Am putea vorbi până mâine sau până la sfârşitul săptămânii, tot n-am putea epuiza toate subiectele. Aş vrea să-mi spuneţi ce intenţionaţi să le spuneţi diseară călărăşenilor care au venit să vă urmărească?
În primul rând le voi transmite mulţumirile mele pentru că nu atât de uşor să fii prezent într-o sală de spectacole. Fiecare are problemele lui. Renunţi la tine pentru câteva clipe şi asta e foarte important. De aceea le transmit încă de pe acum toate mulţumirile şi respectul meu că vin acolo pentru altcineva. Vin să se roage pentru altcineva, să fie alături de oameni care gândesc la fel. Acest gând va merge către acest copil, Luca, aflat într-un moment dificil al vieţii sale. Cu siguranţă se va însănătoşi şi-l vom avea alături de noi. M-aş bucura ca peste ani, să fie sănătos şi să vină la trupa Trepte.
Haideţi să fim cu toţii solidari şi să fim prezenţi la o manifestare culturală. Noi nu avem cum să existăm dacă nu avem public.
Mulţumesc şi mult succes!
