V. Iliuţă, despre Dan Alexa: I-am acordat tot sprijinul dar din păcate m-a trădat!

V. Iliuţă, despre Dan Alexa: I-am acordat tot sprijinul dar din păcate m-a trădat!

Antrenorul Dan Alexa a decis să pună capăt colaborării cu Dunărea Călăraşi, echipă pe care a condus-o în ultimii doi ani, şi după toate probabilităţile va deveni „principalul” echipei de primă ligă, Astra Giurgiu.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, s-a arătat surprins de decizia lui Dan Alexa declarând pentru www.arenamedia.ro că „Am avut încredere în omul Dan Alexa. Când trebuia să-l demit i-am acordat tot sprijinul meu dar din păcate după nici 7 zile m-a trădat”.

Sub conducerea lui Dan Alexa Dunărea a reuşit în vara anului trecut să promoveze în premieră în liga I, acolo unde n-a rezistat, din nefericire, decât un sezon.

Vom reveni

E. Grama: Drum bun, domnule Chirilă!

E. Grama: Drum bun, domnule Chirilă!

Declarațiile incendiare ale directorului, Eduard Grama, de la mijlocul săptămânii trecute, au generat nemulţumiri majore în "sânul" afacerii sportului de la Călărași.

Primul care a  încercat o justificare, organizând şi o conferinţă de presă în acest sens, a fost directorul CSM, Dumitru Chirilă, care, potrivit şefului Direcţiei Dezvoltare din Consiliul Judeţean Călăraşi, a reuşit "performanţa" de a nu justifica banii primiți de la CJ.

 „Am spus câteva lucruri în legătură cu managementul defectuos al directorului CSM Călăraşi şi aş vrea să aduc câteva completări. Suma alocată pentru CSM Călărași, în baza contractelor de finanţare, de către Consiliul Judeţean din 2010 până în 2018, deci timp de 8 ani, a fost de 5.946.050 lei, aceasta adăugându-se sumelor primite de la Minister ori Primăria Municipiului Călărași. Din păcate, nu regăsim o investiție reală efectuată  iar patrimoniul clubului arată deplorabil, fiind oglinda managementului ineficient al domnului profesor doctor Dumitru Chirilă.” a spus Eduard Grama care a continuat „În ceea ce priveşte banii nejustificati, totalizând 56 de mii de lei, lucrurile sunt simple și clare. În data de 29 decembrie 2017, conducerea CSM Călăraşi a fost înştiinţată de Consiliul Judeţean, în baza adresei nr. 20731, că trebuie să justifice suma de 100 de mii de lei, destinată premierii sportivilor cu rezultate deosebite obţinute în 2017, în competiţiile interne şi internaţionale, întrucât decontul cu nr. 850 / 28.12.2017 prezentat, nu făcea obiectul actului adiţional nr. 1 la contractul de finanţare nr. 6720 / 26.04.2017. Consiliul , prin Direcţia Economică, a revenit cu o nouă adresă nr.472 din 9 ianuarie 2018, anunţând CSM Călăraşi că s-a acceptat la decontare doar suma de 43.526 lei. Diferenţa de 56.471 lei trebuia restituită în regim de urgenţă. Urgenţa a fost atât de... urgentă încât Consiliul Judeţean a intrat în posesia acestei sume abia pe 15 mai 2018. Deci după aproape 4 luni de zile.

Dacă domnul profesor doctor Chirilă s-a poticnit în a justifica fabuloasa sumă de 100.000 lei, probabil că are emoții în a justifica și suma de cca 1.5 mil euro alocată în ultimii 8 ani, când nimeni nu l-a deranjat. Poate ne explică dumnealui cum a acceptat să țină cu dinții de un scaun atâţia ani, în asemenea condiţii vitrege de muncă. În realitate, domnul Chirilă transmite doar disperarea unui individ care trebuie să lămurească cu responsabilitate cheltuirea banilor publici. Nu încercaţi să vă împăunaţi cu performanţele unor sportivi minunați,  parte a unor secţii conduse cu profesionalism de antrenorii CSM! Sportivi cărora le-ați oferit condiţii improprii de hrană ori antrenament, însă pe care i-ați folosit ca un bun paravan ca să vă acopere nereușitele manageriale. Împăunaţi-vă, domnule Chirilă, cu modul dezastruos în care arată patrimoniul pe care îl gestionaţi și care vă reprezintă, de fapt, activitatea, cârpeli și peticiri la Hotelul Sport, baza de canotaj, sala de lupte libere etc., acestea sunt ,,investițiile’’ CSM! Aceste imobile, aflate într-o stare deplorabilă, arată de fapt performanţa pe care o aveţi în calitatea dumneavoastră de manager, modul în care ați utilizat sumele alocate.”

În legătură cu terenul sintetic din incinta Complexului Sportiv Dunărea, Grama a subliniat „Investiţia realizată de Primăria Călăraşi pe terenul MTS, aflat în administrarea CSM Călăraşi, estimată la peste 100 de mii de euro, este înregistrată în contabilitatea CSM-ului sau a Primăriei Călăraşi? Sau poate sunt sume „în curs de clarificare”? Sau este cam ilegală iar faptul asta vă neliniștește atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropriați? Acei apropiați alături de  care promovați aceleași gen acuze la adresa mea. Probabil Grama se face responsabil, cel mai probabil, şi de golul marcat de Hermannstadt în minutul 97. Repet, ca să înțelegeți, rolul meu la acest club de fotbal este de a verifica cum se cheltuie banii alocați, atenție,  pentru investiții și nu pentru salarii, de către Consiliul Judeţean. Restul sunt doar povești aruncate în spaţiul public, neadevăruri, dezinformări, manipulări.”

Grama a avut şi un mesaj pentru directorul Dumitru Chirilă. "Rămân la ideea că oameni ca dumneavoastră, domnule Chirilă, trebuie să demisioneze din onoare, pentru a mai primi respect înainte de a pleca cu coada între picioare. Sportivii de excepție ai CSM, alături de antrenorii lor minunați, vor face performanță și fără dumneavoastră, cu siguranță în condiții mult mai decente.

Cunosc mulţi indivizi cărora, cu timpul, li s-a dezvoltat simţul proprietăţii funcţiei, încât au impresia că fără ei nu există viaţă. Există viaţă şi după dumneavoastră şi cred că una mult mai frumoasă și sigur mai cinstită. Deveniţi penibil cu fiecare zi pe care o ocupaţi în această funcţie. Nu am crezut că în 2019 vor mai exista oameni cu un comportament slugarnic, de gașcă, așa cum l-aţi manifestat în conferinţa de presă, răspunzând prin ode acelui telefon. Penibil! Ați fost obișnuit ca aceste obiceiuri jenante să vă dea impresia rămânerii în funcţie. Drum bun, domnule Chirilă!", a mai precizat Eduard Grama.

E. Grama: Am obligaţia să verific banii Consiliului Judeţean. Cât sunt la club, vă spun, garantat, că nu vor avea acces la bani

E. Grama: Am obligaţia să verific banii Consiliului Judeţean. Cât sunt la club, vă spun, garantat, că nu vor avea acces la bani

Retrogradarea Dunării în liga a 2-a, după doar un singur sezon petrecut pe prima scenă fotbalistică a ţării, a stârnit un val de furie în spaţiul virtual. Călărăşenii s-au dezlănţuit pe Facebook lansând o serie de acuze nu doar la adresa jucătorilor sau a antrenorului Dan Alexa, în colimatorul lor intrând şi Eduard Grama. Directorul Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean, instituţie care l-a şi trimis pe lângă stafful executiv să urmărească modul de cheltuire a sumelor investite, a fost supus unui adevărat tir de acuze, care mai de care lipsite de adevăr.

 

Miercuri, Edi Grama a dat o replică tăioasă celor care „l-au înjurat” absolut nemeritat, demontând toate acuzaţiile legate de cheltuirea nejudicioasă a banului public. „Aş vrea să clarific două lucruri care sunt esenţiale. Aş vrea să punem şi capăt zvonurilor care circulă în acest oraş pitoresc, plin de oameni inimoşi. În primul rând, noctura de pe Giuleşti nu ne-a costat nimic. Ea vine cu valoare zero. În urma discuţiilor purtate de domnul preşedinte Iliuţă cu conducerea CS Rapid, nocturna a fost demontată şi va fi adusă la Călăraşi şi ulterior montată pe banii Consiliului Judeţean. Repet, nocturna nu a fost cumpărată de Consiliul Judeţean.

În al doilea rând au fost multe afirmaţii gratuite făcute pe seama salariilor fotbaliştilor şi a staffului tehnic, banii care ar fi provenit din bugetul Consiliului Judeţean. Este o informaţie falsă pentru că banii au venit EXCLUSIV din drepturile TV, bani care au fost gestionaţi foarte bine. Acest club, înfiinţat cu mulţi ani în urmă, a beneficiat de acelaşi buget dar cu performanţe greu de imaginat, pentru Călăraşi, în liga a 3-A. Dar la momentul respectiv era linişte, toată lumea era mulţumită” a spus Edi Grama care a continuat „Când am venit prima oară la stadion s-a spus că nu ştiam nici măcar unde e stadionul. Nu sunt pasionat de fotbal şi n-am venit să fac performanţă ca persoană fizică. Sunt trimisul Consiliului Judeţean pentru a gestiona banii şi pentru a arăta călărăşenilor că se poate face performanţă şi cu sume mult mai mici decât au fost alocate echipei în anii 2014,2015 şi 2016. Dacă la nivelul anului 2015, salariile jucătorilor erau de 2000 de lei dar bugetul alocat era identic cu cel din 2017 şi asta vi se pare normalitate, atunci ne repliem la 2015 pentru „normalitate”. Să nu uităm că aici nu existau canalizare, vestiare. Acest imobil în care ţinem conferinţa de presă era insalubru. Nu aveam grupe de copii şi juniori. Acum avem 160 de copii. Emulaţia s-a creat, prin urmare. Cred că toţi ar trebui să fim alături de echipă şi s-aveţi încrederea că banii pe care-i alocăm sunt exclusiv pentru copii şi juniori, pentru realizarea de investiţii. Bugetul se va diminua dar va fi unul care va asigura continuarea performanţei. Mergem înainte ca să promovăm în liga 1.”

Grama a mai menţionat că oricine este interesat poate intra în posesia documentelor contabile ca să verifice modul în care s-au cheltuit resursele financiare al Dunării în campionat. „Oricând putem pune la dispoziţie documentele. Toate cheltuielile sunt transparente, toate plăţile sunt făcute prin conturi bancare. Deci, totul este la vedere. S-a vorbit despre comisioane plătite. Nu există bani plătăţi pentru aşa ceva. Nu există sume cheltuite pe transferuri de jucători. Repet, salariile jucătorilor au fost acoperite din sumele primite din drepturile TV!” a mai susţinut Eduard Grama.

„Vom arăta că se poate face o bază sportivă competitivă”

Reprezentantul Consiliului Judeţean a mai afirmat că investiţiile realizate vizează crearea unei baze sportive competitive care să creeze un cadru pentru performanţă în rândul copiilor şi juniorilor. „Vom arăta că se poate face o bază sportivă pentru că nu a existat aşa ceva la Călăraşi. Nu s-a investit nici un leu până să vină Consiliul Judeţean prin preşedintele Iliuţă care a spus răspicat care sunt obiectivele. Această bază va fi destinată performanţei. Că vom fi noi sau nu, copiii noştri vor face performanţă! Citeam deunăzi că la ce ne-ar mai trebui nocturnă dacă echipa a retrogradat. Noi trebui să facem, repet, o bază sportivă competitivă. Vă spun că nu am avut copii şi juniori, nu am avut antrenori motivaţi. Erau plătiţi, în schimb, la 3 luni. Întrebarea e simplă: Unde sunt banii alocaţi clubului în 2014, 2015, 2016, 2017? Cred că o să aflăm acum. Dosarele sunt la Poliţie. Toată lumea-i mulţumită, eu sunt cel mai fericit. Nu cumva cei care azi ne critică au reminiscenţe din...cele 2 tone de banane facturate pe lună? Transformaţi din consumatori de banane în scriitori profesionişti. Noi am schimbat regulile în 2017. Atunci, la AFC Dunărea plăţile către jucători se făceau din casieria unităţii. Să ne aducem aminte, în documentele din 2016 să identificăm lunile în care erau ridicaţi cash 1 milion de lei. Cine a ridicat aceşti bani? Strigăm hoţii când noi suntem hoţi? Hai să le clarificăm!” a mai spus Edi Grama care a continuat „Să vă dau un exemplu. Medicamentele şi suplimentele pentru efort costau atunci 70 de mii de lei lunar. În liga a 3-a! Acum în liga 1, cheltuielile au fost de 2000 de lei la 3 luni. Unde sunt banii? A venit clipa ca fiecare „personaj” care a condus echipa în liga a 3-a, liga a 2-a să înţeleagă că nu se mai poate. Gata, totul s-a oprit! Nu mai au acces la bani, nu vor avea acces nici la invitaţii Pentru că aceşti „suporteri” vehemenţi, cunoscători de fotbal sunt primii care sunau pentru invitaţii. Iar biletul costa 5 lei! Lumea nu identifică stadionul cu preşedintele clubului Brişan ci cu Grama. De ce? Pentru că ceream să se plătească biletele. Cei care cereau invitaţii, în liga a 2-a vor plăti bilete. Se vor schimba regulile jocului!”

„Nu voi plăti pentru şantaj”

Directorul Direcţiei Dezvoltare a mai avut un mesaj pentru cei care l-au blamat, cu precădere, în spaţiul virtual. „Haideţi să nu mai facem acuzaţii: A luat Grama comisioane, a luat Grama banii de la Consiliul Judeţean şi i-a dus la club dar nu ştie să-i gestioneze. Nu! Cei care fac acuzaţii, au gestionat clubul. Cei care primeau bani erau plătiţi pe factură ca lucrurile să fie acoperite. Eu n-o să plătesc niciodată pentru şantaj. Nu sunt candidat, nu sunt ales public, n-am fost ales de cetăţeni. Am obligaţia să verific banii Consiliului Judeţean. Că mă atacă unul sau altul, nu mă interesează! Cât sunt la club, vă spun garantat că nu vor avea acces la bani” a mai afirmat Eduard Grama.

„N-a putut să justifice 56 de mii de lei”

Eduard Grama nu „l-a menajat” nici pe Dumitru Chirilă, directorul CSM Călăraşi care deţine, în proprietate, terenul sintetic de fotbal, situat în spatele terenului central şi realizat în urmă cu câşţiva ani de Primăria Călăraşi. În opinia sa, Chirilă s-ar fi opus în câteva rânduri ca acel teren să fie utilizat şi de copiii şi juniorii AFC Dunărea 2005 Călăraşi. „În spatele terenului de fotbal, există un teren sintetic care aparţine CSM Călăraşi. Am discutat la MTS iar disponibilitatea domnului Chirilă nu există. Un domn Chirilă, aflat la CSM, cu un buget până în 2017 de 15 miliarde de lei vechi doar din partea Consiliului Judeţean. Dânsul ne şantajează, trimiţând diverse persoane să dea copiii afară că trebuie să plătim chirie. Domnul Chirilă a ajuns la o vârstă la care ar trebui să facă un pas în lateral şi să lase loc tinerilor. I-am şi spus, între patru ochi, că nu se închide CSM-ul dacă pleacă acasă. Am dat de la Consiliul Judeţean 100 de mii de lei şi când am luat dosarul l-a puricat, n-a putut să justifice 56 de mii de lei” a răbufnit Eduard Grama.

 

V. Iliuţă: Şi acesta e unul din proiectele promise şi realizate!

V. Iliuţă: Şi acesta e unul din proiectele promise şi realizate!

Miercuri la prânz, preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă şi primarul localităţii Gurbăneşti, Sandu Manea, au tăiat panglica inaugurală a Drumului Judeţean DJ305, asfaltat de SC Drumuri şi Poduri SA Călăraşi pe o lungime de 5,6 km, lucrare finalizată cu fonduri din bugetul Consiliului Judeţean.

„Acest drum judeţean a fost asfaltat din fondurile Consiliului Judeţean, lucrarea fiind realizată de SC Drumuri şi Poduri SA, societate care are ca asociat unic Consiliul Judeţean Călăraşi. Încercăm să refacem în condiţii mult mai bune legătura dintre satul Valea Presnei cu centrul comunei. Pentru noi, Consiliul Judeţean, toate drumurile care nu au legătură bună, civilizată, cu centrul localităţii sunt priorităţi pe care ni le-am asumat în 2016 la preluarea mandatului. Cetăţenii sunt mai presus de toate, fiind beneficiari direcţi ai promisiunilor pe care dumneavoastră, domnule primar, vi le-aţi asumat acum 3 ani. Am făcut campanie la Gurbăneşti cu dumneavoastră şi am făcut aceste promisiuni. De asemenea ne străduim astfel să ducem la bun sfârşit promisiunile pe care le-am făcut în campania electorală. Şi acesta e unul dintre proiectele promise şi realizate. E un început pentru Consiliul Judeţean. Mai sunt şi alte drumuri modernizate, în această perioadă în judeţul nostru. Săptămâna viitoare o să vă invităm la Dragoş Vodă unde veţi vedea un alt drum de 7 km, asfaltat din fondurile Judeţului.” a declarat şeful CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă care a mai adăugat „Indiferent ce s-a întâmplat cu cei care au condus comunitatea din Gurbăneşti trebuie să acceptăm că dacă dumneavoastră, domnule Sandu Manea, nu eraţi primar, nu se realiza această investiţie. Aţi promis oamenilor în campanie că veţi realiza acest obiectiv şi iată că promisiunea a prins contur. Din păcate, o dată la 4 ani alegem şi oameni care promit dar nu fac nimic. Unii preferă să devină doar salariaţi şi să nu facă nimic, primind votul din partea cetăţenilor în mod întâmplător. Administraţia locală are nevoie de oameni care să construiască. Acest obiectiv, domnule primar, reprezintă o realizare din proiectul dumneavoastră cu care v-aţi prezentat în faţa concetăţenilor. Împreună putem finaliza şi alte proiecte importante pentru localitatea dumneavoastră dar şi pentru judeţul nostru.”

dj3052

Primarul comunei Gurbăneşti, Sandu Manea a declarat „Vă mulţumesc în primul rând în numele cetăţenilor. Ne dăm seama ce a însemnat acest efort pentru noi ca şi comună gândindu-ne la faptul că acest sat are undeva la 200 de locuitori. Aveaţi alte comune cu un număr mai mare de cetăţeni dar şi pe noi trebuia să ne salveze cineva. Ce trebuie să le amintim cetăţenilor pentru că tot timpul li s-a spus că acest drum vine dintr-un proiect al domnului Mitică Culea, fost primar la Valea Argovei, nu are nicio legătură cu comuna Gurbăneşti. Asta ni s-a spus nouă în Consiliul Local de către un fost primar în condiţiile în care noi am venit cu cererea către Consiliul Judeţean, undeva la finele lui 2016, când eu eram primar şi nu Mitică Culea sau Tudor Lucian. Deci dacă cineva vă mai spune, oameni buni, lucrul ăsta să vă şi confirme.”

Investiţia de la Gurbăneşti care vine în primul rând în sprijinul locuitorilor satului Valea Presnei, a costat Consiliul Judeţean 3,5 milioane lei (30,5 miliarde lei vechi). Pentru acest an, bugetul alocat societăţii Drumuri şi Poduri SA este de 180 de miliarde de lei vechi, bani ce vor fi folosiţi pentru repararea şi întreţinerea drumurilor judeţene.

dj3054

 

 

 

V. Iliuţă: Dan Alexa este al nostru. Sunt convins că vom reveni în prima linie a fotbalului românesc!

V. Iliuţă: Dan Alexa este al nostru. Sunt convins că vom reveni în prima linie a fotbalului românesc!

Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a declarat astăzi prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook a Consiliului Judeţean că a ajuns la un nou acord cu Dan Alexa care va conduce Dunărea şi în sezonul viitor al ligii a 2-a. "Dan Alexa rămâne profesionistul care ne-a adus bucuria intrării în Liga 1. Datorită acestui om, am trăit momente de bucurie pe stadionul municipal, clipe istorice la care nici nu am visat vreodată. Eu continui să cred în Dan Alexa, are toată susținerea mea pentru a rămâne la echipă. Și-a asumat eșecul retrogradarii, este curtat de echipe mari... Și când are inspirație și când mai greșește, Alexa este al nostru. Sunt convins că vom reveni în prima linie a fotbalului românesc", a precizat Vasile Iliuță.

Free Joomla templates by Ltheme