Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va fi prezent vineri la Călărași

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va fi prezent vineri la Călărași

Ministrul PSD al Sănătății, prof. univ. doctor, Alexandru Rafila, va fi prezent vineri la Călărași, într-o vizită de lucru. După o escală la Consiliul Județean, Rafila se va deplasa la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Pompei Samarian” din municipiul reședință de județ.

Unitatea medicală dispune de 571 de paturi pentru spitalizare continuă, aici fiind tratați pacienții care au urgențe traumatice, chirurgicale și cardiovasculare din tot județul. De asemenea există și un sector pentru pacienții Covid-19.

Rafila va discuta cu reprezentanții autorităților locale, managerii spitalelor din județ și cu cei ai Direcției de Sănătate Publică despre starea sănătății publice din județul nostru.

În jurul orei 12.00, ministrul Sănătății va susține și o conferință de presă în curtea Spitalului Județean.

Inițial, ministrul Alexandru Rafila, era așteptat la Călărași la începutul acestei săptămâni, mai exact marți, 15 februarie, vizita fiind amânată din motive obiective.

Prima rectificare a Bugetului Județului pe 2022

Prima rectificare a Bugetului Județului pe 2022

Convocați astăzi în ședință extraordinară, consilierii județeni, au aprobat prima rectificare a bugetului Județului pe 2022.

Astfel, veniturile s-au majorat cu suma de 1.769 mii lei reprezentând subvenții de la bugetul de stat in cadrul programului de dezvoltare “PNDL”, subvenție încasată pentru finanțarea lucrărilor realizate în cadrul obiectivului de investiții ”Modernizare, reabilitare DJ 403 de la DN31-Luica-DN4-Șoldanu- Radovanu, km0+000 la km 34+800, Lungime - 33,8 km - PT + execuție lucrări, inclusiv asistență tehnică, consultanță și servicii SSM, taxe și cote legale (PNDL2)”.

În ceea ce privește cheltuielile:

Secțiunea de functionare:

- Se dimimuează prevederile de cheltuieli cu bunurile și serviciile cu suma de 320 mii lei;

- Se înscriu în bugetul propriu cheltuielile de funcționare, respectiv bunuri și servicii, pe anul 2022, ale Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Călărași, în sumă de 20 mii lei;

- Se înscriu în bugetul propriu cheltuielile privind desfășurarea olimpiadelor județene și a concursurilor județene organizate de Inspectoratul Școlar Județean Călărași în anul 2022, cu suma de 300 mii lei.

Secțiunea de dezvoltare:

- Se majorează cheltuielile de capital cu suma de 1.769 mii lei, pentru finanțarea lucrărilor realizate în cadrul obiectivului de investiții ”Modernizare, reabilitare DJ 403 de la DN31-Luica-DN4-Șoldanu- Radovanu, km0+000 la km 34+800, Lungime - 33,8 km - PT + execuție lucrări, inclusiv asistență tehnică, consultanță și servicii SSM, taxe și cote legale (PNDL2)”;

- În structura programului de investiții pe anul 2022 se modifică denumirile următoarelor obiective de investiții prevăzute la capitolul 65.02 - învățământ, poziția C, astfel:

- ”Reabilitare energetică clădire Gimnaziul Carol I (Școala nr. 4 Țopescu) – DALI, inclusiv taxe și avize”, în ”Documentație DALI, expertiză tehnică și audit energetic pentru reabilitare clădire Gimnaziul Carol I (Școala nr. 4 Țopescu) Călărași”;

- „Consultanță în vederea scrierii cererii de finanțare pentru obiectivul ”Reabilitare energetică clădire Gimnaziul Carol I (Școala nr. 4 Țopescu)” în „Consultanță în vederea scrierii cererii de finanțare pentru obiectivul ”Reabilitare clădire Gimnaziul Carol I (Școala nr. 4 Țopescu)”;

- Se suplimentează cu suma de 100 mii lei cheltuielile de capital la capitolul 51.02, pozitia C-documentații cadastrale;

- se diminuează cu suma de 100 mii lei capitolul 84.02, poziția nr. 11 - proiecte europene: Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ 402 tronson DN4-Curcani-Măriuța-limită județ Ialomița, Km 0+000-Km 53+700 și DJ 302 tronson DN3-Belciugatele-Măriuța-limita județ Ialomița, Km 0+000-Km 15+365 - cofinanțare proiect, elaborare PT, documentații avize, taxe și demarare execuție lucrări (investiție multianuală) - FEDR.

De asemenea, a fost aprobată alocarea sumei de 846 mii lei, reprezentând cotizatia ce revine Județului Călărași, prin Consiliul Județean Călărași, în calitate de asociat – membru fondator, pentru Asociația Fotbal Club Dunărea 2005 Călărași, cotizație care va finanța cheltuielile prevăzute în anexa nr. 3 la proiectul de hotărâre.

 

Consilierii judeţeni, convocaţi joi, 17 februarie, în şedinţă extraordinară. Vezi ordinea de zi!

Consilierii judeţeni, convocaţi joi, 17 februarie, în şedinţă extraordinară. Vezi ordinea de zi!

Consilierii judeţeni sunt convocaţi joi, 17 februarie, începând cu ora 17.00, în sistem online, în şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi figurând următoarele hotărâri:

Hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al JudeŞului Călăraşi pe anul 2022

Hotărâre privind aprobarea achiziţionării de servicii de consultanţă juridică şi de reprezentare a intereselor Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Pompei Samarian” Călăraşi în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată în care acesta este parte.

 V. Iliuță: E clar că vom iniția aceste proiecte ca să putem dezvolta județul Călărași și pe zona căilor ferate

V. Iliuță: E clar că vom iniția aceste proiecte ca să putem dezvolta județul Călărași și pe zona căilor ferate

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, a dezvăluit că în urma discuțiilor purtate cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se intenționează inițierea, în viitor, a două proiecte de anvergură care vizează, pe de o parte, modernizarea gărilor din județ, iar pe de altă parte introducerea trenului metropolitan între Călărași și București care înseamnă, evident, o scurtare a timpilor pentru fiecare dintre noi.

“La Ministerul Transporturilor, ministrul Sorin Grindeanu a mai punctat un lucru. Ce facem că gările din județ dar și cu trenurile de pasageri care circulă pe raza județului. Se dorește implementarea acestui proiect de tren metropolitan în România ca în țările vestice.”

“Am încercat astfel să punem Călărașiul pe hartă. Ne-am uitat în Master Plan și nu am văzut Călărașiul acolo. Și mă refer la acest tren metropolitan care să lege Călărașiul de Capitală. E clar că vom iniția aceste proiecte ca să putem dezvolta județul Călărași și pe zona căilor ferate, atât în ceea ce privește transportul de persoane cât și cel de mărfuri.”, a declarat joia trecută în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PSD Călărași, președintele Iliuță.

Tren metropolitan este, practic, un metrou care circulă la suprafaţă, cu toate avantajele pe care le are metroul.

V. Iliuță: Prin intermediul parlamentarilor noștri încercăm să promovăm cât mai multe proiecte în județul Călărași

V. Iliuță: Prin intermediul parlamentarilor noștri încercăm să promovăm cât mai multe proiecte în județul Călărași

Programul de investiții pe 2022, inițiat de Consiliul Județean Călărași, cuprinde proiecte care însumează 23,82 milioane lei. Președintele Vasile Iliuță a enumerat succinct o parte din investițiile preconizate a se realiza în domeniul infrastructurii, susținând că dezvoltarea de ansamblu a județului reprezintă principala preocupare a Executivului CJ. “Vom continua investițiile pe care le are Consiliul Județean. Continuăm podul de la Radovanu, am finanțat Prefectura județului Călărași, asigurăm cofinanțările pentru proiectele Promenada, portul de ambarcațiuni. Avem în vedere drumurile județene pentru care am alocat suma de 15 milioane de lei. De la Guvern vom primi 7 milioane de lei iar diferența de 8 milioane va fi asigurată din bugetul propriu ca să realizăm un plan de întreținere a DJ-urilor pe o perioadă de 1 an de zile.

Vrem să facem pod peste brațul Borcea, să venim cu investiții pe PNI Anghel Saligny unde avem în vedere reabilitarea a altor 7 drumuri județene. Să ajutăm toate administrațiile locale să primească fiecare cel puțin un proiect de infrastructură drumuri și chiar un al doilea proiect pe apă și canalizare.”, a declarat joia trecută președintele Iliuță care a mai adăugat că echipa CJ-PSD, sprijinită de cei 3 parlamentari, să găsească susținere la nivel guvernamental în ceea ce privește asigurarea resurselor financiare necesare finanțării proiectelor depuse pe PNDL1, PNDL2 și PNI Anghel Saligny.

“Suntem pregătiți ca echipă să mergem acolo unde avem miniștri împreună cu parlamentarii noștri să susținem fiecare proiect în parte astfel încât să punem Călărașiul pe harta României în ceea ce privește nivelul investițiilor.

Călărașiul este un județ, cu mare părere de rău o spun, puțin abandonat, nereprezentat la nivel național. Cred că prin Administrația Iliuță ne recunosc și miniștrii și conducerile partidelor pentru că până acum vreau să vă spun dezamăgire totală, nu era cunoscut decât un singur om (n.r. fostul președinte PNL, Răducu Filipescu, șef al CJ Călărași între 2004 și 2016) care ținea județul în izolare. Prin intermediul parlamentarilor noștri încercăm să promovăm cât mai multe proiecte în județul Călărași, acolo unde e nevoie.”, a conchis Iliuță.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.