„Puci” la CJ Călăraşi. România Normală nu se face cu ABUZURI!

„Puci” la CJ Călăraşi. România Normală nu se face cu ABUZURI!

Situaţia de la nivelul conducerii Consiliului Judeţean a scăpat de sub controlul. Cu de la sine putere, vicepreşedintele Valentin Barbu, candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al CJ Călăraşi, la localele din 27 septembrie 2020, şi-a arogat, de vreo 2 zile, mai multe drepturi inclusiv acela de a „sfida” Ordinul prefectului privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a acestuia a mandatului de consilier judeţean al lui Vasile Iliuţă, emis vineri 31 iulie 2020.

Prevalându-se de faptul că încă de vineri, Vasile Iliuţă a intrat în concediu medical, vicepreşedintele Barbu a „activat” prevederile Dispoziţiei 193 / 27 iunie 2016 privind desemnarea unui vicepreşedinte pentru a exercita atribuţiile Preşedintelui Consiliului Judeţean în care se precizează la art. 2 că „În cazurile de absenţă a Preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi precum şi a domnului vicepreşedinte Dinulescu Marian, se desemnează domnul vicepreşedinte Barbu Valentin pentru a exercita atribuţiile Preşedintelui Consiliului Judeţean, în numele acestuia.” Ca o paranteză, Dinulescu a fost în weekend aşa de „buşit” de conducerea PNL încât şi-a luat omu’ concediu medical de...frică!

Carevasăzică în acest moment Ordinul Prefectului 240 / 31 iulie, menţionat mai sus, nu mai e de actualitate. Regretabil, dar a devenit hârtie igienică. Apropos, de ce nu-l retrageţi, domnule prefect, dacă dl Barbu a găsit o altă cale de a se manifesta plenar ca un preşedinte deşi n-a fost validat de colegii săi din CJ? Dacă nu ştiaţi, domnule prefect Stoica, deşi mă îndoiesc, în acest moment, Vasile Iliuţă “figurează”, în scriptele Consiliului Judeţean ca fiind în concediu medical şi de aceea pe toată durata acestuia, atribuţiile sale de preşedinte au fost preluate de Valentin Barbu, conform art. 2 din Dispoziţia 193 / 27 iunie 2016.

Numai că domnul Barbu, fără frică dar şi fără jenă faţă de lege, nu se mulţumeşte doar cu exercitarea atribuţiilor preşedintelui Iliuţă. Chiar în cursul zile de miercuri a semnat o adresă în care a solicitat colegilor de la Direcţia Juridică şi Administraţie Publică să facă toate demersurile, cu celeritate, pentru suspendarea din funcţie a consilierilor din cabinetul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean. De ce? Pentru ce acest abuz în condiţiile în care toţi aceşti consilieri sunt subalternii direcţi ai lui Vasile Iliuţă, aflat în concediu medical şi nu exclus din instituţie? Dar asta nu e tot. La fel de discreţionar, Barbu a mai cerut abrogarea dispoziţiei de numire a managerului la Centrul Judeţean de Creaţie şi Cultură Călăraşi. De ce? Un al doilea mare abuz! Bomboana pe colivă a noii dictaturi instaurate la CJ, în urma acestui „puci”, o reprezintă abrogarea dispoziţiei de numire a reprezentantului Consiliului Judeţean Călăraşi / Judeţul Călăraşi în AGA la societatea Ecoaqua SA. Adică a lui Eduard Grama, directorul Direcţiei de Dezvoltare! De ce? Care e interesul?

Cam multe lucruri necurate făcute într-un timp atât de scurt de un vicepreşedinte care în loc să facă funcţională activitatea Consiliului Judeţean a pornit o prigoană împotriva lui Iliuţă şi a echipei sale. O simplă dispoziţie n-are cum să-i confere atâta putere!

Ştiindu-l un om ponderat, echilibrat, sunt surprins de accesele sale „dictatoriale”. E drept că o avea spatele acoperit dar totuşi, România normală nu se face cu abuzuri!

Consilierii judeţeni, convocaţi joi, 30 iulie, în şedinţă ordinară de plen. 27 de Proiecte de Hotărâri pe ordinea de zi!

Consilierii judeţeni, convocaţi joi, 30 iulie, în şedinţă ordinară de plen. 27 de Proiecte de Hotărâri pe ordinea de zi!

Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 30 Iulie 2020, ora 1200, în sala ”Barbu Știrbei” a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, cu următorul proiect al ordinei de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii dintre Consiliul Județean Călărași și Societatea Academică din România în vederea implementării proiectului ”Cetățeni implicați în procesul de transparentizare a transportului județean de persoane în județul Călărași”, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11278/10.07.2020 și raportul DDRRE, nr. 11279/10.07.2020;
  2. Proiect de hotărâre privind organizarea sesiunii de depunere a cererilor, însoțite de acte doveditoare, de către solicitanții de locuințe destinate închirierii, pentru tineri specialiști din sănătate și modificarea și completarea H.C.J. Călărași nr. 66/2020 privind aprobarea Regulamentului de analiză și soluționare a cererilor pentru locuințe destinate închirierii, în mod exclusiv, pentru tineri specialiști din sănătate, din fondul de locuințe A.N.L., aflate în administrarea Consiliului Județean Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11814/21.07.2020 și raportul Serv. Juridic, nr. 11894/21.07.2020 ;
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului Monografiei Economico-Militare a Judeţului Călăraşi, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11844/21.07.2020 și raportul Serv. Juridic, nr. 11845/21.07.2020 ;
  4. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru cumpărarea imobilului situat în Municipiul Călărași, Bd. Gării nr. 9, Județul Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11435/14.07.2020 și raportul Direcției Economice, nr. 11436/14.07.2020 ;
  5. Proiect de hotărâre privind validarea Dispozițiilor Președintelui Consiliului Județean Călărași nr. 275/2020, nr. 323/2020, nr. 376/2020 și nr. 377/2020 privind majorarea bugetului Județului Călărași pentru  anul 2020, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11929/21.07.2020 și raportul Direcției Economice, nr. 11930/21.07.2020 ;
  6. Proiect de hotărâre  privind rectificarea bugetului propriu al Județului Călărași pe anul 2020, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12067/24.07.2020 și raportul Direcției Economice, nr. 12068/24.07.2020 ;
  7. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 20/2020  privind aprobarea utilizării excedentului bugetar, rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2019, în exercițiul bugetar 2020,  însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12071/24.07.2020 și raportul Direcției Economice, nr. 12072/24.07.2020 ;
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului propriu al Județului Călărași la 30 iunie 2020, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11968/22.07.2020 și raportul Direcției Economice, nr. 11969/22.07.2020 ;
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății DRUMURI ȘI PODURI S.A.  Călărași, pe anul 2020, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11811/02.07.2020 și raportul Direcției Economice, nr. 11812/02.07.2020 ;
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea suplimentării, cu un post, a numărului personalului neclerical,  pentru Parohia Roseți 2 din județul Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12089/24.07.2020 și raportul Direcției Economice, nr. 12090/24.07.2020 ;
  11. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr 140/2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici  pentru obiectivul de investiție „REABILITARE ENERGETICĂ, ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI” – faza D.A.L.I., însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12014/22.07.2020 și raportul DDRRE, nr. 12015/22.07.2020 ;
  12. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotării nr. 168/2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici  pentru obiectivul de investiție ”REABILITARE ENERGETICĂ SALA MULTIFUNCȚIONALĂ CINEMA 3D/2D CENTRUL CULTURAL JUDEȚEAN”, Faza – D.A.L.I., însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12012/22.07.2020 și raportul DDRRE, nr. 12013/22.07.2020 ;
  13. Proiect de hotărâre pentru  modificareaHotărârii nr.144/2013, cu modificările și completările ulterioare privind actualizarea devizului general   pentru obiectivul de investiție „Modernizare și reabilitare DJ 401C, km 21+500 – km 11+623 și DJ 412, km 61+780 – km 55+535”, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12010/22.07.2020 și raportul DDRRE, nr. 12011/22.07.2020 ;
  14. Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii redevenței ce trebuie plătită de operatorul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Ciocănești și a Stațiilor de transfer Lehliu Gară, Oltenița, Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12092/24.07.2020 și raportul DDRRE, nr. 12093/24.07.2020 ;
  15. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Organigramei și a Statului de funcții ale Spitalului Județean de Urgență ”Dr. POMPEI SAMARIAN” Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11816/21.07.2020 și raportul Comp. Sănătate, nr. 11817/21.07.2020;
  16. Proiect de hotărâre privind înființarea Compartimentului Îngrijirea și Protecția Adulților cu Handicap Grav sau Accentuat la Asistentul Personal Profesionist în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași – Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, în vederea prestării Serviciul social de îngrijire la domiciliu pentru persoanele adulte cu dizabilități și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a acestuia, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11964/22.02.2020 și raportul Comp. Guvernanță, nr. 11965/22.02.2020 ;
  17. Proiect de hotărâre privind înființarea Serviciului social cu cazare – Locuință protejată pentru victimele violenței domestice Călărași, în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11960/22.02.2020 și raportul Comp. Guvernanță, nr. 11961/22.02.2020 ;
  18. Poiect de hotărâre privind înființarea Serviciului social de zi – Centrul de recuperare de zi pentru copilul cu dizabilități în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11962/22.02.2020 și raportul Comp. Guvernanță, nr. 11963/22.02.2020 ;
  19. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 11966/22.02.2020 și raportul Comp. Guvernanță, nr. 11967/22.02.2020 ;
  20. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 96/2013 privind constituirea Echipei intersectoriale locale pentru prevenirea și combaterea exploatării copilului prin muncă, a traficului de copii și a violenței asupra copiilor români migranți, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 3192/19.02.2020 și raportul Comp. Guvernanță, nr. 3193/19.02.2020 ;
  21. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 82/2016 privind organizarea comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 4637/11.03.2020 și raportul Serv. Juridic, nr. 4638/11.03.2020 ;
  22. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 76/2016 privind constituirea Comisiei de validare din cadrul Consiliului Județean Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 4642/11.03.2020 și raportul Serv. Juridic, nr. 4643/11.03.2020 ;
  23. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 35/2017 privind desemnarea reprezentanților Județului Călărași, prin Consiliul Județean Călărași, în vederea participării la activitățile Comisiilor și Grupurilor de lucru din cadrul Adunării Regiunilor Europene, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 4693/11.03.2020 și raportul Serv. Juridic, nr. 4694/11.03.2020 ;
  24. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 36/2017 privind desemnarea reprezentanților Județului Călărași, prin Consiliul Județean Călărași, în vederea participării la activitățile Conferinței Regiunilor Periferice Maritime ale Europei, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 4688/11.03.2020 și raportul Serv. Juridic, nr. 4689/11.03.2020 ;
  1. Proiect de hotărâre privind revocarea unui membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12085/24.07.2020 și raportul Serv. Juridic, nr. 12091/24.07.2020 ;
  2. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 34/2017 privind desemnarea a 6 consilieri judeţeni ca membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12087/24.07.2020 și raportul Serv. Juridic, nr. 12088/24.07.2020 ;
  3. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 63/2017 privind validarea desemnării nominale a membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică şi stabilirea indemnizaţiei acestora, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 12121/24.07.2020 și raportul Serv. Juridic, nr. 12122/24.07.2020 ;
  4. Diverse
CAB a admis apelul în dosarul privind suspendarea Hotărârii AGA nr. 9 / 13 mai 2020

CAB a admis apelul în dosarul privind suspendarea Hotărârii AGA nr. 9 / 13 mai 2020

Răsturnare de situaţie în cazul EcoAqua  SA Călăraşi. Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că „Astăzi, 27.07.2020, Curtea de Apel București a judecat și admis apelul din dosarul civil nr. 545/116/2020, având ca obiect suspendarea Hotărârii AGA nr. 9/13.05.2020, prin care Consiliul de Administrație al ECOAQUA S.A a fost schimbat.  Drept urmare, toate actele noului Consiliu de Administrație sunt executorii, inclusiv desemnarea directorului general.

Astfel, prin hotărârea de astăzi a instanței a încetat suspendarea Hotărârii AGA nr. 9/2020 și, pe cale de consecință, nu poate fi contestată calitatea domnului Victor Sandu de Director General al societății ECOAQUA S.A.”

CAB

Iliuţă: Indiferent în ce echipă politică am activat, întotdeauna am fost un lider care a dus partidul la câştig

Iliuţă: Indiferent în ce echipă politică am activat, întotdeauna am fost un lider care a dus partidul la câştig

Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă vorbeşte despre bătălia politică din 27 septembrie, susţinând că pentru PNL a venit momentul să intre în opoziţie după 16 ani de domnie locală.

Mi-e teamă că pe 27 septembrie dvs. nu vă bateţi cu un simplu contracandidat, ci vă bateţi cu un “mastodont” la care aţi pus şi dvs. umărul în 2016 când PNL obţinut acea majoritate, confortabilă, de 17 consilieri. Cum merge treaba în momentul de faţă?

Merge foarte bine. PSD e un partid care are organizaţii şi spre surprinderea mea chiar trebuie să decidem, pe alocuri, între cei mai buni membri care s-au înscris în competiţie. Facem sondaje să-i desemnăm pe cei mai buni candidaţi ai PSD. Mă bucur că am găsit un partid unde poţi construi, mă bucur că am venit într-o echipă în care am fost primit foarte bine. Mă bucur că nu mai sunt acele răutăţi ale unor lideri care erau tot timpul nemulţumiţi. Dacă nu te încolonai şi nu puneai în practică decizia acelui lider, erai deja victimă sigură. Nu aveai ce mai căuta. PNL funcţionează după modelul “ghiocel”. Aici nu este aşa. Aici oamenii şi-au propus să câştige puterea în urma alegerilor din 27 septembrie, formând o echipă de care sunt convins că va aduce mulţumire cetăţenilor judeţului Călăraşi, aşa cum n-a făcut-o PNL-ul până acum.

Îmi pare rău s-o spun, sunt mulţi primari buni în PNL, îi stimez, îi respect, şi îi voi ajuta şi în viitor, tot în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean.

În acest mandat, aţi fost un preşedinte al tuturor primarilor?

Sigur că da. N-am făcut nicio diferenţă atât în ceea ce priveşte culoarea politică a fiecărui primar cât şi în privinţa dimensiunii comunităţii pe care o administrează. I-am trat pe toţi la fel, de fiecare dată. Le-am dat, în egală măsură tuturor respectul cuvenit. Asta înseamnă să fii preşedintele tuturor din momentul în care ai primit mandatul. Pe mine şi echipa mea în tot acest mandat, ne-a preocupat, exclusiv, dezvoltarea uniformă a tuturor localităţilor. Asta înseamnă reuşita „administraţiei Iliuţă”!

Cum se face că dvs. păreţi locomotivă pentru PSD iar contracandidatul dvs. nu pentru partidul care-l susţine? Aveţi resurse să duceţi această bătălie până la capăt?

Da, am şi resurse, am şi energie, şi voinţă, şi determinare ca să pot duce partidul la câştig. Indiferent în ce echipă politică am activat, întotdeauna am fost un lider care a dus partidul la câştig. Şi acum voi duce echipa PSD la victorie pentru că PNL-ul nu a înţeles un lucru şi anume că trebuie să construim pentru oameni, nu pentru familii sau pentru nepotisme şi lucruri mărunte. Ei vor câştiga în continuare funcţii dar pentru binele lor, nu pentru binele comunităţii. N-am văzut proiecte pe care să le arate comunităţii că le-au realizat. Spun că vor face. Nu! Trebuiau făcute, nu le vom face! Le vom face... de 8 ani tot facem. Şi, dacă stau bine să mă gândesc liberalii cam de vreo 20 de ani fac “minuni” pe la Călăraşi. Fac numai pentru ei. Hai să oprim acest “facem mâine”. Trebuia făcut până acum. Nu aţi făcut, duceţi-vă acasă pentru că avem o echipă care să preia, să pună în practică proiectele care sunt promise şi neîndeplinite de către voi.

Mai aveam o curiozitate, domnule preşedinte, dacă puteţi să ne spuneţi. Aţi fost căutat în această perioadă să vă întoarceţi în PNL?

Da. Au fost câţiva parlamentari, foşti colegi de-ai mei, au mai fost şi fermieri importanţi ai PNL care m-au căutat să găsesc o variantă dacă nu ar fi bine să mă întorc în PNL. Le-am spus un singur lucru: nu mă mai întorc în neliniştea şi nesiguranţa unui partid care nu ştie să-şi aprecieze valorile şi oamenii care pot aduce plus valoare într-o echipă! Îmi pare rău că mă despart de primarii care au fost foarte buni şi foarte valoroşi din PNL.

Şi dvs. aţi fost primar şi îi ştiţi şi din această ipostază…

Îmi pare rău că nu am putut dar încerc în continuare să construiesc o echipă câştigătoare. O echipă care să dea linişte judeţului Călăraşi capabilă să transforme promisiunile în fapte.  Promitem şi vom face, aşa s-a întâmplat până acum. Nu e în regulă! Promitem şi facem imediat după ce am preluat mandatele viitoare!, după acest principiu ne vom desfăşura activitatea de-acum încolo.

Cum se face că un PSD-ist, la PSD nu e bun deloc dar un PSD-ist care trece la PNL dintr-o dată e foarte bun.

Aici viziunea celor care au ales să preia din PSD pe cineva să coordoneze PNL-ul, pentru mine este o surpriză extraordinar de mare. Tu nu ai câştigat un colegiu şi vrei să duci PNL-ul la câştig? Spun un singur lucru. E dus acolo unde trebuie PNL-ul, în Opoziţie, cu echipa coordonată de nişte oameni de campanie.

Deci PNL-ul îşi merită soarta, nu?

PNL-ul îşi merită soarta. Din greşeală în greşeală până la înfrângerea finală. PNL va fi în opoziţie!

Iliuţă: Cei doi lideri care-şi transferă puterea pe interese personale nu reuşesc să conecteze organizaţia la un interes comun

Iliuţă: Cei doi lideri care-şi transferă puterea pe interese personale nu reuşesc să conecteze organizaţia la un interes comun

PNL are toate şansele să devină, partid de opoziţie în Călăraşi, după localele din septembrie, consideră Vasile Iliuţă. Preşedintele CJ Călăraşi face o analiză succintă a ultimelor evenimente derulate în tabăra liberalilor, vizita lui Orban la Călăraşi, sondajul de opinie iniţia de Dragoş Coman pentru desemnarea candidatului PNL pentru Primăria Călăraşi, chemarea de la Prahova a senatorului Iulian Dumitrescu pentru preluarea conducerii organizaţiei judeţene, subliniind că sub conducerea tandemului Drăgulin – Filipescu, partidul se află într-o mare derivă.

Domnule preşedinte, la finele săptămânii trecute, Călăraşiul a fost vizitat de premierul României, Ludovic Orban pentru a marca o investiţie guvernamentală realizată în domeniul Agriculturii. Aţi fost invitat?

Nu, nu am fost invitat.

E un domeniu la care, totuşi, vă pricepeţi…

E un domeniu în care activez de peste 30 de ani. Însă politicul, PNL,  preferat să ia doar partea “galbenă” a judeţului invitând doar primarii săi, pe unii i-am recunoscut şi în poze.

Dl. Orban n-a venit doar într-o vizită de lucru. S-a întâlnit şi cu activul de partid. După părerea dvs. care credeţi că a fost subiectul central al acelei întâlniri?

Subiectul central a fost evaluarea organizaţiei PNL Călăraşi care e într-o mare derivă acum din cauza liderilor săi. Cei doi lideri care-şi transferă puterea pe interese personale, Filipescu şi Drăgulin, nu reuşesc să conecteze organizaţia la un interes comun, de echipă. Îşi urmăresc doar interesele personale, divizând organizaţia. PNL-ul are şanse mari de tot să reprezinte opoziţia în judeţul Călăraşi, după localele din 27 septembrie.

Provocând, probabil, şi nişte nelinişti în rândul primarilor, în fapt motoarele acestui partid.

Aşa este. Primarii aşteaptă să vadă un partid condus de un lider. De un lider ales în  urmă cu vreo 3 ani de zile. E vorba de Drăgulin care nu demonstrează că poate să fie un lider şi să ţină aproape de echipa primarilor. Acum conştientizează că a fi lider înseamnă să fii responsabil. Din momentul în care ai luat mandatul trebuie să fii aproape de primari şi de problemele lor. Nu e normal să fii distant, după care să-i cauţi. E o diferenţă mare, el a înţeles greşit şi de aceea roadele nu sunt cele scontate. Ce-ai semănat, aia culegi! Culegi nepăsarea, indolenţa şi eşecul partidului.

Pe acest fond, s-a spus că ar fi utilă schimbarea şi aducerea fostului senator, Iulian Dumitrescu. Vi se pare o mişcare fezabilă?

Ştiu că această propunere a venit din partea unui primar. E o propunere fezabilă pentru organizaţia PNL Călăraşi. Senatorul Iulian Dumitrescu are o recunoaştere în dezvoltarea judeţului Călăraşi, recunoaştere conferită de primari şi chiar de mine, dar dl. senator Dumitrescu este preşedintele organizaţiei judeţene PNL Prahova. Prahova are în jur de 120 de localităţi. Nu cred că mai are timp să se ocupe şi de un alt judeţ cu 55 de localităţi. În plus, domnia sa intenţionează să candideze pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova. Să fii competitor pentru CJ Prahova, într-un judeţ în care PSD deţine puterea locală şi să-i detronezi pe social democraţi, e destul de greu. E o provocare însemnată şi prin urmare nu cred că ar putea să se mai ocupe şi de Călăraşi.

Prin 2016 şi 2017 s-a tot vorbit parcă de Iulian Dumitrescu prin PNL Călăraşi. S-a dorit şi atunci venirea sa, însă fostul preşedinte Filipescu parcă nu era aşa de entuziasmat de această propunere. Ştiţi ceva în acest sens?

E adevărat. Se dorea ca la alegerile din 2017, Iulian Dumitrescu să vină la Călăraşi şi să candideze pentru şefia PNL. Mi-aduc aminte că şi la parlamentarele din 2016 a dorit să vină să preia, interimar, conducerea organizaţiei şi să-i mobilizeze pe liberali. Atunci s-a modificat Statutul în sensul că nu se mai putea să fii lider peste două organizaţii judeţene.

Atunci organizaţia PNL era condusă de doi copreşedinţi. Eu eram din cei care renunţaseră la această funcţie de co-preşedinte al organizaţiei judeţene şi nu rămăsese decât Răducu Filipescu. Dumnealui este cel care a dus PNL Călăraşi la pierdere. Cu 37 de primari în judeţul Călăraşi, n-am putut să câştigăm alegerile parlamentare.

Asta în plan politic, dar s-a vorbit şi de preşedinţia Consiliului Judeţean Călăraşi…

Ca să vină la CJ? Nu. În primăvara anului 2016 au fost multe discuţii pe tema asta însă obiectivul a fost altul: PNL să câştige cât mai multe primării. N-a fost deloc simplu. PSD a reuşit o performanţă notabilă. Nu m-aşteptam să câştige un număr de mandate aşa de mare, pornind de la numărul mic de primari cu care a intrat în campanie.

Aş vrea să vă rog să comentaţi sondajul care a mai animat atmosfera prin PNL Călăraşi, invocate de Dragoş Coman pentru stabilirea candidatului la Primăria Municipiului Călăraşi. Îi cunoaşteţi destul de bine pe amândoi.

Dragoş Coman e un om de viitor. El poate să fie primar şi peste 4 ani. Trebuie doar să aibă răbdare. Dragoş Coman, astăzi, îşi consolidează o poziţie de viitor candidat, poate deveni chiar unul dintre cei mai puternici candidaţi, dar acum trebuie să fie conştient de un singur lucru: Puterea politică e la Drăgulin! Vrem sau nu vrem, trebuie să recunoaştem. E liderul partidului! Drăgulin alege ce poziţie vrea în acest partid şi ce poziţie îşi va dori. Dacă a decis că vrea să candideze ca primar… Oricât de importante sunt şi sondajele, tot nu sunt concludente pentru puterea politică pe care Drăgulin o deţine la Călăraşi, astăzi. Are puterea politică, poate să decidă iar Dragoş Coman să mai aştepte. Eu simt că Drăgulin va pierde puterea politică şi atunci pot veni suficienţi de mulţi oameni din PNL, care astăzi sunt în aşteptare, să preia aceste redute pentru a candida.

Free Joomla templates by Ltheme