10 consilieri judeţeni şi-au pierdut mandatul

10 consilieri judeţeni şi-au pierdut mandatul

Nu mai puţin de 10 consilieri judeţeni şi-au pierdut mandatul înainte de expirarea duratei normale a acestuia odată cu pierderea calității de membru al partidului politic pe a cărei listă a fost ales. În acest sens prefectul Marian Stoica a emis şi Ordinele aferente de încetare a mandatului. Este vorba de Vasile Iliuţă, George Chiriţă, Marian Ichim, Niculae Enciu, Mihai Filimon, Laurenţiu Bănescu, Cristian Marin, Ion Găman, Laurenţiu State şi Ilie Tîlpeanu.

În acest moment, Consiliul Judeţean este format din 21 de aleşi judeţeni (10 - PNL, 10 - PSD şi 1 - ALDE) dar fără să aibă şi un preşedinte ales din rândul acestora.

În mod normal, din 18 august, odată cu înscrierea lui Vasile Iliuţă în PSD, vicepreşedintele Valentin Barbu nu mai poate exercita atribuţiile preşedintelui, în numele acestuia, conform art. 2 din Dispoziţia 193 / 27.06.2016, întrucât cel din urmă şi-a pierdut mandatul (nu mai e vorba de absenţă!).

CJ Călăraşi / Execuţia bugetului propriu al Judeţului la finele trimestrului 2

CJ Călăraşi / Execuţia bugetului propriu al Judeţului la finele trimestrului 2

La finele lunii iulie, consilierii judeţeni au adoptat, printre altele, şi Hotărârea privind aprobarea contului de execuţie al bugetului propriu al Judeţului Călăraşi la 30 iunie 2020

Concret, s-a aprobat executia bugetului propriu al Judeţului Călăraşi şi a bugetelor instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii.

În  sinteză, situaţia pe secţiunile bugetui propriu al judeţului, la sfârşitul trimestrului II al anului 2020, arată astfel:

Venituri prognozate 2020: 149.903.000 lei

Venituri prognozate la finele trimestrului II: 107.914.000 lei

Venituri încasate la finele trimestrului II: 91.977.397 lei

Cheltuieli prognozate 2020: 149.903.000 lei

Cheltuieli prognozate la finele trimestrului II: 107.914.000 lei

Plăţi realizate la finele trimestrului II: 87.081.027 lei

Potrivit acestor date rezultă următorul grad de realizare a veniturilor şi cheltuielilor:

Gradul de realizare al veniturilor trimestrul II: 85,23%

Gradul de realizare al cheltuielilor trimestrul II: 80,69%

V. Iliuţă: Pentru viitorul mandat, pe lângă finalizarea obiectivele demarate, ne dorim să câştigăm şi alte proiecte finanţate atât pe POR cât şi pe Ministerul Dezvoltării

V. Iliuţă: Pentru viitorul mandat, pe lângă finalizarea obiectivele demarate, ne dorim să câştigăm şi alte proiecte finanţate atât pe POR cât şi pe Ministerul Dezvoltării

Preşedintele CJ Vasile Iliuţă a trecut în revistă investiţiile lansate şi derulate în acest mandat subliniind recent într-o conferinţă de presă că obiectivele sale şi ale echipei pe care o coordonează pentru cel de-al doilea mandat sunt finalizarea acestora şi accesarea de noi proiecte finanţate atât din fonduri europene cât şi guvernamentate.

„Ca priorităţi, în primul rând trebuie să continuăm proiectele începute. E vorba de obiectivele din zona portuară, unde am primit deja sprijin din partea domnului deputat Vrăjitoru. E vorba de un proiect de 18 milioane de euro, proiect finanţat din fonduri guvernamentale prin Ministerul Turismului, continuăm cu faleza, un proiect de 6 milioane de euro. Avem aripa nouă de spital pentru care avem finanţare asigurată de Compania Naţională de Investiţii care a şi finalizat licitaţia.” a spus Iliuţă care a continuat „Drumurile judeţene 402 şi 302, finanţate pe POR trebuie finalizate. Alte 4 drumuri judeţene 411, 211, 403 şi 201B, finanţate pe PNDL, sunt investiţii pe care le vom termina în mandatul viitor. Continuăm să dezvoltăm judeţul Călăraşi şi în ceea ce priveşte dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă. În acest sens, avem un proiect de 1,5 milioane euro vizând dotarea ambulatoriului. Pentru anvelopare, avem un proiect în sumă de 98 de milioane de lei, fonduri pe SUERD. Sper ca toate aceste obiective să le putem duce la bun sfârşit. Pentru viitorul mandat, pe lângă finalizarea obiectivele demarate, ne dorim să câştigăm şi alte proiecte finanţate atât pe POR cât şi pe Ministerul Dezvoltării.”

Prigoana a început!

Prigoana a început!

Domnul Valentin Barbu a prins gustul puterii. Sau poate că ordinele primite de la superiorii săi din partid trebuie respectate cu sfinţenie. În orice caz, deşi doar îi ţine locul lui Vasile Iliuţă, domnul Barbu se comportă exact ca un preşedinte de Consiliul Judeţean. Ales, validat, asumat! După ce a dispus suspendarea din funcţie a consilierilor lui Iliuţă (mă întreb de ce nu i-a dat afară de tot?!), domnul Barbu a decis vineri, înainte de weekend, să-l retragă din funcţia de preşedinte al AGA a SC Ecoaqua SA pe Eduard Grama. Cel care încă din februarie 2018 fusese votat de consilierii judeţeni, potrivit unei HCJ, ca reprezentant al judeţului Călăraşi la Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Ecoaqua SA. Ba mai mult există şi o Dispoziţie a preşedintelui Vasile Iliuţă (în momentul de faţă aflat în concediu medical şi nu exclus din CJ), din martie 2020, privind desemnarea lui Eduard Grama ca reprezentant al Judeţului Călăraşi în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Ecoaqua SA. Chiar aşa, de ce l-aţi dat afară? A călcat pe bec? Doar pentru că e omul lui Iliuţă? Atât?

Domnul Barbu invocă în adoptarea Dispoziţiei prevederile art. 175 din Codul Administrativ. „Județul este reprezentat de drept în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și în adunările generale ale operatorilor regionali și locali de servicii comunitare de utilități publice de către președintele consiliului județean. Președintele consiliului județean poate delega calitatea sa de reprezentant de drept în adunările generale unuia dintre vicepreședinții consiliului județean, secretarului general al județului, administratorului public, precum și oricăror alte persoane din cadrul aparatului de specialitate propriu sau din cadrul unei instituții publice de interes județean.” Diferenţa uriaşă, domnule Barbu, este că dvs. nu sunteţi preşedinte al CJ Călăraşi. Aţi semnat Dispoziţia „pentru preşedinte”, ceea ce înseamnă că doar îi ţineţi locul temporar. Lucru pe care-l ştiţi foarte bine!

Sigur că vă doriţi să vă asumaţi cât mai repede toate prerogativele de preşedinte al Consiliului Judeţean dar până atunci mai e. Chiar şi până pe 27 septembrie, generic vorbind. Mai concret până la depunerea jurământului de către cel ales de popor. Până atunci, mai trebuie să treceţi şi de votul majorităţii consilierilor locali. Ori pentru asta, ca să convocaţi o şedinţă extraordinară, aveţi nevoie de o treime din numărul aleşilor judeţeni. Pe care nu-i mai aveţi.

Observ că în câteva zile aţi pus în funcţiune aspiratorul cu care vreţi să eliminaţi oamenii lui Iliuţă din CJ. Şi atunci de ce şefii dvs. erau atât de înverşunaţi prin 2018, 2019 şi chiar 2020 că Iliuţă se debarasează din CJ de oamenii lui Filipescu? E simplu, fiecare lider are nevoie de o echipă proprie cu care să-şi dezvolte activitatea pentru care a fost învestit.

Dacă v-aţi propus să puneţi umărul la construirea României Normale, acea himeră iohannistă, ar fi fost foarte bine dacă aţi fi început împreună cu colegii din PNL să faceţi mai întâi Călăraşiul Normal. Adică respectând LEGEA!

PS Cu detaşarea ce-aţi făcut? Cum? Nu se poate?

„Puciştii” îl vor cât mai departe de Călăraşi

„Puciştii” îl vor cât mai departe de Călăraşi

Eduard Grama figurează de multă vreme pe lista neagră a liberalilor care-i vor capu’ cu orice preţ. După ce l-au demonizat în spaţiul public, în ultimii 2 ani, i-au trimis recent şi ANFP-ul pe cap, doar – doar i s-o găsi vreun punct nevralgic cu care să-l scoată din schema CJ. Succesorul lui Vasile Iliuţă la cârma CJ Călăraşi, Valentin Barbu a primit mandat de la Drăgulin, Filipescu dar şi alţi liberali cu ştaif, să identifice rapid soluţia „legală” de îndepărtare a directorului Direcţiei Dezvoltare din Consiliul Judeţean. Isprava lor a ajuns şi la urechile politicienilor din Capitală.

În acest sens, „puciştii” fac tot posibilul măcar să-l detaşeze pe Grama undeva în ţară, cât mai departe de Călăraşi, pe o perioadă de 60 de zile. Până şi Drăgulin s-a deplasat joi la sediul Consiliului Judeţean ca să se asigure că „juriştii” Muşat şi Tudone vor găsi soluţia magică. Dar, „treaba” e destul de complicat dacă nu chiar imposibil de realizat! Din cel puţin 2 motive. Primul pentru că e funcţionar public şi al doilea întrucât e greu de crezut că există vreun CJ în ţară care să aibă un loc liber, în organigramă, în care să-şi desfăşoare activitatea potrivit funcţiei şi gradului său profesional. Dar în mintea lor...

Mai în glumă, mai în serios, Grama spune că ar fi tentat să plece dar doar la Prahova, tărâmul lui Iulian cel Bun, prieten devotat al poporului muncitor albanez, acolo unde „domneşte” peste IPJ-ul local un bun „amic” al său.

Dar până să-l facă colet, chiar în a doua sa zi de „domnie”, Vali Barbu le-a solicitat celor de la Direcţia Juridică şi Administraţie Publică să iniţieze „operaţiunea” de „abrogare / încetare a efectelor dispoziţiei de numire a lui Grama, ca reprezentant al Consiliului Judeţean / Judeţul Călăraşi, în AGA la societatea Ecoaqua SA. De ce? E limpede că le-a încurcat rău socotelile, Ecoaqua transformându-se de mult timp într-o vacă de muls pentru liberali.

Băi, domnilor, grăbiţi-vă! Că n-o s-aveţi parte doar de zile cu soare!

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.