C. Ghiveciu: Aparatul RMN va fi pus în funcţiune până la sfârşitul anului!

rmn rodiSpitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi va fi dotat până la finalul acestui an cu un aparat RMN, valoarea investiţiei fiind estimată la peste 7 milioane de lei.

Managerul spitalului, Camelia Ghiveciu a dat asigurări că aparatul va fi pus în funcţiune până la sfârşitul acestui an. „Aparatul RMN a fost achiziționat de la firma Cortech Med SRL, o firmă românească și este un model Toshiba (echipament de rezonanță magnetică nucleară Vantage TITAN 1,5T) și are garanție 12 luni. Într-un program de șase ore, atât se lucrează în imagistică, se pot face 4-5 investigații. Avem în intenție să prelungim programul cu încă trei ore, chiar am purtat discuții un medic din Slobozia, lucru ce ne va permite să ducem investigațiile la 8-9 pe zi.” a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Ghiveciu care a continuat “Valoarea aparatului RMN este de 7.314.000 lei (inclusiv TVA 20%), un preț care a fost stabilit acum trei ani, aceeași valoare având și în prezent, Consiliul Județean va plăti 10% din suma totală. În acest preț sunt incluse și lucrările de amenajare a spațiului unde va funcționa aparatul. Nu aș putea să vă spun dacă prețul este mare sau mic, nu am cercetat eu, personal, piața, eu am verificat în prezent doar prețul unui computer-tomograf întrucât cel existent trebuie înlocuit pentru că are o perioadă de funcționare care se cam apropie de final. În prezent, are opt ani de funcționare, iar durata este de până la 10 ani, iar pentru asta trebuie să pregătim achiziția următorului CT. În prezent, prețul unui CT este de 5 milioane de lei.”

ghiveciu CopyManagerul SJU Călăraşi a mai adăugat că aparatul va fi pus în funcţiune până la finele anului iar evaluările RMN se vor face pe baza asigurărilor de sănătate sau contra – cost, desigur la solicitarea pacienţilor. “Nu am stabilit un cost până în acest moment a invetigațiilor, probabil ne vom ghida, pentru stabilirea acestor servicii, după normele în vigoare. Prioritățile vor fi stabilite în funcția de diagnosticul fiecăruia. Acest aparat trebuie pus în funcțiune până la sfârșitul anului. Toți pacienții cu urgențe medicale pot beneficia de el. Pentru Ambulatoriu și aici vorbim de persoane pentru care se vor face programări, ei bine, aceste persoane vor beneficia de investigații atunci când vom semna un nou contract cu Casa de Sănătate pentru a ne putea deconta serviciile, chestiune ce se va realiza undeva prin luna martie a anului următor.” a conchis Camelia Ghiveciu.

Şapte primari PNL şi unul de la PSD, supăraţi pe consilierii judeţeni!

Singurul primar care a beneficiat de prevederile Hotărârii provind aprobarea utilizării fondului de rezervă bugetară prevăzut în bugetul propriu al Judeţului Călăraşi pe anul 2016 este Tudorel Minciună, de la Mitreni.

Marţi a avut loc şedinţa extraordinară de plen a Consiliului Judeţean pe ordinea de zi figurând 5 proiecte de hotărâri printre care şi cea privind aprobarea utilizării fondului de rezervă bugetară prevăzut în bugetul propriu al Judeţului Călăraşi pe anul 2016.

Potrivit iniţiatorului Hotărârii, preşedintele CJ, Vasile Iliuţă, suma de 745 de mii lei urma să fie repartizată unui număr de 9 Unităţi Administrativ – Teritoriale sub formă de ajutoare din fondul de rezervă bugetară, „aflate în situaţie de extremă dificultate”. Pe listă figurau 9 primării din care 8 conduse de primari PNL şi una, de edil de la PSD după cum urmează: Căscioarele (cu suma de 34 de mii lei), Chiselet (27 de mii lei), Crivăţ (49 mii lei), Curcani (288 mii lei ), Luica (44 mii lei), Mitreni (86 mii lei), Sohatu (87 mii lei), Şoldanu (28 mii lei) şi Ulmeni (102 mii lei).

Hotărârea însă a „suferit” modificări majore chiar în plen. Doi consilieri judeţeni de la PSD au iniţiat două amendamente care „i-au derutat” vizibil pe aleşii de la PNL. Altfel, nu se explică „succesul” repurtat de Opoziţie care a sesizat nu doar că „sprijinul” oferit de Executivul Consiliului Judeţean e în strânsă legătură cu campania electorală pentru parlamentare ci şi că solicitările primarilor nu se încadrează în categoria celor de extremă urgenţă. Liviu Vîrtejanu a propus ca nicio primărie din cele 9 menţionate mai sus să primească vreun leu. Amendamentul „a picat” cu 15 voturi împotrivă. A urmat apoi amendamentul propus de Ion Samoilă potrivit căruia pe lista iniţială să nu rămână decât UAT Mitreni, aflată în situaţia de a fi executată silit, pentru care fusese alocată suma de 86 de mii de lei. De data aceasta amendamentul a „trecut” şi în consecinţă Hotărârea a fost „amendată” cu acest amendament, în unanimitate! S-a creat imediat o stare vizibilă de nemulţumire în rândul primarilor prezenţi în sală, unul dintre ei, cel de la Ulmeni trântind la plecare, vizibil supărat o înjurătură, greu de reprodus, la adresa consilierilor judeţeni.

După părerea primarilor, situaţia provocată marţi în plen putea fi evitată dacă nici amendamentul propus de Ion Samoilă n-ar fi avut câştig de cauză. În astfel de condiţii, consilierii ar fi fost nevoiţi să valideze Hotărârea în forma iniţială, aşa cum a fost ea „redactată” de preşedintele Vasile Iliuţă iar ei, primarii, ar fi plecat acasă mulţumiţi şi poate mult mai motivaţi în această campanie care doar ce a început! De ce să nu le plătească Consiliul Judeţean datoriile?

Ce solicitări au avut cei 9 primari?

Trei societăţi comerciale care au de recuperat suma totală de 658.414,87 lei s-au adresat între timp Biroului Executorului Judecătoresc Ene Alexandru depunând nu mai puţin de 9 notificări. E vorba de SC Nicolas Company SRL Olteniţa (370.228 lei – prestări servicii salubritate), SC Depiti SRL Popeşti Leordeni (120.890 lei - contravaloare lămpi stradale cu led) şi SC Efta Mar Construct SRL Curcani (167.296,87 lei - lucrări reparaţii Şcoala Gimnazială cls. I – VIII).

În cazul primăriei Mitreni este vorba de un titlu executoriu potrivit Sentinţei Civile nr. 928, pronunţat de Tribunalul Călăraşi în data de 7 octombrie 2015 în dosar nr. 1493 / 116 / 2015, definitivă dar şi de încheierea pronunţată de Judecătoria Olteniţa în data de 9 martie 2016 în dosar nr 795 / 269 / 2016 prin care a fost încuviinţată executarea silită prin toate modalităţile prevpzute de lege. Suma este de 101.832,19 lei, cererea de executare silită fiind formulată de creditorul SC Întreprinderea de Reparaţii şi Instalaţii Gaze şi Construcţii IMPEX SRL Bucureşti.

Mitreni – 101.832,19 lei – somaţie de plată emisă pe 21 martie 2016 în dosarul de executare silită nr. 230 2016 (C.P.C. 2014)

Ulmeni – 101.640 lei – prestări servicii salubrizare către SC Nicolas Company SRL Olteniţa

Chiselet – 27.248 lei - prestări servicii salubrizare către SC Nicolas Company SRL Olteniţa

Căscioarele – 33.840 lei - prestări servicii salubrizare către SC Nicolas Company SRL Olteniţa

Crivăţ – 49.200 lei - prestări servicii salubrizare către SC Nicolas Company SRL Olteniţa

Şoldanu – 27.840 lei - prestări servicii salubrizare către SC Nicolas Company SRL Olteniţa

Sohatu – 87.000 lei - prestări servicii salubrizare către SC Nicolas Company SRL Olteniţa

Luica – 43.460 lei - prestări servicii salubrizare către SC Nicolas Company SRL Olteniţa

Curcani – 120.890 lei – contravaloare lămpi stradale cu led – SC Depiti SRL Popeşti Leordeni

Curcani – 167.296,87 lei – lucrări reparaţii Şcoala Gimnazială cls. I – VIII – SC Efta Mar Construct SRL Curcani.

Consilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă extraordinară

Marţi, 15 noiembrie începând cu ora 12.00 va avea loc şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Călăraşi, pe ordinea de zi figurând următoarele Hotărâri

1.      HOTARARE privind rectificarea bugetului propriu al Judetului Calarasi pe anul 2016

2.      HOTARARE privind aprobarea utilizarii fondului de rezerva bugetara prevazut in bugetul propriu al Judetului Calarasi pe anul 2016

3.      HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de prefezabilitate la obiectivul de investiție „Construirea a 12 unități locative destinate specialiștilor în sănătate”

4.      HOTĂRÂRE privind aprobarea dezmembrării unor imobile aflate în domeniul public al județului Călărași

5.      HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii nr. 147/2016 privind darea în folosință gratuită a unui teren, proprietate publică a judeţului Călăraşi, Agenției Naționale pentru Locuințe

Spitalul Judeţean de Urgenţă va avea un aparat RMN de ultimă generaţie!

rrmn 2Sănătatea locuitorilor județului Călărași reprezintă o prioritate pentru administrația pe care o conduc. Am susținut și susțin în continuare investițiile în dotarea și modernizarea rețelei de sănătate, iar cea mai recentă achiziție a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Pompei Samarian” Călărași demonstrează acest lucru.

În urma negocierilor pe care le-am purtat cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și secretarul de stat, dr. Raed Arafat, la Spitalul Județean de Urgență Călărași, a sosit, ieri, 13 noiembrie, un aparat RMN de ultimă generație, pe care locuitorii județului Călărași și medicii spitalului îl așteaptă de cel puțin trei ani.

Valoarea investiției se ridică la 7.314.000 lei (inclusiv TVA) și a fost asigurată de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași, care a contribuit cu 10 la sută din această sumă. Investiția acoperă pe lângă achiziționarea aparatului și lucrările de renovare ale clădirii destinate funcționării acestuia.

Potrivit informațiilor primite de la conducerea Spitalului Județean de Urgență, recepția lucrărilor va fi făcută până la finalul acestui an, urmând ca ulterior să fie semnat și contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru ca bolnavii să poată beneficia de servicii imagistice decontate din fondul asigurărilor de sănătate.

Județul nostru are nevoie de un operator de servicii medicale care să acopere la cele mai înalte standarde nevoile celor peste 300 de mii de locuitori, iar Consiliul Județean Călărași se preocupă constant în a răspunde exigențelor cetățenilor. De când am preluat mandatul de președinte al CJ Călărași au fost finalizate lucrările de modernizare a Unității de Primiri Urgențe, au fost începute lucrările de modernizare și dotare ale blocului operator, iar până la finalul anului 2016 vor fi terminate și lucrările de reabilitare a laboratorului de analize și a celui de anatomie patologică.

Sunt convins că toate aceste investiții vor transforma Spitalul Județean Călărași într-un reper regional în acordarea serviciilor medicale.

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași
rmn 1


CJ Călăraşi / Stadiul fazării proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Călăraşi”

În şedinţa ordinară din octombrie, consilierii judeţeni au avut la mapă o Informare privind stadiul fazării Proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Călăraşi”, document realizat de coordonatorul Unităţii de Implementare a Proiectului, Mihai Poteacă, la sfârşitul lunii septembrie 2016. Iată cum stau lucrurile în cazul proiectului mai sus – menţionat.

„În momentul de faţă, cu excepţia închiderii depozitelor neconforme, toate componentele proiectului mai sus menţionat au fost finalizate.

A fost achiziţionat operatorul centrului integrat de management al deşeurilor – Ciocăneşti şi al staţiilor de transfer de la Călăraşi, Olteniţa şi Lehliu Gară, căruia i-au fost predate spre administrare obiectivele menţionate, începând cu 1 septembrie 2016. Operatorul se află în etapa de mobilizare în vederea începerii activităţii. Operatorii zonali de colectare şi transport deşeuri sunt în faza de achiziţie.

În ceea ce priveşte contractul de lucrări „Închiderea depozitelor de deşeuri existente în judeţul Călăraşi”, acesta a întâmpinat întârzieri la achiziţia antreprenorului, generate de contestaţiile repetate ale ofertanţilor şi reluarea procedurii de achiziţie.

La data de 6 noiembrie 2015 a fost semnat contractul de antrepriză pentru închiderea depozitelor de deşeuri existente cu SC Alpenside SRL Bucureşti, cu termen de execuţie, 7 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, ordin ce a fost emis la 28 decembrie 2015, cu termen de finalizare – 27 iulie 2016.

Din cauza depunerilor de deşeuri în depozite, în perioada dintre măsurătorile topografice (2009 – 2010) ca au stat la baza proiectării şi sistarea depozitării (iulie 2010 – Fundulea şi Lehliu Gară şi iulie 2012 – Călăraşi şi Olteniţa), cantităţile de deşeuri ce s-au relocat au fost mai mari decât cele prevăzute în proiect, acest fapt conducând la prelungirea termenului de execuţie cu 90 de zile iar termenul de finalizare a contractului ajungând la 27 octombrie 2016.

Întrucât finanţarea lucrărilor realizate în cadrul POR 2007 – 2013 s-a putut realiza până la data de 31 decembrie 2015 (data facturării lucrărilor) pentru finanţarea lucrărilor ce fac obiectul contractului de antrepriză „Închideri depozite deşeuri existente în judeţul Călăraşi”, Consiliul Judeţean Călăraşi a solicitat fazarea proiectului astfel încât lucrările contractului amintit să fie finanţate din programul PIM 2014-2020.

Solicitarea a fost aprobată de AM POS Mediu, comunicarea aprobării fiind făcută cu scrisoarea nr. 38858 din 9 mai 2016, solicitându-se completări la documentaţie. Tot prin această adresă ni s-a adus la cunoştinţă că urmează să încheiem un act adiţional la contractul de finanţare.

Consiliul Judeţean Călăraşi a înaintat documentaţia solicitată la data de 27 mai 2016, aceasta suportând modificări şi completări ulterioare. În momentul de faţă documentaţia a fost verificată şi urmează a ni se comunica data când să fie semnat actul adiţional la contractul de finanţare, probabilitatea fiind cel mult 15 octombrie 2016.

De menţionat că lucrările de execuţie a lucrărilor de închidere a depizitelor existente se execută conform graficului de execuţie actualizat acestea urmând a fi finalizate la termenul stabilit prin actul adiţional la contract, adică 27 octombrie 2016.”
Free Joomla templates by Ltheme