LIFE

Horoscopul zilei de 17 aprilie / Berbec - Ai de a face cu generaţii foarte diferite
Featured

Horoscopul zilei de 17 aprilie / Berbec - Ai de a face cu generaţii foarte diferite

Berbec
Ai de a face cu generaţii foarte diferite şi cu fiecare trebuie să-ţi adaptezi modul de comunicare conform vârstei. De la cei maturi ai multe de învăţat şi îţi recunoşti limitele intelectuale, aşteptând lecţiile pe care vor să ţi le împărtăşească. Dacă cel matur eşti tu, vei avea ocazia să oferi şi tu celor începători o lecţie bună de viaţă, pentru că ai un as în mânecă pe care îl vei pune în valoare la momentul potrivit. Trebuie să ştii să te foloseşti cu înţelepciune de anii pe care-i porţi pe umeri, recunoscându-ţi poziţia faţă de cei aflaţi la distanţă mare de ani faţă de tine: în plus sau în minus.

Taur
Planurile pe care ţi le-ai făcut par să fie date peste cap de o intervenţie neprevăzută. Totul se schimbă peste noapte, ceea ce ieri credeai că e soluţia cea mai bună, azi deja cere o modificare de sens, de aceea trebuie să fii spontan şi să nu te cramponezi de un unic sens, de care ţi-ai legat toate aşteptările. Uneori pot apărea surprize ca cele de acum, pe nepusă masă, cu efecte mai bune decât toate planurile făcute anterior, deci numai de tine depinde cât de repede schimbi macazul, fără a te lamenta că nu ţi-a ieşit prima variantă. Ai o alternativă!

Gemeni
Planul la care munceşti de atâta vreme începe să şchiopăteze, semn că nu duce acolo unde doreai. Poate ar fi timpul să faci o schimbare de direcţie, dacă tot vezi că nimic nu se mai mişcă. A continua în acelaşi stil nu ar însemna decât un consum inutil de energie. Conştiinţa şi experienţa îţi transmit că nu e sensul cel bun, ci ar fi cazul să schimbi macazul, dar, din comoditate, parcă nu eşti încă pregătit. Dacă nu o faci din voinţă proprie, se vor ivi atât de multe piedici, încât vei fi obligat de împrejurări să faci schimbarea, deci pune în balanţă cum e mai bine: decizi tu sau decid alţii pentru tine?

Rac
Eşti în faţa unui proiect nou care te entuziasmează la maximum. Nu eşti aşa de obicei, nu te aprinzi atât de repede, dar de data aceasta eşti extrem de motivat să te apuci repede de treabă, să baţi fierul cât e cald. Cineva este alături e tine şi te încurajează, ceea ce îţi este de mare ajutor, pentru că ai de multe ori nevoie de o susţinere de pe margine. Visul care se conturează te încântă, te înflăcărează, te atrage ca un magnet, şi când ai un scop atât de frumos la orizont, cum să nu tragi tare ca să-l atingi mai repede?

Leu
Eşti într-un moment de cumpănă când pui foarte serios în balanţă etapele anterioare ale unei acţiuni şi sensul spre care trebuie să mergi de acum înainte. Eşti la mijloc între trecut şi viitor, dar ai starea potrivită să înţelegi situaţia cât se poate de obiectiv şi de limpede, fără a te lăsa influenţat de nimic, nici de ce a fost, nici de ce îţi spun alţii că se poate întâmpla de acum înainte. Singur vei lua decizia finală, deci nu pleca urechea la cei care încearcă să te impresioneze. Ai învăţat din trecut, te poţi elibera cu înţelepciune de cele trăite, ca să nu cari după tine un balast emoţional de care nu mai ai nevoie.

Fecioară
Iubirea nu e întotdeauna acea poveste arhi-cunoscută de toată lumea, care urmează neapărat nişte reguli străvechi, ci poate aduce şi o viziune complet nouă. Poţi iubi şi altfel decât restul lumii, iubire poate fi şi între oameni complet diferiţi, de la care nimeni nu s-ar aştepta să vadă vreo atracţie, deci nu trebuie să te mire nimic din ceea ce simţi. Chiar dacă mulţi pot fi şocaţi de felul în care îţi exprimi tu sentimentele sau de sensul în care evoluează relaţia pe care ai început-o, fii tu însuţi şi urmează-ţi sentimentele, pentru că sunt ale tale. Nu trebuie să te comporţi până şi în iubire aşa cum cere tradiţia, societatea, şablonul impus de alţii: ai voie să iubeşti cum vrei tu!

Balanță
Priveşte la cel matur de lângă tine cu încredere şi respect, pentru că ajutorul său se va dovedi a fi esenţial pentru problema în care eşti implicat. Ascultă-i îndrumările, pentru că ştie ce spune, are mai multă experienţă de viaţă şi se arată dispus să te ghideze spre o ieşire din impas. Recunoaşte că nu le ştii tu chiar pe toate ci mergi la o perpetuă şcoală a vieţii la care primeşti noi şi noi învăţături folositoare. Persoana cu care ai şansa să discuţi îţi este superioară din multe puncte de vedere, a trecut prin mai multe situaţii ca cele în care eşti tu acum implicat şi de fiecare dată a găsit soluţii inteligente. Cere-i, apoi supune-te instrucţiunilor sale, pentru că ai de câştigat!

Scorpion
Munceşti mult, dar nu prea dai randament, pentru că ceva îţi lipseşte. Ori nu eşti prea motivat de ceea ce te aşteaptă la final, ori energia ta e pe terminate şi tare ai avea nevoie de o pauză, ori nu ai colaboratori de nădejde care să contribuie eficient la ceea ce aveţi de făcut împreună. Totuşi vei încerca de unul singur să duci mai departe ce ai început, acordând maximă atenţie sarcinilor asumate, dar rezultatele vor fi mult sub aşteptări, având, uneori, impresia că munceşti prea mult pentru ceva ce nu ar merita atâta implicare.

Săgetător
A da vina unii pe alţii nu e o idee prea constructivă ca atare un prim pas spre rezolvarea unui conflict ar fi să accepţi care a fost rolul tău în situaţia de faţă. Admite sincer că ai greşit şi tu şi nu mai pasa vina pe umerii altora. Probabil nici nu există o vină, ci fiecare a avut un rol în problema care te ţine acum pe loc, dar toate au un rost, la urma urmei. Chiar şi greşelile sau marile eşecuri conţin o lecţie din care fiecare are de învăţat, ca atare priveşte cu maturitate ce ai făcut şi unde s-a greşit pentru a învăţa ce e bun şi util din asta!

Capricorn
Te afli în compania unor persoane cu care, altădată, aveai o relaţie constructivă din care fiecare avea ceva de câştigat, dar azi colaborarea scârţâie. Problema e atitudinea celor pe care-i ai alături, pentru că unii nu au încredere în rezultatele pentru care lucraţi umăr la umăr şi, cu o astfel de atitudine pesimistă, negativistă şi ostilă, cum să apară succesul? Dacă vrei să fie o zi de succes, alege-ţi cu mai multă exigenţă tovarăşii de lucru, pentru că totul va merge ca pe roate alături de oameni la fel de interesaţi, la fel de dornici de coopera şi la fel de deschişi spre provocare. Nu poţi lucra cu cei care se tem chiar şi să încerce.

Vărsător
Azi apeşi pe butonul de pauză şi te bucuri din plin de lucrurile simple şi uşoare pe care viaţa ţi le oferă din belşug. Bine faci, e o decizie înţeleaptă de a te detaşa de miezul agitaţiei de zi cu zi, pentru că ai nevoie, din când în când, şi de vacanţă. Fă orice altceva care să-ţi distragă atenţia de la preocupările mai grave ale acestei perioade şi nu te gândi nicio clipă la ceea ce lipseşte. Scoate în lumină multele motive de bucurie şi veselie de care ai parte, fie că e vorba de jocul cu copiii, de o plimbare pe afară, de o oră de sport, pentru că efectele vor fi miraculoase pentru a prinde iar chef de viaţă.

Pești
Te gândeşti serios la o schimbare de direcţie în carieră, pentru că pretenţiile tale au crescut şi experienţa ta s-a extins şi ea în ultima vreme, pe parcursul ultimilor ani de studiu. Trebuie să arăţi lumii cine eşti, ce poţi, cât de bine te-ai pregătit în perioada de acumulare de informaţii şi să găseşti noua formă de a-ţi împlini rolul pe pământ prin munca de zi cu zi. Dacă apare azi informaţia de care aveai nevoie pentru această schimbare de direcţie, pune-o imediat în practică şi porneşte spre noul sens care va avea efecte dintre cele mai bune în plan profesional, pe termen lung.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

Horoscopul zilei de 12 aprilie / Berbec – Proiectul la care îţi aduci contribuţia de ceva vreme ajunge într-un impas
Featured

Horoscopul zilei de 12 aprilie / Berbec – Proiectul la care îţi aduci contribuţia de ceva vreme ajunge într-un impas

Berbec
Proiectul la care îţi aduci contribuţia de ceva vreme ajunge într-un impas care te obligă să iei o pauză. Profită de acest răgaz, pentru că poate fi de folos pentru a-ţi face ordine prin gânduri şi a găsi alte variante pentru a ajunge la rezultatele dorite. După o perioadă de detaşare binefăcătoare, te întorci la vechile probleme cu multe soluţii noi care vor debloca unele planuri care stagnau de la o vreme. Uneori, o perioadă de pauză poate fi de bun augur pentru a continua după aceea cu alt tonus.

Taur
Nu te crampona de o singură variantă pe care o ai deocamdată la îndemână, pentru că încă nu au apărut toate opţiunile posibile. Eşti încă pe drumul cel lung către rezultatul visat, deci nu trebuie să te grăbeşti nici să extragi concluzii, nici să-ţi exprimi ultimul cuvânt, nici să iei decizii finale, de vreme ce vor mai apărea detalii importante pe parcurs. Ia-ţi un răgaz suficient de timp de analiză, de studiu, de comparaţie, de acumulare de informaţii suplimentare, şi abia la final, după ce vei fi adunat deja suficiente resurse, să alegi cea mai bună idee. Eşti încă la faza de adunare de informaţii şi nu te mulţumi cu una – două. Se poate să aduni mai multe!

Gemeni
Erai convins că nu se mai poate face nimic într-un proiect care stă pe loc de la o vreme, dar ai parte de o surpriză. Apare o soluţie salvatoare care dă un nou sens acelui plan blocat şi îţi dă şi chef să te apuci din nou de treabă. Nu abandona un plan dacă nu se mai mişcă, pentru că acum, după o perioadă în care s-au mai aşezat unele lucruri, totul ar putea reporni în forţă. Dă o a doua şansă unui plan eşuat mai demult, pentru că acum ai alte resurse la îndemână ce pot avea efect mai bine ca data trecută.

Rac
Artistul din tine iese la suprafaţă, pentru că tot ce atingi, se transformă într-o operă de artă. Vorbeşti cu talent, scrii ca un adevărat maestru, cânţi minunat sau aranjezi orice obiect la locul potrivit cu mult bun gust, deci se poate vorbi de calităţi care te definesc şi pe care ar trebui să le foloseşti mai insistent. Dacă nu ai deja veleităţi artistice sau chiar o carieră într-un domeniu legat de artă (muzică, pictură, literatură), caută mai serios prin bagajul tău de preocupări, că nici nu ştii ce scoţi la iveală. Pune mâna pe stilou şi scrie ce-ţi trece prin minte apoi fă public ce ai scris. S-ar putea să ai surprize mari!

Leu
Abordezi o atitudine oarecum nepăsătoare la problemele altora, de parcă nu ai avea nicio legătură cu acestea. Poate nu e rău să rămâi detaşat faţă de ce se petrece în jurul tău, mai ales dacă planează o atmosferă sumbră care de obicei te afectează, dar azi tu eşti într-o pasă bună pe care merită să o păstrezi pe tot parcursul zilei. Lasă-i pe ceilalţi să se lupte cu piedicile şi cu eşecurile lor, pentru că nu te privesc personal. Nu trebuie să te pui de fiecare dată în pielea lor, că îţi strici tu tot cheful.

Fecioară
Nu te opri din ascensiunea ta profesională, nu te crampona de un job care, momentan, îţi inspiră stabilitate. Chiar dacă nu eşti un mare amator de schimbare, ar fi un moment bun să o iei pe alt drum în carieră. Tu poţi mai mult, ai vise mai înalte de atât, există căi de explorat mai largi şi mai interesante, deci nu te mulţumi cu nivelul confortabil dar banal la care ai ajuns, chiar dacă ţi se pare că merge bine. Nu de stabilitate ai nevoie tu, ci de satisfacţie deplină, de acel sentiment de împlinire pe care numai o evoluţie continuă şi din ce în ce mai înaltă ţi-l poate oferi. Alege-ţi un nou scop suprem de atins şi insistă: nu deveni comod!

Balanță
Colaboratorii, colegii, partenerii de afaceri nu-ți mai împărtășesc viziunile, motiv pentru care vor căuta să vă saboteze drastic. Va trebuie să le ții piept tuturor și să îți expui punctul de vedere clar și răspicat. Nu va fi foarte greu acest lucru, deoarece pe 19 Aprilie se va forma aspectul de Lună plină chiar în Semnul tău zodiacal, moment excelent de a-ți alcătui planuri noi și de a-ți modela personalitatea și de a căpăta forțe noi. Rezervă-ți clipe de meditație la evenimentele importante din viața ta și la felul în care dorești ca acestea să se desfășoare de acum încolo.

Scorpion
Persoana iubită nu mai este alături de tine, aşa cum ai dori. Ori a fost nevoită să plece în altă parte şi îi duci dorul, ori este chiar alături de tine, dar comunicarea dintre voi nu mai merge la fel de bine. Tot greul cade pe umerii tăi, dar tu eşti un as în domeniul comunicării şi vei găsi uşor calea optimă de a ajunge din nou la inima celui drag. Ai un talent aparte de a-l ajuta să alunge grijile şi problemele, ca să restabiliţi puntea care vă unea altădată. De tine depinde să refaci armonia!

Săgetător
Indiferent cum e vremea afară, ai nevoie urgentă de aer curat! Permite-ţi această evadare în natură ca o salvare, pentru că acolo, sub cerul liber, privind linia orizontului, trăgând aer proaspăt în piept, parcă toate se aşează altfel în viaţa ta. Ai muncit mult, ai acumulat un stres pe care nici un medicament nu ţi-l poate alunga, în schimb legătura ta directă cu natura, cu mama pământ, cu cerul de deasupra capului va avea efecte miraculoase asupra ta. Oferă-ţi deci acest refugiu, plimbă-te, fă mişcare în aer liber, fă o excursie, ieşi în afara oraşului cu maşina, fă orice care să te ajute să îţi aeriseşti plămânii, dar şi mintea deopotrivă.

Capricorn
Ai probleme cu banii? Nici vorbă, deci scoate din vocabular sau din gând cuvinte precum sărăcie, datorii, griji materiale. N-au ce căuta în mintea ta, pentru că ele sunt cele care pot naşte alte probleme. Gândirea pozitivă face minuni astăzi, ca atare încarcă-te cu termeni benefici, precum abundenţă, bogăţie, prosperitate, succes material, cumpărături minunate! Ele au un efect excelent asupra tonusului tău general, deci fă tot posibilul să nu discuţi cu nimeni astăzi despre bani cu ton panicard, negativ, trist. Învaţă să vezi în jur abundenţa şi cheam-o cu încredere şi în calea ta: o meriţi!

Vărsător
Este o zi bună pentru a sta la negocieri, pentru că planează toleranţa în aer. Dacă erai certat cu cineva, e un moment ideal pentru a restabili echilibrul în relaţia voastră. Dacă nu ajungeai la un consens într-o tranzacţie, o afacere sau o dispută aprinsă de idei, azi lucrurile pot reveni mult mai uşor la normal, găsind o soluţie de mijloc ce va mulţumi pe toată lumea. Profită de această zi armonioasă, zi a bunei înţelegeri, pentru a face pace în acele planuri în care nu reuşeai deloc să te pui de comun acord cu ceilalţi.

Pești
Te afli în preajma unei persoane care impune respect şi autoritate, dar în loc să preiei ceva din exemplul pe care ţi-l oferă, te retragi în carapacea ta şi te simţi eclipsat de acesta. Îi recunoşti superioritatea în anumite privințe, te şi intimidează prin felul său de a fi, pentru că afişează o atitudine de învingător pe care tu nu o poţi imita. Tu îţi vezi prea mult lipsurile şi punctele slabe, în timp ce omul din faţa ta nici nu consideră că ar avea vreun defect. Aşa ar trebui să faci şi tu pentru mai multă încredere în valoarea proprie.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

Horoscopul zilei de 13 aprilie / Berbec – Răbdarea ta are şi ea o limită, deci nu mai poţi tolera la nesfârşit o situaţie
Featured

Horoscopul zilei de 13 aprilie / Berbec – Răbdarea ta are şi ea o limită, deci nu mai poţi tolera la nesfârşit o situaţie

Berbec
Răbdarea ta are şi ea o limită, deci nu mai poţi tolera la nesfârşit o situaţie care se tergiversează deja de prea multă vreme. Eşti pregătit să pui capăt aici, chiar dacă nu ai ajuns la rezultatul promis, pentru că începi să observi cu ochii tăi că nu se întrevede nimic clar la orizont. Chiar dacă unii te sfătuiesc să mai aştepţi, pentru că e un proiect care se clădeşte greu, tu eşti gata să pui punctul final, ca să te poţi elibera. Astfel, vei putea trece la altceva nou fără să tot baţi pasul pe loc.

Taur
Nu te lăsa atras în discuţii cu tentă religioasă, pentru că, la urma urmei, fiecare crede în cine vrea şi cum ştie el mai bine. Nimeni nu poate să-ţi spună ţie că e bine sau e rău, ce e păcat şi ce nu. Trăieşti printre oameni şi nimeni nu are dreptul să te judece pentru felul cum gândeşti, simţi, te comporţi. Nimeni nu e perfect, nici tu nu eşti, dar ai în schimb dreptul să intri în relaţie cu divinitatea în stilul tău personal. Te rogi cum ştii tu, discuţi cu Dumnezeu cum ştii tu, mergi la biserică dacă şi când vrei tu… Deci ce rost au discuţiile despre credinţă?

Gemeni
Sfaturile cele mai bune nu vin de la alţii, mai învăţaţi, pentru că şi tu ştii foarte bine ce ai de făcut. Ai suficientă experienţă de viaţă, ai trecut prin destule ca să găseşti în interiorul tău cheia problemei de astăzi. Poate nici nu e prima oară când te confrunţi cu ea, ca atare fă puţină linişte în mintea şi sufletul tău, pentru că ele îţi şoptesc încotro e mai bine să mergi. Intuiţia e cel mai bun prieten, iar de data aceasta îţi oferă soluţii palpabile, nu doar simple avertismente. Închei ziua cu problema rezolvată doar pentru că ai ascultat întocmai ce te ghidează vocea ta interioară.

Rac
Dacă ai norocul să vezi azi un petic de cer senin, eşti fericit. Tu eşti meteodependent, astăzi, deci starea ta de bine depinde enorm de vremea frumoasă. Dacă nu ai parte de un pic de soare, eşti şi tu înnourat toată ziua, în schimb dacă soarele străluceşte pe cerul tău, ochii îţi sclipesc şi chipul ţi se luminează ca prin farmec. Parcă ţi-ai încărca bateriile direct de la soare, de aceea e bine să te comporţi ca floarea soarelui azi: unde vezi o rază, te întorci după ea, deci în nici un caz nu trage draperiile să te ascunzi în umbră. Ai nevoie de atingerea caldă a soarelui pentru a râde cu toată inima!

Leu
Planul care se naşte acum în mintea ta are mari sorţi de izbândă, totul e să alegi bine momentul pentru a-i da startul. Vei urma paşii fireşti de la început până la final, trecând din reuşită în reuşită, fiecare succes intermediar fiind, de fapt, punctul de plecare a unei etape noi şi mai bune. Eşti mulţumit de ceea ce se prefigurează în faţa ochilor şi faci tot posibilul să ajungi şi mai repede la scopul visat. Evoluţia este rapidă şi promiţătoare, iar reuşitele te motivează să mergi mai departe.

Fecioară
Eşti aproape de un prieten care trece prin momente dificile, mai ales în privinţa banilor, dar noroc că eşti alături de el pentru a-l ajuta să treacă peste acest impas. Eşti omul care ştie ce înseamnă să evaluezi totul prin prisma banilor, de aceea te pui în pielea celuilalt şi îţi dai seama prin ce trece când rezervele sale financiare sunt atât de fragile. Îl ajuţi cum poţi: cu un sprijin moral sau cu unul material, depinde care îţi este ţie la îndemână, pentru că vrei cu adevărat să nu sufere.

Balanță
Cine apelează azi la părerea ta, o face cu maximă încredere pentru judecata ta limpede şi justă, deci nu trebuie să-i dezamăgeşti. Analizează problema pentru care ţi se cere sfatul cu toată luciditatea, fără a ţine cu niciuna din taberele implicate. Ceilalţi îţi respectă modul clar şi detaşat de a vedea lucrurile, dar mai ales îţi recunosc capacitatea de a înţelege situaţia de pe margine, fără niciun fel de influenţe din afară. Decizia pe care o iei sau verdictul pe care îl oferi va mulţumi pe toată lumea şi se vor supune cu toţii, recunoscându-ţi astfel inteligenţa şi spiritul justiţiar distant şi corect.

Scorpion
Fii sincer cu cel din faţa ta şi vezi-l exact aşa cum este, nu aşa cum ţi-ar plăcea ţie să fie. Nimeni nu-i perfect, ca atare nu pretinde de la companionul tău ceva ce nu poate fi. Priveşte în jurul tău să descoperi că oamenii sunt foarte diverşi şi fiecare e unic în felul său, ca atare nu poţi face comparaţii inutile că dacă tu eşti sau gândeşti într-un fel, tot aşa trebuie să fie şi restul lumii. Acceptă unicitatea oamenilor şi, dacă faci comparaţii, fă-le doar pentru a descoperi ce-i diferenţiază pe ceilalţi de tine şi pe tine de ei, ca să vă folosiţi fiecare propriile atuuri. Fiecare cu modul său de a fi, dar şi cu norocul său!

Săgetător
Cu cât naşti mai multe controverse prin faptele tale, parcă te ambiţionezi şi mai tare, de obicei nu eşti atât de bătăios, dar azi crezi atât de mult în ideile tale încât eşti gata să te lupţi până la capăt pentru ele, în ciuda contradicţiilor care se încing. Lucrezi bine chiar şi sub presiunea criticilor din jur, pentru că eşti convins că până la urmă ţi se va da dreptate şi că se vor convinge şi ceilalţi că părerile tale sunt cele mai bune. Insistă, rămâi ferm pe poziţie şi nu te lăsa doborât de un refuz sau o critică severă, pentru că nu le meriţi.

Capricorn
Te îndoieşti de şansele de succes ale unui proiect la care îţi aduci şi tu contribuţia, şi dacă nimic nu te atrage să-l duci mai departe, e şi normal ca roadele să nu mai apară. E posibil să fi obosit un pic, eşti mai dezinteresat şi plictisit, ca atare poate ar fi bine să iei o scurtă pauză şi să continui după ce îţi mai încarci un pic bateriile. Da, poate acum nimic nu mai evoluează în direcţia dorită, e şi normal să ajungi şi într-o zonă ternă în care nu se mai întâmplă nimic, dar nu abandona încrederea în reuşita finală. Vei ajunge acolo, poate nu azi, nu mâine, dar eşti pe drumul potrivit către un succes deplin. Răbdare deci!

Vărsător
Uneori, cele mai bune soluţii nu vin din direcţia cu care eşti obişnuit, ci din diverse alte unghiuri la care, înainte, nici nu te gândeai ca la o opţiune viabilă. Ca atare nu te încăpăţâna să mergi doar pe calea deja cunoscută, cea pe care ai mers de o sută de ori înainte, ci gândeşte-te la variante ocolitoare, la căi originale, la cărări nebătătorite de nimeni. Ele pot duce mai repede acolo unde sperai. Lasă-ţi imaginaţia să caute alternative şi urmează-le cu mult curaj. Într-o zi nu vor mai fi ciudate, ci la dispoziţia oricui, deci tu te poţi numi acum deschizător de drumuri, pionier temerar în explorarea altor perspective.

Pești
Încearcă să fii ceva mai coerent când îţi expui punctul de vedere, pentru că ai în preajma ta oameni care nu înţeleg nimic, Unii cred că iei totul prea în glumă, că nu priveşti cu seriozitate problema. Alţii au impresia că nu eşti precaut şi te arunci aşa, în gol, nebuneşte, fără să te fi informat suficient de bine înainte. Oricât de încrezător ai fi în ideile tale, bazează-te doar pe fapte concrete, pe cifre reale, pe lucruri pe care le cunosc şi le înţeleg şi ceilalţi, ca să nu fii privit ca un ciudat. Originalitatea ideilor tale nu va fi acceptată de oricine, dar măcar le poţi prezenta cu luciditate.
Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Horoscopul zilei de 15 aprilie / Berbec – Ce şansă apare azi în calea ta! Poate fi vorba de o întâlnire
Featured

Horoscopul zilei de 15 aprilie / Berbec – Ce şansă apare azi în calea ta! Poate fi vorba de o întâlnire

Berbec
Ce şansă apare azi în calea ta! Poate fi vorba de o întâlnire care îţi poate îmbunătăţi toată ziua! Dacă porneşti cu un sentiment de oboseală şi apatie, acest om va avea pentru tine exact cuvântul potrivit sau gluma adecvată pentru a-ţi readuce zâmbetul pe buze, perfect pentru o zi de succes! Stai de vorbă cu lumea, pentru că dialogul purtat pe un teren paşnic şi amuzant va avea efecte excelente asupra stării tale psihice. Dai randament mai bun dacă ai pe cineva alături cu care să discuţi şi să te sfătuieşti în permanenţă, pentru că aşa nu te simţi singur, iar suportul celor care ţin la tine contează enorm!

Taur
Planul financiar cunoaşte o ameliorare binefăcătoare, de parcă ai scăpa de o mare povară! Poate apare o sumă de bani exact când aveai mai mare nevoie de ea, de aceea închei ziua cu un sentiment de confort cu privire la bugetul propriu. Parcă nu mai eşti la fel de stresat ca zilele trecute, ba chiar ai curajul să faci planuri cu sumele pe care le ai acum la dispoziţie, dar nu te arunca totuşi în cheltuieli inutile. Ai câteva plăţi majore pe listă, facturi cu multe cifre, şi acelea ar trebui să fie prioritatea ta numărul unu, cu atât mai mult că ai acei bani la dispoziţie. Nu ieşi la cumpărături cu bani mulţi în buzunar, că rişti să dai iama prin ei fără să-ţi dai seama!

Gemeni
Ai mai multe direcţii interesante de explorat, dar nu te poţi ocupa de toate deodată, ca atare trebuie să discerni clar între variantele pe care le ai la dispoziţie şi s-o alegi doar pe cea care simţi că va duce acolo unde speri. Culmea e că, după ce te vei hotărî asupra unei singure căi, va apărea cineva care va începe să-ţi prezinte o altă variantă mult mai atractivă şi mult mai interesantă şi te va deruta şi mai tare, pentru că tu tocmai ai ales. Analizează repede dacă merită să schimbi macazul din mers, pentru că prea sună bine ceea ce-ţi transmite cel de lângă tine. Îţi prezintă roadele finale într.o notă atât de optimistă şi de tonică, încât te întrebi ce să faci…

Rac
Dacă ai nevoie de un ajutor, ai la cine apela pentru că nimereşti într-un mediu cu oameni de valoare de la care ai mereu ceva interesant de învăţat. Stai cu urechile pâlnie la ceea ce au ceilalţi de transmis, pentru că ideile lor, soluţiile lor, poate chiar intervenţiile lor concrete, îţi sunt de mare folos. Ba mai mult: ţine minte lecţiile pe care ţi le oferă unii cu generozitate, pentru că le vei putea transmite şi tu altora mai târziu, devenind astfel bagajul tău de cunoştinţe de mare preţ.

Leu
Nu te grăbi să porneşti într-o direcţie nouă fără o analiză obiectivă a resurselor de care dispui. Este momentul cel mai bun să stai şi să chibzuieşti profund asupra sensului de mers, pentru că rezultatele de pe parcurs depind enorm de felul în care iei startul. Dacă ai la purtător elan, energie pozitivă, entuziasm şi încredere în scopul pe care vrei să-l atingi, ritmul de evoluţie va fi unul bun, de aceea trebuie să începi doar în momentul în care simţi că toate sunt la cote maxime.

Fecioară
Eşti în faţa unei decizii şi ambele variante pe care le ai la dispoziţie par la fel de profitabile. Dacă ai sta şi ai cântări situaţia pe toate părţile, cu luciditate şi maturitate, ai descoperi totuşi că doar una dintre ele este mai sigură şi duce la un rezultat stabil, cealaltă ascunzând totuşi nişte puncte sensibile, ce pot genera erori. Cea mai mică suspiciune, dacă o ai, trebuie să-ţi deschidă ochii asupra eventualelor riscuri şi să tragă un semnal de alarmă, deci pune serios în balanţă variantele şi alege-o pe cea mai bună!

Balanță
Totul gravitează azi în jurul inimii tale: dăruieşti şi primeşti iubire, te dedici celor dragi iar ei te înconjoară cu fericire. Tot ce se naşte din iubire te împlineşte, te face să străluceşti, ca atare bucură-te de toate formele sub care acest sentiment se poate manifesta azi în lumea ta. Indiferent spre ce îţi îndrepţi sentimentele, că e vorba de oameni, de preocupări, de obiecte sau de locuri, tot ce este legat de ţinta iubirii tale este trăit la intensitate maximă şi cu satisfacţii majore. Eşti fericit datorită senzaţiilor frumoase şi vii cuibărite în inima ta, iar azi poţi să spui cu entuziasm şi încredere că iubirea este tot ce ai mai de preţ pe lume.

Scorpion
Toate trec, orice suferinţă se stinge, orice gol se umple, orice boală se vindecă, deci eşti într-un proces lent prin care toate lucrurile dezechilibrate revin pe făgaşul normal. Totul e să ai răbdare ca să se restabilească armonia firească în aceste situaţii. Nu-ţi pierde încrederea sau speranţa, eşti pe drumul cel bun către rezolvarea tuturor aspectelor care par să o fi luat un pic razna în viaţa ta, dar dacă nu-ţi educi mai mult răbdarea şi nu-ţi canalizezi voinţa spre vremuri mai bune, nu faci decât să dai şi mai tare peste cap lucrurile. Calmează-te şi aşteaptă: va fi bine!

Săgetător
Te bucuri de tot ce faci cu entuziasm şi pasiune, pentru că se vede că iubeşti viaţa şi oamenii şi nu refuzi nicio ocazie de a profita de darurile frumoase din fiecare zi. Spui da oriunde te-ai duce, râzi, glumeşti, te distrezi, iar această atitudine jovială şi optimistă devine sursa ta de energie pentru ceea ce va urma de acum înainte. Consideri că nu are rost să te cramponezi de ceea ce-ţi lipseşte, ci dimpotrivă, scoţi şi mai mult în evidenţă ceea ce ai din belşug şi susţii ceea ce vrei să obţii. De investiţia ta de energie depinde ceea ce vei primi începând de mâine!

Capricorn
Fiecare problemă are o soluţie, ca atare nu merită să pierzi timp şi energie analizând-o pe toate părţile doar la nivel teoretic. E vremea să pui mâna pe unelte şi să faci ceva concret, pentru că depăşirea unui impas ţine de acţiune, nu doar de gând sau intenţie. Ceea ce începi azi va avea efecte benefice mâine, pentru că un impas nu e altceva decât o oportunitate de a trece la fapte. Nimic nu te ţine pe loc, nimic nu e un capăt de drum, ci fiecare moment de pe parcurs devine startul spre alt nivel în ceea ce ai pornit. Ai ajuns într-un punct critic? Nu-i nimic: ia o decizie fermă şi treci la etapa următoare!

Vărsător
Te preocupă banii mai mult ca oricând, nu neapărat pentru că nu ai avea de unde primi, ci pentru că ar fi mare nevoie de o sursă suplimentară! Gândeşte-te serios la asta, meditează asupra acestui aspect, sfătuieşte-te cu alţii, pentru că sigur deţii tu o soluţie de rezervă! Poate cineva îţi face o propunere de a câştiga un ban în plus, poate există un obiect pe care îl poţi vinde cu un preţ bun sau ai un talent care, dacă ar fi mai bine valorificat şi pus în practică, ar deveni o sursă excelentă de venit pentru tine. Nu te mulţumi cu ce ai, ci insistă asupra găsirii unei noi direcţii financiare decât cea obişnuită.

Pești
Intuiţia ta nu greşeşte, deci, dacă te bazezi pe ceea ce îţi transmite vocea ta interioară, faci o alegere excelentă. Există multe motive de îndoială asupra lucrurilor de care te ocupi, dar ai norocul să observi şi ceea ce alţii nu văd şi deci poţi înţelege mai corect situaţia. Simţurile tale subtile, poate chiar şi cu o notă paranormală, sunt atuurile tale de azi, pentru că ele scot la iveală aspectele secrete, bine ascunse în spatele unor aparenţe înşelătoare. Le presimţi, le descoperi şi astfel ştii de ce să te fereşti la o adică!

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Horoscopul zilei de 16 aprilie / Berbec - E agitaţie mare în jurul tău, dar îţi place această atmosferă
Featured

Horoscopul zilei de 16 aprilie / Berbec - E agitaţie mare în jurul tău, dar îţi place această atmosferă

Berbec
E agitaţie mare în jurul tău, dar îţi place această atmosferă, pentru că e stimulativă! Competiţia alături de oameni la fel de bine pregătiţi ca şi tine va scoate la iveală ce ai tu mai bun, şi pentru că vrei să te remarci, vei lupta pentru dreptul tău la succes! Şi alţii vizează aceleaşi lucruri ca şi tine: şi ei au pus ochii pe premiul cel mare şu te vei implica în concurs cu toate forţele tale, cu marea şansă de a pune mâna pe succes. Dacă faci parte dintr-un colectiv care vâsleşte umăr la umăr pentru acelaşi rezultat final, vă stimulaţi unii pe alţii iar, la capăt, vă apreciaţi reciproc intervenţia. Separat, nu ar fi mers la fel de bine.

Taur
Tu ai răbdare, nu ai de ce să te grăbeşti să ajungi la un anumit scop, cât timp ai o garanţie certă care te asigură că vei ajunge la ţelul cel mare. Eşti conştient că lucrurile bune sunt cele care se clădesc lent, tocmai de aceea faci paşi mici dar siguri către rezultatele scontate. Unii spun că tu încă visezi, dar nu eşti de aceeaşi părere, pentru că tu nu doar visezi, ci chiar faci ceva în acest sens. Construieşti totul cu cap, etapă cu etapă, până va fi un edificiu solid şi trainic, dar nu te lauzi încă. Aştepţi ca totul să fie gata şi apoi vei arăta ce ai realizat!

Gemeni
Planul la care munceşti de atâta vreme începe să şchiopăteze, semn că nu duce acolo unde doreai. Poate ar fi timpul să faci o schimbare de direcţie, dacă tot vezi că nimic nu se mai mişcă. A continua în acelaşi stil nu ar însemna decât un consum inutil de energie. Conştiinţa şi experienţa îţi transmit că nu e sensul cel bun, ci ar fi cazul să schimbi macazul, dar, din comoditate, parcă nu eşti încă pregătit. Dacă nu o faci din voinţă proprie, se vor ivi atât de multe piedici, încât vei fi obligat de împrejurări să faci schimbarea, deci pune în balanţă cum e mai bine: decizi tu sau decid alţii pentru tine?

Rac
O soluţie practică vine exact când aveai mai mare nevoie de un pont salvator. Pune imediat în practică acest sfat, pentru că va rezolva cu bine o situaţie dezechilibrată. Că e o aprobare la o cerere oficială prin care ţi se face dreptate, că e o informaţie de care aveai nevoie şi care nu-ţi era accesibilă înainte, că e întâlnirea unei persoane care va juca un rol decisiv în proiectele tale ajunse în impas, vei primi acest dar de sus cu braţele deschise şi inima largă, cionvins că e un semn ceresc, că e colacul de salvare trimis către tine. Dacă tot ţi se oferă, nu căuta nod în papură, ca să vezi ce se ascunde în spatele bunelor intenţii care se văd la suprafaţă.

Leu
Dacă te implici azi într-o competiţie, fără teama de a arăta la ce eşti tu cel mai bun, fără să te gândeşti la eventualele atacuri îndreptate spre tine, ai putea ieşi învingător. Ai un spirit combativ bine ascuţit, nu te dai înapoi de la dispute aprinse, pentru că eşti convins că ai dreptate şi că deţii toate mijloacele necesare victoriei. Spiritul tău critic proverbial nu tace, pentru că ştii că deţii informaţii certe pe care te bazezi în această confruntare de idei, ca atare vai de cei care au curajul să te contrazică. Învingătorul eşti tu, pentru că eşti de neîntrecut în orice dezbatere de pe poziţii adverse.

Fecioară
Te afli într-un mediu care te cam irită, dar nu anturajul e vinovat de atitudinea ta cam agresivă, ci tu, pentru că nu eşti în cele mai bune toane. Ai mereu senzaţia că în jurul tău se află inamici puternici care abia aşteaptă să te atace. Ai senzaţia că cineva, în umbră, te urmăreşte ca să te critice la prima abatere. Exagerezi: tu eşti cel nervos azi şi abia aştepţi o scânteie de scandal ca s-o transformi într-un război. Calmează-te şi încearcă să te adaptezi tu mediului în care te alfi, nu să pretinzi de la ceilalţi să te suporte aşa cum eşti. Nervii pot fi şi constructivi, la o adică, dacă îţi pui în joc energia spre un scop comun din care fiecare are de câştigat.

Balanță
Ţi-ai pierdut încrederea în şansele de reuşită ale unei acţiuni şi, cât timp nu apare nimic care să-ţi ridice moralul, stai pe margine fără să mai faci nimic. Dacă te închizi singur într-o carapace sumbră, rişti să ratezi o mulţime de ocazii bune care vor trece pe lângă tine şi pe care nu le vezi din cauza atitudinii negativiste la tot ce ţi se propune. Te-a copleşit pesimismul şi ai tendinţa de a vedea în jur doar ce e mai rău, când, cu siguranţă, trec pe lângă tine suficiente ocazii care te-ar putea scoate din această pasă proastă. Nu-ţi turna cenuşă în cap degeaba şi luptă cu apatia care te încearcă!

Scorpion
Poate chiar energia ta în exces e principalul inamic al planurilor tale, pentru că nu o investeşti în cele mai profitabile direcţii. În loc să o valorifici spre proiecte de anvergură, în competiţii importante pentru reputaţia şi poziţia ta, în lupta spre a te remarca înaintea altora şi mai buni decât tine, s-ar putea s-o canalizezi spre nervozitate, ceartă, răzbunare. Controlează-ţi acest bagaj de energie care e mult peste puterile tale şi ţine cont de cei care te mai trag de mânecă şi-ţi spun s-o laşi mai moale. Au dreptate aceştia şi se pare că te cunosc foarte bine.

Săgetător
Eşti stimulat de o ambiţie nouă care te va ajuta să-ţi atingi mai uşor scopul, chiar dacă unii spun că e aproape imposibil. Optimismul combinat cu entuziasmul şi încrederea maximă în reuşita acestui plan te vor împinge de la spate, ca atare mergi mai departe cu capul sus, pentru că eşti pe calea cea bună. Primeşti tot felul de semne bune ca o garanţie că visul cel mare va deveni curând realitate, dar eşti conştient că nimic nu ţi se oferă pe tavă peste noapte. E nevoie de efort susţinut şi de o energie maximă investită în acest scop, pe care îl vei atinge, fii sigur de asta!

Capricorn
Valorile cele mai importante ale relaţiei de iubire pe care o dezvolţi gravitează în jurul corectitudinii. Că e vorba de fidelitate, de sinceritate sau că e vorba de recunoaşterea adevărului aşa cum este el, vei vedea că acestea fac cel mai bine relaţiei tale sentimentale şi o aşează din start pe un teren mai sigur. Cât timp aveţi încredere maximă unul în celălalt şi nu apare nici un motiv de suspiciune, iubirea voastră creşte etapă cu etapă spre ceva care să vă inspire amândurora securitate şi durabilitate.

Vărsător
Eşti ţinut pe loc de atitudinea pesimistă a celor care îţi ţin companie. Dacă ei văd în jur doar ce-i mai rău şi nu au nimic de care să-şi agaţe speranţele, e normal ca, empatic şi impresionabil cum eşti, să aluneci şi tu pe aceeaşi pantă descendentă. Mai bine ieşi din astfel de medii, pentru că prezenţa lor nu-ţi face bine, ci îţi taie tot elanul pentru ce vroiai să faci. Ei îţi spun mereu că nu se poate, că nu e bine, că nu va ieşi nimic, şi, pentru că eşti într-o pasă emoţională hiper-sensibilă la stimuli negativi, te pot trage şi pe tine alături de ei, plângând unul pe umărul altuia.

Pești
Un amic te-a rănit profund cu ceva timp în urmă, dar, dintr-o mărinimie pe care nici tu nu o înţelegi prea bine, te arăţi dispus să-l ierţi şi să-i acorzi o şansă de împăcare. Dacă şi pe asta o strică, ar fi bine să închizi complet acest capitol, dar nu pica în plasa lui, pentru că s-ar putea să dorească de la tine o reacţie agresivă, pe care să ţi-o arunce mai apoi în cârcă, drept principalul motiv pentru care te-a jignit altădată, ceva de genul: vezi, acesta e cusurul tău! Fii tui cel blând, cel înţelegător, cel împăciuitor, şi nu-l lăsa să te enerveze şi mai tare! Dacă e deştept, va accepta împăcarea!

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Horoscopul zilei de 11 aprilie / Berbec – Parcă ai fi undeva la o răscruce de drumuri
Featured

Horoscopul zilei de 11 aprilie / Berbec – Parcă ai fi undeva la o răscruce de drumuri

Berbec
Parcă ai fi undeva la o răscruce de drumuri: un sens duce spre trecut de care te simţi încă ataşat, iar celălalt duce spre o cale complet nouă care nu ştii clar ce aduce, tocmai de aceea stai în cumpănă: către care să îţi îndrepţi atenţia? Nu ai dori să renunţi la ceea ce te leagă de trecut (amintiri, lucruri certe pentru care poţi băga mâna în foc, realităţi solide), dar te atrage totodată foarte mult şi noutatea, conştient că trebuie să mergi mai departe, orice ar fi. Trebuie să alegi, dar decizia e dificilă.

Taur
Poţi fi un consilier financiar de succes pentru o persoană care nu prea se pricepe să-şi gestioneze resursele. Nu neapărat că ai avea studii de specialitate (dacă da, atunci cu atât mai bune vor fi sfaturile tale), ci pentru că ai o experienţă bogată de viaţă şi ştii să-ţi ţii sub control balanţa financiară. Prin exemplu personal vei arăta altora cum să facă economii, cum să cheltuiască atent, cum să-ţi administreze veniturile astfel încât să nu genereze dezechilibre. Tu ai reuşit, eşti pe un teren suficient de stabil pentru a te bucura de banii tăi fără griji, dar acum a venit vremea să le împărtăşeşti şi altora cum ai reuşit.

Gemeni
Priveşti spre viitor cu un optimism molipsitor şi nu poţi vorbi de etapele următoare decât cu ton ridicat, vesel, pozitiv, pentru că ai deplină încredere în ce va urma. Păstrează-ţi acest tonus până la capăt, deoarece visul tău are şanse să se materializeze numai dacă îţi menţii această energie chiar dacă apar obstacolele de pe parcurs. Nu te întrista nici la cea mai mică suspiciune care se infiltrează în suflet, ci continuă să spui cu tărie că se poate!

Rac
Relaţia ta cu medicina este în prim plan, pentru că eşti nevoit să baţi la uşa unui cabinet medical. Poate nu pentru că ai tu probleme de sănătate, ci mai degrabă pentru a te interesa de soarta cuiva drag care are nevoie de îngrijire. Orice activitate prin care te ocupi de sănătatea unor persoane care suferă lângă tine ţi se potriveşte de minune: de la a pregăti cuiva un ceai, de la a alina durerea unui convalescent şi până la a intra cu cineva chiar în sala de operaţii. Ai un talent special de a alina durerea, de a alunga frica de doctor, de a vindeca suflete care suferă, deci dedică-ţi timpul şi energia unui astfel de gest nobil. Eşti conştient cât de importantă e o vorbă bună când cineva e bolnav, de aceea o oferi cu dragă inimă!

Leu
Azi ai nevoie de pauză, de o rupere totală de ceea ce te preocupa până mai ieri. Nici cariera nu mai trebuie să-ţi încarce mintea cu probleme, nici banii nu mai trebuie să fie o obsesie, ci încearcă să mergi într-un loc care înseamnă pace şi odihnă pentru sufletul tău şi să te relaxezi. Că pleci unde vezi cu ochii sau rămâi acasă, simţi că-ţi încarci bateriile cu o energie nouă, chiar dacă nu s-ar spune că faci ceva special. Chiar şi o oră în plus de somn sau puţină lene în propriul tău cămin au efecte benefice asupra psihicului şi fizicului, pentru că această pasivitate te ajută să redevii tu însuţi.

Fecioară
Timpul este profesorul tău, este aliatul tău, dar şi prietenul tău, pentru că reuşeşti să ţii foarte bine sub control ritmul în care se scurge. Te afli în faţa unui moment cu conotaţii speciale, de aceea nici nu te grăbeşti să iei decizii finale, nici să-ţi dai cu părerea înainte de a avea o imagine de ansamblu suficient de clară. Azi ai putea da impresia că eşti nehotărât, că amâni unele decizii, dar nu e deloc aşa: ştii tu mai bine când trebuie să spui ce gândeşti, şi încă nu a venit momentul potrivit pentru tine. Tergiversezi, tragi de timp, aştepţi, dar o faci tocmai pentru a ajunge exact la momentul cel mai bun!

Balanță
Este o zi perfectă, veştile bune şi evenimentele fericite dau năvală în calea ta. Ar fi culmea să nu profiţi din plin de tot ce ţi se oferă pe tavă, pentru că o poţi numi una dintre cele mai optimiste zile din ultima perioadă. Te întâlneşti cu oameni care te iubesc sincer, care te primesc cu braţele deschise, iar semnele de simpatie din partea celor care te cunosc vor veni în cantitate impresionantă şi cu o energie pozitivă sporită. Se poate spune că apare soarele pe strada ta şi te învăluie într-o căldură ce te face să te simţi bine.

Scorpion
Faci tot felul de drumuri cu scopul de a strânge sau depune o serie de documente importante, fără de care nu poţi duce mai departe un proiect. Umbli pe la tribunal, pe la notari, pe la instituţii ale statului şi peste tot ţi se mai cere câte ceva. Înarmează-te cu multă răbdare, pentru că nu vei rezolva tot ce ai de făcut dintr-o singură ieşire. Te vor mai chema şi mâine, mai trebuie să aduci cine ştie ce altă hârtie la dosar, nu sunt întrunite toate condiţiile legale să termini totul aşa cum ţi-ai propus, ca atare toate relaţiile pe care le ai acum cu forurile supreme sunt motiv de stres şi de insistenţă. Până rezolvi tot, durează şi faci zeci de drumuri!

Săgetător
Când ai ocazia să îţi pui în valoare talentele native, nimic nu e prea greu, de aceea azi îţi aduni forţele pentru a la canaliza într-un proiect care te încântă şi de la care ai mari aşteptări. Munceşti cu pasiune, cu plăcere, cu o anumită bucurie pentru că se prefigurează rezultate demne de toată laudă la final. Nimic nu poate fi mai motivant decât să faci ceea ce-ţi place cu adevărat şi care mai este şi apreciat de cei cărora te dedici. Chiar şi bucuria celor din jur e o satisfacţie suficientă pentru a lucra până la capăt.

Capricorn
Te apleci asupra unui proiect de anvergură la serviciu, care va înainta greu, dar succesul final depinde de fiecare pas pe care-l faci pe parcurs. Şi azi vei repurta o mică victorie care va conta, în final, la reuşita spre care te îndrepţi, tocmai de aceea faci totul serios, cu dorinţa de a nu lăsa nimic nerezolvat. Atenţia pe care o acorzi fiecărui detaliu îşi va arăta eficienţa atunci când vei pune punct, dar deocamdată mai e cale lungă până la rezultatele scontate. Eşti pe drumul cel bun.

Vărsător
Eşti pregătit pentru o mare schimbare în viaţa ta, de care îţi legi acum toate speranţele! Că e vorba de şansa de a-ţi schimba sensul în carieră sau de o mutare de domiciliu, ai mari aşteptări de la acest moment căruia îi acorzi o semnificaţie cu iz de unicat în destin. Eşti sigur că faci pasul cel bun, că de acum înainte lucrurile evoluează pe un nivel superior decât înainte deci cum să nu priveşti totul într-o notă optimistă? Abia aştepţi ca ceea ce acum decizi sau deja porneşti să ajungă la apogeu, pentru că simţi că va fi o realizare personală demnă de mândrie şi laudă!

Pești
Se simte un aer proaspăt în iubire, pentru că semnalele care vin de la cel care ţi-a cucerit inima sunt suficient de puternice pentru a prinde mai mult curaj să mergi mai departe. vă faceţi unul altuia promisiuni, vă declaraţi iubirea într-o formă aprinsă şi convingătoare, deci nimic nu poate fui mai plăcut azi decât să te dedici celui drag care îţi este şi el la fel de dedicat în tot ce faci sau propui. Faci paşi mari spre o relaţie din ce în ce mai legată şi mai solidă şi primeşti din partea celuilalt sentimente intense.
Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Free Joomla templates by Ltheme