Berbec
Nu te încăpăţâna să mergi pe aceeaşi cale dacă ai văzut deja că nu duce acolo unde doreşti. Fii pregătit să abandonezi nava de urgenţă, înainte de a fi prea târziu să mai recuperezi ceva. Uneori, un abandon e mai înţelept şi mai eficient decât efortul de a mai salva ceva, deci acelaşi lucru trebuie să-l faci şi astăzi. Lasă în urmă tot ce a fost şi porneşte în altă direcţie, fără să te cramponezi de tot ce ai acumulat înainte. E o schimbare de atitudine, de mentalitate, de sens, dar într-o zi vei aprecia curajul acesta de a lăsa totul în urmă pentru a reface totul de la zero. Sau, dacă nu de la zero, măcar de la un nivel suficient de încurajator care să te ducă spre ceva mult mai bun.
Taur
Depărtările sunt atracţia ta principală, pentru că simţi tu că acolo se va petrece ceva ieşit din comun sau de acolo vine azi cea mai importantă veste. Poate pregăteşti o mutare majoră de domiciliu, poate te gândeşti deja la o călătorie pe care o vei face curând, poate doar cauţi cu înfrigurare o direcţie nouă spre care să-ţi canalizezi atenţia. E schimbare de perspectivă pentru că vrei altceva, ceva ce nu mai găseşti în mediul tău apropiat, de aceea te concentrezi şi asupra altor locuri de pe această planetă. Departe e fericirea ta, departe e speranţa ta, deci caută şi dincolo de graniţele zonei tale obişnuite.
Gemeni
Nu ştii cum să tratezi oportunităţile acestei zile, de parcă acelaşi lucru ar conţine şi o recompensă, dar şi un motiv de supărare. Nu le poţi avea pe toate la cote maxime, chiar şi cele mai frumoase reuşite au la bază un preţ de plătit, dar merită să-l plăteşti, dacă la final te aşteaptă succesul. Nu te gândi nicio clipă ce pierd ceilalţi când tu câştigi, pentru că aşa e viaţa: când unul urcă, altul coboară! Bucură-te de şansa ta, nu plânge pentru tristeţea altuia de lângă tine; acum contezi doar tu.
Rac
Contactul cu autorităţile sau cu reprezentanţii unei instituţii de la care aştepţi un anumit răspuns merge defectuos, şi se poartă cu tine de parcă te-ar scoate la tablă, gata să-ţi dea notă proastă. Tu nu te simţi cu musca pe căciulă, tocmai de aceea va trebui să lupţi pentru poziţia ta şi să nu te laşi copleşit de o funcţie superioară sau de un ton ridicat fără motiv. Unii nu ştiu decât s-o facă pe durii şi, dacă te prind într-un moment sensibil, ar putea avea influenţă asupra ta. Ridică-ţi capul, lasă teama sau umilinţa la o parte şi luptă pentru drepturile tale. Nu îţi sunt cu nimic mai presus!
Leu
Ai tendinţa de a te comporta nepoliticos cu oameni mai în vârstă care, numai prin superioritatea anilor lor, ar merita mai multă consideraţie din partea ta. Părinţii, profesorii, şefii maturi ar putea să te acuze că eşti lipsit de maniere, că ai uitat de respect, că nu e un comportament corect, deci revizuieşte-ţi atitudinea faţă de aceştia, pentru că tu nu eşti aşa de obicei. Parcă ai face echipă cu alţi tineri de vârsta ta şi, împreună, deveniţi o forţă prin care vreţi să arătaţi celor mari că sunteţi independenţi şi că nu acceptaţi sfaturi. Dacă tot te revolţi, fă-o în glumă, ca să nu aluneci spre… obrăznicie.
Fecioară
Taci şi suportă unele condiţii care nu prea îţi convin, la prima vedere. Nu-ţi place deloc să o faci pe umilul, când tu ai o atitudine de lider şi orgolii imense, dar de data aceasta vei vedea că o poziţie inferioară, un ton scăzut şi puţină modestie nu strică deloc. Ai multe de câştigat de pe urma unei astfel de atitudini, după principiul capul tăiat sabia nu-l taie. Taci şi suportă unele condiţii defavorabile acum, pe moment, pentru că ceea ce poţi obţine de pe urma unui astfel de comportament, chiar merită efortul.
Balanţă
Ziua poate fi una extrem de plăcută şi relaxantă dacă te înconjori de oamenii potriviţi, ca atare caută anturajuri de oameni tineri în care se discută şi despre altceva decât despre problemele cotidiene. Ai nevoie de detaşare de orice, ca atare o vizită la rude sau câteva ore de joacă alături de cei mici vor avea un efect deconectant incredibil asupra ta. Prezenţa ta este dorită de ceilalţi tocmai pentru că şi tu eşti într-o pasă bună, deci vă puteţi distra de minune unii cu ceilalţi, departe de orice griji.
Scorpion
Te simţi bine printre oameni care ţin la tine orice ai face şi, cu asemenea suport, prinzi şi mai mult curaj să te implici în activităţi cu un consum emoţional maxim. De dragul lor, eşti capabil de orice şi, dacă mai primeşti şi din partea lor aceleaşi gesturi de prietenie şi afecţiune, puteţi construi împreună planuri măreţe. Uneori ajunge doar să ştii că eşti susţinut, că eşti apreciat indiferent ce ai face, pentru că prezenţa celor dragi, a familiei, a prietenilor, este cea care te împinge de la spate. Ei îţi oferă mult, la fel oferi şi tu în schimb.
Săgetător
La toate gesturile tale de generozitate şi de prietenie ţi se răspunde sub aşteptări, încât nici nu ar mai merita să fii atât de darnic. Fii un pic mai egoist, nu-ţi mai oferi tot sprijinul unei persoane care oricum va uita să mulţumească pentru ceea ce faci tu în avantajul său, ba chiar va începe să şi comenteze calitatea serviciilor tale. Consideri că, dacă tot ai un răspuns la nelămuririle sale, merită să-l împărtăşeşti cu el, dar acesta nu va face decât să profite de sprijinul tău, uitând să-şi arate la final recunoştinţa. Gândeşte-te de două ori înainte de a te dedica altora.
Capricorn
A sosit momentul să iei o pauză înainte de a extrage concluzia finală la proiectul care se apropie de sfârşit. Nu te grăbi să iei acum o decizie categorică, pentru că e posibil să mai descoperi ceva de rezolvat chiar pe ultima sută de metri. O zi de detaşare, departe de iureşul evenimentelor, poate fi de folos pentru a mai trece totul odată în revistă şi a înţelege mai bine nivelul la care ai ajuns. Poate chiar cea mai bună informaţie apare exact acum, la final, la timp pentru a schimba complet tot cursul planurilor tale, ca atare nu spune hop până nu sari!
Vărsător
Cineva te stimulează să te implici într-o activitate nouă, care merită atenţie, numai că interesul tău s-ar putea să se stingă repede, descoperind că roadele nu sunt chiar atât de interesante. Mai gândeşte-te înainte de a investi timp şi energie în această direcţie, ca să nu fie doar un foc de paie. Totuşi, la cheful de noutate care te cuprinde azi, nu poţi sta degeaba, ci sigur te apuci de o activitate nouă, dinamică, palpitantă, care îţi pune bine în valoare spiritul de iniţiativă. Mobilizează-i şi pe alţii în acest proiect, ca să poată evolua ca la carte.
Peşti
Ai o povară pe suflet şi ţi-e greu să exprimi în cuvinte ce te doare, dorind să-ţi rezolvi pe cont propriu problema. Consideri că, dacă ai cere ajutorul, cei din jur mai mult te-ar încurca pentru că ar începe să te judece şi să îţi dea lecţii pe care nu eşti sigur dacă le vei suporta uşor. Încearcă să te descurci singur, pe cât posibil, pentru că nu eşti în ce mai bună pasă emoţională pentru a asculta predici venite de sus, de parcă cineva chiar ar avea dreptul să te sfătuiască pe acest ton.
Sursa: acvaria.com