M. Dulce: I-am asigurat pe micii pugiliști care bat la porțile afirmării de toată susținerea noastră

M. Dulce: I-am asigurat pe micii pugiliști care bat la porțile afirmării de toată susținerea noastră

Lotul național de box juniori al României se află în cantonament la Călărași care a început pe 6 februarie și se va încheia pe 20 februarie, pentru a pregăti marile competiții din acest an, una dintre ele fiind Campionatul European ce se va desfășura în luna iulie la Ploiești. Din staff-ul tehnic fac parte și frații Valentin și Georgian Anghel, cei care conduc de ani buni destinele pugilismului călărășean în cadrul Clubului Sportiv Municipal.

Sâmbătă, primarul Marius Dulce i-a vizitat pe tinerii pugliștii care se antrenează de zor, susținând într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook că Municipalitatea va sprijini organizarea unei competiții de anvergură, la Călărași, în cazul în care Federația Română de Box, condusă de Vasile Cîtea, va lua în calcul această posibilitate.

“Lotul național de box juniori al României se antrenează la Călărași!

La invitația președintelui Federației Române de Box, domnul Vasile Cîtea, i-am vizitat pe componenții lotului național de box juniori al țării noastre, aflat într-un stagiu de pregătire la Călărași. Din stafful tehnic coordonat de Radu Zarif fac parte și frații, Valentin Anghel Georgian Anghel, antrenori, de numele cărora se leagă performanțele obținute în ultimii ani, în plan intern și internațional, de tinerii pugiliști călărășeni.

La această întâlnire, la care a fost prezent și directorul CSM Călărași, domnul Dumitru Chirilă, s-a discutat și despre posibilitatea organizării, într-un parteneriat cu federația, a unei competiții majore de box, la nivel juvenil, în municipiul nostru.

I-am asigurat pe micii pugiliști care bat la porțile afirmării de toată susținerea noastră și le-am promis că vom face tot ce ne stă în putință să găzduim aici, la Călărași, un loc ușor de reperat pe harta pugilistică a țării și nu numai și grație fostului arbitru internațional, regretatul Ioan Damian, un astfel de turneu de anvergură, mai ales că avem și antrenori apreciați care descoperă azi talente ce pot deveni mâine certitudini.”, se arată în mesajul postat pe Facebook de primarul Marius Dulce.

Liga 3 | Amical: Dunărea – SC Popeşti Leordeni, sâmbătă, 18 februarie, ora 11.00
Featured

Liga 3 | Amical: Dunărea – SC Popeşti Leordeni, sâmbătă, 18 februarie, ora 11.00

Dunărea Călăraşi va disputa sâmbătă, 18 februarie, al doilea joc de verificare din această săptămână. De la ora 11.00, echipa antrenată de Gică Mihali va juca la Călăraşi, pe arena Ion Comşa, cu SC Popeşti Leordeni, locul 2 în topul Seriei 4 a L3 (27 de puncte din 13 jocuri).

Până la startul mini-returului sezonului regulat, Dunărea va mai juca cu CS Dinamo Bucureşti (25 februarie) şi Viitorul Ianca (4 martie), ambele în deplasare.

Primul meci oficial e programat pe 11 martie, Dunărea jucând în deplasare cu Recolta Gh. Doja.

Dunărea Călărași | Meciuri de verificare

04.02. Dunărea – Spicul Vâlcelele (L4) 8-3

11.02. Dunărea – CSM Cetatea Turnu Măgurele (L3) 1-2

15.02. Dunărea – Dunărea Grădiştea (L4) 4-1

18.02. ora 11.00 Dunărea – SC Popești Leordeni

25.02. CS Dinamo București – Dunărea

04.03. Viitorul Ianca – Dunărea

Dunărea Călărași | Meciuri oficiale

11.03. Recolta Gh. Doja – Dunărea (et. 16)

18.03. Dunărea – Gloria Băneasa (et. 17)

25.03. CS Afumați – Dunărea (et. 18)

Liga 3 | Înainte, victorie la final de cantonament!
Featured

Liga 3 | Înainte, victorie la final de cantonament!

Modelenii de la Înainte au încheiat cu o victorie cantonamentul din Covasna, câștigând cu 1-0 partida desfășurată vineri seara împotriva celor de la KSE Tg. Secuiesc. Unicul gol al meciului a fost reușit dee Ciubotaru în minutul 77.

Miercuri, la Sf. Gheorghe, Înainte a fost învinsă cu 1-0 de Sepsi OSK 2.

Ultimul meci al modelenilor din această pauză competițională e programat pe 1 martie. La Modelu vine CS Dinamo București.

Înainte Modelu | Meciuri de verificare

21.01. Înainte – Dunărea Grădiştea (L4) 5-1

28.01. Înainte – CSU Ştiinţa Bucureşti (L4) (Anulat)

04.02. Metalul Buzău – Înainte (L3) (Întrerupt)

08.02. CS FC Dinamo (L4) – Înainte 4-1

15.02. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2 (L3) – Înainte 1-0

17.02. Înainte – KSE Tg. Secuiesc (L3) 0-1

Miercuri, 1 martie, ora 11.00

Înainte – CS Dinamo Bucureşti (L3)

Liga 3 | Dunărea, învinsă de SC Popești Leordeni!
Featured

Liga 3 | Dunărea, învinsă de SC Popești Leordeni!

Arena Ion Comșa a găzduit sâmbătă amicalul dintre Dunărea Călărași și SC Popești Leordeni (L3), încheiat cu victoria la limită a oaspeților, scor 0-1. Ilfovenii care au dominat disputa au marcat în startul părții secunde.

În formula de start au fugurat și 3 din cele 4 achiziții realizate, Reinaldo Radu, Mihăiță Lemnaru și Dorin Radu, cea de-a 4-a, Iulian Ilie fiind introdus după pauză. În repriza secundă, antrenorul Gică Mihali a mizat în atac și pe camerunezul Passi Njopgang (28 de ani) care a evoluat în urmă cu o săptămână la Modelu pentru Cetatea Turnu Măgurele.

A fost al 4 lea test susținut de “galben-albaștri” în această pauză competițională. Până acum, Dunărea a obținut două victorii, ambele în fața echipelor de liga a 4-a, Spicul Vâlcelele și respectiv Dunărea Grădiștea și o înfrângere, suferită în fața teleormănenilor de la Cetatea Turnu Măgurele, din liga 3. Următoarea partidă este programată sâmbăta viitoare în Capitală cu CS Dinamo.

Dunărea Călărași – SC Popești Leordeni 0-1

Dunărea: Rareș Șerban – Reinaldo Radu, Ionuț Țenea, Robert Ivan, Teodor Caragea, Mihai Lupu – Dorin Radu, Valentin Andrei, Jude Nwankwo – Mihai Lemnaru – Eugen Nica.

Rezerve: Mihai Irimiea – Marian Drăghici, Adrian Blidar, Passi Njopgang, Iulian Ilie, Mădălin Apostol, Adrian Coleașă, Țeicu, Luca Ciortea.

Dunărea Călărași | Meciuri de verificare

04.02. Dunărea – Spicul Vâlcelele 8-3

11.02. Dunărea – CSM Cetatea Turnu Măgurele 1-2

15.02. Dunărea – Dunărea Grădiștea 4-1

18.02. Dunărea – SC Popești Leordeni 0-1

Sâmbătă, 25 februarie

CS Dinamo București – Dunărea

Sâmbătă, 4 martie

Viitorul Ianca – Dunărea

Dunărea Călărași | Meciuri oficiale

11.03. Recolta Gh. Doja – Dunărea (et. 16)

18.03. Dunărea – Gloria Băneasa (et. 17)

25.03. CS Afumați – Dunărea (et. 18)

Liga 4 | Spicul Vâlcelele, victorie cu Bărăganul Ciulnița
Featured

Liga 4 | Spicul Vâlcelele, victorie cu Bărăganul Ciulnița

Spicul Vâlcelele s-a impus sâmbătă în fața ialomițenilor de la Bărăganul Ciulnița, scor 4-2, în cel de-al 3-lea amical al acestei pauze competiționale. Oaspeții au condus la pauză însă la final victoria a surâs ocupantei primului loc în topul Seriei A, echipă care și-a propus ca obiectiv promovarea în L3.

Sâmbăta viitoare, formația pregătită de Marius Păun va juca în deplasare cu Abatorul Slobozia.

Spicul Vâlcelele | Jocuri de verificare

15.01. Spicul – Partizan Crivăţ 4-1

04.02. Spicul – Dunărea Călărași 3-8

18.02. Spicul – Bărăganul Ciulniţa 4-2

25.02. Abatorul Slobozia (L4) – Spicul 

04.03. Spicul – CSM Fetești (L4)

Liga 4 | Spicul, un nou amical
Featured

Liga 4 | Spicul, un nou amical

După o “pauză” de două săptămâni, Spicul Vâlcelele revine pe terenul de fotbal pentru amicalul cu FC Bărăganul Ciulnița, echipă aflată pe primul loc în topul Seriei Est a campionatului județean Ialomița n(48 de puncte din 18 jocuri disputate). Partida va începe la ora 13.00 și se va disputa pe arena din Floroaica. Antrenorul Marius Păun va avea la dispoziție tot lotul.

În ultimul meci de pregătire, Spicul a cedat cu 3-8 în fața Dunării Călărași.

Spicul Vâlcelele | Jocuri de verificare

15.01. Spicul Vâlcelele – Partizan Crivăţ 4-1

04.02. Spicul Vâlcelele – Dunărea Călărași 3-8

18.02. Spicul Vâlcelele – Bărăganul Ciulniţa (L4)

25.02. Abatorul Slobozia (L4) – Spicul Vâlcelele

04.03. Spicul Vâlcelele – CSM Fetești (L4)

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.