FRF / Propunerile federaţiei pentru sezonul competiţional 2014 / 2015

FRF a înființat în grup de lucru pentru schimbarea statutului, a regulamentelor FRF și modificarea sistemului competițional din sezonul 2014/2015. Comitetul executiv din 17 aprilie va avea de aprobat propunerea cu o Ligă secundă cu 2 serii de câte 12 echipe, menținerea sistemului playoff și playout, dar cu luarea în calcul și a punctelor obținute în timpul sezonului. Liga a 3-a va cuprinde 6 serii a câte 14 echipe, iar din sezonul 2015/ 2016, opt serii a câte 12 echipe în fiecare serie. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că pentru atragerea publicului şi interesului asupra ligilor inferioare, s-a decis ca, din sezonul viitor, meciurile din Liga a III-a să se dispute sâmbăta şi nu vinerea.

CSS Călăraşi / Handbalistele calificate la Turneul semifinal

La sfârşitul săptămânii trecute în Sala Sporturilor din Năvodari s-a desfăşurat turneul IV al Campionatului naţional de handbal al României rezervat junioarelor III.

 

Echipa Clubului Sportiv Şcolar Călăraşi, antrenată de profesorul Constantin Frîncu, repartizată în seria D alături de CSS 1 Constanţa, CSS Medgidia, CSS Tulcea, LPS Brăila, a reuşit 4 victorii din tot atâtea meciuri, consolidându-şi locul 1 în serie, loc ce-i permite accesul spre semifinalele acestui campionat.
Matematic, micile handbaliste erau calificate în semifinalele acestui campionat înaintea turneului din Năvodari, echipa aflându-se pe locul 2, la egalitate de puncte cu CSS Tulcea.

În turneul de la Năvodari călărăşencele au întrecut la scor echipele din Brăila, Medgidia şi Constanţa, dorind să arate rivalelor din Tulcea că în meciul direct, considerat derbiul turneului, Călăraşiul va fi o nucă tare. 

Înaintea meciului profesorul Frîncu Constantin, secondat de Spînu Ionel, au ales ca metodă ca relaxare o plimbare pe malul mării încercând să diminueze enorma presiune ce persista asupra jucătoarelor noaste. Într-o sală ostilă, unde publicul spectator şi celelalte echipe erau alături de sportivele din Tulcea, şi un final incandescent, Călăraşiul ieşea victorios. Din minutul 18 fetele noastre au preluat conducerea jocului, dar în ultimile secunde de joc echipa din Călăraşi, cu un avantaj de un singur gol, comite o infracţiune la semicerc şi se dictează o aruncare de la 7m pentru adversare. Chetraru Andreea, portarul titular al echipei din Călăraşi, face o ultimă intervenţie apărând lovitura, contabilizând în acest meci 4 intervenţii reuşite la aruncările de la 7 metri.

Profesorul Frîncu C. : "Sunt mândru de aceste fete, de abnegaţia şi dăruinţa de care pot să de-a dovadă la vârsta de 14-15 ani, sunt mândru de lacrimile lor de victorie, uitând parcă de suferinţa efortului fizic depus în timpul antrenamentelor şi a meciurilor. Le mulţumesc pe această cale părinţilor, voluntarilor, profesorilor de la şcolile unde acestea studiază, d-lui Marius Tătaru directorul Clubului Sportiv Şcolar Călăraşi, care au fost alături de echipa noastră."


REZULTATE:
CSS Călăraşi –LPS Brăila (19 —8) 41 - 24
CSS Călăraşi – CSS 1 Constanţa (18—11) 36 - 22
CSS Călăraşi - CSS Medgidia (20 —9) 38 - 21
CSS Călăraşi – CSS Tulcea (14 —11) 25 – 24

handbal-fete-j3

De la stânga spre dreapta:

Rândul de sus: prof .Constantin Frîncu, Leuştean Valentina,Leuştean Ionela , Manolache Elisa,Neagu Teodora, Chetraru Andreea,Stan Roxana,Nedelcu Claudia, David Cristina, Stoica Bianca, Spînu Ionel

       Rândul de jos: Florea Ana-Maria, Radu Roxana,Sbingheci Adriana, Stoica Graţiela , Barbu Corina

CSS Călărași / Atletism - medalii la Campionatul Național de sală


În 22-23 martie, la sala de atletism din Bacău s-au desfăşurat finalele Campionatelor Naţionale de juniori 3

CNBacau2014Clubul Sportiv Şcolar Călăraşi a fost prezent la startul acestei competiții cu doi sportivi, Samuel Bucșă în probele de triplusalt și lungime și Natalia Martac în proba de 800 m. Deși în primul an de juniorat, concurând cu adversari mai mari de vârstă, sportivii călărășeni au obținut rezultate bune, cu recorduri personale în probele în care au participat. Astfel, Samuel Bucșă a obținut un excelent loc 3 și medalie de bronz în proba de triplusalt, cu o performanță de 12.40 m, pentru ca în cea de-a doua zi să urce încă o treaptă pe podiumul de premiere, cucerind titlul de vicecampion național la săritura în lungime, cu un rezultat de 5.90 m. Natalia Marac, o atletă de perspectivă, cu doar 4 luni de pregărire s-a clasat pe locul 16 din 34 de participante în proba de 800 m cu timpul de 2:34.31, dar fiind a 8-a între fetele care sunt primul an de junioare 3.

samuel bucsa cnbacau2014 samuel bucsa cnbacau2014 1 

natalia martac cnbacau2014  natalia martac cnbacau2014 1

Fotbal / Ce posturi TV vor transmite, în următorii 5 ani, meciurile din Liga I

Liga Profesionista de Fotbal a cedat drepturile TV ale Ligii 1 catre Intel Sky Broadcast, iar Look TV si Transilvania LIVE sunt televiziunile care vor transmite in direct meciurile din prima liga fotbalistica din Romania, in urmatorii cinci ani. "Radiodifuzorii TRANSILVANIA LOOK S.A. (detinator al licentei pentru postul TV 'Look TV') si NCN STUDIO TV S.A. (detinator al licentei pentru postul TV 'Transilvania Live') au semnat un Memorandum of Understanding cu Intel Sky Broadcast Ltd., compania care a semnat in data de 4 martie 2014 Contractul de cesiune de drepturi mass-media, prin care Intel Sky Broadcast Ltd. a achizitionat de Liga Profesionsita de Fotbal drepturile comerciale de mass-media privind meciurile de fotbal din cadrul Campionatului Liga 1 pentru perioada 2014-2019 si din cadrul Cupei Ligii pentru perioada 2015-2019", se arata intr-un comunicat remis City News. In ultimii trei ani, meciurile din Liga 1 au fost transmise de Digi Sport (7 meciuri/etapa) si Dolce Sport (2 meciuri/etapa). 168 de milioane de euro (TVA inclus) este suma ce va fi plătită pentru drepturile TV, în urmatorii 5 ani.

Box / CSM Călăraşi participă cu 8 sportivi la CN de juniori de la Cluj-Napoca

Cluj-Napoca va găzdui în perioada 7-13 aprilie Campionatul Naţional de juniori la box, competiţie la startul căreia se va alinia şi CSM Călăraşi. Lotul condus de fraţii Ursu numără nu mai puţin de 8 pugilişti, printre aceştia figurând Florin Şchiopu, Andrei Sorin, Mădălin Ionuţ şi Cătălin Stoica. „Clubul Sportiv Municipal Călăraşi e reprezentat de 8 sportivi la această competiţie, sportivi care doresc să aducă noi titluri naţionale acasă şi să demonstreze încă o dată că la Călăraşi se munceşte cu adevărat şi că s-a format o echipă de mare viitor cu sportivi bine pregătiţi pentru sportul de înaltă performanţă. Să le urăm baftă şi să le ţinem pumnii strânşi acestor băieţi minunaţi!” se arată într-o postare pe contul de facebook al secţie de box a CSM

Canotaj / Chirilă despre Ailincăi “Este o forţă a naturii”

La recentele Campionate Naţionale de Canotaj pe ergometru, juniori şi seniori, desfăşurate sâmbăta trecută la Călăraşi în Sala Polivalentă a excelat şi tânăra sportivă a CSM Călăraşi, Adriana Ailincăi.
Alături de Andreea Cristea, Mădălina Caşu şi Ana Maria Codreanu, Adriana s-a clasat pe locul I în proba de 4 junioare II dovedind nişte calităţi excepţionale evidenţiate şi de directorul clubului, Dumitru Chirilă. “Avem o fată care este ceva rar întâlnit, Adriana Ailincăi, o fată de 1,88 m la 78 de kg, elevă în clasa a VIII-a. Dacă mergeţi la Şcoala Generală nr. 1, nu o să vedeţi fată mai frumoasă şi mai voinică decât ea. Este o forţă a naturii. Am avut o şansă că am descoperit-o, va ajunge foarte departe. Este şi o fată foarte inteligentă, are o atitudine grozavă pentru a reuşi în viaţă. Iubeşte succesul şi-l doreşte din toate puterile ei. Gândeşte viaţa deja, ştie ce este bine şi ce este rău, este foarte interesată să facă numai bine şi are o atitudine fantastică faţă de efort şi faţă de perspectiva de a obţine rezultate măreţe în viitor. Chiar dacă este mai micuţă cu 2 ani decât categoria ei de vârstă şi a obţinut medalia de aur deja gândeşte în termeni de europene, mondiale, olimpiadă. Deci ea era sigură că va lua medalia de aur, nu îşi face probleme de genul ăsta şi nu are decât un an şi jumătate de pregătire. Ea chiar este foarte supărată că cei de la lotul naţional au vrut să o ia acolo şi fiind foarte crudă trebuie să o mai ţinem puţin pe acasă, nu vrem să o forţăm foarte mult deşi ea se forţează”. a declarat Chirilă la Arena FM. Sportivii de la CSM Călăraşi, pregătiţi de Dan Bănăţeanu şi Eugen Suciu au avut o comportare excepţională obţinând 7 medalii din care 3 de aur şi câte două de argint şi de bronz.
Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.