Box / Daniel Costea s-a calificat în sferturile de finală ale CE U22!

costea dVineri, pugilistul călărăşean, Daniel Costea (cat. 64 kg) a obţinut o nouă victorie la CE de box U22, învingându-l (decizie 5-0) pe polonezul Lukasz Niemczyk. Costea, component al CSM Călăraşi, s-a calificat în sferturi urmând a-l întâlni duminică, 19 martie pe georgianul Laşa Guruli. Dacă va câştiga, Costea şi-a asigurat cel puţin medalia de bronz.

Din cei 10 pugilişti români aliniaţi la startul competiţiei ce se desfăşoară în aceste zile la Brăila doar 3 au obţinut dreptul de a evolua în sferturi. În afara lui Daniel Costea, România va mai fi reprezentată în această fază, de Robert Jitaru (cat. 56 kg) care va boxa cu albanezul Krenar Zeneli şi Paul Andrei Arădoaie (cat. 81 kg) care se va lupta în ring cu Mateusz Goinski (Polonia).

Box / Daniel Costea l-a învins pe francezul Yanis Mehah la CE U22!

În primul tur al CE de Box Under 22, competiţie ce se desfăşoară în aceste zile la Brăila, pugilistul Daniel Costea (cat. 64 kg - CSM Călăraşi) l-a învins pe francezul Yanis Mehah, medaliat cu bronz la CM de Tineret, campion la tineret în 2016 şi campion la seniori al Franţei, în acest an. Decizia a fost de 3-2. I-au dat câştig de cauză lui Daniel Costea, arbitrii judecători Yucel Selcuk, din Turcia (28-29), Ruhnau Ralf, din Germania (28-29) şi Gurginian Artur, din Israel (scor 28-29). Pentru pugilistul francez au optat Rooney Philip, din Irlanda (scor 30-27) şi Dunar Cem Taylan, din Olanda (scor 29-28). Meciul a fost arbitrat de ungurul Roland Juhasz. “Sportivul CSM Calarasi obtine victoria la finalul unui meci frumos, un meci in care a demonstrat ca prin ambitia si barbatia de care a dat dovada poate castiga in fata adversarilor mult mai experimentati. Felicitari Costea Daniel, a fost o victorie frumoasa si suntem siguri ca de la acest Campionat European ne poti aduce si alte bucurii!” este mesajul transmis pe o reţea de socializare.

Pentru a obţine o medalie, Daniel Costea mai are de trecut două “examene” Să-I ţinem pumnii!

Liga a 4-a / Derby-ul Victoria Chirnogi – Dunărea Ciocăneşti va fi arbitrat de Valentin Porumbel

Sâmbătă, 18 martie de la ora 15.00 AJF Călăraşi programează etapa a 19-a a campionatului judeţean de fotbal.

Derby – ul de la Chirnogi dintre Victoria şi Dunărea Ciocăneşti va fi arbitrată de Valentin Porumbel (Olteniţa), arbitru divizionar, ajutoarele sale fiind Ionuţ Bîţan şi Laurenţiu Ruse.

Un alt joc interesant, Spicul Vîlcelele – Venus Independenţa va fi condus la centru de Marian Solomon (Călăraşi).

Iată lista arbitrilor şi observatorilor delegaţi sâmbătă, 18 martie

 

Etapa a 19-a / Sâmbătă, 18 martie, ora 15.00

Unirea Dragalina – Dunărea Grădiştea

Arbitri Gabriel Bondoc - George Cojocaru, Marius Petrache

Observator Ionel Ivanciu

Victoria Lehliu – Rapid Ulmeni

Arbitri Ionel Duţă - Ecaterina Istrate, Ionuţ Ioniţă

Observator Mircea Brânduşă

Victoria Chirnogi – Dunărea Ciocăneşti

Arbitri Valentin Porumbel - Ionuţ Bîţan, Laurenţiu Ruse

Observator

Progresul Fundulea – Steaua Radovanu

Arbitri Virgil Văleanu - Viorel Birman, Alexandru Stoian

Observator Ionel Florea

Spicul Vîlcelele – Venus Independenţa

Arbitri Marian Solomon - Alexandru Drăgănescu, Cristian Zardova

Observator Viorel Ştefan

Conpet Ştefan cel Mare – Spicul Roseţi

Arbitri Marius Anghel - Iulian Creţu, Georgiana Sălceanu

Observator Marian Culea

Unirea Mânăstirea – Dinamo Săruleşti

Arbitri Valerian Toma - Adrian Panciu, Cristian Stancu

Observator Marius Marin

Viitorul Curcani – Agricola Borcea

Arbitri Vasilică Ruse - Mihai Eberstein, Valentin Badea

Observator Silviu Bălan

Clasament

1. Agricola Borcea                18   16   1    1    84-17   49

2. Dunărea Ciocăneşti           18   15   2   1    75-16    47

3. Venus Independenţa         18   14   2    2    90-15   44

4. Victoria Chirnogi              18   14   1    3    74-28   43

5. Unirea Mănăstirea            18   11   1     6   60-34   34

6. Spicul Roseţi                   18   10    2    6   77-39   32

7. Spicul Vîlcelele                 18     7   4    7    34-31   25

8. Dunărea Grădiştea           18     6   5    7    32-34   23

9. Victoria Lehliu                 18     5   6    7    31-32   21

10. Viitorul Curcani              18    5   3   10    32-87   18

11. Progresul Fundulea        18     4    5    9   25-49   17

12. Unirea Dragalina           18     5    2   11   27-55   17

12. Steaua Radovanu          18     4   3   11    37-76   15

13. Rapid Ulmeni                18    4   0   14    31-67   12

15. Dinamo Săruleşti           18    4   0   14    24-74   12

16. Conpet Ştefan cel Mare   18    1   1   16    17-96    4

Handbal / Dunărea – CSA Steaua, sâmbătă, 18 martie, ora 16.00

Sala Polivalentă Ion C. Neagu din Călăraşi va găzdui sâmbătă, 18 martie partida dintre Dunărea şi CSA Steaua Bucureşti din cadrul etapei a 24-a a Ligii Naţionale masculine de handbal. Programat la ora 16.00, duelul va fi arbitrat de tandemul O. Finaţă (Arad) – S. Hendrea (MM), observator fiind desemnat l. Condruţ (PH).

În acest moment, Dunărea ocupă locul 10 cu 25 de puncte iar Steaua, locul 9 cu 26 de puncte, obiectivul ambelor echipe fiind calificarea în play – off.

În ultimele 5 partide, toate disputate în 2016, Dunărea a obţinut o victorie, un meci s-a încheiat la egalitate, alte 3 fiind câştigate de Steaua.

În tur, pe 12 noiembrie, Steaua şi Dunărea au încheiat la egalitate, 28-28.

În prologul etapei, CSU Suceava – Potaissa Turda 10-22!

Sâmbătă, pe lângă partida de la Călăraşi care va fi transmisă live şi de TVR 1 se mai joacă alte 3 jocuri. Runda se încheie luni, 20 martie la Odorheiu Secuiesc.

Confruntări directe

15.04.2016 Dunărea – CSA Steaua 24-30

08.05.2016 CSA Steaua – Dunărea 30-29

12.05.2016 Dunărea – CSA Steaua 33-26

15.05.2016 CSA Steaua – Dunărea 29-22

12.11.2016 CSA Steaua – Dunărea 28-28

 

Etapa a 24-a

CSU Suceava – Potaissa Turda 10-22

Sâmbătă, 18 martie

12.15 HC Dobrogea Sud – CSM Satu Mare (Digi – Dolce)

16.00 AHC Dunărea – CSA Steaua (TVR 1)

18.00 CSM Făgăraş – Politehnica Timişoara

18.30 HC Vaslui – CSM Focşani

Luni, 20 martie

18.00 HC Odorhei – Dinamo Bucureşti (Digi – Dolce)

CSM Bucureşti stă.

Clasament

1. Dinamo               21   18   2   1      675-568     56

2. Potaissa Turda     22   15    1  5      645-592     46

3. CSM Bucureşti      22   15   1   6      630-550     46

4. HC DS Constanţa  21   13   2   6     590-537      41

5. HC Odorhei         21   12   5   4      617-570      41

6. Poli Timişoara      22    9   5    8     570-546      32

7. HC Vaslui             21    9   1  11     536-575      28

8. CSU Suceava        22   9   0   13     560-575      27

9. CSA Steaua          20   7   5     9     534-536      26

10. AHC Dunărea     21   7   4    10     562-580     25

11. CSM Focşani       21   6   2   13     518-571      20

12. CSM Făgăraş      22    2   1   19     503-626       7

13. CSM Satu Mare   21    1   1   19     505-619       4

Liga a 3-a / Modelu, a 3-a înfrângere consecutivă!

Vineri după-amiază s-au disputat 3 partide din cadrul etapei a 16-a, în Seria a 2-a. Înainte Modelu a bifat din păcate a 3-a înfrângere consecutivă cedând în deplasare cu 1-2 în faţa celor de la Dinamo II. Bucureştenii au deschis scorul după 21 de minute de la primul fluier al centralului, prin Daniel Popa, modelenii egalând în minutul 40 prin Bucă. Bucuria a durat fix un minut, Dinamo II marcând al doilea gol tot prin D. Popa. 2-1 pentru Dinamo, rezultat final care generează o stare de nelinişte în tabăra modelenilor.

După ce a învins la Modelu cu 4-1, Delta Dobrogea Tulcea s-a descutcat bine şi pe terenul liderului, Metaloglobus, duelul încheindu-se nedecis, 1-1. Tulcenii au marcat primii prin Cl. Dragu (48), Metaloglobus egalând în minutul 61 prin G. Caramalău.

CSM Olteniţa va juca sâmbătă de la ora 15.00 întâlnind în deplasare pe CS Tunari.

Etapa a 16-a

Metaloglobus – Delta Tulcea 1-1

Au marcat: G. Caramalău (61) / Cl. Dragu (48)

Dinamo II – Înainte Modelu   2-1

Au marcat: D. Popa (21, 41) / N. Bucă (40)

Astra II – Unirea Slobozia      2-1

Sâmbătă, 18 martie, ora 15.00

Viitorul Domneşti – SC Popeşti Leordeni

Petrolistul Boldeşti – Axiopolis Cernavădă

CS Tunari – CSM Olteniţa

FC Viitorul II – Arsenal Malu 3-0

Clasament

1. Metaloglobus              16   13   3   0    35-15    42

2. FC Viitorul II              16     8   3   5    32-20     27

3. Unirea Slobozia          16     8   3   5    29-19     27

4. CS Tunari                  15     7   5   3    22-19     26

5. Astra II Giurgiu         16     7   4   5     25-21     25

6. Dinamo II                 16     5   8   3     30-22     23

7. SC Popeşti Leordeni   15     6   5   4     25-19     23

8. Viitorul Domneşti       15     7   1   7    24-18     23

9. Delta Dobrogea         16     7   3    6    31-30     22

10. CSM Olteniţa           15     5   3    7    24-24     18

11. Axiopolis                15     4   5    6    25-28     17

11. Înainte Modelu        16     3   6    7    37-37     15

13. Petrolistul               15     4   1   10   22-29     13           

14. Arsenal Malu           16     0   0   16   10-70       0

Futsal / Şotârcă: N-am nicio preferinţă, ambele echipe sunt foarte puternice!

Deşi o etapă ne mai desparte de finalul sezonului regular, Dunărea e ca şi calificată în play – off, de pe locul 5. Asta înseamnă că în primul tur al play – off-ului va juca împotriva echipei care va încheia prtima parte a stagiunii pe locul 4. În acest moment, poziţia este deţinută de Informatica Timişoara care a strâns până acum 40 de puncte. În ultima etapă bănăţenii speră nu doar ca s-o învingă acasă pe Muncitorul Reşiţa ci şi ca FK Odorheiu Secuiesc, ocupanta locului 3 cu 42 de puncte să se împiedice, în deplasarea de la Tg. Secuiesc. În astfel de condiţii, Informatica şi FK Odorheiu Secuiesc şi-ar schimba locurile în clasamentul sezonului regular. Întrebat ce adversar şi-ar dori pentru primul tur al play-off-ului, antrenorul Dunării, Marian Şotârcă a spus „Oricare dintre aceste două echipe, Informatica sau FK Odorheiu Secuiesc, este un adversar foarte puternic. Trebuie să aşteptăm şi ultima etapă ca să vedem cu cine vom juca. Nu am vreo preferinţă. Îmi doresc doar să învingem şi să ne calificăm mai departe”.

Etapa a 22-a, ultima a sezonului regular va avea loc în perioada 25-26 martie.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.