Echipament medical de prim ajutor pentru echipele afiliate la AJF Călăraşi

Dinca genti medicina 1Miercuri după-amiază chiar în incinta stadionului Navrom, reprezentanţi ai echipelor din ligile a 4-a şi a 5-a din cadrul AJF Călăraşi, au primit, într-un cadru festiv, din partea preşedintelui Dorinel Dincă şi a secretarului, Daniel Ştefan, echipamente medicale de prim ajutor în cadrul unui proiect finanţat de Federaţia Română de Fotbal.

 

Astfel, au fost achiziţionate pentru toţi membri afliaţI un număr de 52 de genţi medicină sportivă care vor fi utilizate în toate competiţiile organizate de AJF Călăraşi. Valoarea proiectului este de peste 23 de mii de lei, fondurile fiind asigurate, cu precădere, de FRF. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt jucătorii de fotbal (juniori şi seniori) precum şi personalul medical al cluburilor.

„În momentul de faţă constatăm, cu regret, că la nivelul judeţului nostru, bugetele echipelor de fotbal şi activitatea acestora se regăsesc la nivel de subzistenţă. Infrastructura pe care formaţiile de fotbal îşi desfăşoară activitatea este minimală, echipamentele specifice sunt improvizate şi vechi şi de cele mai multe ori finanţatorii echipelor de fotbal nu găsesc suportul legal sau nu au oameni pregătiţi pentru a se implica în asigurarea bugetului şi a echipementelor specifice unei echipe. De asemenea, observăm tensiuni generate de dificultăţi financiare, improvizaţii, artificii economice, etc. Această situaţie este îngrijorătoare şi nepotrivită pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii fotbalistice” a spus preşedintele AJF Călăraşi, Dorinel Dincă, acesta continuând. „În cadrul acestui proiect susţinut în bună parte de FRF am decis să achiziţionăm pentru toţi membrii noştri afiliaţi echipamente medicale de prim ajutor, deşi puteam opta şi pentru alte obiective, cum ar fi: modernizarea sediului administrativ, dezvoltarea fotbalului feminin, finanţarea competiţiilor de juniori şi copii sau finanţarea competiţiei Cupa Regiunilor. Sper ca aceste echipamente să vină în sprijinul jucătorilor precum şi al staffurilor tuturor echipelor care evoluază în competiţiile desfăşurate sub sigla AJF Călăraşi.”

La eveniment a participat şi medicul Lilian Teleşcu, un apropiat al fotbalului călărăşean care a oferit participanţilor detalii legate de conţinutul acestor genţi de medicină sportivă evidenţiind utilitatea proiectului susţinut de FRF şi AJF Călăraşi.

Dinca genti medicina 2

Dinca genti 3

Dinca genti 4

Dinca genti 5

Dinca genti 6

CN U19 / Dunărea - Juventus Bucureşti, în prima etapă din Liga Elitelor

Dunarea U19 site ArenaSâmbătă, 14 octombrie şi duminică, 15 octombrie, de la ora 12.00 sunt programate partidele din cadrul etapei I a Ligii Elitelor la fotbal, competiţie rezervată juniorilor U19. Din Seria Est face parte şi Dunărea Călăraşi care va juca în runda inaugurală pe teren propriu cu Juventus Bucureşti. Partida se va desfăşura duminică, 15 octombrie, de la ora 12.00.

Turul competiţiei se va încheia pe 11 decembrie, interval în care sunt programate nu mai puţin de 9 runde.

 

Etapa I

 

Sâmbătă, 14 octombrie, ora 12.00

FC Voluntari – FC Viitorul Constanţa

CSM Politehnica Iaşi – Viitorul Argeş Alexandru Duminică

CSS Târgovişte – LPS Iaşi

 

Duminică, 15 octombrie, ora 12.00

Dunărea Călăraşi – Juventus Bucureşti

Concordia Chiajna – Dinamo Bucureşti

 

Dunărea Călăraşi / Program jocuri Tur

Et. 1 / 15.10 Dunărea – Juventus Bucureşti

Et. 2 / 21.10 Viitorul Argeş Alexandru Duminică – Dunărea

Et. 3 / 29.10 Dunărea – FC Voluntari

Et. 4 / 04.11 CSM Politehnica Iaşi – Dunărea

Et. 5 / 12.11 Dunărea – FC Voluntari

Et. 6 / 19.11 Dunărea – CSS Târgovişte

Et. 7 / 26.11 Concordia Chiajna – Dunărea

Et. 8 / 03.12 Dunărea – Dinamo Bucureşti

Et. 9 / 10.12 LPS Iaşi - Dunărea

CN U17 / Dunărea – Juventus, în startul Ligii Elitelor

Dunarea juniori BEchipa de juniori Dunărea U17 s-a calificat en fanfare în Liga Elitelor fiind repartizată în Seria Est. Formaţia pregătită de Dan Andronache, Mircea Ştefan şi Petrişor Toma vor debuta pe teren propriu, duminică, 15 octombrie, de la ora 14.00 urmând a-şi măsura forţele cu Juventus Bucureşti.

Turul Ligii Elitelor se va finaliza pe 11 decembrie, timp în care sunt programate 9 etape. Dunărea va disputa 5 jocuri pe teren propriu şi 4, în deplasare.

 

Etapa I

 

Sâmbătă, 14 octombrie, ora 14.00

Regal Sport Club Ferdinand I – FC Viitorul Constanţa

LPS Piatra Neamţ – Steagu Roşu Braşov

ACS Petrosport Ploieşti – Sporting Juniorul Vaslui

 

Duminică, 15 octombrie, ora 14.00

Dunărea Călăraşi – Juventus Bucureşti

Concordia Chiajna – Dinamo Bucureşti

 

Dunărea Călăraşi / Program jocuri TUR

Et. 1 / 15.10 Dunărea – Juventus Bucureşti

Et. 2 / 21.10 Steagu Roşu Braşov – Dunărea

Et. 3 / 29.10 Dunărea – ACS Regal Sport Club

Et. 4 / 04.11 LPS Piatra Neamţ – Dunărea

Et. 5 / 12.11 Dunărea – FC Viitorul Constanţa

Et. 6 / 19.11 Dunărea – Petrosport Plieşti

Et. 7 / 26.11 Concordia Chiajna – DUNĂREA

Et. 8 / 03.12 Dunărea – Dinamo Bucureşti

Et. 9 / 10.12 Sporting Juniorul Vaslui - Dunărea

Dunărea U19 / C. Onofrei: Am trăit o mare satisfacţie!

Cosmin Onofrei siteCosmin Onofrei este antrenorul secund al echipei de juniori Dunărea Călăraşi U19, calificată în Liga Elitelor după un parcurs foarte bună în cadrul Etapei Preliminare. Fost jucător al Dunării, Onofrei (va împlini pe 12 decembrie 37 de ani) este unul dintre artizanii acestei performanţe care confirmă faptul că AFC Dunărea 2005 Călăraşi este o “uzină” care produce jucători, rezultate, emoţii!

 

Cosmin, felicitări! Faci parte dintr-o echipă învingătoare. Echipa de juniori Dunărea U19, şi datorită muncii tale, s-a calificat la Liga Elitelor. Ce ai simţit duminică, după ultimul fluier, când am învins pe Pro Team, obţinând această această calificare meritorie?

Emoţie, în primul rând! Cred că este primul meci de când sunt în fotbal la care am avut emoţii. Ca jucător nu am avut emoţii, dar duminică, eu şi Marius am fost emoţionaţi dar nu le-am transmis copiilor emoţiile. Am trăit o mare satisfacţie!

Când a început această competiţie credeai că vă veţi califica?

Da, ştiam că o să fie greu mai ales că Sport Team pornea favorite. Ei au o arie de selecţie mai mare. Au jucători din toată ţara, noi cum a spus şi Marius, ne-am bazat pe călărăşeni.

Câţi dintre aceşti copii minunaţi ar putea mâine, poimâine să invadeze fotbalul călărăşean? Indiferent că vorbim de Dunărea sau de alte echipe din fotbalul judeţean…

După noi, toţi! Sunt câţiva, însă nu avem individualităţi. Noi am format o familie, ca şi la cei mici, la Juniori C. Sunt câţiva, nu aş vrea să le dau numele. Rămâne la latitudinea antrenorului de la echipa mare dacă la vară când o să se termine acest sezon, va miza pe ei. Cei care termină ’99, 6, la număr, vor putea face pasul la echipa mare, de seniori. Dacă nu, cel puţin la Liga a 3-a, eu zic că vor face faţă.

Ne vom confrunta acum cu nume grele, nume importante din fotbal în Liga Elitelor. Unde crezi că ne vom situa la final?

Nu ştiu ce să zic. În primele 5 cred că vom putea să ne clasăm! Nici anul trecut nu prea ne-a dat lumea şanse şi am terminat pe primul loc. Sper să aducem cât mai multe puncte.

Remarci pe cineva în mod special sau toată echipa?

Echipa, atât! Eu vreau să le mulţumesc copiilor. Suntem alături de ei, cum am fost mereu şi când am pierdut.

Este o generaţie bună, nu?

Da şi o generaţie foarte cuminte, nişte copii educaţi, fără probleme de disciplină. Nişte copii cu o inimă mare!

Cum te împaci cu Marius?

Ţinând cont că e şi naşul copilului meu şi naşul meu… Vă daţi seama că la noi este o relaţie de cel puţin 20 de ani de când eram juniori.

Şi probabil că asta a contribuit şi la rezultatele foarte bune din ultima perioadă.

Da, cred că da. Relaţia noastră este strânsă. Mai mult decât naş şi fin, suntem ca doi fraţi. Şi relaţia funcţionează foarte bine din punctul ăsta de vedere.

Probabil că dacă nu ar fi fost această prietenie, nu cred că lucrurile ar fi ajuns la nivelul la care suntem.

Da, e posibil. Deci ăsta e secretul, trebuie să lucreze naşul cu finul. Cum este şi la echipa naţională.

Ce mesaj ai pentru cei care au fost alături de voi şi în mod normal vor fi şi în această a doua parte a competiţiei?

Vreau să le mulţumesc tuturor că ne-au susţinut. Părinţilor care au fost alături de noi şi la meciurile de acasă dar şi la cele din deplasare. şi în deplasare. Îmi dorescc să fie alături de noi şi în continuare. Să aibă încredere în noi pentru că o să facem tot ce e posibil să aducem cât mai multe puncte în această fază.

Mulţumesc.

 

AJF Călăraşi / Ce a decis Comisia de Disciplină în şedinţa din 10 octombrie

Comisia de Etică şi Disciplină din cadrul AJF Călăraşi s-a reunit marţi seară stabilind următoarele măsuri disciplinare:

TRICOLORUL JEGALIA – SPICUL VALCELELE

Jucatorul SERBAN TEODOR VALENTIN legitimat la SPICUL VALCELELE se suspenda 22 etape si penalitate financiara 300 lei baza art 1.7 coroborat 1.10 din RD al AJF (lovirea arbitrului, injurii si comportament agresiv)

Antrenorul echipei SPICUL VALCELELE, PAUN MARIUS, se suspenda 2 etape si penalitate financiara 100 lei baza art 8.1 cu circumstante atenuante din RD al AJF.

Maseurul echipei SPICUL VALCELELE, TATU ANDREI, se sanctioneaza cu avertisment si penalitate financiara 100 lei baza art 8.1 cu circumstante atenuante din RD al AJF.

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

VICTORIA CHIRNOGI – ZAREA CUZA VODA

Antrenorul echipei VICTORIA CHIRNOGI, CRISTEA ADRIAN, se sanctioneaza cu avertisment si penalitate financiara 100 lei baza art 8.1 cu circumstante atenuante din RD al AJF.

Antrenorul secund al echipei VICTORIA CHIRNOGI, IONITA GHEORGHE, legitimat la VICTORIA CHIRNOGI se suspenda 2 etape si penalitate financiara 150 lei baza art 8.1 cu din RD al AJF. (proteste la decizia arbitrului)

Jucatorul MANEA DOREL MARIAN legitimat la VICTORIA CHIRNOGI se sanctioneaza cu avertisment si penalitate financiara 100 lei baza art 1.4 alin 2 din RD al AJF (circumstante atenuante)

Contestatia formulata de echipa ZAREA CUZA VODA se anuleaza ca netaxata.

Arbitrul partidei se trimite comisiilor abilitate spre judecare.

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

PARTIZAN CRIVAT – VENUS INDEPENDENTA

Comisia in baza art 41.9 din RD al AJF inainteaza cauza in vederea solutionarii la comisia pentru statutul jucatorului din cadrul AJF.

Jucatorul COCIAS MARIAN STELIAN ramane in stare de suspendare pana la solutionarea cauzei.

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

VICTORIA LEHLIU -ACS ROSETI

Jucatorul VELICU PETRU OVIDIU legitimat la VICTORIA LEHLIU se suspenda 1 etapa si penalitate financiara 50 lei baza art 1.4 din RD al AJF.(cumul de avertismente)

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

SOIMII PROGRESU – ATLETIC DOROBANTU

Comisia respinge contestatia formulate de echipa ATLETIC DOROBANTU si penalizeaza jucatorul GHITA COSTEL legitimate la SOIMII PROGRESU cu avertisment si penalitate financiara 200 lei baza art 1.24 din RD al AJF.(neprezentarea in fata arbitrilor pentru completarea datelor personale)

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

PROGRESUL PERISORU – DINAMO SARULESTI

Comisia admite contestatia formulata de echipa DINAMO SARULESTI, anuleaza rezultatul din teren, omologheaza partida cu scorul de 3-0 in favoarea echipei DINAMO SARULESTI.

Delegatul echipei PROGRESUL PERISORU, STROE VASILE, se suspenda 6 luni si penalitate financiara 400 lei baza art 1.3 din RD al AJF.(folosirea unui jucator sub alta identitate).

Jucatorul BAIETICA STEFAN CRISTIAN, legitimate la PROGRESUL PERISORU se suspenda 10 etape si penalitate financiara 200 lei baza art 1.23 din RD al AJF.(incercarea de a induce in eroare instanta disciplinara)

Echipa PROGRESUL PERISORU se sanctioneaza cu avertisment si penalitate financiara 200 lei baza art 1.23 din RD al AJF.(lipsa de interes in educarea propriilor jucatori)

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

ZAREA CUZA VODA – VIITORUL CURCANI

Comisia ia act de renuntarea la contestatie, omologheaza partida cu rezultatul din teren.

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

Dunărea U19 / M. Păun: Suntem foarte bucuroşi de această calificare!

Marius Paun site arenaEchipa de juniori Dunărea U19 a reuşit o performanţă excelentă obţinând “biletele” pentru Liga Elitelor. Plasată în Seria a 7-a în cadrul CN U19 – Etapa Preliminară, Dunărea a avut un parcurs aproape fără greşeală obţinând în urma celor 10 meciuri disputate, 8 victorii, o remiză şi o înfrângere. Un merit esential la obţinerea acestei calificări îl are şi antrenorul principal, Marius Păun. În vârstă de 39 de ani pe care i-a împlinit pe 3 aprilie, Marius Păun a îmbrăţişat meseria de antrenor încă din 2005, recent înscriindu-se la cursurile pentru obţinerea Licenţei UEFA A.

Marius, felicitări! Pentru faptul că te-ai înscris la cursurile de antrenori pentru obţinerea Licenţei UEFA A dar mai ales pentru această performanţă excepţională şi anume calificarea echipei de juniori Dunărea U19 la Liga Elitelor. Deşi, poate, nimeni nu vă dădea vreo şansă, împreună cu Cosmin Onofrei aţi reuşit să duceţi echipa în faza finală, Liga Elitelor!

Mulţumesc. Suntem foarte bucuroşi de această calificare. Am început munca acum doi ani cu aceşti copii, această generaţie. Eram încrezători dar nu ne aşteptam să avem aceste rezultate. În primul rând, pentru că am avut o arie de selecţie foarte mică. Am luat copii numai de la ţară, am avut 10 jucători de la ţară, şi nu am crezut că putem să-i „stoarcem” aşa de mult încăt să ajungem la acest rezultat. Tocmai de asta suntem foarte, foarte bucuroşi.

Cu Şcoala de antrenori am mai avut şi anul trecut o încercare dar nu am reuşit şi anul ăsta mă bucur că în urma unui examen am reuşit să intru la cursurile pentru obţinerea Licenţei UEFA A. După 6 luni de cursuri va urma examenul final şi sper că voi avea licenţa în mână.

Marius, 10 meciuri, 8 victorii, o remiză şi doar o singură înfrângere în această Etapă Preliminară. Când v-a fost cel mai greu?

Cel mai greu ne-a fost, normal, la înfrângere, cu echipa cu care ne-am şi bătut la câştigarea Seriei a 7-a, Sport Team. A fost un meci echilibrat când am jucat la ei. Au avut câştig de cauză dar le-am zis de atunci că mai este şi returul.

Şi returul a fost destul de încins…

Destul de încins. Şi scorul a fost destul de strâns, 2-1. Noi ne aşteptam să mergem cap la cap până la final dar ei s-au mai încurcat cu Pro Team, echipa cu care am câştigat noi ieri. Am avut 3 jocuri dificile, presiunea a fost imensă pe copii şi acesta este şi meritul lor pentru că au dus presiunea asta în cârcă şi au înţeles că totul depinde de ei. Sunt foarte, foarte bucuros pentru că ei, toţi, au înţeles că avem acelaşi ţel şi fără muncă, fără sacrificii şi fără disciplină nu se poate!

Remarci pe cineva, sau acel cineva este echipa?

Noi nu avem jucători cheie, jucători super talentaţi. La noi este o echipă în primul rând şi prin asta am obţinut şi aceste rezultate şi anul trecut la acest nivel. Am avut 3 jucători care au terminat anul trecut şi de aceea am avut o continuitate cu ei şi probabil din acest motiv s-a ajuns şi la acest rezultate.

Urmează o etapă destul de complicată, Liga Elitelor. Ne întâlnim aproape cu jumătate de ţară. Ce aşteptări ai?

O clasare cât mai sus. Acum sper că nu mai aibă presiune.

Tot ce obţinem de acum e bonus….

Da, pentru mine da, şi pentru copii. Le-am spus că „nu o să le ia nimeni capul”, chiar dacă nu ne calificam la Elită. Împreună cu Cosmin, în fiecare zi, le-am spus la antrenamente dar şi la meciuri să lase emoţiile, să lase frica, Nimeni nu le ia capul dacă noi terminăm pe doi. Ei aveau presiunea şi din cauza echipei de Juniori B care erau calificaţi. Ei au fost şi favoriţi. O echipă bună şi ţin să-i felicit şi pe ei că sunt şi ei tot ai noştrii, şi probabil că se gândeau că ei se duc şi noi „rămânem de căruţă”.

I-aţi simţit pe oameni aproape de voi?

Da, şi ţin să le mulţumesc tuturor că au fost alături de noi. Ne-au ajutat fiecare cum au putut, unul cu o vorbă bună, unul cu un suc, o apă. Împreună cu preşedintele clubului, toată lumea a fost alături de noi şi ţin să le mulţumesc tuturor, şi părinţilor.

Mulţumesc!

 Dunarea A dupa Pro Team

 

Dunărea Călăraşi / Rezultate obţinute în Etapa Preliminară

 

TUR

Et. 1 Dunărea – Victoria Bucureşti         5-0

Et. 2 Sport Team – Dunărea                 3-2

Et. 3. Dunărea – ACSM Dunărea Giurgiu 6-2

Et. 4 Dunărea – Progresul Spartac         1-1

Et. 5 ACS Pro Team – Dunărea              0-2

 

RETUR

Et. 6 Victoria Nucureşti – Dunărea       2-4

Et. 7 Dunărea – Sport Team                2-1

Et. 8 ACSM Dunărea Giurgiu – Dunărea 1-2

Et. 9 Progresul Spartac – Dunărea        1-3

Et. 10 Dunărea – ACS Pro Team           5-1

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.