Liga a 2-a / Dacia Unirea Brăila – Dunărea, miercuri, 8 noiembrie, ora 14.00

În runda a 16-a a ligii a 2-a, Dunărea Călăraşi va juca în deplasare cu Dacia Unirea Brăila, partida fiind programată miercuri, 8 noiembrie, de la ora 14.00. Înaintea primului fluier, Dunărea se află pe primul loc cu 35 de puncte iar Dacia e pe 15 cu 16 puncte. „Va fi deplasare grea din toate punctele de vedere: teren, jucători cu experienţă care se adaptează foarte repede la acel teren. Va fi un meci greu dar sperăm să ne atingem obiectivul şi anume obţinerea victoriei” a declarat antrenorul Dunării, Dan Alexa.

Brăilenii au disputat 8 partide pe teren propriu obţinând 3 victorii, 3 remize şi 2, înfrângeri (golaveraj pozitiv, 22-13). În cele 7 partide jucate în deplasare, Dacia s-a ales cu o victorie, 0 remiză şi 5 eşecuri, golaverajul fiind negativ, 12-18.

Ultima victorie a Daciei datează din 30 septembrie când a învins acasă, în cadrul etapei a 10, pe Metaloglobus Bucureşti cu 2-1. În ultima etapă, echipa antrenată de Alin Pânzaru a fost învinsă în deplasare de ilfovenii de la CS Afumaţi cu 2-0. Golgeterul echipei este Costel Roşu cu 8 goluri (locul 3 în topul general), el fiind urmat de Sorin Frunză şi Alexandru Pop, ultimul fost jucător al Dunării, în vară, cu câte 5 goluri fiecare.

În sezonul trecut, Dacia a învins-o pe Dunărea, cu acelaşi scor 2-1 atât la Călăraşi (et. 1, 6 august 2016) cât şi la Brăila (3 decembrie 2016).

Partida Dacia Unirea Brăila – Dunărea va fi transmisă în direct de Digisport 1.

 

Locuri în clasament

1. Dunărea Călăraşi       15   11   2   2   30-11   35

16. Dacia Unirea Brăila   15    4   4   7   34-31   16

Rezultate obţinute în acest sezon de Dacia Unirea Brăila

 

Acasă

Et. 1 Dacia – ASU Poli 2-3

Et. 3 Dacia – Foresta Suceava 9-1

Et. 5 Dacia – Ripensia Timişoara 2-2

Et. 7 Dacia – Sportul Snagov 0-1

Et. 8 Dacia – FC Argeş 3-1

Et. 10 Dacia – Metaloglobus 2-1

Et. 12 Dacia – CS Mioveni 2-2

Et. 14 Dacia – CS Baloteşti 2-2

8    3      3      2      22-13      12

 

Deplasare

Et. 2 Ştiinţa Miroslava – Dacia 4-4

Et. 4 Luceafărul Oradea – Dacia 3-4

Et. 6 ASA Tg. Mureş – Dacia 2-1

Et. 9 Chindia Târgovişte – Dacia 2-0

Et. 11 Academica Clinceni – Dacia 2-1

FC Hermannstadt – Dacia 3-2

Et. 15 CS Afumaţi – Dacia 2-0

7      1      1      5      12-18      4

Dunărea / O poveste de succes scrisă în 78 de zile!

Dunarea 2017 2018Pe cât de incredibil, pe atât de adevărat! După 15 etape disputate, Dunărea Călăraşi a ajuns pe primul loc în topul ligii a 2-a, totalizând nu mai puţin de 35 de puncte! Cu unul mai mult decât AFC Hermannstadt (locul 2) şi cu 4 în plus faţă de Chindia Târgovişte, ocupanta locului 3.

 

Noul sezon al ligii a 2-a a debutat pe 5 august cu o înfrângere “dubioasă” suferită la Clinceni. Dunărea a condus cu 1-0 la pauză însă în partea secundă, ilfovenii au profitat de toate erorile din defensive noastră obţinând o victorie nesperată, scor 4-1. Fără antrenor principal după ce Adi Iencsi a demisionat imediat după înfrângerea de la Clinceni, Dunărea n-a izbutit, în runda a 2-a, decât o remiză, acasă, cu CS Mioveni (scor 1-1), deşi a avut meciul în mână iar argeşenii nu mai erau cei de anul trecut.

În etapa a 3-a, Dunărea s-a deplasat la Sibiu pentru confruntarea cu nou – promovata, FC Hermannstadt. Sibienii au obţinut victoria marcând golul victoriei în ultimele secvenţe ale meciului (scor 2-1). Bilanţul după primele 3 partide jucate era mai degrabă dezastruos: un singur punct câştigat, 2 înfrângeri, golaveraj negativ, 3-7, toate ducând Dunărea pe locul 17! Evident, poziţie de retrogradare!

 

Dar, dezastrul a fost stopat! Cei doi finanţatori principali, Primăria Călăraşi şi Consiliul Judeţean au decis să se implice producând o serie de modificări care aveau să se dovedească extrem de benefice. Conducerea administrativă a fost preluată de omul de afaceri, Florin Brişan, vicepreşedinte al clubului iar pe banca tehnică a fost instalat Dan Alexa, un antrenor priceput care cunoaşte foarte bine Liga a 2-a! Cu acest nou tandem, Dunărea a demarat ascensiunea. Din 23 august, au urmat 10 victorii la rând, record pentru o formaţie de liga a 2-a, în fotbalul românesc postdecembrist! Doar Rapidul a mai bifat 10 meciuri la rând încununate cu succes, în finalul sezonului 1998-1999 al ligii I când a şi devenit campioană naţională!

 

Lucrurile bune nu s-au oprit aici. După mica sincopă din Banat, 1-1, în deplasare cu Ripensia Timişoara (chiar de ziua lui Dan Alexa, pe 28 octombrie!), Dunărea s-sa apropiat şi mai mult de Hermannstadt, sibienii cedând până la urmă prima poziţie duminică, 5 noiembrie când au remizat acasă, 0-0 cu Chindia. În cadrul aceleiaşi etape, a 15-a, „galben – albaştrii” i-au surclasat la Călăraşi, în văzul unei ţări întregi pe mureşenii de la ASA Tg. Mureş, scor 3-0, urcând pe primul loc în topul ligii a 2-a.

În ultimele 12 etape, Dunărea a mers aproape fără cusur. 11 victorii şi o remiză, în total 34 de puncte, suficiente pentru a ocupa primul loc în acest clasament întocmit ad – hoc. Prin comparaţie, pentru aceeaşi „perioadă”, Hermannstadt a strâns 25 de puncte iar Chindia, 27! Cifrele nu mint şi ele dau măsura valorii şi seriozităţii afişate de toţi actorii implicaţi! În plus, Valentin Alexandru, cu 10 goluri marcate se află pe primul loc în topul golgeterilor!

 

Iată pe scurt o poveste de succes creionată de Dunărea în doar 78 de zile. Cine se fac „vinovaţi” de această performanţă uluitoare? Păi, în primul rând jucătorii care au avut resursele necesare să ţină ritmul crescut indiferent de numele ori renumele adversarului întâlnit. În al doilea rând stafful tehnic, excelent condus de Dan Alexa, poate singurul antrenor român cu două promovări consecutive în liga I. Lista continuă cu autorităţile locale, reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Judeţean, care au asigurat suportul financiar necesar bunei desfăşurări a activităţii fotbaliste. AFC Dunărea 2005 Călăraşi nu înseamnă doar echipa de fotbal, seniori! Zeci de sportivi angrenaţi în competiţiile de fotbal (juniori) şi de futsal (seniori şi juniori) aduce rezultate notabile pentru gruparea din B-dul Republicii, 39. Şi nu în ultimul rând, publicul, prezent în număr din ce în ce mai mare pe stadion, încurajându-şi cu frenezie favoriţii!

 

Drumul spre victorie continuă! A fost greu să ajungem pe primul loc dar va fi infernal să ne menţinem aici! Urmează, cel puţin până la finalul anului, alte 6 jocuri la fel de dificile, în compania unor adversari, dispuşi să-şi vândă scump pielea în faţa Dunării.

Să ne bucurăm de acest moment sublim pentru fotbalul călărăşean şi să nădăjduim că vom încheia anul pe aceeaşi poziţie, 1, astfel încât să creăm premisele necesare promovării în primul eşalon în 2018!

 

______________________________________________________________________________

„Succesul Dunării nu este deloc întâmplător. Antrenorul Dan Alexa şi-a făcut foarte bine treaba până în momentul de faţă. Conduce un staff tehnic format din oameni profesionişti, dedicaţi meseriei. Ei au reuşit să formeze o echipă, un lot valoros care a jucat la victorie de fiecare dată. Am întâlnit adversari dificili, nume importante în fotbalul românesc dar nu ne-am speriat. Am obţinut până acum 11 victorii şi sunt convins că băieţii nu se vor pri aici. Primul loc este rezultatul muncii lor. Însă nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat fără sprjinul oferit de autorităţile locale. Mă bucur că au aşezat sportul şi mai ales fotbalul pe lista dumnealor de priorităţi. Au creat premise suficiente pentru a transforma visele în realitate.”

______________________________________________________________________________

Florin Brişan, preşedinte AFC Dunărea 2005 Călăraşi

 

Rezultate obţinute până acum în liga a 2-a

Et. 1 Academica – Dunărea 4-1 Silviu Pană (min. 28)

Et. 2 Dunărea – CS Mioveni 1-1 Bodo Kanda (min. 45+2)

Et. 3 FC Hermannstadt – Dunărea 2-1 Valentin Alexandru (min. 52 – pen.)

Et. 4 Dunărea – CS Baloteşti 2-1 Valentin Alexandru (min. 64), Bogdan Şandru (min. 83)

Et. 5 CS Afumaţi – Dunărea 0-1 Valentin Alexandru (min. 43 – pen.)

Et. 6 Sportul Snagov – Dunărea 0-1 Valentin Alexandru (min. 49 – pen.)

Et. 7 Dunărea – Olimpia Satu Mare 5-1 Silviu Pană (min. 40), Gaetan Missi Mezu (min. 42), Marian Drăghiceanu (min. 53), Valentin Munteanu (min. 64), Valentin Alexandru (min. 70)

Et. 8 UTA Arad – Dunărea 0-1 Marian Drăghiceanu (min. 78)

Et. 9 Dunărea – Pandurii Tg. Jiu 3-1 Bogdan Şandru (min. 39), Valentin Alexandru (min. 42 – pen.), S. Homei (min. 48 - autogol)

Et. 10 ASU Poli Timişoara – Dunărea 0-1. Bogdan Manole (min. 30)

Et. 11 Dunărea – Ştiinţa Miroslava 6-0 Valentin Alexandru (36’, 53’, 62’ – pen.), Silviu Pană (64’), Marian Drăghiceanu (85’), Bodo Kanda (88’)

Et. 12 Foresta Suceava – Dunărea 0-2 Valentin Alexandru (7’), Bogdan Manole (78’)

Et. 13 Dunărea – Luceafărul Oradea 1-0 Bodo Kanda (90’)

Et. 14 Ripensia Timişoara – Dunărea 1-1 Missi Mezu (83’)

Et. 15 Dunărea – ASA Tg. Mureş 3-0 Valentin Munteanu (30’), Bogdan Danciu (42’), Cristian Puşcaş (44’)

 

Clasamentul ultimelor 12 etape

1. Dunărea Călăraşi    12    11   1   0   27-4   34

2. Chindia Târgovişte  12     8   3   1    27-2   27

3. FC Hermannstadt    12     7   4   1   18-8   25

 

Clasament după 15 etape

1. Dunărea Călăraşi      15   11   2   2   30-11   35

2. FC Hermannstadt      15   10   4   1   24-8    34

3. Chindia Târgovişte    15     9   4   2   33-6    31

Handbal F / Echipa de senioare CS Danubius Călăraşi are nevoie de susţinerea voastră!

CS Danubius feteEchipa de senioare a CS Danubius Călăraşi, formată din jucătoare care în majoritatea lor au vârsta cuprinsă între 16-19 ani, vă invită să le fiți alături, la prima lor participare la acest nivel, în ediția de campionat 2017-2018, a DIVIZIEI A, seria A .

Este liga a doua din punct de vedere valoric, după Liga Florilor, iar obiectivul pentru acest an, este formarea unui nucleu de bază pentru echipa ce va activa în edițiile viitoare cu gândul că în trei ani echipa se va bate la promovarea în prima ligă.

Lotul actual este format din următoarele jucătoare: Neagu Teodora, Popa Cosmina, Manea Alexandra, Toader Daniela, Toader Valentina, David Cristina, Florea AnaMaria, Popescu Alexandra, Gavrilă Carmen, Sbingheci Adriana, Iurciuc Elena, Stan Roxanu, Moraru Criatina, Zecheru Bianca, Abdulgani Alew, Luchian Cristina. La momentul actual, acesta ar fi lotul de 16, lot maxim ce poate participa la un meci. Fetele sunt conduse de pe marginea terenului de antrenorii Cristian Gavrilă şi Robert Comendant.

Alături de lotul de 16, se antrenează şi următoarele jucătoare: Sbingheci Alina, Judeanu Iulia, Gavrilă Anca, Răduțu AnaMaria, Hagianu Bianca sau Zainea Andra, iar în funcție de competiție pot participa la joc.

Momentan, la această categorie nu avem susținere din partea autorităților locale, dar sperăm ca acest lucru să se schimbe în viitorul apropiat. Pe sport feminin, la nivel de echipe, suntem singura echipă care reprezintă oraşul şi județul Călăraşi, la nivel de senioare. În spatele echipei de senioare, este formată o piramidă, pe grupe de vârstă, care sperăm să continue activitatea handbalistică şi să reprezinte în viitor cu cinste şi mândrie, cu rezultate din ce în ce mai bune, Călăraşiul.

Prin intermediul dumneavoastră invităm factorii decidenți din cadrul autorităților locale care se ocupă de finanțarea sportului, să vadă aceste fete la antrenamente sau meciuri. Sunt peste 100 de fete care practică acest sport, iar la nivel de junioare mici, junioare 3 şi 4, am obținut susținere din partea municipalității.

Sperăm ca şi pentru celelalte categorii să obținem sumele necesare pentru continuarea activității, pentru că ar fi păcat ca munca de peste 8 ani din cadrul clubului să se năruiască, mai ales că sumele necesare sunt derizorii, raportate pe jucător sau an competițional. Este o muncă de peste 8 ani bazată pe pasiune şi voluntariat, făcută cu eforturi şi sacrificii personale şi consider că atâta timp cât şi la nivel de țară, handbalul feminin este sportul cel mai reprezentativ, la nivel de echipe, şi prin prisma rezultatelor, cel mai valoros, continuarea acestor activități şi susținerea lor financiară nu reprezintă un moft ci o necesitate.

Pentru că la nivel de junioare 3 sau 4, ar trebui să ocupăm foarte mult spațiu prin scrierea numelor a celor peste 40 de jucătoare, vă invităm să le vedeți la lucru, duminică de la ora 18 în sala şcolii T Vladimirescu.

Handbal F / Danubius Călăraşi, învinsă de CSS Tulcea. Cristina David, 8 goluri marcate!

Cristina David senioare DanubiusÎn meci contând pentru etapa a 9-a a Diviziei A, Seria A, la handbal feminin – senioare, CS Danubius a jucat la Călăraşi împotriva tulcencelor de la CSS, fiind învinsă cu 23-25, la pauză, 9-13. Partida s-a desfăşurat în premieră în Sala Polivalentă Ion C. Neagu.

 

Cea mai bună jucătoare a echipei noastre a fost, Cristina David (foto), marcatoare a nu mai puţin de 8 goluri. Ea este considerate deja drept cea mai bună extremă dreapta din generaţia sa!

După 9 runde Danubius ocupă penultimul loc iar etapa viitoare va juca în deplasare cu ocupanta locului I, CSU Neptun Constanţa.

 

 

 

Etapa a 9-a / Rezultate

CS Danubius Călăraşi – CSS Tulcea                23-25

Ştiinţa Bacău – CSA Steaua                          28-29

ACS SC 181 SSP Bucureşti – CSM Bucureşti II  26-41

HCF Piatra Neamţ – HC Activ CSO Plopeni       28-24

ACS UAIC CNOT Iaşi – CSU Neptun Constanţa 26-34

HC Dinamo Bucureşti – SCM Gloria Buzău        28-29

ACS Spartac Bucureşti – CSU Ştiinţa Bucureşti 17-38

 

Clasament

1. CSU Neptun               9   8   0   1  297-204   24

2. SCM Gloria                 8   8   0   0  275-204   24

3. HCF Piatra Neamţ       8   7   0   1  219-156   21

4. CSM Bucureşti II         8   7   0   1  253-206   21

5. CSS Tulcea                 9   7   0   2  235-211   21

6. CSU Ştiinţa Bucureşti   8   6   0   2  252-189   18

7. CSA Steaua                8   4   0   4  250-240   12

8. ACS UAIC CNOT Iaşi    8   3   0   5  200-210     9

9. Ştiinţa Bacău              9   3   0   6  228-280     9

10. Spartac Bucureşti      9   2   1   6  187-273      7

11. HC Dinamo               9   2   0   7   218-242     6

12. HC Activ CSO Plopen 9   2   0   7   268-293     6

13. ACS SC 181 SSP        8   1   1   6   201-242     4

14. CS Danubius             8   1   0   7   205-226     3

15. CSU Târgovişte         8   1   0   7   177-289     3

 

Etapa a 10-a / Sâmbătă, 11 noiembrie

CSU Neptun – CS Danubius Călăraşi

HC Activ CSO Plopeni – ACS UAIC CNOT Iaşi

CSM Bucureşti II – HCF Piatra Neamţ

Ştiinţa Bucureşti – ACS SC 181 SSP Bucureşti

SCM Gloria Buzău – ACS Spartac

CSA Steaua – HC Dinamo Bucureşti

CSU Târgovişte – Ştiinţa Bacău

CSS Tulcea stă.

Dunărea / A. Gassama şi A. Mesquita au debutat şi în campionat

Aboubacar gassamaDupă ce au fost folosiţi, în premieră, în partida de Cupă de la Slobozia cu Unirea, stranierii Aboubacar Gassama (foto stânga) şi Andre Mesquita au debutat oficial şi în campionat. Senegalezul care are şi naţionalitate franceză (23 de ani) a fost titular şi integralist în confruntarea cu ASA Tg. Mureş, înlocuindu-l în centrul defensivei pe Bogdan Şandru, incert pentru următoarele 2-3 luni. El a avut chiar şi o ocazie în finalul partidei. Portughezul Andre Mesquita (20 de ani) a intrat în minutul 82 luând locul lui Bodo Kanda, nevoit să părăsească terenul din pricina unei accidentări.

Sâmbătă, antrenorul Dan Alexa nu s-a putut baza pe Bpgdan Şandru, Ştefan Mardare şi Marian Drăghiceanu, fiind nevoit să-l introducă pe lista de rezerve pe Gabriel Toma, titularul naţionalei U17 a României.

Liga a 2-a / Dacia Brăila – Dunărea, miercuri, 8 noiembrie, ora 14.00, pe Digisport 1!

În runda a 16-a a ligii a 2-a, ce va avea loc miercuri, 8 noiembrie, Dunărea Călăraşi va juca în deplasare cu Dacia Unirea Brăila. Programată la ora 14.00, confruntarea va fi transmisă în direct de Digisport 1.

În acest moment, Dunărea ocupă primul loc în clasament cu 35 de puncte, în vreme ce Brăila e pe 15 cu 16 puncte. În etapa a 15-a, Dunărea a dispus cu 3-0 de ASA Tg. Mureş,. Pe teren propriu iar brăilenii au fost învinşi în deplasare de CS Afumaţi cu 2-0.

 

Etapa a 16-a / Miercuri, 8 noiembrie

14.00 Sportul Snagov – Ştiinţa Miroslava

14.00 Metaloglobus – Hermannstadt

14.00 Chindia Târgovişte – CS Baloteşti

14.00 FC Argeş – CS Afumaţi

14.00 Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călăraşi

14.00 ASA Tg. Mureş – Olimpia Satu Mare

14.00 Luceafărul Oradea – Pandurii Tg. Jiu

14.00 Foresta Suceava – ASU Poli Timişoara

14.00 Academica Clinceni – CS Mioveni

19.00 Ripensia Timişoara – UTA Arad

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.