Liga a 2-a / Et. 22: Dunărea – FC Hermannstadt. Ce a fost în tur

Cel mai aşteptat meci al începutului de an în liga a 2-a se va desfăşura duminică, 25 februarie, la Călăraşi, în cadrul etapei a 22-a a ligii secunde la fotbal. Pe arena Ion Comşa se vor afla faţă în faţă Dunărea şi AFC Hermannstadt, ocupantele primelor două locuri din clasament, departajate doar de un singur punct. Partida va începe la ora 15.00, un bilet de intrare costând 10 lei.

Dar ce a fost în tur. Meciul s-a desfăşurat la Sibiu pe 19 august, în cadrul etapei a 3-a. Sibienii au câştigat greu cu 2-1, marcând golul victoriei în al doilea minut al prelungirilor prin fundaşul Daniel Tătar. Gazdele au deschis scorul prin căptanul Răzvan Dâlbea, cu 2 minute înainte de finalul primei reprize. La 7 minute de la reluare, Valentin Alexandru a transformat o lovitură de la 11 metri, egalând la 1. (min. 52).

În acel joc, condus la centru de Dan Botescu, 4 jucători ai Dunării au încasat cartonaşul galben. La Sibiu, Dunărea era condusă de pe margine, interimar, de Ion Manu, ajutat de Mirel Condei.

Duminică, 25 februarie ar putea fi şi ziua revanşei. Sunt aşteptaţi în tribune toţi iubitorii fotbalului şi ai Dunării într-un duel de zile mari.

 

Ce a fost în tur / Sibiu – 19 august 2017 / Etapa a 3-a

 

AFC Hermannstadt – Dunărea Călăraşi 2-1 (1-0)

Au marcat: R. Dâlbea (43), D. Tătar (90+2) / V. Alexandru (52 – penalty)

 

FC Hermannstadt: C. Căbuz – D. Tătar, R. Crişan, I. Stoica, Cl. Pamfile, R. Dâlbea (85 Necşulescu), L. Dumitriu, P. Petrescu, B. Rusu, S. Lupu (61 Neacşu), Şt. Blănaru (75 Cîrstean).

Rezerve: H. Moldovan – R. Criştiu, I. Popa, C. Pîrvulescu.

Antrenor: Alexandru Pelici

 

Dunărea: C. Lungu – I. Ţenea, S. Matei, B. Şandru, Şt. Mardare (60 Fl. Ibrian), Fl. Niculae, G. Preoteasa, S. Pană, B. Kanda, A. Puşcaşu (54 Cr. Puşcaş), V. Alexandru (75 Al. Pop).

Rezerve: G. Popa – G. Velici, Al. Dincă, Al. Roşca.

Antrenor: Ion Manu

 

Cartonaşe galbene: V. Alexandru (31), I. Ţenea (33), C. Lungu (43), B. Şandru (90)

A arbitrat: Dan Botescu. Asistenţi: Marius Bălan, Casian Bala

Futsal / Dunărea, şi mai aproape de faza a 4-a a Cupei României U19

Duminică s-a desfăşurat la Fălticeni partida tur din cadrul fazei a 3-a a Cupei României U19 la futsal. Dunărea Călăraşi a câştigat cu 6-5 (4-2) duelul cu gazdele de la CN Nicu Gane luând o serioasă opţiune pentru calificarea în faza imediat următoare. Returul va avea loc duminică, 25 februarie, începând cu ora 10.00 în Sala Polivalentă Ion C. Neagu.

 

Faza a 3-a / Rezultate Tur

Pro Tineret Sighişoara – KSE Tg. Secuiesc 9-7

United Galaţi – Internazionale Traian Vaslui 2-1

CSJ Ştiinţa Craiova – Autobergamo Deva 0-6

CN Nicu Gane Fălticeni – Dunărea Călăraşi 5-6

Şoimii Simand – CS Universitar Piteşti 10-4

 

Miercuri, 21 februarie

18.30 Imperial WET – FK Odorheiu Secuiesc

Futsal / Programul etapei a 15-a. Dunărea va juca pe teren propriu!

În weekendul ce urmează vor demara partidele din cadrul etapei a 15-a, prima a mini – returului sezonului regular al ligii I, la futsal. Dunărea Călăraşi va urca pe scenă luni, 26 februarie. De la ora 18.00, Sala Polivalentă Ion C. Neagu va găzdui partida cu CS United Galaţi. Cele două echipe sunt vecine în clasament, gălăţenii aflându-se pe 4 cu 31 de puncte iar „galben – albaştrii” pe 5, cu 20 de puncte.

Etapa va debuta sâmbătă, 24 februarie la Timişoara, cu jocul dintre Informatica, noul lider al campionatului şi Spicom Sf. Gheorghe şi se va încheia marţi, 27 februarie la Tg. Mureş cu duelul dintre City us şi CSM Politehnica Iaşi.

Până la finalul sezonului regular, mai sunt 4 etape de disputat.

 

Etapa a 15-a

Sâmbătă, 24 februarie

17.00 Informatica Timişoara – Spicom Sf. Gheorghe

Duminică, 25 februarie

16.00 Muncitorul Reşiţa – Imperial WET

18.00 FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva

Luni, 26 februarie

18.00 Dunărea Călăraşi – United Galaţi

Marţi, 27 februarie

18.00 City’us Tg. Mureş – CSM Poli Iaşi

 

Clasament

1. Informatica Timişoara  14   12   2   0    90-16    38

2. Autobergamo Deva      14   11   3   0  116-21    36

2. FK Odorheiu Secuiesc   14   11   2   1  123-44    35

4. United Galaţi              14   10   1   3    71-32    31

5. Dunărea Călăraşi         14    6   2   6    49-53    20

6. Imperial WET              14    4   2   8    62-67    14

7. CSM Poli Iaşi              14    4    2   8    55-65   14

8. Muncitorul                  14     3   0   11  39-134    9

9. Spicom Sf. Gheorghe    14     0   0   14  19-103    0

10. City’us Tg. Mureş       14     2   0   12  29-118   -2

 

În şedinţa Comisiei de Etică şi Disciplină a FRF din data de 01.11.2017 s-a hotărât în baza art. 24 lit C pct. 1 lit. b din RSTJ, sancţionarea clubului ACS City’us Tg Mureş cu interzicerea şi sau legitimarea de jucători în calitate de club cesionar, precum şi scăderea a 4 puncte din clasament. 2. În şedinţa Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF din data de 22.11.2017 s-a hotărât în baza art 24.lit C pct 1 lit b din RSTJ sancţionarea clubului ACS City’us Tg Mureş cu scăderea a 4 puncte.

 

Adversarii Dunării până la finalul sezonului regular

Et. 15 / 26.02. Dunărea – United Galaţi

Et. 16 / 11.03. CSM Poli Iaşi – Dunărea

Et. 17 / 18.03. Muncitorul Reşiţa – Dunărea

Et. 18 / 07.04. Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc

Liga I Betano / FC Viitorul - FC Botoşani, ultimul meci al rundei a 25-a!

Penultima etapă a sezonului regular al Ligii I Betano se va încheia luni la Ovidiu, odată cu partida FC Viitorul – FC Botoşani, programată de la ora 20.45 de minute.

Dobrogenii sunt neînvinşi acasă din 20 august 2017, Viitorul - CS U Craiova 0-2. Au urmat șase victorii şi două rezultate de egalitate.

Viitorul şi FC Botoşani s-au mai duelat de nouă ori în Liga 1, de trei ori s-au impus dobrogenii, de trei ori au câştigat moldovenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

- Primele confruntări au avut loc în ediţia 2013-2014, atunci când au înregistrat o remiză albă la Chiajna (gazdă Viitorul), după care, la Botoşani s-au impus gazdele cu 3-1, goluri Vaşvari, Hadnagy, Stojkov, respectiv Nicolae Dică.

- În stagiunea 2014-2015, moldovenii au obţinut patru puncte din cele șase puse în joc, asta după ce au câştigat în deplasare cu 2-1, iar pe teren propriu au contribuit la cel mai spectaculos meci direct, FC Botoşani - Viitorul 4-4, în care Ianis Hagi şi Carlo Casap au marcat primele lor goluri în Liga 1.

- Goluri multe s-au înscris şi în sezonul 2015-2016, în care s-au înregistrat următoarele rezultate: FC Botoşani - Viitorul 2-2 şi Viitorul - FC Botoşani 3-1.

- Ultimul meci pe terenul dobrogenilor: 19 decembrie 2016, Viitorul – FC Botoşani 3-1 (Iancu, Chiţu, Răzvan Marin / Mihai Roman I).

- Cea mai recentă întâlnire directă: 25 septembrie 2017, FC Botoşani - Viitorul 1-0, gol înscris de Olimpiu Moruţan, în minutul 60, din pasa lui Bordeianu.

Constantin Enache vs Viitorul în Liga 1: trei jocuri - o victorie - o remiză - o înfrângere.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Viitorul - 22 ani şi 5 luni; FC Botoşani - 26 ani şi 5 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a 25-a

Gaz Metan Mediaș - Juventus   0-0

FC Voluntari - CS U Craiova      0-1

Sepsi Sf Gheorghe – Concordia 1-1

CFR Cluj - Astra Giurgiu           2-0

Poli Timișoara - CSM Poli Iași   1-2

FC Dinamo – FCSB                  2-2

 

Luni, 19 februarie

20.45 FC Viitorul - FC Botoșani

 

Clasament

1. CFR Cluj            25   17   5   3    40-13     56

2. FCSB                 25   15   7   3    50-18    52

3. CS U Craiova      25   14   8   3    40-25    50

4. Astra Giurgiu     25    11   8   6    36-27    41

5. Dinamo             25   11   6   8    39-29     39

6. CSMS Iaşi          25   11   6   8    34-30    39

7. FC Viitorul         24   11   5   8    31-20     38

8. FC Botoşani       24  10    6   8    26-24     36

9. FC Voluntari      25     7   7   11  24-33     28

10. Poli Timişoara  25    6    8   11  21-36     26

11. Concordia        25    7    4   14  33-36     25

12. Sepsi OSK       25    5    4   16  15-42     19

13. Gaz Metan      25     2  10   13  14-38     16

14. Juventus         25    1    8   16  12-45     11

 

Locurile 1-6 din sezonul regulat al Ligii 1 intră în play-off. Locul 1 din play-off se califică în Liga Campionilor, în timp ce locurile 2 și 3, plus câștigătoarea Cupei, merg în Europa League. Locurile 7-14 din sezonul regulat se duc în play-out. Locurile 13-14 retrogradează, iar echipa de pe locul 12 dă baraj cu locul 3 din Liga 2

Liga a 2-a / Programul etapei a 22-a. Dunărea – Hermannstadt, duminică, 25 februarie, ora 15.00

macheta Dunarea Hermannstadt

Puţine zile au mai rămas până la reluarea campionatului ligii a 2-a. Etapa a 22-a se va desfăşura sâmbătă, 24 fenbruarie şi duminică, 25 februarie. Derby-ul momentului, Dunărea – FC Hermannstadt e programat duminică, 25 februarie, de la ora 15.00 fiind ultimul joc al rundei.

 

Etapa a 22-a

 

Sâmbătă, 24 februarie

Olimpia Satu Mare – CS Mioveni 0-3

11.00 Luceafărul Oradea – ASA Tg. Mureş

11.00 UTA Arad – Academica Clinceni

11.00 Pandurii Tg. Jiu – Metaloglobus Bucureşti

11.00 Foresta Suceava – Dacia Unirea Brăila

11.00 Ştiinţa Miroslava – FC Argeş

12.00 Sportul Snagov – Ripensia Timişoara

12.00 ASU Poli Timişoara – Chindia Târgovişte

 

Duminică, 25 februarie

14.00 CS Afumaţi – CS Baloteşti

15.00 Dunărea – FC Hermannstadt

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi     21  15   4   2   43-16   49

2. AFC Hermannstadt   21  14   6   1   35-10   48

3. Chindia Târgovişte   21  12   6   3   44-12   42

4. CS Afumaţi              21  11  5    5  24-14    38

5. ASU Poli Timişoara   21  11  3    7   29-23   36

6. Academica Clinceni   21 10   5    6   33-28   35

7. FC Argeş                 21   9   7    5   28-16  34

8. ASA Tg. Mureş         21   9   4    8   40-41   31

9. CS Mioveni              21   7   6    8   31-30   27

10. Sportul Snagov       21   7   5   9    16-19  26

11. Ripensia Timişoara 21   6   7    8   42-31   25

12. UTA Arad              21   6   7    8   26-26   25

13. Metaloglobus         21   6   5  10   20-27   23

14. Ştiinţa Miroslava    21   6   4  11   28-46   22

15. Luceafărul Oradea  21   5   6  10   31-38   21

16. CS Baloteşti          21   5   5  11   24-42   20

17. Foresta Suceava    21   6   2  13   21-63   20

18. Dacia Brăila          21   4   6  11   45-48   18

19. Pandurii Tg. Jiu     21   3   9    9   27-37   18

20. Olimpia Satu Mare 21   6   2  13   19-39  -30

 

CS Olimpia 2010 Satu Mare a fost sancţionată cu excluderea din toate competițiile organizate sub egida Federației Române de Fotbal prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică din 30.01.2018

Futsal / Capăt de drum în Cupa României: Dunărea – Imperial WET 0-5!

Dunarea Imperial 0 5

Sala Polivalentă Ion C. Neagu a găzduit duminică seară duelul dintre Dunărea şi Imperial WET Miercurea Ciuc din cadrul optimilor de finală ale Cupei României. Partida s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 0-5, harghitenii calificându-se în sferturi. Imperial a deschis scorul după nici 4 minute de joc prin Da Silva care a reluat fulgerător în poarta apărată de Andrei Moldovanu. Diferenţa s-a mărit după doar 74 de secunde „decarul” Levente Tanko învingându-l şi el pe goalkeeperul nostru. Dunărea s-a străduit să revină în joc însă oaspeţii au fost mult mai determinaţi, prima repriză încheindu-se cu un avantaj de 2 goluri pentru elevii lui Lorand Szocs.

În partea secundă, Imperial, cu 8 noutăţi în acest mini – retur perforează alte 3 ori poarta lui Moldovanu. Alvaro înscrie pentru 0-3 în minutul 23 şi tot în acel minut se face 0-4 graţie reuşitei semnate de Barna Hunor Birtalan. Tabela se închide la 0-5 în minutul 35, golul fiind semnat de acelaşi Da Silva.

În echipa noastră au debutat şi cele două „noutăţi”, brazilianul Rodrigo Coelho şi portughezul Silva Moreira.

Dunărea ratează calificarea în fazza imediat următoare a Cupei, urmând a se concentra de acum doar în campionat.

Aflată pe 5, echipa pregătită de Marian Şotârcă va debuta în 2018 în campionat la Călăraşi. Partida cu CS United Galaţi din cadrul etapei a 15-a va avea loc luni, 26 februarie de la ora 18.00 în Sala Polivalentă Ion C. Neagu.

 

Dunărea Călăraşi – Imperial WET Miercurea Ciuc 0-5 (0-2)

 

Au marcat: Da Silva (3.44 şi 34.25), L. Tanko (4.58), Alvaro (22.13), B. Birtalan (22.32)

 

Dunărea: A. Moldovanu – M. Plugaru, St. Krstic, M. Şotârcă, P. Jovanovic. Rezerve: E. Cinaru – G. Tomescu, Fl. Lazăr, J. Radu, Silva Moreira, R. Coelho, R. Vârlan.

Antrenor: Marian Şotârcă

 

Imperial WET: R. Durante – Alvaro, M. Duque, R. Terralvo, B. Birtalan. Rezerve: L. Tanko, Ov. Aramă, P. Pavel, Lucio, C. Pinto, Da Silva, N. Dobri, Z. Balog, G. Dospinescu.

Antrenor: Lorand Szocs.

 

Optimi de finală – Rezultate

Fortius Buzău – Muncitorul Reşiţa 6-3

Bukovina Vicov – United Galaţi 3-10

CFF Clujana – Spicom Sf. Gheorghe 4-2

CSM Poli Iaşi – FK Odorheiu Secuiesc 4-3

West Deva – Informatica Timişoara 1-10

Colţea Braşov – Autobergamo Deva 2-6

Dunărea – Imperial WET 0-5

 

Joi, 22 februarie

Inter Gheorghieni – City us Tg. Mureş

 

S-au calificat până acum în sferturi: Fortius Buzău, United Galaţi, CFF Clujana, CSM Politehnica Iaşi, Informatica Timişoara, Autobergamo Deva şi Imperial WET Miercurea Ciuc

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.