Dunărea / Bodo Kanda, „naşul” Luceafărului!

Bodo Kanda

Dunărea Călăraşi a avut ceva de furcă în ambele jocuri disputate în acest sezon cu Luceafărul Oradea. Însă în cele două dueluri, omul care a adus toate punctele pentru gruparea din B-dul Republicii, 39, a fost Bodo Kanda, el devenind astfel şi... „naşul” orădenilor. În tur, la Călăraşi, Kanda a înscris golul izbăvitor în minutul 90 iar duminică la Sînmartin a marcat al doilea gol al Dunării care a însemnat şi golul victoriei, în minutul 78, transformând impecabil o lovitură de la 25 de metri uşor lateral stânga, după ce fusese introdus în teren cu 14 minute mai devreme în locul lui Valentin Munteanu.  

În vârstă de 24 de ani pe care i-a împlinit pe 17 aprilie, Bodo Kanda a jucat foarte puţin din cauza unei accidentări suferite în iarnă în primul joc de verificare cu Mostiştea Ulmu. A fost titular în jocul din runda precedentă cu Foresta evoluând doar 52 de minute iar la Sînmartin, 26 de minute. În acest sezon a marcat pentru Dunărea 4 goluri din care 3 în tur (toate pe teren propriu).

 

Goluri marcate de Bodo Kanda în acest sezon pentru Dunărea

 

Et. 2 Dunărea – CS Miveni 1-1

Bodo Kanda (45+2’)

 

Et. 11 Dunărea – Ştiinţa Miroslava 6-0

Bodo Kanda (88’)

 

Et. 13 Dunărea – Luceafărul Oradea 1-0

Bodo Kanda (90’)

 

Et. 32 Luceafărul Oradea – Dunărea 1-2

Bodo Kanda (78’)

Liga Elitelor U19 / Dunărea, învinsă la scor de Dinamo!

În acest weekend au avut loc partidele din cadrul etapei a 17-a a Ligii Elitelor U19 Seria Est. După ce a învins în tur la Călăraşi cu 3-1, Dinamo s-a impus şi la Bucureşti cu 11-0. Este a 4-a înfrângere consecutive înregistrată de Dunărea care coboară pe ultimul loc în clasament.

Miercuri, 2 mai, Dunărea va juca în Capitală cu Juventus, partidă restantă din cadrzl etapei a 10-a iar duminica viitoare va disputa ultimul meci, la Călăraşi, cu LPS Iaşi. Partidele sunt programate de la ora 12.00.

 

Etapa a 17-a

Viitorul Argeş – FC Viitorul           0-6

Juventus Bucureşti – FC Voluntari 2-0

LPS Iaşi – CSM Poli Iaşi               1-0

Dinamo Bucureşti – Dunărea       11-0

Duminică, 29 aprilie, ora 12.00

Concordia Chiajna – CSS Târgovişte

 

Clasament

1. FC Viitorul           16  12   2   2   84-12   38

1. Dinamo Bucureşti 16  11   2   3   59-20   35

3. Concordia            15   9   4   2   39-14   31

4. FC Voluntari        16    9   2   5   45-18   29

5. Juventus             16    8   5   3   43-30   29

6. CSM Poli Iaşi       16    7   0   9   33-48   21

7. Viitorul Argeş      16    4   1   11  27-49   13

8. CSS Târgovişte    15    4   0   11  15-64   12

9. LPS Iaşi              15    2   4  10   30-56   10

10. Dunărea            16    3   0  13   15-79    9

 

Etapa a 10-a – Restanţă / Miercuri, 2 mai ora 12.00

FC Viitorul – FC Voluntari

Viitorul Argeş – CSM Poli Iaşi

Juventus Bucureşti – Dunărea

LPS Iaşi – CSS Târgovişte

Dinamo – Concordia Chiajna

 

Etapa a 18-a

Sâmbătă, 5 mai, ora 12.00

FC Viitorul – Concordia

CSS Târgovişte – Dinamo Bucureşti

CSM Poli Iaşi – Juventus Bucureşti

FC Voluntari – Viitorul Argeş

Duminică, 6 mai, ora 12.00

Dunărea Călăraşi – LPS Iaşi

Liga Elitelor U17 / Dunărea, scor de forfait la Dinamo!

Dunărea Călăraşi n-a avut probleme cu Dinamo câştigând clar partida din Capitală cu 3-0, din cadrul etapei a 17-a a Ligii Elitelor U17. Toate cele 3 reuşite poartă autograful internaţionalului Gabriel Toma.

Înaintea ultimelor două confruntări din acest sezon, Dunărea se află pe 5 cu 26 de puncte. Miercuri, 2 mai, de la ora 14.00, echipa pregătită de Dan Andronache va juca în Capitală cu Juventus, partida contând pentru etapa a 10-a, restantă iar sâmbătă, 5 mai de la ora 14.00 se va duela, la Călăraşi, cu Sporting Vaslui, locul 2 cu 36 de puncte.

Surpriza etapei a 17-a s-a produs la Braşov acolo unde ultima clasată, Steagu Roşu, fără nici un punct până acum a învins liderul, FC Viitorul cu 1-0!

 

Etapa a 17-a

Steagu Roşu Braşov – FC Viitorul    1-0

Juventus Bucureşti – Regal Sport    1-3

Sporting Vaslui – LPS Piatra Neamţ 6-0

Dinamo – Dunărea Călăraşi            0-3

Duminică, 29 aprilie

14.00 Concordia – Petrosport

 

Clasament

1. FC Viitorul             16 12   3   1   49-11    39

2. Sporting Vaslui      16  10   6  0    44-7     36

3. Juventus Bucureşti 16   9   3   4   36-26    30

4. Regal Sport           16   9   0   7   34-31    27

5. Dunărea Călăraşi    16  7   5   4    32-19    26

6. Petrosport             15   7  1    7   26-29    22

7. Dinamo Bucureşti   16   5  4    7   27-27    19

8. LPS Piatra Neamţ   16   4   2  10   19-36    14

9. Concordia             15   3   0  12   11-33      9

10. Steagu Roşu        16   1  0  15    13-72     3

 

Etapa a 10-a – Restanţă / Miercuri, 2 mai, ora 14.00

FC Viitorul – Regal Sport

Steagu Roşu – LPS Piatra Neamţ

Juventus – Dunărea Călăraşi

Sporting Vaslui – Petrosport

Dinamo – Concordia

 

Etapa a 18-a

Sâmbătă, 5 mai, ora 14.00

Petrosport – Dinamo

FC Viitorul – Concordia

Dunărea – Sporting Vaslui

LPS Piatra Neamţ – Juventus

Duminică, 6 mai, ora 14.00

Regal Sport – Steagu Roşu

Fotbal / Amical România - Finlanda pe 5 iunie

Echipa națională a României va disputa pe 5 iunie, pe teren propriu, o partidă de verificare contra echipei naționale a Finlandei.

Locul de disputare al partidei și ora de începere a partidei vor fi anunțate ulterior.

Tricolorii ocupă în acest moment locul 32 în clasamentul FIFA/ Coca-Cola, în timp ce Finlanda se află pe 63.

Precedentele meciuri între cele două naționale au avut loc în preliminariile Campionatului European din 2016. Atunci, tricolorii s-au impus cu scorul de 2-0 în partida disputată în deplasare, iar partida retur de pe Arena Națională s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. 

 

Reprezentativa României pregătește debutul din toamnă în Liga Națiunilor, noua competiție UEFA. Programul meciurilor este următorul:

7 septembrie: România - Muntenegru, Lituania - Serbia (ora 21:45)

10 septembrie: Serbia - România, Muntenegru - Lituania (ora 21:45)

11 octombrie: Lituania - România, Muntenegru - Serbia (ora 21:45)

14 octombrie: România - Serbia (ora 16:00), Lituania - Muntenegru (ora 21:45)

17 noiembrie: Serbia - Muntenegru (ora 16:00), România - Lituania (ora 21:45)

20 noiembrie: Serbia - Lituania, Muntenegru - România (ora 21:45)

 

Sursa www.frf.ro

Futsal / Play – off: Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc, joi, 3 mai, ora 18.00

afis Dunarea FK

Va fi un meci cât pentru o calificare. Dunărea Călăraşi ar ăutea juca finala mică a campionatului ligii I dacă învinge mai întâi pe FK Odorheiu Secuiesc, în meciul 5 din cadrul Seriei a 2-a a play – off-ului. Partida e programată la Călăraşi, joi, 3 mai, ora 18.00 în Sala Polivalentă Ion C. Neagu.

Ultima confruntare dintre cele două viitoare adversare s-a derulat pe 21 aprilie la Odorheiu Secuiesc, gazdele câştigând cu 8-1.

În ultima etapă a sezonului regulat Dunărea a învins cu 9-4, partida desfăşurându-se la Călăraşi pe 6 aprilie. Le stă în putere lui Şoty&Co să repete prestaţia de excepţie de la începutul lui aprilie şi să obţină o victorie care să ne propulseze în elita futsalului românesc. Pentru asta e important ca sala să devină neîncăpătoare şi să-i susţinem pe băieţii din primul până în ultimul minut.

Partida de joi va fi cea de-a 15-a dintre Dunărea şi FK Odorheiu Secuiesc. Bilanţul este favorabil hatghitenilor care au de partea lor 10 victorii. O partidă s-a încheiat la egalitate iar 3 victorii aparţin Dunării. Golaverajul este favorabil oaspeţilor noştri de joi: 62-43.

 

Dunărea vs. FK Odorheiu Secuiesc / Confruntări all - time

 

Ediţia 2017 – 2018

Et. 18 / 06.04.2018 Dunărea – FK 9-4

Et. 9 / 04.11.2017: FK – Dunărea  9-3

Play – off

21.04.2018 FK – Dunărea 8-1

 

Ediţia 2016 – 2017

Et. 16 / 23.01.2017: Dunărea – FK 1-5

Et. 5 / 03.10.2016: FK – Dunărea 5-2

 

Ediţia 2015 – 2016

Et. 15 / 24.01.2016: FK – Dunărea 5-3

Et. 2 / 08.09.2015: Dunărea – FK 2-3

 

Ediţia 2014 – 2015

Et. 22 / 29.03.2015: FK – Dunărea 4-3

Et. 11 / 17.11.2014: Dunărea – FK 6-2

Play-off

27.04.2015: Dunărea – FK 3-0

03.05.2015: FK – Dunărea 4-2

05.05.2015: FK – Dunărea 4-3 (d.prel.)

 

Ediţia 2013 – 2014

Et. 18 06.03.2014: Dunărea – FK 3-3

Et. 7 29.10.2013: FK – Dunărea 6-2

Handbal / Dunărea va întâlni pe HC Dobrogea Sud Constanţa în faza a II-a a play – off-ului

În meciul 3, decisiv, disputat în Capitală azi după-amiază între Dinamo şi HC Dobrogea Sud Constanţa, victoria a surâs campionilor, scor 31-28 (14-16). Cu scorul general de 2-1, Dinamo se califică în semifinale unde se va duela cu Potaissa Turda.

Constănţenii vor lupta de-acum pentru un loc între 5-8, urmând a-şi măsura forţele cu AHC Dunărea Călăraşi. Partidele vor avea loc pe 2 mai (turul – Constanţa), 6 mai (returul – Călăraşi) şi respectiv10 mai (dacă e cazul – Constanţa).

 

Faza a II-a – Mai: 2 (turul), 6 (returul) şi 10 (meciul 3, decisiv, dacă este cazul).

Joc 5: CSA Steaua – CSM Bucureşti

Joc 6: Potaissa Turda – Dinamo Bucureşti

Joc 7: SCM Poli Timişoara – CS Minaur Baia Mare

Joc 8: AHC Dunărea Călăraşi – HC Dobrogea Sud Constanţa

 

Faza a III-a – Mai: 17 (turul), 24 (returul) şi 30 (meciul 3, decisiv, dacă este cazul)

Joc 9: Câştig. joc 5 – Câştig. joc 6 pentru locurile I – II

Joc 10: Învinsa joc 5 – Învinsa joc 6 pentru locurile III – IV

Joc 11: Câştig. joc 7 – Câştig. joc 8 pentru locurile V – VI

Joc 12: Învinsa joc 7 – Învinsa joc 8 pentru locurile VII – VIII

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.