Dunărea Călăraşi / Laurenţiu Marinescu, contract reziliat

Laurentiu Marinescu 20 iulie

Dunărea Călăraşi şi Laurenţiu Marinescu au decis rezilierea de comun acord a angajamentului pe care mijlocaşul l-a avut cu gruparea noastră. “Îi urăm mult succes în continuare, în cariera sa, lui Laurenţiu Marinescu şi îi mulţumim pentru munca depusă în acest sezon la clubul AFC Dunărea 2005 Călăraşi.” a declarat preşedintele executiv, Florin Brişan.

Mijlocaşul care a împlinit pe 25 august 34 de ani a bifat doar 31 de minute sub tricoul Dunării evoluând în partida pe care Dunărea a susţinut-o acasă împotriva Universităţii Craiova din etapa a 4-a. Marinescu l-a înlocuit atunci pe Aitor Monroy în minutul 59.

De-a lungul carierei, Laurenţiu Marinescu a jucat la Petrolul Ploieşti, Unirea Urziceni, Steaua Bucureşti, U Cluj şi FC Voluntari. Are 238 de partide disputate în liga I, marcând până acum 21 de goluri.

Liga I Betano / Dunărea, pe locul 5 după 6 etape!

Ar putea părea incredibil însă e adevărat. Dunărea încheie etapa a 6-a pe locul 5 totalizând nu mai puţin de 9 puncte. Ultimele 3 au fost obţinute acasă, sâmbătă, în faţa celor de la Poli Iaşi, scor 2-0.

În clasament conduce FCSB cu 13 puncte, învingătoare duminică la Ovidiu cu 4-1 în faţa Viitorului.

Pe 2 se află campioana CFR Cluj cu 12 puncte. Tot duminică, echipa lui Conceicao a remizat, 0-0 la Mediaş cu Gaz Metan.

Ultima treaptă a podiumului e ocupată de Astra care în prologul etapei a învins pe Concordia la Chiajna cu 3-0. Giurgiuvenii au 10 puncte, la fel ca Dinamo, aflată pe 4 din cauza golaverajului ceva mai slab.

În subsolul topului figurează Poli Iaşi cu 5 puncte şi FC Voluntari, un singur punct strâns până acum.

Etapa viitoare, Dunărea va juca în deplasare cu Sepsi, partida fiind programată vineri, 31 august, de la ora 19.30 de minute. Sepsi e pe 7 cu 8 puncte în etapa a 6-a remizând în deplasare cu FC Botoşani, scor 0-0.

 

Etapa a 6-a/ Rezultate

Concordia Chiajna – Astra Giurgiu 0-3

Au marcat: Balaure (56’), Roşu (80’), Begue (82’)

Dunărea Călărași - CSM Politehnica Iași 2-0

Au marcat: V. Alexandru (56’), B. Kanda (79’)

Dinamo București – AFC Hermannstadt 2-1

Au marcat: Salomao (4’), Pesic (90+4’) / N’Kololo (48’)

Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj 0-0

FC Viitorul – FCSB 1-4

Au marcat: Vînă (71’) / Coman (45’), Man (52’), Benzar (83’), Rusescu (90’)

FC Botoșani – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-0

FC Voluntari – U Craiova 1-5

Au marcat: Laidouni (86’) / Bancu (24’, 41’, 88’), Kelic (27’), Mitriţă (39’)

 

Clasament

1. FCSB                     6    4   1   1 16-6     13

2. CFR Cluj                6    3   3   0    8-4    12

3. Astra Giurgiu        6    2   4   0    8-4     10

4. Dinamo                 6    3   1   2  11-11  10

5. Dunărea                6   2   3    1     6-5      9

6. U Craiova             6    2   2    2  10-6      8

7. Sepsi OSK           6    2   2   2     5-4      8

8. Gaz Metan            6   2    2   2     7-9      8

9. FC Botoşani        6   1    4    1    7-6      7

10. Hermannstadt    6   2    1   3    7-7      7

11. FC Viitorul          6   2   1    3    6-7     7

12. Concordia          6   2   1    3    6-8      7

13. Politehnica Iaşi  6   1   2   3    3-11    5

14. FC Voluntari      6   0   1   5    4-16    1

 

Etapa a 7-a

Vineri, 31 august

Ora 19.30 Sepsi OSK Sf Gheorghe – Dunărea 2005 Călărași

Sâmbătă, 1 septembrie

Ora 16.00 FC Hermannstadt - Gaz Metan Mediaș

Ora 18.30 AFC Astra Giurgiu - FC Voluntari

Ora 21.30 U Craiova 1948 CS - Dinamo 1948 București

Duminică, 2 septembrie

Ora 18.30 CFR 1907 Cluj - FC Viitorul

Ora 21.30 FCSB - FC Botoșani

Luni, 3 septembrie

Ora 21.00 CSM Politehnica Iași - Concordia Chiajna

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK TV / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

Dunărea / Juniorii se pregătesc pentru duelurile cu FC Viitorul programate miercuri la Călăraşi

Juniorii Dunării se pregătesc pentru duelurile cu FC Viitorul. Primii care vor intra în scenă sunt juniorii U19, partida contând pentru etapa a 5-a, ultima a turului, Campionatului Naţional U19 Etapa Preliminară. FCV se află pe primul loc cu punctaj maxim, 9 şi golaveraj, 20-0, în vreme ce Dunărea e pe 3 cu 4 puncte. Partida care se va desfăşura pe Terenel 2 Prof Tache Ionescu, va fi arbitrată de o brigadă brăileană condusă de Cosmin Fuior.

De la ora 18.00, vor evolua juniorii U17. Oaspeţii ocupă de asemenea primul loc cu punctaj maxim, dar cu un golaveraj mai bun, 33-0! Echipa noastră, condusă de Marius Păun şi Cosmin Onofrei e pe 2, tot cu 9 puncte dar cu un golaveraj ceva mai slab, 16-2.

Miercuri, 22 august vor avea loc partidele din cadrul etapei a 3-a la juniori A şi B.

 

Etapa Preliminară U19 / Seria a 5-a

 

Etapa a 5-a / Miercuri, 29 august, ora 16.00

Dunărea – FC Viitorul

Arbitri: Cosmin Fuior – Robert Mocanu, Teodor Purcăreaţă (toţi Brăila)

Rezervă: Tudorel Pîrlog (Cazaşu – Brăila)

Unirea Slobozia – Academia de Fotbal Farul

ASSCS Farul va sta.

 

Clasament

1. FC Viitorul            3   3   0   0   20-0   9

2. Academia             3   2   0   1   6-5     6

3. Dunărea                3   1   1   1   4-4     4

4. ASSCS Farul       4   1   1   2   6-13   4

5. Unirea Slobozia   3   0   0   3   3-17   0

 

Etapa Preliminară U17 / Seria a 5-a

 

Etapa a 3-a / Miercuri, 29 august, ora 18.00

Dunărea – FC Viitorul

Arbitri: Tudorel Pîrlog – Robert Mocanu, Teodor Purcăreaţă (toţi Brăila)

Rezervă: Cosmin Fuior (Brăila)

Unirea Slobozia – Academia de Fotbal Farul

ASSCS Farul va sta.

 

Clasament

1. FC Viitorul             3   3   0   0   33-0   9

2. Dunărea                3   3   0   0   16-2   9

3. Academia             3   1   0   2   13-5   3

4. ASSCS Farul       4   1   0   3   5-37   3

5. Unirea Slobozia   3   0   0   3   3-26   0

Liga I Betano / Et. 7: Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Dunărea, vineri, 31 august, ora 19.30

Sepsi

Sepsi şi Dunărea Călăraşi vor deschide „balul” etapei a 7-a a ligii I Betano.  Partida va avea loc vineri, 31 august de la ora 19.30 de minute.

După 6 runde, Sepsi e pe locul 7 în clasament cu 8 puncte. Echipa antrenată de Eugen Neagoe a obţinut până acum 2 victorii, 2 egaluri şi 2 înfrângeri. Golaverajul este pozitiv 5-4. În noul sezon, Sepsi a pornit cu stângul fiind învinsă în deplasare, mai exact la Tg. Mureş de nou – promovata, Hermannstadt cu 1-0. A urmat duelul cu Craiova, de acasă, câştigat cu 1-0 prin reuşita lui Tandia, din minutul 61.

În etapa a 3-a, Sepsi s-a deplasat la Giurgiu unde a remizat cu Astra, scor 1-1, golul fiind marcat de macedoneanul, Marko Simonovski în minutul 62. În jocul de acasă cu Poli Iaşi, din etapa a 4-a, Sepsi s-a impus clar cu 3-0, golurile purtând semnăturile lui Viera (30), Velev (56) şi Hamed (78). Pe Arena Naţională, cu FCSB, Sepsi a pierdut cu 2-0 iar în runda a 6-a a obţinut din nou o remiză, 0-0, în deplasare cu FC Botoşani.

Ultima confruntare dintre Dunărea şi Sepsi a avut loc la Călăraşi pe 2 aprilie 2017, în cadrul etapei a 24-a a ligii a 2-a, partida încheindu-se la egalitate, 0-0. La finele sezonului, Sepsi promova în liga I.

Stranierii echipei sunt: Daisuke Sato (Japonia – fundaş / 20.09.1994), Bryane Jerome Gilbert Nouvier (Franţa – mijlocaş / 21.06.1995), Ousmane Viera Diarrassouba (Coasta de Fildeş – fundaş / 21.12.1996), Birahima Tandia (Franţa / Mali – atacant / 12.07.1993), Marko Simonovski (Macedonia – atacant / 02.01.1992), Stefan Dimitrov Velev (Bulgaria – mijlocaş / 02.05.1989), Daniel Balint Prosser (Ungaria – atacant / 15.06.1994), Gabriel Rodrigues De Moura (Brazilia – fundaş / 18.06.1988), Igor Jovanovic (Germania / Croaţia – fundaş / 03.05.1989), Joseph Mensah (Ghana – atacant / 29.09.1994), Aliaksandr Karnitskiy (Belarus – mijlocaş / 14.02.1989).

În ultima partidă, cea de la Botoşani, Eugen Neagoe a mizat pe: 33. Roland Niczuly – 2. Gabriel, 3. Ousmane Viera, 5. Igor Jovanovic, 11. Daisuke Sato – 77. Stefan Velev (14. Aliaksandr Karnitskiy, 11’ – 21. Yasin Hamed, 61’), 8. Gabriel Vasvari – 7. Stephan Drăghici (23. Joseph Mensah, 88’), 24 Istvan Fulop, 10. Ibrahima Tandia – 70. Marko Simonovski. Rezerve: 95. Csongor Fejer – 4. Adrian Rus, 9. Bryan Nouvier, 96. Florin Ştefan.

 

Rezultate obţinute de Sepsi

Et. 1 Hermannstadt – Sepsi 1-0

Et. 2 Sepsi – U Craiova 1-0

Et. 3 Astra Girgiu – Sepsi 1-1

Et. 4 Sepsi – Poli Iaşi 3-0

Et. 5 FCSB – Sepsi 2-0

Et. 6 FC Botoşani – Sepsi 0-0

 

Rezultate obţinute de Dunărea

Et. 1 FC Viitorul – Dunărea 0-1

Et. 2 Dunărea – CFR Cluj 0-0

Et. 3 Hermannstadt – Dunărea 1-1

Et. 4 Dunărea – U Craiova 1-3

Et. 5 Astra Giurgiu – Dunărea 1-1

Et. 6 Dunărea – Poli Iaşi 2-0

 

Linii de clasament

5. Dunărea Călăraşi      6   2   3   1   6-5   9

7. Sepsi Sf. Gheorghe   6   2   2   2   5-4   8

 

Ultima confruntare: 2 aprilie 2017: Dunărea – Sepsi 0-0

Dunărea: C. Lungu – I. Ţenea, B. Şandru, S. Matei, Şt. Mardare (66 B. Stancu) – B. Danciu, Cr. Puşcaş, G. Preoteasa, C. Cristea (88. Al. Ciocâlteu) – B. Kanda, Al. Avram (56. C. Ţîră). Antrenor: Adrian Mihalcea

Sepsi: C. Fejer – R. Damian, Fl. Dumbravă, C. Răduţoiu, I. Ursu – S. Ghinga, L. Manole (83. S. Mitra), Issa Thiaw – Vl. Bujor (55. D. Ene), A. Hadnagy, Dr. Huiban (62 R. Grecu). Antrenor: Valentin Suciu

 

Sursa foto weradio.ro

Valentin Alexandru, în echipa ideală a etapei a 6-a

Dunarea Poli Iasi 2 0

Atacantul Valentin Alexandru, autorul primului gol al Dunării în partida cu Poli Iaşi, scor 2-0, a fost inclus de revista LPF în echipa ideală a rundei a 6-a. Vali are o companie selectă în linia ofensivă, fiind alături de Raul Rusescu (FCSB) şi Silviu Balaure (Astra Giurgiu). Antrenor a fost desemnat Nicolae Dică (FCSB).

Iată componenţa acestui „11” ideal, creionat de revista LPF.

PORTAR

Jesus Fernandes (CFR Cluj / 30 de ani / 1 joc) - A avut un debut remarcabil, cu cinci intervenţii decisive, graţie cărora campionii s-au întors de la Mediaş cu un punct.

FUNDAŞI

Iulian Cristea (Gaz Metan / 24 de ani / 6 jocuri) - Trimis de Mihai Teja în centrul defensivei, a avut o prestaţie lăudabilă, fără greşeală. A fost integralist în toate cele șase jocuri disputate de Gaz Metan în ediţia curentă.

Renato Kelic (U Craiova / 27 de ani / 5 jocuri) - Nu le-a dat şanse adversarilor de a se apropia de poarta alb-albaştrilor. În plus, a şi marcat un gol, după o lovitură liberă excelent executată de Cicâldău.

Dragoş Nedelcu (FCSB / 21 de ani / 3 jocuri) - Folosit ca fundaş central, s-a achitat excelent de sarcinile trasate de Nicolae Dică, dovedind astfel că poate fi oricând o soluţie pentru acest post.

MIJLOCAŞI

Neluţ Roşu (Astra / 25 de ani / 6 jocuri) - A fost omul meciului de la Chiajna, unde a transformat un penalty scos tot de el şi i-a pasat decisiv lui Balaure.

Dan Nistor (Dinamo / 30 de ani / 6 jocuri) - A stat la baza tururor acţiunilor ofensive iniţiate de dinamovişti. Din piciorul său a plecat pasa pentru golul victoriei izbutit de Pesic în prelungirile partidei.

Florinel Coman (FCSB / 20 de ani / 6 jocuri) - Continuă forma excelentă din acest început de sezon. A marcat în poarta echipei care l-a lansat în fotbalul mare, reuşita sa fiind a cincea în actuala ediţie de campionat.

Nicuşor Bancu (U Craiova / 25 de ani / 6 jocuri) - A fost jucătorul etapei, după ce a reuşit o triplă, prima izbutită de un fotbalist în ediţia curentă, dar şi o pasă decisivă.

ATACANŢI

Silviu Balaure (Astra / 22 de ani / 6 jocuri) - A făcut cel mai bun joc din acest sezon. A înscris un gol spectaculos şi a pasat decisiv pentru ultima reuşită izbutită de giurgiuveni.

Raul Rusescu (FCSB / 30 de ani / 3 jocuri) - A pus în permanenţă presiune pe apărarea adversă. A marcat un gol, al 55-lea în Liga 1 şi i-a oferit lui Dennis Man o pasă decisivă.

Valentin Alexandru (Dunărea / 26 de ani / 4 jocuri) - Introdus pe teren la startul reprizei secunde, a schimbat total jocul dunărenilor. A marcat un gol şi a contribuit cu un assist la a doua reuşită a gazdelor, care şi-au trecut în cont primul succes în faţa proprilor fani.

ANTRENORUL ETAPEI

Nicolae Dică (FCSB / 38 de ani) - A pregătit excelent echipa, bucureştenii reuşind astfel să se impună clar în derby-ul etapei. A fost a patra victorie consecutivă în campionat la cel puţin două goluri diferenţă.

Sursa www.lpf.ro

Fotbal / Agricola, Înainte şi ACSM Olteniţa ar putea primi câte 50 de mii lei din bugetul Consiliului Judeţean

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de plen a Consiliului Judeţean Călăraşi, programată joi, 30 august se află 3 Hotărâri privind aprobarea asocierii Judeţului Călăraşi cu Asociaţia Club Sportiv Municipal Olteniţa, Asociaţia Sportivă Fotbal Club Agricola Borcea, respectiv cu Asociaţia Club Sportiv Înainte Modelu. Cele 3 echipe de fotbal care activează în cadrul campionatului ligii a 3-a solicită Consiliului Judeţean câte 50 de mii de lei pentru acoperirea unor cheltuieli salariale.

Decizia privind aprobarea asocierii va fi luată în plen de consilierii judeţeni. Şi în urmă cu un an, Consiliul Judeţean şi-a dat acordul pentru asocierea cu cele 3 structuri sportive menţionate mai sus, suma „livrată” de la bugetul judeţean fiind tot de 150 de mii de lei.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.