Liga I Betano / Astăzi debutează etapa a 17-a. Vezi care sunt primele două partide!

Liga I Betano / Astăzi debutează etapa a 17-a. Vezi care sunt primele două partide!

Etapa a 17-a a ligii I Betano se pune de azi în mişcare. Iaşiul va găzdui de la ora 17.30 de minute meciul dintre Poli şi Sepsi Sf. Gheorghe. Va fi cea de-a 4-a confruntare directă dintre cele două viitoare rivale.

De la ora 20.00 în Gruia se vor duela echipele aflate la cele două capete ale clasamentului, CFR Cluj şi FC Viitorul.

Dunărea Călăraşi va juca duminică la Craiova cu Universitatea, meciul fiind programat pe Ion Oblemenco de la ora 17.00

 

Ora 17.30 CSM Politehnica Iaşi - Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Cele două echipe s-au mai întâlnit de trei ori pe prima scenă şi de fiecare dată s-a impus gruparea covăsneană.

- Primul meci a avut loc pe 28 august 2017, CSM Poli Iaşi - Sepsi OSK 0-2. Claudiu Herea a marcat câte un gol în fiecare repriză, primul din pasa lui Attila Hadnagy, iar cel de-al doilea din cea a lui Marius Papsys.

- În returul sezonului regulat precedent, pe 11 decembrie 2017, moldovenii au condus cu 1-0 prin autogolul lui Thiaw Mame, dar elevii lui Eugen Neagoe au revenit şi au luat toate cele trei puncte graţie reuşitelor lui Istvan Fulop (miutul 45 penalty) şi Victoraş Astafei (minutul 85). Partida a avut loc pe arena Tineretului din Braşov.

- Cea mai recentă confruntare directă a consemnat şi cea mai mare diferenţă de scor: 11 august 2018, Sepsi OSK - CSM Poli Iaşi 3-0 (Viera, Velev, Hamed).

Meciul va fi unul special pentru Eugen Neagoe, care a antrenat gruparea moldavă în 29 de meciuri din sezonul 2016-2017 al Ligii 1, stabilind cea mai lungă serie de invincibilitate din ediţia respectivă, 15 partide consecutive fără înfrângere.

Flavius Stoican vs Eugen Neagoe: 5 jocuri - 3 victorii Neagoe - două remize.

22 de jucători au evoluat pentru Sepsi în ediţia curentă, dintre care 10 au reuşit să marcheze cel puţin un gol.

- Șapte goluri şi două pase decisive a strâns Tandia în cele 16 meciuri din 2018-2019, cifre care-l impun printre cei mai buni jucători din sezonul actual.

- 98 de goluri a marcat Andrei Cristea în cele 345 de meciuri disputate pe prima scenă din România, cele mai multe dintre jucătorii activi în principala competiţie internă.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CSM Poli - 26 ani şi 9 luni; Sepsi OSK - 26 ani.

 

Ora 20.00 CFR Cluj - FC Voluntari

O înfrângere au suferit clujenii în ultimele 26 de meciuri disputate pe teren propriu, 1-2 cu Viitorul (2 septembrie 2018), în rest au 16 victorii şi 9 rezultate de egalitate!

Ilfovenii nu au mai câştigat pe teren advers din 4 mai 2018, când s-au impus cu 3-2 la Timişoara. Au urmat patru remize şi șapte partide pierdute.

CFR vs FC Voluntari în Liga 1: 9 jocuri - 6 victorii CFR - o remiză - două succese FC Voluntari.

Palmares cu CFR gazdă: 4 jocuri - 4 victorii ale clujenilor.

- Prima dispută a avut loc pe 31 iulie 2015, pe arena „Dr. C-tin Rădulescu", unde gazdele s-au impus cu 2-0. Petrucci a deschis scorul din pasa lui Tiago Lopes, în minutul 41, într-o perioadă în care oaspeţii se aflau la conducerea jocului. Ardelenii şi-au mărit avantajul în partea secundă, prin Alexandru Păun, care a transformat un penalty scos tot de el.

- Un meci de-a dreptul spectaculos a fost cel din returul sezonului regulat 2015-2016, pe 7 noiembrie 2015. Ilfovenii au condus până în minutul 75 cu 2-0 (marcatori Voduţ, Novac), dar oaspeţii au revenit în ultimul sfert şi au plecat din Bucureşti (arena Dinamo) cu un punct, datorită dublei reuşite de Cristian Lopez.

- Întâia victorie din contul Voluntariului a venit în play-out-ul 2015-2016, 1-0 pe teren propriu, marcator Laurenţiu Rus (30 martie 2016).

- Cea mai mare diferenţă de scor, precum şi meciul cu cele mai multe goluri marcate: 17 septembrie 2016, CFR Cluj - FC Voluntari 5-0 (Bud - triplă, Omrani, Gomelt).

- Ultimul succes bifat de ilfoveni: 17 decembrie 2016, FC Voluntari - CFR Cluj 2-1.

- Cea mai recentă confruntare directă: 12 august 2018, FC Voluntari - CFR Cluj 1-2 (Laidouni pty / Ioniţă II, Ţucudean).

Cristiano Bergodi a antrenat-o pe CFR în sezonul 2006-2007 (24 meciuri în Liga 1 - 15 victorii - 4 remize - 5 înfrângeri), când clujenii au terminat pentru întâia oară pe podium (locul 3), aceasta fiind şi cea mai bună performanţă din cariera tehnicianului italian în campionat.

Cristiano Bergodi vs CFR Cluj în Liga 1: 5 jocuri - 3 remize - două înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CFR Cluj – 28 ani, cea mai mare din Liga 1; FC Voluntari - 26 ani şi 7 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a 17-a

Vineri, 30 noiembrie

Ora 17.30 Politehnica Iași – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 20.00 CFR Cluj – FC Voluntari

Sâmbătă, 1 decembrie

Ora 14.00 Hermannstadt – Concordia Chiajna

Ora 20.00 FC Viitorul – Dinamo

Duminică, 2 decembrie

Ora 17.00 U Craiova – Dunărea Călărași

Ora 20.00 FCSB – Gaz Metan Mediaș

Luni, 3 decembrie

Ora 20.00 Astra Giurgiu – FC Botoșani

Partidele vor fi transmise in direct de LOOK TV / PLUS, DIGI SPORT si TELEKOM SPORT.

 

Clasament

1. CFR Cluj               16   9   6   1   22-10   33

2. FCSB                    16   9   4   2   31-16   31

3. FC Viitorul            16   9   2   5   19-16    29

4. U Craiova             16   7   5   4   28-14   26

5. Gaz Metan            16   7   5   4   18-18   26

6. Sepsi OSK           16   6   5   5   18-15   23

7. Astra Giurgiu        16   5   5   6   17-15   20

8. FC Botoşani        16   4   7   5   21-24   19

9. Hermannstadt      16   5   3   8   16-18   18

10. Dinamo              16   4   6   6   16-22   18

11. Dunărea             16   3   8   5   12-15   17

12. Politehnica Iaşi  16   5   2   9   14-25   17

13. Concordia          16   4   5   7   10-20   17

14. FC Voluntari      16   1   5 10   15-29     8

Liga a 4-a ACERBIS / Spicul, echipă de fotbal sau de bătăuşi?
Featured

Liga a 4-a ACERBIS / Spicul, echipă de fotbal sau de bătăuşi?

Spicul Vîlcelele riscă să devină, mai degrabă, o echipă de „bătăuşi” decât să rămână o echipă de fotbal. La un interval de doar o săptămână, doi dintre jucătorii săi au fost excluşi din activitatea fotbalistică de către membrii Comisiei de Disciplină şi Etică a AJF Călăraşi. Motivul? Au dat fotbalul pe box!

 

Dar despre cine este vorba?

Pe 17 noiembrie, în meci contând pentru etapa a 14-a, la Mânăstirea, fotbalistul cu veleităţi cam dovedite de pugilist, Teodor Şerban l-a lovit cu pumnul în figură, spre finalul primei părţi, pe tânărul arbitru Adrian Ilie, un puşti de doar 16 ani şi 3 luni. Oricât de nedrept ar fi fost arbitrul, pentru nimic în lume soluţia nu era pumnul!

Pe 24 noiembrie, de data asta, acasă, pe terenul din Floroaica, Robert Ion a apelat şi el la „sfântul pumn”, aplicându-i o „bucată” adversarului său de la ACS Roseţi, Sorin Răgălie, după terminarea partidei (scor 1-2), în drum spre vestiare. Probabil că l-a provocat prea mult, dar şi de data asta, „soluţia nu era...pumnul!. Ba mai mult, după ce a văzut „roşu” în faţa ochilor, acelaşi jucător recalcitrant a revenit în teren înjurându-l ca la uşa cortului pe arbitrul de centru Alin Ursu.

În ambele situaţii, membrii Comisiei au fost „necruţători” poftindu-i pe cei doi „nervoşi” de-acum în tribune. Pe timp nelimitat! Într-o astfel de „logică”, Spicul are toate şansele să rămână într-o lună în imposibilitatea de a mai alinia un „11”, susceptibil să mai facă faţă rigorilor ligii a 4-a!

E limpede că faptele celor doi sunt reprobabile iar ei nu-şi mai au rostul pe terenul de fotbal. Sunt convins că „maseurul” echipei, Nelu Tatu, în afara terenului de fotbal, primarul localităţii Vîlcelele dar şi „sufletul” echipei, Spicul, nu şi-a încurajat vreodată jucătorii să recurgă la astfel de „fapte”. Dar sunt sigur că putea să intervină mai ferm şi să nu mai tolereze astfel de „ieşiri” care sunt total incompatibile cu fotbalul.

Cele două „excluderi” nu sunt cazuri izolate. Din păcate, am observat o creştere incontrolabilă a violenţei pe terenul de fotbal şi la nivelul juniorilor. Multe meciuri de la acest nivel au ajuns pe masa de lucru a Comisiei de Disciplină. Voi prezenta în curând o astfel de stastică „tristă” care s-ar putea să vă dea „frisoane”.

 

Însă nimic nu e întâmplător. În plan general, România se confruntă de o bună perioadă cu violenţe, atât verbală cât şi fizică, alimentate, dacă vreţi, chiar de la cel mai înalt nivel. De la purtătorul de geacă roşie! Războiul „româno – român” a atins cote enorme, nebănuite, iar consecinţele se observă până la...firul ierbii.

Într-o astfel de „evidenţă”, cred că AJF Călăraşi are obligaţia să intervină şi împreună cu responsabilii tuturor echipelor care evoluează în competiţiile pe care le patronează (seniori şi juniori) să identifice rapid măsuri de diminuare a acestui fenomen. Fotbalul călărăşean trebui să rămână încadrat într-o competiţie dominată de fair-play şi respect reciproc. Fotbalul n-are ce căuta în Vestul sălbatic!

 

Ce au decis membrii Comisiei de Disciplină şi Etică în cadrul AJF Călăraşi

 

Et. 15 / 24.11.2018: Spicul Vîlcelele – ACS Roseţi 1-2

Jucătorul ION ROBERT- NICOLAE, legitimat la echipa SPICUL VÎLCELELE se exclude din activitatea fotbalistică şi penalitate financiară 500 lei, baza art.1.6 alin. 4, coroborat cu art.1.7 lit.b din RD al AJF (lovirea cu pumnul a unui adversar, cu vătămarea fizică gravă a victimei).

 

Et. 14 / 17.11.2018: Unirea Mânăstirea – Spicul Vîlcelele 5-2

Jucătorul ŞERBAN TEODOR VALENTIN, legitimat la echipa SPICUL VÎLCELELE se exclude din activitatea fotbalistică, baza art. 1.7 lit.b din RD al AJF (lovirea intenţionată a arbitrului cu consecinţe fizice).

Liga I Betano / Programul etapei a 19-a. Poli Iaşi – Dunărea, duminică, 9 decembrie, ora 14.00
Featured

Liga I Betano / Programul etapei a 19-a. Poli Iaşi – Dunărea, duminică, 9 decembrie, ora 14.00

Runda a 19-a a ligii I Betano debutează sâmbătă, 8 decembrie când vor avea loc primele două partide. De la ora 17.00, sibienii de la Hermannstadt se vor duela cu Dinamo iar de la ora 20.00, CFR Cluj îşi va măsura forţele cu Gaz etan Mediaş.

Duminică, 9 decembrie sunt 3 meciuri interesante. De la ora 14.00, Poli Iaşi se va confrunta cu echipa noastră, Dunărea Călăraşi. Trei ore mai târziu începe la Giurgiu meciul dintre Astra şi Concordia. Ziua se încheie cu un „regal”, FCSB – FC Viitorul, la Piteşti.

Etapa se va încheia luni, 10 decembrie la Craiova cu partida Universitatea – FC Voluntari de la ora 20.00. În prealabil vom putea urmări şi meciul dintre Sepsi şi FC Botoşani, cu începere de la ora 17.30 de minute.

 

Etapa a 19-a

Sâmbătă, 8 decembrie

Ora 17.00 Hermannstadt – Dinamo

Ora 20.00 CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș

Duminică, 9 decembrie

Ora 14.00 CSM Politehnica Iași – Dunărea Călărași

Ora 17.00 Astra Giurgiu – Concordia Chiajna

Ora 20.00 FCSB – FC Viitorul

Luni, 10 decembrie

Ora 17.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoșani

Ora 20.00 U Craiova – FC Voluntari

Liga a 3-a / Azi e programată ultima etapă a turului

Liga a 3-a / Azi e programată ultima etapă a turului

Astăzi sunt programate în Seria a 2-a partidele din cadrul rundei a 15-a, ultima a turului. Olteniţa va juca în deplasare cu Unirea Slobozia, meciul fiind arbitrat de constănţeanul, Ciprian Lică.

Înainte va evolua pe teren propriu, urmând a-şi măsura forţele cu CS Tunari, într-un duel arbitrat de constănţeanul, Cristian Pascu.

Agricola Borcea va merge în Capitală pentru partida cu Progresul Spartac, arbitrată de Mădălin Dicu (Bucov – Prahova).

 

Etapa a 15-a / Vineri, 30 noiembrie, ora 14.00

Unirea Slobozia – ACSM Olteniţa

Arbitri Ciprian Lică (Constanţa) – Mircea Rusu (Bertea – Prahova), Gabriel Enache (Ploieşti)

Observatori Cristina Babadac (Alexandria), Stere Guteanu (Constanţa)

 

Axiopolis Cernavodă – FC Rapid

 

Înainte Modelu – CS Tunari

Arbitri Cristian Pascu (Constanţa) – Alexandru Vasile (Buzău), Andreea Sava (Mărăcineni)

Observatori Cătălin Savu (Galaţi), Ştefan Gheorghe (Brăila)

 

SC Popeşti Leordeni – CS Afumaţi

 

Progresul Spartac – Agricola Borcea

Arbitri Mădălin Dicu (Bucov) – Doru Petre (Bucov), Bianca Florea (Ploieşti)

Observatori Daniel Burloiu (Galaţi), Dragoş Ionescu (Fieni)

 

FCSB 2 – CS Medgidia

Sportul Chiscani – CS Făurei

Delta stă.

 

Clasament

1. FC Rapid                     13 11   2   0  31-7     35

2. CS Afumaţi                  13 10   2   1  37-9     32

3. Unirea Slobozia          13 10   1   2  33-13   31

4. SC Popeşti Leordeni 13   8   1   4  23-16   25

5. CS Tunari                    13   6   4   3  37-16   22

6. Progresul                    13    6   2   5  20-16   20

7. Agricola Borcea         13   6   1   6  22-34   19

8. FCSB 2                       13   5   0   8  28-29   15

9. Axiopolis                     13   3   5   5  12-16   14

10. Înainte Modelu          13   4   2   7  14-21  14

11. CS Făurei                 13   4   2   7  14-25  14

12. CS Medgidia            13   4   2   7  14-26  14

13. Sportul Chiscani       13   3   3   7  19-27   12

14. ACSM Olteniţa         13   3   3    7  10-25  12

15. Delta Dobrogea       14   0   0  14   3-38    0

 

Imnul național, intonat la meciurile disputate de Centenar în România

Imnul național, intonat la meciurile disputate de Centenar în România

Pe 1 Decembrie, România sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire, proclamată în 1918, la Alba Iulia.

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, pentru a marca momentul istoric, Comitetul de Urgență al FRF din data de 29 noiembrie 2019 a hotârât ca în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, la toate meciurile de fotbal din cadrul competițiilor organizate de Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal, înaintea fluierului de start să fie intonat imnul de stat al României, „Deșteaptă-te, române!”.

Text si foto www.frf.ro

Futsal / Et. 12: Imperial WET – Dunărea, sâmbătă, 8 decembrie, ora 19.30
Featured

Futsal / Et. 12: Imperial WET – Dunărea, sâmbătă, 8 decembrie, ora 19.30

A fost stabilit programul jocurilor din cadrul etapei a 12-a a ligii I la futsal, ultima din acest an. Dunărea va juca în prologul rundei, în deplasare cu Imperial WET Miercurea Ciuc, duelul fiind programat sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 19.30

Cele două viitoare rivale sunt vecine în clasament, ocupând locurile 4 (Imperial) şi 5 (Dunărea). Diferenţa este de doar 1 punct!

Etapa se va încheia marţi, 11 decembrie, odată cu partida Bukovina Vicov – FK Odorheiu Secuiesc.

 

Etapa a 12-a (ultima din 2018)

Sâmbătă, 8 decembrie

19.30 Imperial WET M. Ciuc – Dunărea Călăraşi

Duminică, 9 decembrie

Futsal Poli Iaşi – SCM Gloria Buzău

Luni, 10 decembrie

16.00 CFF Clujana – United Galaţi

18.30 Informatica Timişoara – Autobergamo Deva

Marţi, 11 decembrie

20.00 Bukovina Vicov – FK Odorheiu Secuiesc

 

Clasament

1. Autobergamo         11   8   2   1    95-25    26

2. United Galaţi          11   9   1   1    56-22    25

3. Informatica              11   7   3   1    67-23    24

4. Imperial WET         11   7  1   3     70-31     22

5. Dunărea Călăraşi  11   6   3   2    56-29    21

6. FK Odorheiu           11   5   2    4   76-50    17

7. Futsal Poli Iaşi        11   4   0    7   33-36    12

8. SCM Gloria             11   2   0    9   22-71     6

9. Bukovina Vicov      11   1   0  10   28-119   3

10. CFF Clujana         11  0   0  11   18-115    0

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.