Futsal / Aduceţi Final Four-ul Cupei la Călăraşi!
Featured

Futsal / Aduceţi Final Four-ul Cupei la Călăraşi!

Şoty&Co ne-au produs, sâmbătă seară, o imensă bucurie. Pentru prima oară în istoria sa, Dunărea s-a calificat în semifinalele Cupei României, depăşind un adversar cu anvergură din futsalul românesc. Băieţii au muncit enorm pentru o victorie, 7-4 cu FK Odorheiu Secuiesc, pe care, cu certitudine, nu o vor uita multă vreme de-acum încolo. Emoţiile din teren au fost retrăite, poate, la cote şi mai înalte de cele câteva de suporteri călărăşeni care au ţinut să vadă „pe viu” traseele pline de culoare, semnate de elevii lui Marian Şotârcă.

 

Suntem în Final Four-ul Cupei României, alături de nume importante din România: Autobergamo Deva, de 2 ori câştigătoare a trofeului şi de tot atâtea ori finalistă, în ultimii 4 ani, United Galaţi, o prezenţă constanţă în lumea bună a futsalului românesc şi CSM Tg. Mureş, cea care a preluat tradiţia futsalului mureşean de la defuncta City’us, multiplă campioană naţională şi deţinătoare a Cupei.

Această penultimă fază a competiţiei surprizelor s-ar putea desfăşura şi la Călăraşi. Cu o condiţie! Să solicităm Federaţiei dreptul de organizare. Ar fi, într-adevăr, un demers enorm, dar absolut necesar, iniţiat, în primul rând, de autorităţile locale, pe care le regăsim în structura asociativă a acestui club care s-a născut parcă din propria-i cenuşă în vara anului trecut. Primăria Călăraşi şi Consiliul Judeţean, principalii finanţatori ai clubului, prin primarul Dan Drăgulin, respectiv preşedintele Vasile Iliuţă pot contribui decisiv la obţinerea candidaturii Călăraşiului pentru găzduirea Final Four-ului Cupei României, ediţia 2018 – 2019. Şi mediul de afaceri poaate pune umărul la desfăşurarea în condiţii optimi a acestei faze la Călăraşi, în Sala Polivalentă Ion C. Neagu, unde în jurul datelor de 18 şi 19 martie. Capitalul de imagine ar fi uriaş pentru o municipalitate dar şi un judeţ care au reuşit cu resurse limitate să obţină rezultate notabile în lumea sportului românesc cu acelaşi brand: DUNĂREA,  fie că vorbim de fotbal, handbal sau futsal.

Va fi, fără îndoială, o nouă sărbătoare a sportului călărăşean de performanţă, împărtăşită de sute de călărăşeni, indiferent de vârstă. Costurile de organizare nu-s deloc „uriaşe”, fiind estimate la circa 150 – 200 de milioane de lei vechi. În astfel de moment, nici un efort nu e de prisos!

Organizarea unei astfel de „competiţii” la Călăraşi ar mări în mod considerabil şi şansele Dunării de a disputa finala şi chiar de a o câştiga. „Căldura” şi susţinerea publicului ar fi decisive pentru Şoty&Co.

La fel ca fotbalul şi handbalul, şi FUTSALUL a devenit un ambasador al Călăraşiului, al sportului călărăşean de performanţă.

Trăim într-un judeţ „mic” şi putem demonstra, încă o dată, unei întregi Românii că ştim să „cinstim” performanţa şi fair – play-ul în sport.

Domnule primar Drăgulin, domnule preşedinte Iliuţă, aduceţi Final Four-ul Cupei României la Călăraşi, în beneficiul sportului călărăşean!

Dunărea / Dan Alexa: Cred că una peste alta e un rezultat echitabil
Featured

Dunărea / Dan Alexa: Cred că una peste alta e un rezultat echitabil

Dunărea şi Dinamo au încheiat nedecis, 0-0, confruntarea desfăşurată duminică după-amiază la Călăraşi, pe arena Ion Comşa, în cadrul penultimei etape a sezonului regulat al ligii I Betano. Rezultatul pare să-l fi mulţumit pe Dan Alexa care a avut cuvinte de laudă la adresa lui Dinamo despre care crede că are un lot superior valoric multor echipe ce vor juca în curând în play – out. „Am întâlnit Dinamo, o echipă cu jucători, aşa cum am spus, peste nivelul play out-ului. Am controlat mijlocul terenului o mare parte din prima repriză, am avut situaţii prin Mediop şi am pus presiune pe ei. Din păcate, nu am reuşit să înscriem. Dinamo a avut situaţiile ei clare, din păcate, pe greşelile individuale ale jucătorilor mei şi puteam să primim gol. Cred că una peste alta e un rezultat echitabil. Pentru noi important a fost să nu pierdem jocul ăsta. Era şi mai important să câştigăm pentru că ne-am fi apropiat de ei şi de Hermanstadt. Ce pot să spun, am ieşit bine din dubla cu ei. La Dinamo nu se pune problema de retrogradare pentru că au un lot care este peste nivelul multor echipe din play out.” a spus la conferinţa de presă de după meci Alexa.

Dunărea rămâne în continuare pe 12, totalizând 23 de puncte. În ultima rundă a sezonului regulat, echipa noastră va juca la Mediaş cu Gaz Metan, o altă echipă ce se va alinia şi ea la startul play – out-ului.

Liga I Betano / M. Rednic: Mi-aş fi dorit să câştigăm acest meci!
Featured

Liga I Betano / M. Rednic: Mi-aş fi dorit să câştigăm acest meci!

Antrenorul Mircea Rednic a declarat că şi-ar fi dorit ca elevii săi să câştige duminică la Călăraşi, partida cu Dunărea, precizând că Dinamo a avut mai multe ocazii, în plus „izbindu-se” şi de un portar, Calancea, aflat într-o formă foarte bună. „Mi-aş fi dorit să câştigăm acest meci. Am avut ocazii şi în prima dar şi în a doua repriză. Am avut în faţa noastră un portar care a făcut minuni. Ştiam că Dan a făcut aici o muncă foarte bună, formând o echipă care era neînvinsă. A fost un joc deschis, cu ocazii, mai multe de partea noastră. Păcat că ultima pasă sau soluţia pe care am ales-o n-a fost cea mai bună.” a spus Rednic care a continuat „Se vede o creştere în joc, mai ales la jucătorii care au venit mai târziu. Aş fi dorit mai mult dar... A fost un meci, nu pot să zic agresiv, dar cu dueluri multe, la limită. Fiecare şi-a dorit să câştige!”

Cu 29 de puncte strânse, Dinamo e pe 11 iar în ultima rundă a sezonului regulat va juca acasă cu Concordia Chiajna.

Futsal / Se ştiu cele 4 echipe calificate în Final Four-ul Cupei României. Printre acestea şi Dunărea Călăraşi!
Featured

Futsal / Se ştiu cele 4 echipe calificate în Final Four-ul Cupei României. Printre acestea şi Dunărea Călăraşi!

Duminică au avut loc ultimele două partide din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României la futsal, ediţia 2018-2019. United Galaţi s-a impus la Buzău în faţa Gloriei cu 4-1 şi se califică în semifinale.

Meci de infarct la Deva. Autobergamo câştigă până la urmă cu 6-5 în faţa celor de la Imperial WET Miercurea Ciuc (2-2 după expirarea timpului regulamentar) şi va fi prezentă în penultima fază a competiţiei. Autobergamo este echipa care a cucerit trofeul în 2015 şi 2016 iar în 2017 şi 2018 a disputat finala fiind învinsă de fiecare dată de Informatica Timişoara.

Sâmbătă, Dunărea şi CSM Tg. Mureş (L2) şi-au asigurat şi ele biletele pentru semifinale.

În Final Four vor fi aşadar prezente Autobergamo Deva, United Galaţi, Futsal Club Dunărea Călăraşi şi CSM Tg. Mureş. Această fază se va disputa după toate probabilităţile în intervalul 18-19 martie.

 

Sferturi de Finală / Rezultate

Futsal Club Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 7-4

Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ - CSM Tg. Mureş 3-9

SCM Gloria Buzău - United Galaţi 1-4

Autobergamo Deva - Imperial WET M. Ciuc 6-5

Echipele bolduite s-au calificat în Final Four.

Liga I Betano / Concordia - FC Voluntari, luni, de la ora 20.00, în epilogul etapei a 25-a
Featured

Liga I Betano / Concordia - FC Voluntari, luni, de la ora 20.00, în epilogul etapei a 25-a

Runda a 25-a a sezonului regulat al ligii I Betano se va încheia luni la Chiajna odată cu partida Concordia – FC Voluntari, programată de la ora 20.00.

Va fi derby-ul “subsolului” topului, cele două rivale ilfovene ocupând ultimele două poziţii, 13 şi 14 din clasament.

Duminică seară pe Naţional Arena, FCSB a învins CSU Craiova cu 3-2, după un meci în care centralul Marius Avram a arătat 3 cartonaşe roşii: 2 pentru Craiova (Kelici, min. 82 şi Bărbuţ, min. 89) şi unul pentru FCSB (D. Man, în minutul 88).

Tot duminică, Dunărea şi Dinamo au încheiat nedecis, 0-0, duelul de pe Ion Comşa.

 

Luni, 25 februarie

Ora 20.00 Concordia Chiajna - FC Voluntari

Concordia vs FC Voluntari în Liga 1: 13 jocuri - 4 victorii Concordia - 3 remize - 6 succese FC Voluntari.

Palmares cu Concordia gazdă: 6 jocuri - un succes Concordia - o remiză - 4 victorii FC Voluntari.

- Prima partidă a avut loc pe 2 octombrie 2015, 1-1 pe arena din "Ştefan cel Mare", acolo unde FC Voluntari a disputat majoritatea meciurilor de acasă din stagiunea 2015-2016. Vasile Maftei a deschis scorul în startul întâlnirii, avantajul gazdelor fiind anulat de către Gabi Giurgiu în minutul 64, când a transformat penalty-ul scos de Grădinaru.

- Întâia victorie din contul celor din Voluntari: 28 februarie 2016, Concordia - FC Voluntari 1-2 (marcatori Milevsky, respectiv Ţîru şi Vlad Achim).

- Cea mai mare diferenţă înregistrată pe terenul "vulturilor verzi": 1 august 2016, Concordia - FC Voluntari 0-4.

- Singurul succes bifat de Concordia acasă: 27 februarie 2018, Concordia - FC Voluntari 3-1.

- Cea mai recentă întâlnire directă: 19 octombrie 2018, FC Voluntari - Concordia 4-0 (Armaş, Gadze, Căpăţînă, Kabasele).

Adrian Falub vs Cristiano Bergodi: un joc - o victorie Bergodi (2007-2008, U Cluj - Rapid 1-2).

Adrian Falub vs FC Voluntari: 3 jocuri - o victorie - o înfrângere - o remiză.

Cristiano Bergodi vs Concordia în Liga 1: două jocuri - două victorii.

Mediile de vârstă: Concordia - 27 ani şi 7 luni; FC Voluntari - 25 ani şi 5 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa  a 25-a

Sepsi OSK - FC Viitorul                         0-0

Astra Giurgiu -  FC Hermannstadt      1-0

A marcat: Butean (49)

CSM Politehnica Iași – CFR Cluj         0-1

A marcat: Ţucudean (90+3)

Dunărea Călărași – Dinamo                 0-0

FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș      1-1

Au marcat: Fulop (42) / I. Cristea (38)

FCSB - U Craiova                                    3-2

Au marcat: Hora (28, 84 – pen.), Filip (49) / Pigliacelli (39 – pen.), Bărbuţ (48)

 

Luni, 25 februarie

Ora 20.00 Concordia Chiajna - FC Voluntari

Partida va fi transmisă în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT şi TELEKOM SPORT.

 

Clasament

1. CFR Cluj              25   13 10   2   37-16   51

2 FCSB                    25   14   6   5   47-27   48

3. U Craiova            25   13  6   6   42-22     45

4. Astra Giurgiu       25   10   9   6   34-22    39

5. Sepsi OSK          25   10   7   8    32-24   37

6. FC Botoşani        25     9   9   7   31-32    36

7. FC Viitorul           25   10  5  10   25-27    35

8. Politehnica Iaşi    25  10   5  10   28-35   35

9. Gaz Metan           25    7   9    9   25-32    30

10. Hermannstadt   25    8   5  12   23-28   29

11. Dinamo              25   7   8   10   27-36   29

12. Dunărea             25   4 11  10   16-25    23

13. Concordia          24   4   6  14   17-40   18

14. FC Voluntari      24   3   8  13   25-43    17

 

sursa foto www.fanatik.ro

Liga I Betano / Remiză albă cu Dinamo!
Featured

Liga I Betano / Remiză albă cu Dinamo!

Resemnată după necalificarea în play – off (pentru a doua oară consecutiv!), Dinamo Bucureşti a venit la Călăraşi uşor demotivată însă parcă prea încrezătoare că va obţine victoria pe Ion Comşa. Dunărea s-a apărat bine şi chiar a pus ceva probleme adversarului, cu precădere în prima repriză când Mediop Ndiaye a avut nu mai puţin de 3 oportunităţi în minutele 14, 22 şi 39.

De partea cealaltă, Dinamo s-a izbit de o defensivă bine pusă la punct, dublată şi de o evoluţie foarte bună a portarului Nicolai Calancea (de vineri, cetăţean român cu acte în regulă!) care a avut cel puţin 2-3 intervenţii salutare. În minutul 24, pe contraatac, Dinamo ratează o bună ocazie, Dobrosavlevici scoţând mingea, in extremis, de pe linia porţii! Şi în minutul 37, Dinamo a trecut pe lângă deschiderea scorului, şutul din întoarcere al căpitanului, Dan Nistor fiind parat de Calancea.

În partea secundă, trupa lui Rednic s-a apropiat mai mult de buturile lui Calancea, irosind ocazii prin Reda Jaadi, în minutele 54, 58 şi 73, Mattia Montini, în minutul 78 şi Daniel Popa, un minut mai târziu.

În acest joc şi-a făcut debutul sub tricoul Dunării, atacantul Junior Mapuku, introdus pe teren în minutul 60 în locul lui Daniel Benzar.

De remarcat şi sportivitatea afişată de cele două galerii, de altfel „înfrăţite” care n-au contenit să-şi susţină fiecare favoriţii.

Partida, arbitrată de ilfoveanul, Ionuţ Coza care n-a acordat nici un fel de cartonaş, s-a încheiat, până la urmă, aşa cum a început, 0-0. Este a doua remiză albă consecutivă obţinută de „galben – albaştrii” care strâng 23 de puncte în cele 25 de etape consumate ale sezonului regulat. Etapa viitoare, Dunărea merge la Mediaş pentru duel cu Gaz Metan, în tur, partida încheindu-se la egalitate, 0-0

 

Dunărea Călăraşi – Dinamo Bucureşti 0-0

Dunărea: 33. Nicolai Calancea – 28. Ştefan Vlădoiu, 17. Alin Dobrosavlevici, 24. Srgian Luchin, 27. Gaston Mendy – 9. Najib Ammari, 55. Alexandru Bourceanu, 89. Georgian Honciu (21. Hamidou Keyta, 70’), 97. Daniel Benzar (99. Junior Mapuku, 60’) – 29. Mediop Ndiaye, 7. Aymen Souda (5. Gabriel Simion, 46’)

Rezerve: Cătălin Straton – 4. Selim Ben Djemia, Gabi Iancu, Valentin Munteanu

Antrenor: Dan Alexa

Dinamo: 1. Vlad Muțiu – 22. Deian Sorescu, 2. Linas Klimavicius, 13. Denis Ciobotariu, 7. Naser Aliji – 88. Simon Zenke (17. Mamoutou Ndiaye, 46’ – 96. Nabil Jaadi, 88’), 4. Ioan Filip, 10. Dan Nistor, 70. Reda Jaadi – 43. Mattia Montini – 9. Athanasios Papazoglou (19. Daniel Popa, 63’)

Rezerve: 55. Sean McDermott – 23. Ionuţ Șerban, 28. Jordan Mustoe, 31. Geani Crețu

Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Coza Ionuţ (Cernica) – Andrei Constantinescu (Bucureşti), Florin Păunescu (Rm. Vâlcea)

Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi), Ion Căţoi (Bucureşti – LPF)

 

Etapa  a 25-a

Sepsi OSK - FC Viitorul                        0-0

Astra Giurgiu -  FC Hermannstadt     1-0

A marcat: Butean (49)

CSM Politehnica Iași – CFR Cluj        0-1

A marcat: Ţucudean (90+3)

Dunărea Călărași – Dinamo                0-0

 

Duminică, 24 februarie

Ora 17.00 FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș

Ora 20.00 FCSB - U Craiova

Luni, 25 februarie

Ora 20.00 Concordia Chiajna - FC Voluntari

Partidele vor fi transmise in direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT si TELEKOM SPORT.

 

Clasament

1. CFR Cluj              25   13 10   2   37-16    51

2. U Craiova            24   13   6   5   40-19    45

3 FCSB                    24   13   6   5   44-25    45

4. Astra Giurgiu       25  10   9   6    34-22    39

5. Sepsi OSK          25  10   7   8    32-24    37

6. FC Botoşani        24    9   8   7    30-31    35

7. FC Viitorul           25  10   5  10   25-27    35

8. Politehnica Iaşi   25  10   5  10   28-35    35

9. Hermannstadt     25    8   5  12   23-28    29

10. Gaz Metan         24   7   8    9   24-31    29

11. Dinamo              25   7   8   10   27-36   29

12. Dunărea             25   4 11  10   16-25    23

13. Concordia          24   4   6  14   17-40   18

14. FC Voluntari      24   3   8  13   25-43    17

 

foto Alexandru Botezatu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.