Liga a 4-a / Remiza cu gust diferit!
Featured

Liga a 4-a / Remiza cu gust diferit!

Pentru Venus Independenţa, rezultatul de 1-1 de la Ciocăneşti echivalează mai degrabă cu un eşec. Oamenii care au construit cu migală de mulţi acest brand au investit masiv în această vară, tocmai pentru ca Venus să facă uitat sezonul recent încheiat când s-a clasat pe 4 şi să revină în top acolo unde de fapt îi este şi locul.

De partea cealaltă, Dunărea Grădiştea a savurat egalul, obţinut cu multă trudă şi puţin noroc, ingrediente cu care tânărul tehnician Mircea Ştefan şi-a înfruptat elevii înainte de joc.

În principiu, Venus a fost la timonă aproape în permanenţă însă n-a reuşit să găsească şi breşele din defensiva Dunării. Iar atunci când a izbutit s-a izbit şi de centralul Costin Dan, la fel de condescendent, care a dictat câteva decizii care i-au scos din pepeni pe cei de la Independenţa. Chiar pe bună dreptate.

După ce în minutul 14, a refuzat să acorde oaspeţilor o lovitură de la 11 metri clară ca lumina zilei, Costin Dan „s-a revanşat” 8 minute mai târziu arătând punctul cu var după „un clinci” nu foarte evident. Penalty-ul e bătut foarte bine de Emil Ducu Ninu şi Venus trece în avantaj. Mulţi credeau că finalul va fi unul devastator pentru gazde.

Dunărea nu s-a speriat, a prins curaj şi profitând de o eroare a lui Chiva, Minea obţine un penalty în minutul 27 pe care-l transformă cu precizie Mihuţ. Se face 1-1, rezultat care avea să rămână înscris pe tabelă până la final, în ciuda faptului că Venus aproape că s-a mutat în jumătatea adversă dar fără să pericliteze în mod real buturile apărate bine, chiar foarte bine de tânărul de 19 ani din poarta Dunării, Adrian Stanciu.

Centralul Costin Dan, de altfel, inclus în lotul de arbitri L2, avea să producă şi mai multă iritare în tabăra adversă, în minutul 82 refuzând iarăşi să acorde un penalty în urma unui henţ făcut în careu de un jucător al gazdelor.

Venus n-a pierdut două puncte doar din pricina lui Costin Dan. Echipa antrenată de Ilie Zeciu mai are nevoie de timp pentru a merge ceas. Potenţial există din belşug, ideal ar fi ca şi răbdarea să fie pe măsură.

Dunărea Grădiştea a învăţat lecţia „umilinţei”, muncind pe brânci pentru un egal care în clasament face doar un singur punct dar în mentalul colectiv e la fel de valoros cât o...victorie!

Pentru Mircea Ştefan, debutul pe banca Dunării ca antrenor a fost aproape perfect. A ştiut să-şi motiveze elevii dar şi să-şi ţină-n frâu emoţiile în faţa fostei sale echipe pe care a ajutat-o în 2018 să devină campioană şi să câştige şi barajul de promovare în L3.

Dunărea Grădiştea – Venus Independenţa 1-1

Au marcat: Corneliu Mihuţ (27’ – penalty) / Emil Ducu Ninu (22’ – penalty)

Dunărea: 1. Adrian Stanciu – 20. Costel Constantin, 6. Ovidiu Zamfirescu, 13. Corneliu Mihuţ, 17. Ionuţ Vasile (11. Adrian Petcu, 76’), 15. Romulus Ilie (16. Adrian Măciucă, 85’), 10. Valentin Rădiu, 5. Marius Gheorghe, 21. Costel Crăciun (3. Mădălin Vasilescu, 88’), 9. Marcel Minea, 7. Dragoş Gheorghe (14. Mădălin Voicu, 90+3’)

Rezerve: Viorel Gae, 15. Mircea Ştefan, 12. Ionuţ Oancea,

Antrenor: Mircea Ştefan

Venus: 1. Laurenţiu Marin – 14. Marius Ene, 19. Emil Ducu Ninu, 3. Gabriel Chiva, 13. Alexandru Zane, 15. Ionuţ Andrei (6. Vlăduţ Minea, 76’) 8. Mihai Colţatu, 10. Vincene Toma, 17. Laurenţiu Venţer (5. Răzvan Dumitrică, 57’), 2. Alin Zaharia, 9. Cristian Chiriţă (16. Mihai Pristolian, 61’)

Rezerve: 12. Tudor Dezmirean, 4. Florin Dumitru, 11. Nicolae Gheorghe, 18. Alexandru Ion.

Antrenor: Ilie Zeciu

Au arbitrat: Costin Dan – Mihăiţă Drăgănescu, Alex. Popa

Observator: Costel Stan.

Liga a 4-a / Dunărea Grădiştea – Venus, capul de afiş al rundei inaugurale!
Featured

Liga a 4-a / Dunărea Grădiştea – Venus, capul de afiş al rundei inaugurale!

Astăzi se pune în mişcare un nou sezon al ligii a 4-a. De la ora 18.00 se vor alinia la start 18 echipe, capul de afiş al rundei inaugurale fiind duelul dintre Dunărea Grădiştea şi Venus Independenţa.

Partida va avea loc la Ciocăneşti întrucât arena din Grădiştea se află încă într-un proces de modernizare. În primăvara anului viitor, arena va găzdui finala Cupei României – Faza judeţeană.

Meciul de astăzi va fi o „reeditare” a celui din urmă cu 2 ani, disputat tot în prima etapă. S-a jucat atunci la Grădiştea, Dunărea şi Venus încheind nedecis, 1-1.

Dacă Venus va continua şi în acest sezon cu Ilie Zeciu, Dunărea va merge pe mâna lui Mircea Ştefan (34 de ani), fostul jucător al lui...Venus şi al Dunării Călăraşi. Mircea Ştefan s-a obişnuit cu rigorile ligii a 4-a devenind în 2018 campion judeţean cu Venus Independenţa. În sezonul precedent a evoluat pentru Zarea Cuza Vodă, în calitate de jucător dar şi de antrenor iar din iarnă a revenit în atacul lui Venus.

Ambele echipe s-au întărit în pauza de iarnă, obiectivul lui Venus fiind clasarea pe primul loc.

În ultimele 5 sezoane, confruntările directe au fost dominate clar de Venus care a obţinut 8 victorii, alte două jocuri încheindu-se la egalitate.

În sezonul precedent, Venus s-a impus cu acelaşi scor 3-1.

Partida de astăzi va fi arbitrată de unul dintre cei mai buni arbitri ai Călăraşiului, Costin Dan. În vârstă de 34 de ani, împliniţi recent, Costin Dan face parte din lotul de arbitri L2. Ajutoarele sale sunt Mihăiţă Drăgănescu şi Alex. Popa. Prestaţiile lor vor fi „vizate” de observatorul Costel Stan.

 

Dunărea Grădiştea vs. Venus Independenţa

Ediţia 2018 – 2019

Et. 20 / 09.03.2019 Venus – Dunărea 3-1

Et. 3 / 01.09.2018 Dunărea – Venus 1-3

Ediţia 2017 – 2018

Et. 16 / 10.03.2018 Venus – Dunărea 6-2

Et. 1 / 26.08.2017 Dunărea – Venus 1-1

Ediţia 2016 – 2017

Et. 24 / 23.04.2017 Venus – Dunărea 4-2

Et. 9 / 15.10.2016 Dunărea – Venus 0-0

Ediţia 2015 – 2016

Et. 26 / 07.05.2016 Dunărea – Venus 0-3

Et. 11 / 17.10.2015 Venus – Dunărea 8-0

Ediţia 2014 – 2015

Et. 27 / Venus – Dunărea 4-0

Et. 12 01.11.2014 / Dunărea – Venus 1-5

Liga a 2-a / Start cu stângul: UTA – Dunărea 3-0!
Featured

Liga a 2-a / Start cu stângul: UTA – Dunărea 3-0!

Dunărea a debutat cu stângul în noul sezon al ligii a 2-a, fiind învinsă clar la Arad de UTA, cu 3-0, în partida programată azi la o oră după prânz.

Ambele echipe au început oarecum prudent disputa, fiecare bifând câteva acţiuni însă fără influenţe şi pe tabelă. Echilibrul s-a rupt însă în minutul 38. Marius Tomozei a centrat perfect de pe dreapta, balonul fiind reluat fulgerător cu capul în plasă de Cristi Bustea, aflat la marginea careului mic între Alin Mutu şi Alex. Săbăngeanu. Până la reuşita lui Bustea, Dunărea putea totuşi deschide scorul în minutul 24, dacă Bawab ar fi şutat mai bine atunci când s-a trezit cu Iacob faţă în faţă.

Prima parte se încheie cu avantajul fragil al gazdelor care avea să prindă şi mai mult contur în startul părţii secunde. După o centrare în careu, Krell ezită iar balonul e trimis cu capul de Ciprian Rus în bara laterală care de acolo ajunge, cu puţin noroc la Valentin Buhăcianu care şutează pe jos, fără nicio speranţă pentru gardianul buturilor noastre.

Speranţele noastre se năruie definitiv în minutul 70. Din nou Buhăcianu e la locul potrivit, şi şutează năprasnic, tot pe jos, de la marginea suprafeţei de pedeapsă, Krell fiind bătut pentru a 3-a oară.

Echipa noastră putea marca totuşi golul de onoare în minutul 85 însă şutul lui Bawab, din careu, avea să fie respins de portarul Florin Iacob.

Victorie clară a arădenilor care au fructificat aproape toate ocaziile pe care şi le-au creat. Dunărea n-a lăsat o impresie rea însă mai are nevoie de timp pentru a-şi pune la punct mecanismele de joc.

„Galben – albaştrii” vor juca sâmbăta viitoare tot în deplasare, cu Farul Constanţa, echipă care debutează de la ora 18.00 în Regie contra Rapidului.

 

UTA Arad – Dunărea Călăraşi 3-0 (1-0)

Au marcat: Cristian Bustea (30’), Valentin Buhăcianu (47’, 70’)

UTA: 93. Florin Iacob – 26. Marius Tomozei, 18. Florin Ilie, 17. Cristian Melinte, 23. Bogdan Stancu - 97. Denis Hrezdac, 5. Diego Lorenzi (6. Cristian Puşcaş, 65’)- 10. David Miculescu, 19. Ciprian Rus, 8. Cristian Bustea (7. Octavian Ursu, 67’) - 28. Valentin Buhăcianu (98. Damian Isac, 87’).

Rezerve: 12. Mirel Bolboaşă – 30. Alin Şeroni, 11. Alexandru Oroianu, 3. Răzvan Ivan.

Anttrenor: Laszlo Balint

Dunărea: 1. Stefan Krell – 2. Paul Săbăngeanu (22. Ekrem Oltay, 74’), 96. Alin Mutu, 14. Ariel Lopez, 27. Gaston Mendy – 5. Matheus Dias (4. Cristian Raiciu, 54’), 10. Georgian Honciu (21. Cătălin Măgureanu, 87’) – 17. Ciprian Gliga, 90. Bogdan Rusu, 7. Salvatore Marrone – 9. Thaer Bawab.

Antrenor: Cristian Pustai

Rezerve: 12. Gabriel Popa – 28. Alexandru Zete, 8. Gabriel Preoteasa, 3. Ionuţ Ţenea.

Au arbitrat: George Rareş Vidican (Satu Mare) - Ferencz Tunyogi (Zalău) şi Răzvan Ionuţ Soponar (Baia Mare). Rezervă: Marius Nechita Chiorean.

Observatori: Dan Jiga (Bistriţa) şi Daniel Sabou (Cluj – Napoca).

Cartonaşe galbene: B. Stancu (39), Cr. Bustea (65), O. Ursu (77) / A. Mutu (50), A. Săbăngeanu (54), Cr. Raiciu (77), S. Marrone (88)

 

Etapa I / Rezultate

CSM Reşiţa – Universitatea Cluj 2-0

Au marcat: M. Ehman  (34), B. Vasiu (74)

Concordia Chiajna – Daco Getica Bucureşti 1-0

A marcat: L. Ion (18)

Turris Oltul Turnu Măgurele – Pandurii Tg. Jiu 2-0

Au marcat: C. Ciobanu (48), Fl. Radu (52)

Viitorul Pandurii – Sportul Snagov 2-1

Au marcat: Vl. Rusu (29), R. Hăjmăşan (64) / C. Poştoarcă (75)

UTA Arad – Dunărea Călăraşi 3-0

Au marcat: Cr. Bustea (30), V. Buhăcianu (47, 70)

 

Sâmbătă, 3 august

18.00 FC Rapid – Farul Constanţa

18.00 ASU Poli Timişoara – CS Mioveni

Duminică, 4 august

11.00 SCM Gloria Buzău – Csikszereda Miercurea Ciuc

13.30 Metaloglobus – Petrolul Ploieşti

Marţi, 6 august

19.30 FC Argeş – Ripensia Timişoara

 

Etapa a 2-a / Sâmbătă, 10 august

Farul Constanţa – Dunărea Călăraşi

Petrolul Ploieşti – UTA Arad

FK Csikszereda – Metaloglobus

Ripensia Timişoara – SCM Gloria Buzău

Sportul Snagov – FC Argeş

Universitatea Cluj – Viitorul Pandurii

CS Mioveni – CSM Reşiţa

Pandurii Tg. Jiu – ASU Poli Timişoara

Daco Getica – Turris Tr. Măgurele

Rapid Bucureşti – Concordia Chiajna

Liga a 4-a / Remiză în derby-ul de la Ciocăneşti. Vezi rezultatele din prima etapă!
Featured

Liga a 4-a / Remiză în derby-ul de la Ciocăneşti. Vezi rezultatele din prima etapă!

Capul de afiş al rundei inaugurale a noului sezon al ligii a 4-a s-a încheiat nedecis, 1-1. Desfăşurată la Ciocăneşti, partida Dunărea Grădiştea – Venus Independenţa n-a avut vreun câştigător deşi oaspeţii au presat mai mult. În plus, centralul Costin Dan, arbitru de L2, a gafat în câteva rânduri refuzând să acorde în 2 rânduri lovitură de la 11 metri pentru Venus.

Rezultat surprinzător în schimb la Crivăţ, acolo unde Partizan a dispus cu 3-2 de Dunărea Ciocăneşti, ocupanta locului secund în sezonul precedent.

Primul lider al campionatului este Victoria Chirnogi care a surclasat-o la Curcani pe nou – promovata, Vulturii Gălbinaşi, scor 1-6!

O altă nou – promovată, Petrolul Ileana a fost torpilată acasă, ACS Roseţi câştigând clar cu 6-2. Şi pentru Conpet impactul cu L4 a fost năucitor, cedând la Jegălia cu 5-2.

CSM Olterniţa a început cu dreptul câştigând la Fundulea în faţa Progresului cu 2-1! Victoria Lehliu n-a mai avut probleme cu Unirea Dragalina învingând-o acasă cu 4-2.

Victorii în deplasare pentru Unirea Mânăstirea (4-2 la Radovanu) şi Viitorul Curcani (3-4 la Floroaica cu Spicul).

Etapa viitoare e programată sâmbăta viitoare.

 

Etapa I / Rezultate

Partizan Crivăţ – Dunărea Ciocăneşti 3-2

Spicul Vîlcelele – Viitorul Curcani 3-4

Dunărea Grădiştea – Venus Independenţa 1-1

Vulturii Gălbinaşi – Victoria Chirnogi 1-6

Victoria Lehliu – Unirea Dragalina 4-2

Tricolorul Jegălia – Conpet Ştefan cel Mare 5-2

Progresul Fundulea – CSM Olteniţa 1-2

Steaua Radovanu – Unirea Mânăstirea 2-4

Petrolul Ileana – ACS Roseţi 2-6

Clasament: 1. Victoria Chirnogi – 3p (6-1); 2. ACS Roseţi – 3p (6-2); 3. Tricolorul – 3p (5-2); 4. Unirea Mânăstirea – 3p (4-2); 5. Victoria Lehliu – 3p (4-2)

 Etapa a 2-a / Sâmbătă, 10 august, ora 18.00

Dunărea Ciocăneşti – ACS Roseţi

Unirea Mânăstirea – Petrolul Ileana

CSM Olteniţa – Steaua Radovanu

Conpet Şt. Cel Mare – Progresul Fundulea

Unirea Dragalina – Tricolorul Jegălia

Victoria Chirnogi – Victoria Lehliu

Venus – Vulturii Gălbinaşi

Viitorul Curcani – Dunărea Grădiştea

Partizan Crivăţ – Spicul Vâlcelele

Liga a 2-a / Oaspeţii, doar o victorie şi o remiză!
Featured

Liga a 2-a / Oaspeţii, doar o victorie şi o remiză!

Şapte partide s-au disputat până acum în cadrul primei etape a noului sezon al ligii a 2-a Casa Pariurilor. Până acum, bilanţul este favorabil gazdelor care au obţinut 5 victorii. De partea cealaltă, oaspeţii au bifat o victorie şi o remiză.

Prima surpriză s-a consemnat în primul duel, CSM Reşiţa trecând acasă cu 2-0 de multa mai titrata U Cluj, una din potenţialele candidate la promovare.

Sâmbătă au avut loc alte 6 dispute. La Chiajna, Concordia a învins la limită, 1-0, pe Daco – Getica Bucureşti, golul fiind marcat în prima repriză de Lucian Ion (18).

Turris Oltul Turnu Măgurele a debutat cu dreptul în L2, câştigând cu 2-0 partida de acasă cu Pandurii Tg. Jiu. Au marcat Ciobanu (48) şi Radu (52).

Viitorul Panduriis-a impus în derby-ul suferinţei câştigând cu 2-1 meciul de acasă cu Sportul Snagov. Vlad Rusu a deschis scorul în minutul 29, Hălmăşan mărind diferenţa în minutul 64. Ilfovenii au redus din handicap în minutul 75 prin Poştoarcă.

La Arad, UTA a înscris de 3 ori în poarta Dunării fără să primească vreun gol. Au marcat în ordine C. Bustea (30), V. Buhăcianu (47, 70).

În Regie, Farul a ţinut Rapidul în şah, partida încheindu-se aşa cum a început, 0-0.

Singura victorie a oaspeţilor a revenit argeşenilor de la CS Mioveni care au câştigat la Timişoara confruntarea cu ASU Poli, scor 0-1. A marcat cu o execuţie aparte Herghelegiu în minutul 59.

Duminică vor avea loc alte două dispute. Prima e de la ora 11.00 la Buzău între nou – promovatele, Gloria şi Csikszereda Miercurea Ciuc.

De la ora 13.30 de minute se joacă Metaloglobus – Petrolul Ploieşti, partida fiind televizată.Ultimul meci al etapei se va desfăşura marţi seară la Piteşti între FC Argeş şi Ripensia Timişoara, meci care va fi de asemenea televizat!

 

Etapa I / Rezultate

CSM Reşiţa – Universitatea Cluj 2-0

Au marcat: M. Ehman  (34), B. Vasiu (74)

Concordia Chiajna – Daco Getica Bucureşti 1-0

A marcat: L. Ion (18)

Turris Oltul Turnu Măgurele – Pandurii Tg. Jiu 2-0

Au marcat: C. Ciobanu (48), Fl. Radu (52)

Viitorul Pandurii – Sportul Snagov 2-1

Au marcat: Vl. Rusu (29), R. Hăjmăşan (64) / C. Poştoarcă (75)

UTA Arad – Dunărea Călăraşi 3-0

Au marcat: Cr. Bustea (30), V. Buhăcianu (47, 70)

FC Rapid – Farul Constanţa 0-0

ASU Poli Timişoara – CS Mioveni 0-1

A marcat: A. Herghelegiu (59)

 

Duminică, 4 august

11.00 SCM Gloria Buzău – Csikszereda Miercurea Ciuc

13.30 Metaloglobus – Petrolul Ploieşti (televizat)

Marţi, 6 august

19.30 FC Argeş – Ripensia Timişoara (televizat)

Liga a 2-a / UTA Arad – Dunărea Călăraşi, astăzi de la ora 13.00!
Featured

Liga a 2-a / UTA Arad – Dunărea Călăraşi, astăzi de la ora 13.00!

Mult a fost, puţin a mai rămas!. Astăzi de la ora 13.00, stadionul Motorul din Arad va găzdui partida UTA – Dunărea Călăraşi din cadrul primei etape a noului sezon al ligii a 2-a, al 80-lea din istorie!

Partida care va fi televizată este condusă la centru de George Vidican (Satu Mare), el fiind susţinut la cele două „margini” de Ferencz Tunyogi (Zalău) şi Răzvan Ionuţ Soponar (Baia Mare). Rezervă va fi clujeanul Marius Nechita Chiorean. Observatori au fost desemnaţi Dan Jiga (Bistriţa) şi Daniel Sabou (Cluj – Napoca).

Dunărea a ajuns la Arad cu un lot vizibil remaniat în această vară. Noul tehnician Cristi Pustai mizează deocamdată pe 20 de jucători, 14 sosind în această scurtă pauză competiţională.

Dunărea Călăraşi are un avantaj în disputele directe cu arădenii. Prima confruntare „recentă” s-a derulat pe 1 iunie 2016, partida contând pentru manşa tur a primului baraj de promovare în L1. „Galben-albaştrii” au câştigat la Călăraşi cu 3-1, cedând în schimb la Arad cu 4-1!

În ultimele două ediţii, „galben – albaştrii” au obţinut 3 victorii, bifând şi un eşec. În turul ediţiei 2016 – 2017, UTA s-a impus acasă cu 2-0, fiind învinsă în retur, la Călăraşi, cu 1-0. Echipa noastră era condusă atunci de unul din secunzii echipei naţionale, Adrian Mihalcea.

În sezonul 2017 – 2018, victoria a surâs Dunării în ambele partide. Cu Dan Alexa pe bancă, am câştigat la Arad cu 1-0 iar în retur cu 2-1. Pe banca tehnică a arădenilor s-a aflat Cristi Todea, actualul secund al Dunării!

UTA promite un sezon de excepţie

UTA Arad a încheiat sezonul precedent pe locul 13 cu 47 de puncte şi e gata să se revanşeze în faţa propriilor suporteri.

În această pauză competiţională, UTA „a suferit” modificări importante inclusiv pe banca tehnică. A fost adus ca „principal” Laszlo Balint, ultima oară la Metaloglobus. Şi lotul de jucători a cunoscut îmbunătăţiri consistente printre cei aduşi numărându-se Florin Iacob (portar / Metaloglobus), Mirel Bolboaşă (portar / Petrolul), Florin Ilie şi Bogdan Stancu, ambii fundaşi de la Sportul Snagov, Cristi Puşcaş (mijlocaş / Petrolul), Octavian Ursu (atacant / U Cluj), Sorin Bustea (mijlocaş / Daco Getica), Marius Tomozei (fundaş / Metaloglobus), Diego Lorenzi (mijlocaş braziliano – italian / Santa Cruz – Brazilia), Amir Khalaila (atacant israelian / Hapoel Iksal) şi Valentin Buhăcianu (atacant / Aerostar Bacău, unul din golgeterii ediţiei precedente). A plecat în schimb Albert Stahl, transferat recent în liga I la Astra Giurgiu.

UTA promite un alt sezon de excepţie exprimându-şi intenţia de a se bate pentru un loc în liga I.

Todea, omul cheie!

Secundul echipei noastre, Cristian Todea (va împlini 41 de ani pe 18 octombrie) a condus UTA în sezonul 2017 – 2018, timp de 21 de etape desfăşurate între 21 septembrie 2017 şi 26 aprilie 2018. Cu el pe bancă, UTA a obţinut în cele 21 de etape 6 victorii, 8 egaluri şi 7 înfrângeri, realizând un golaveraj neutru 31-31! În ciuda modificărilor făcute la nivelul lotului, Todea este un bun cunoscător al UTA-ei, putând deveni omul cheie al confruntării directe din 3 august.

Şapte jucători pe ruta Călăraşi – Arad

În diverse momente, nu mai puţin de 5 jucători au evoluat atât la Dunărea cât şi la Călăraşi. În iarnă, Alin Şeroni şi Bodo Kanda au părăsit Dunărea pentru a evolua sub tricoul UTA-ei. Primul va continua la Arad şi noul sezon în vreme ce al doilea şi-a găsit angajament la Farul Constanţa. Tot acolo joacă şi Ciprian Rusu, fost la Dunărea în partea a doua a sezonului 2017 – 2018. Din această vară au mai optat pentru UTA, Cristi Puşcaş, Bogdan Stancu şi Marius Tomozei ba chiar şi Valentin Buhăcianu, jucători care au îmbrăcat şi ei tricoul „galben – albastru”.

 

Lotul Dunării pentru partida cu UTA Arad

Portari: Stefan Krell, Gabriel Popa

Fundaşi: Ionuţ  Ţenea, Alexandru Săbăngeanu, Ekrem Oltay, Alin Mutu, Ariel Lopez, Gaston Mendy

Mijlocaşi: Georgian Honciu, Matheus Dias, Gabriel Preoreasa, Salvatore Marrone, Cristian Raiciu, Ciprian Gliga, Alex. Zete

Atacanţi: Thaer Bawab, Bogdan Rusu, Cătălin Măgureanu

 

Lotul UTA-ei

Portari: Florin Iacob, Mirel Bolboaşă, Raul Opric

Jucători de câmp: Bogdan Stancu, Alin Şeroni, Marius Tomozei, Florin Ilie, Cristian Puşcaş, Diego Lorenzi, Amir Khalaila, Octavian Ursu, Răzvan Ivan, Rareş Deta, Denis Salka, Alexandru Oroian, Cristian Melinte, Denis Hrezdac, Damian Isac, David Miculescu, Cătălin Vulturar, Sorin Bustea, Ciprian Rus, Valentin Buhăcianu.

Staff tehnic: Laszlo Balint (antrenor principal), Cezar Zanfir (antrenor secund), Gabriel Vasiliu (antrenor portari), Alexandru Radu (preparator fizic), Dan Chiorean, Lilian Ciontu (ambii masori) şi Dorin Stana (delegat).

 

UTA Arad vs. Dunărea Călăraşi

Sezonul 2015 / 2016 – Baraj L1

TUR: 01.06.2016 Dunărea – UTA Arad 3-1

Au marcat: V. Alexandru (4, 45), B. Kanda (81) / S. Strătilă (43)

RETUR: 04.06.2016 UTA Arad – Dunărea 4-1

Au marcat: D. Man (18), M. Curtuiuş (34), C. Rus (75, 100) / V. Balint (80)

Sezonul 2016 / 2017

20.10.2016 UTA Arad – Dunărea 2-0 (et. 13)

Au marcat: M. Curtuiuş (54), Ad. Petre (90+3)

30.04.2017 Dunărea – UTA Arad 1-0 (et. 32)

A marcat: Şt. Mardare (31)

Sezonul 2017 / 2018

16.09.2017 UTA Arad – Dunărea 0-1 (et. 8)

A marcat: M. Drăghiceanu (12)

01.04.2018 Dunărea – UTA Arad 2-1 (et. 27)

Au marcat: V. Alexandru (11), C. Rus (44) / M. Curtuiuş (75)

 

Etapa I

CSM Reșița – Universitatea Cluj 2-0

Au marcat: M. Ehmann (34), B. Vasiu (74)

Sâmbătă, 3 august

Concordia Chiajna – Daco-Getica, ora 11:00

Turris-Oltul Turnu Măgurele – Pandurii Tg. Jiu, ora 11:00

Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Sportul Snagov, ora 11:00

UTA Arad – Dunărea Călărași, ora 13:00 • LIVE

ASU Politehnica Timișoara – CS Mioveni, ora 18:00

Fotbal Club Rapid – Farul Constanța, ora 18:00 • LIVE

Duminică, 4 august

SCM Gloria Buzău – AFK Csikszereda, ora 11:00

Metaloglobus București – FC Petrolul Ploiești, ora 13:30 • LIVE

Marţi, 6 august

Fotbal Club Argeș – Ripensia Timișoara, ora 19:30 • LIVE

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.