Handbal / A. Petrea, despre noul sezon al LN: Va fi unul mai puternic!

petreaNoul sezon al Ligii Naţionale masculine la handbal va debuta la finele lunii august. Antrenorul Dunării, Adrian Petrea consideră că viitoarea stagiune va fi una mai puternică. În opinia sa, “granzii” campionatului, Dinamo, CSM Bucureşti şi HC DS Constanţa care au făcut deja transferuri importante, vor imprima competiţiei un nivel calitativ superior. “Va fi un sezon mai puternic. Echipele puternice au mutat bine pe piaţa transferurilor. Mă refer la Dinamo, CSM Bucureşti, HC DS Constanţa care au făcut transferuri de renume” a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa, Petrea care a continuat. “Dacă dăm înapoi o filă sau două, ne amintim că aici la Călăraşi s-a împiedicat şi Dinamo, la fel şi Odorheiul. Nu pot însă să afirm că Dinamo sau CSM vor fi favorite sau că noi vom fi undeva la mijloc sau mai jos. Am încredere în jucătorii pe care i-am adus, în cei care au rămas. Chiar dacă vom pierde un meci sau altul, vă asigur că ne vom bate pe teren”.

Întrebat pe cine vede campioană la finele sezonului 2017 – 2018, Petrea a spus “Nu pot să spun, deocamdată. Să dau un nume, n-aş putea!”

Obiectivele Dunării pentru viitorul sezon sunt calificarea în play- off şi ocuparea unuia din locurile 5 sau 6 la finele acestei faze, a play – off-ului.

Handbal / A. Petrea: Avem în vedere două partide amicale până la turneul de la Turda

petreaAntrenorul AHC Dunărea Călăraşi, Adrian Petrea, a schiţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, programul elevilor săi subliniind că intenţionează să organizeze la Călăraşi un joc de verificare, cel târziu, până în prima parte a lunii august. „Intenţionez ca la începutul lunii august să organizăm un meci amical. Dacă vom avea posibilitate chiar şi până la sfârşitul lunii iulie. Vom vedea, fie vom face o deplasare sau vom organiza o „dublă”, urmând a juca şi acasă şi în deplasare. Aş vrea să prind două jocuri înaintea turneului de la Turda, programat în intervalul 10-12 august” a spus Petrea.

Începând de marţi, 11 iulie, preţ de 10 zile, echipa îşi va încărca bateriile la Cheile Grădiştei. În parioada 10-12 august va avea loc turneul de la Turda la care vor participa 6 formaţii împărţite în 2 grupe. Dunărea va evolua în Grupa a 2-a alături de maghiarii de la Balmazujvarosi şi gazdele de la Potaissa. În cealaltă grupă se vor duela, Dinamo Bucureşti, Minaur Baia Mare şi OCI – Lions, campioana Olandei.

AHC Dunărea a fost invitată şi la un „patrulater” în Ucraina, la Zaporozhye, în perioada 21-25 august. Vor mai participa, Beşiktaş JK Istanbul, campioana Turciei, SKA Minsk, vicecampioana Belarusului şi gazdele de la Motor (campioana Ucrainei).

În prima etapă a noului sezon al Ligii Naţionale masculine, echipa pregătită de Adi Petrea va juca acasă cu SCM Politehnica Timişoara, partida fiind programată, se pare, pe 30 august.

Dunărea / A. Iencsi: Am găsit un lot foarte bun!

Adrian IencsiNoul antrenor al Dunării, Adrian Iencsi a declarat că este mulţumit de valoarea jucătorilor pe care i-a găsit la Călăraşi. „Am găsit un lot foarte bun. De aceea am şi ales să vin la Călăraşi. Am întâlnit mulţi jucători de calitate, valoroşi, cu care consider că pot face treabă bună. O parte dintre ei au evoluat şi în liga I” a declarat Adrian Iencsi care a mai adăugat că nu va ezita să acorde mai mult credit tinerilor fotbalişti. „Îmi place să lucrez cu cei mici. Dacă vom avea posibilitatea, nu voi ezita să apelezi la ei. Putem găsi acel echilibru dintre jucătorii cu experienţă şi cei tineri astfel încât să construim o echipă competitivă, capabilă să joace de fiecare dată la victorie.” a conchis Iencsi.

Sub comanda sa, Dunărea a disputat deja două partide de verificare. La Călăraşi cu nou – promovata, Metaloglobus Bucureşti, scor 3-2 şi în deplasare cu PFK Cherno More (locul 6 în ultima ediţie a ligii I bulgare), scor 3-1. De fiecare dată, Iencsi a apelat la jucătorii cu vârsta sub 21 de ani, căutând cele mai bune soluţii pentru noul sezon.

Adrian Iencsi – Scurt CV

S-a născut la Piatra Neamţ pe 15 martie 1975. A debutat în Divizia A pe 16 martie 1994 în partida Inter Sibiu – FC Ceahlăul.

Timp de 7 sezoane, 1997 – 2004 a evoluat la Rapid Bucureşti, formaţia cu care a câştigat de două ori campionatul şi de tot atâtea ori Cupa României.

În 2004 este achiziţionat de Spartak Moscova, club pentru care a evoluat de 37 de ori, marcând şi 2 goluri.

A mai jucat la Apollon Limasol (Cipru) şi Kapfenberger SV (Austria), FCM Tg. Mureş şi CS Buftea. Are 233 de prezenţe în liga I, înscriind 24 de goluri. 18 meciuri a bifat şi în cupele europene, marcând şi 2 goluri.

A debutat în echipa naţională pe 15 noiembrie 2000 în partida România – Iugoslavia, adunând 30 de selecţii (a marcat 1 gol).

A antrenat peCS Corbeanca, CS Popeşti Leordeni, FC Voluntari (pe care a promovat-o în Liga 2), FC Hunedoara, Sporting Turnu Măgurele, Foresta Suceava, Unirea Jucu şi CS U Craiova (antrenor secund).

Liga a 2-a / Sezonul 2017-2018 va începe pe data de 5 august 2017

În conformitate cu decizia Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal din 7 iulie 2017, noua ediţie de campionat a eşalonului secund va debuta pe 5 august. Tragerea la sorţi a programului sezonului 2017-2018 al competiţiei va avea loc pe data de 25 iulie 2017, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a cluburilor din Liga 2, programată a se desfăşura la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, cu începere de la ora 10:00.

Cluburile care au obţinut dreptul de a participa în Liga 2 se pot înscrie în noul sezon prin completarea documentului disponibil în secţiunea Documente FRF, ramura Formulare.

Cererea de înscriere completată va fi transmisă prin fax la numărul 021.302.91.93 (FRF – Departamentul Competiții Seniori) sau prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și apoi OBLIGATORIU în original prin poștă sau depusă personal de un reprezentant al clubului la sediul Federaţiei Române de Fotbal din Strada Serg. Vasile Şerbănică nr.12, sector 2, Bucureşti, în atenţia Departamentului Competiţii Seniori, respectând menţiunile din formular.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere completate la Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal este de 20 iulie.

sursa www.frf.ro

Eşalonul al treilea va debuta pe data de 26 august 2017

În conformitate cu decizia Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal din 7 iulie 2017, noua ediţie de campionat a eşalonului al treilea va începe în ultima sâmbătă a lunii următoare, pe 26 august, data la care va avea loc tragerea la sorţi a programului noului sezon urmând a fi anunţată ulterior.

Cluburile care au obţinut dreptul de a participa în ediţia 2017-2018 a Ligii 3 se pot înscrie în noul sezon prin completarea documentului disponibil în secţiunea Documente FRF, ramura Formulare

Cererea de înscriere completată va fi transmisă prin fax la numărul 021.302.91.93 (FRF – Departamentul Competiții Seniori) sau prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și apoi OBLIGATORIU în original prin poștă sau depusă personal de un reprezentant al clubului la sediul Federaţiei Române de Fotbal din Strada Serg. Vasile Şerbănică nr.12, sector 2, Bucureşti, în atenţia Departamentului Competiţii Seniori, respectând menţiunile din formular.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere completate la Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal este de 20 iulie.

Sursa www.frf.ro

Liga a 2-a / Dunărea se va pregăti în Serbia la Zlatibor

Dunărea Călăraşi îşi va muta pentru 10 zile cartierul general în Serbia. Nu mai puţin de 23 de jucători se vor antrena, în perioada 11-21 iulie, sub comanda lui Adrian Iencsi în staţiunea Zlatibor, localitate situată în partea de vest a Serbiei, la circa 380 de kilometri de Timişoara. „Mergem cu gândul să ne antrenăm foarte bine pentru că ne aşteaptă un sezon de foc. Sper să beneficiem de toate condiţiile astfel încât să putem lucra în linişte. Îmi doresc ca terenurile de antrenament să arate în condiţii optime iar noi să ne putem desfăşura şedinţele de pregătire. Important este ca şi jucătorii să fie sănătoşi ca să ne iasă totul bine” a declarat antrenorul Adrian Iencsi.

Destinaţie turistică atât de iarnă cât şi estivală, Zlatibor a devenit cea mai căutată statiune montană din Serbia.

Pe lângă cei 7 km de pârtii de schi pentru toate categoriile de schiori, Zlatibor şi regiunea oferă peste 100 km de piste de biciclete! Desigur, într-un peisaj superb oferit de pădurea din jur. Aerul curat, temperaturile de vară de maxim 30 de grade şi o umiditate medie oferă posibilitatea petrecerii unor zile agreabile în această zonă.

Staţiunea Zlatibor dispune de 20.000 de locuri de cazare in apartamente, vile si hoteluri. Sunt 300.000 de turişti care vizitează staţiunea anual, aceştia având înregistrate peste 1,2 milioane de nopţi de cazare.

Free Joomla templates by Ltheme