Dunărea / Dan Alexa, despre partida din optimile Cupei cu FCSB: Jucăm să ne calificăm!

În faza optimilor de finală ale Cupei României, ediţia naţională 2018 – 2019, Dunărea se va duela cu FCSB, partida având toate şansele să se desfăşoare la Călăraşi, chiar în nocturnă. Antrenorul Dan Alexa a declarat vineri, imediat după tragerea la sorţi că îşi doreşte enorm ca partida să se desfăşoare pe arena Ion Comşa, pe un stadion plin iar obiectivul este calificarea în faza următoare, cea a sferturilor de finală. „Am picat bine. FCSB e un adversar puternic, cu jucători de calitate.” a spus Alexa care a continuat “Dacă s-a putut pe alte stadioane să se închirieze nocturna, cred că se poate şi la Călăraşi. Ar fi păcat, adică dacă tot jucăm un meci decisiv cu FCSB, să nu jucăm la Călăraşi. Sunt convins, nu am apucat să discut cu preşedintele Brişan dar sunt convins că va fi în nocturnă, aici. Şi ar fi păcat, stadionul va fi plin, e ca o sărbătoare şi jucăm să ne calificăm.”

O partidă Dunărea – Steaua Bucureşti s-a desfăşurat la Călăraşi, pe 12 noiembrie 1997 în cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României. Steaua, antrenată de Mihai Stoichiţă şi Marius Lăcătuş, s-a impus cu 3-1 prin golurile semnate de Dănciulescu (26, 33) şi C. Munteanu (56 – pen.). Pentru echipa noastră a înscris Gavrilescu (27). În minutul 73, Ilie Zeciu a ratat o lovitură de la 11 metri.

Partidele din optimile de finală din această ediţie vor avea loc în intervalul 29 octombrie – 1 noiembrie.

Dunărea se califică în această fază după o pauză de 26 de ani. Prima oară s-a întâmplat în ediţia 1991-1992, atunci, Dunărea jucând chiar în sferturi cu Politehnica Timişoara, într-o dublă memorabilă, câştigată până la urmă de bănăţeni (1-0, la Călăraţi, 0-2, la Timişoara).

 

12.11. 1997 / Şaisprezecimile Cupei României

 

Dunărea Călăraşi – Steaua Bucureşti 1-3

Au marcat: Gavrilescu (27) / Dănciulescu (26, 33), C. Munteanu (56 – pen.)

 

Dunărea: Bratu – M. Păun, Peicu, Zeciu, M. Lucan – N. Stanciu (76. C. Ştefan), M. Nohai, Băncilă (53. M. Radu), Ad. Păun – Gavrilescu, Mihăilă II (79 V. Petrescu).

Antrenor: Virgil Bogatu

 

Steaua: Nae – Reghecampf, Ad. Matei, T. Csik, M. Baciu – L. Hrib (57 Răducanu), I. Rotariu, D. Militaru, C. Munteanu (67. I. Coporan) – M. Lăcătuş (64. Ciocoiu), Dănciulescu.

Antrenor: Mihai Stoichiţă

Futsal / Ce meci! Ce victorie! Dunărea – Imperial WET 6-5

Dunarea Imperial 6 5

Cei 500-600 de călărăşeni care au fost sâmbătă seară în Polivalentă, au avut ce vedea. Duelul Futsal Club Dunărea – Imperial Wet Miercurea Ciuc, din cadrul etapei a 3-a a ligii I poate candida cu succes la categoria de „Cel mai frumos joc” al anului. 11 goluri, unul mai frumos ca altul, răsturnări incredibile de scor, dăruire, dinamism, ambiţie şi spectacol cap – coadă, iată doar câteva din „ingredientele” unui joc - eveniment pe care, probabil, nu-l vom uita prea curând!

Imperial a venit la Călăraşi cu toate vedetele, incluzându-i aici şi pe fraţii Florin şi Cristi Matei, decisă să obţină victoria.

Echilibrul s-a rupt după doar 18 secunde când internaţionalul Laszlo Szocs a deschis scorul pentru ciucani. Bucuria oaspeţilor a durat exact 11 secunde pentru că Marian Plugaru a egalat cu un şut din apropiere. Pe val, Dunărea înscrie pentru 2-1 în secunda 51, prin Galan Yanez, spre bucuria celor prezenţi. Egalitatea se reface în minutul 5 şi 3 secunde, la locul potrivit fiind Mario Duque.

Imperial parcă-şi revine din „pumni” şi trece la timonă în minutul 6.23 când Bogdan Covaci marchează pentru 2-3.

„Galben – albaştrii” nu credează iar în minutul 10.19, spaniolul Galan Yanez egalează cu un şut uluitor, fără preluare, din marginea careului, balonul ducându-se direct în vinclu.

Spectatorii nici n-apucă să se bucure de reuşita ibericului pentru că în minutul 10.50 Thyago Monteiro înscrie pentru 4-3! Delir în sală doar că ciucanii revin rapid în joc şi egalează la 4 în minutul 11.03 prin acelaşi Bogdan Covaci.

Oaspeţii fructifică momentul şi în minutul 16.52 trec la conducere după reuşita lui Cristi Matei. Prima parte se încheie cu avantajul de un gol al ciucanilor, scor 4-5, egalarea survenind la jumătatea parţii secunde, mai exact în minutul 31.34, reuşita fiind semnată tot de Thyago Monteiro.

Oaspeţii nu acceptă remiza şi în ultimul minut şi jumătate îşi asumă riscul scoţând din poartă portarul pentru a impulsiona atacul. Mutare extrem de riscantă care avea să fie fructificată cu 18 secunde înainte de final de Marian Şotârcă. Fostul nostru internaţional înscrie cu un şut din jumătatea proprie stabilind scorul final, 6-5!

Bucurie enormă în tribune, tristeţe maximă în rândul oaspeţilor care au dat vina pe maniera de arbitraj a tandemului Marian Ivănescu (Bucureşti) – Ionel Predesci Boharu (Buftea).

Futsal Club Dunărea bifează a 2-a victorie stagională şi urcă, temporar, pe 4 cu 6 puncte.

Luni, 8 octombrie, echipa noastră se va afla la Iaşi pentru duelul cu Futsal Poli, formaţia care a câştigat duminică la pauză în faţa Gloriei cu 2-0.

 

Futsal Club Dunărea – Imperial WET M. Ciuc 6-5

Au marcat: Marian Plugaru (00.29), Galan Yanez (00.51, 10.19), Thyago Monteiro (10.50, 31.34), Marian Şotârcă (39.42) / Laszlo Szocs (00.18), Mario Duque (05.03), Bogdan Covaci (06.23, 11.03), Cristian Matei (16.52)

Futsal Club Dunărea: 21. Igor Garcia – 8. Marian Şotârcă, 14. Galan Yanez, 7. Marian Plugaru, 17. Thyago Monteiro. Rezerve: 32. Eugen Cinaru, 1. Andrei Moldovanu – 5. Robert Vârlan, 6. Doru Rotaru, 10. Gabriel Şerban, 3. George Tomescu, 4. Andrei Ghiuţă, 11. Rodrigo Coelho.

Antrenor: Marian Şotârcă

 

Imperial WET: 81. Pedro Meireles – 33. Laszlo Szocs, 1. Florin Matei, 23. Cristi Matei, 7. Bogdan Covaci. Rezerve: 27. Gică Dospinescu – 10. Levente Tanko, 99. Daniel Da Silva Ramos, 14. Jubero Alvaro De Luis, 6. Mario Duque Velasco, 5. Cesar Ribeiro, 9. Nuno Teixeiro, 25. Roger Bermusell, 20. Lajos Peter.

Antrenor: Cosmin Gherman.

 

Etapa a 3-a

Futsal Club Dunărea – Imperial WET 6-5

SCM Gloria – Futsal Poli Iaşi 0-2

Autobergamo – Informatica 1-1

 

Luni, 1 octombrie

Ora 18.30 United Galaţi – CFF Clujana

 

Marţi, 2 octombrie

Ora 18.00 FK Odorheiu Secuiesc – Bukovina Vicov

 

Clasament:

1. Autobergamo         3   2   1   0    30-7     7

2. Informatica              3   2   1   0   14-4     7

3. FK Odorheiu          2    2   0   0   14-7     6

4. Dunărea Călăraşi  3   2   0   1    13-10   6

5. Imperial WET         3   1   0   2    20-12   3

6. United Galaţi          2   2   0   0    10-4     3

7. Futsal Poli Iaşi       3   1   0   2     8-11    3

8. SCM Gloria            3   0   0   3     4-20    0

9. CFF Clujana          2   0   0   2     5-23    0

10. Bukovina Vicov   2   0   0   2     5-25    0

 

Liga I Betano / Et. 10: Horia Mladinovici va conduce partida Concordia – Dunărea

CCA a stabilit ca jocul din cadrul rundei a 10-a, de la Chiajna dintre Concordia – Dunărea, programat luni, 1 octombrie, de la ora 18.00, să fie condus la centru de Horia Gabriel Mladinovici. În vârstă de 34 de ani, bucureşteanul s-a mai aflat la centru la jocurile FC Voluntari – Gaz Metan (scor 1-1) din etapa a 2-a şi FC Botoşani – Sepsi (scor 0-0), din etapa a 6-a.

El va fi ajutat de Bogdan Gheorghe şi Andrei Constantinescu (ambii din Bucureşti). Rezervă este Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş). Observatori au fost desemnaţi Augustus Constantin (Rm. Vâlcea) şi Paul Cazan (Bucureşti – LPF).

Liga a 3-a / Borcea, pe podium, la un punct distanţă de primul loc!

Borcea 1

Câştigând sâmbătă cu 3-1 la Medgidia, Agricola Borcea doar ce a bifat o serie de 5 partide consecutive câştigate, performanţă depăşită, la nivelul ligii a 3-a, doar de Şoimii Lipova, echipă care conduce în topul Seriei a 4-a cu 6 jocuri câştigate din tot atâtea disputate. Ar putea incredibil pentru mulţi iubitori ai fotbalului dar Borcea e pe 3 în clasamentul Seriei a 2-a cu 15 puncte, cu unul mai puţin faţă de „granzii”, FC Rapid şi Unirea Slobozia, formaţii susţinute de primării mult mai bogate financiar. „V-am spus cu câteva zile premergătoare jocului că vom câştiga la Medgidia. Am învăţat cu ce se mănâncă fotbalul la liga a 3-a. Am reuşit să învăţăm multe lecţii şi iată-ne pe un loc la care foarte puţină lume visa.” a declarat pentru www.arenamedia.ro cel mai înfocat susţinător al echipei, primarul Aniel Nedelcu Paţurcă.

În cele 6 partide jucate, Agricola a suferit o singură înfrângere, în runda inaugurală, acasă cu SC PopeştI Leordeni. De atunci s-au desfăşurat 5 confruntări, toate câştigate, adică 2, pe teren propriu şi 3, în deplasare. Rezultatele nu-s deloc întâmplătoare. Antrenorul Virgil Niţoi, jucătorii aduşi în vară dar şi preocuparea primarului Aniel Nedelcu Paţurcă reprezintă factori care au contribuit decisiv la parcursul fără greşeală al echipei din ultima vreme. E drept, campionatul e lung şi pot apărea sincope. Cert e că Agricola a devenit mult mai matură, capabilă să fructifice micile avantaje şi să evolueze cu dezinvoltură, indiferent de adversar dar şi de locul disputei. Urmează, desigur, duelurile cu Rapid, Unirea şi CS Afumaţi iar Agricola Borcea poate scrie şi alte pagini ale succesului personal.

Deocamdată, echipa e pe 3 iar în locul lor n-aş ezita să fotografiez clasamentul şi să-l introduc în paginile de istorie ale clubului. Unul care într-un timp record, a pornit de jos şi a urcat în fotbalul naţional, cu dorinţa de a produce spectacol fotbalistic acasă sau în deplasare. O astfel de evoluţie a consumat multe resurse umane şi financiare care au început să producă roade. Toate în beneficiul suporterilor, obişnuiţi de acum cu alte provocări!

 

Rezultate obţinute de Agricola în acest sezon

Et. 1 Agricola – SC Popeşti Leordeni 0-4

Et. 2 Delta Dobrogea – Agricola          0-3

Et. 3 Agricola – FCSB 2                        5-3

Et. 4 Sportul Chiscani – Agricola         1-3

Et. 5 Agricola – CS Făurei                   1-0

Et. 6 CS Medgidia – Agricola              1-3

 

Clasament

1. Unirea Slobozia            6   5   1   0  19-8    16

2. FC Rapid                       6   5   1   0  14-3    16

3. Agricola Borcea            6   5   0   1  15-9    15

Liga I Betano / Et. 10: Concordia – Dunărea, azi, ora 18.00

Etapa a 10-a a ligii I programează luni ultimele două dispute. De la ora 18.00, la Chiajna, se vor duela Concordia şi Dunărea Călăraşi iar de la ora 21.00 se vor afla faţă în faţă, în Gruia, CFR Cluj şi U Craiova.

 

Ora 18.00 Concordia Chiajna - Dunărea Călăraşi

Doar o victorie au bifat ilfovenii în precedentele opt jocuri disputate pe teren propriu în campionat, 2-0 cu FC Hermannstadt (11 august 2018), în rest au două rezultate de egalitate şi cinci partide pierdute.

Cele două echipe se vor duela pentru întâia oară în principala competiţie internă din România.

Dan Alexa vs Concordia Chiajna în Liga 1: 3 jocuri - două victorii - o înfrângere.

- Actualul tehnician al călărăşenilor a antrenat Concordia în 2017, când a reuşit salvarea ilfovenilor de retrogradare (20 de meciuri în Liga 1 - 6 victorii - 6 remize - 8 înfrângeri).

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Concordia - 27 ani şi 3 luni; Dunărea - 26 ani şi 5 luni.

 

Ora 21.00 CFR Cluj - Universitatea Craiova

Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca va găzdui derby-ul etapei a 9-a dintre CFR şi Universitatea Craiova, două dintre cele mai bune echipe din Liga 1 Betano, candidate certe la un loc în play-off.

O înfrângere au suferit clujenii în ultimele 23 de meciuri jucate pe teren propriu în campionat, 1-2 cu Viitorul (2 septembrie 2018), în rest au 15 victorii şi șapte rezultate de egalitate. Mai mult, au marcat cel puţin un gol în precedentele 15 partide de acasă.

De la revenirea oltenilor pe prima scenă, acestea s-au mai întâlnit de 14 ori în principala întrecere internă din România, fiecare şi-a trecut în cont câte cinci victorii, iar patru jocuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: 7 jocuri - 3 victorii CFR - două remize - două victorii U Craiova.

- Primul meci a avut loc pe 7 decembrie 2014, CFR Cluj - CS U 0-0. Ardelenii erau antrenaţi la vremea respectivă de Francisc Dican, în timp ce pe banca oaspeţilor se afla cuplul Emil Săndoi - Sorin Cârţu.

- Întâiul succes din contul Craiovei s-a consemnat în ultima rundă a ediţiei 2014-2015, pe 30 mai, 3-0 pe "Extensiv", marcatori Bawab - dublă şi Băluţă. Victoria i-a urcat pe alb-albaştri un loc în clasamentul final, până pe 5. CFR avea să termine sezonul pe 3.

- A urmat întâlnirea din 4 octombrie 2015, CFR - CS U 1-2. Beleck a deschis scorul la startul reprizei secunde, dar craiovenii, graţie lui Rocha - minutul 79 şi lui Dumitraş - minutul 92, au întors rezultatul, reuşind o victorie spectaculoasă, în urma unui joc de un nivel foarte bun.

- Ardelenii şi-au luat revanşa pe 27 februarie 2016, când s-au impus în Bănie prin golul înscris de Cristi Bud (prima victorie izbutită de CFR).

- Cea mai mare diferenţă de scor: 26 mai 2016, CFR Cluj - CS U Craiova 4-0 (Camora, Jakolis dublă, Petrucci), rezultat decisiv pentru olteni în ratarea calificării în cupele europene.

- Ultima victorie reuşită de olteni din postura de vizitatori: 30 aprilie 2017, CFR Cluj - CS U Craiova 0-3 (dublă Andrei Ivan, Zlatinski).

- Cea mai recentă confruntare directă din campionat: 5 mai 2018, CFR Cluj - U Craiova 1-0, gol marcat de Mario Camora. Eroul meciului a fost portarul Arlauskis, cel care a apărat un penalty în prelungirile partidei, intervenţia sa dovedindu-se a fi decisivă în stabilirea clasamentului final.

CFR, din postura de campioană, şi U Craiova, câştigătoarea Cupei României, s-au duelat în această vară şi în Supercupa României, câştigătoare fiind gruparea ardeleană, 1-0 pe arena "leilor" din Bănie.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CFR Cluj - 27 ani şi 8 luni; CS U Craiova - 24 ani şi 9 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a 10-a

Dinamo Bucureşti – Sepsi OSK            0-0

FC Voluntari – FC Botoșani                   1-1

Au marcat: Laidouni (36) / Chitoşcă (80)

Gaz Metan Mediaș – Politehnica Iași  1-0

A marcat: Fernandes (90+1)

FC Viitorul – Astra Giurgiu                    1-0

A marcat: Băluţă (90+2)

FC Hermannstadt – FCSB                    1-3

Au marcat: Dâlbea (25) / Tănase (41, 66), Gnohere (57)

 

Luni, 1 octombrie

Ora 18.00 Concordia Chiajna – Dunărea Călărași

Ora 21.00 CFR Cluj – U Craiova

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK TV / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

 

Clasament

1. FCSB                  10    6   3   1  24-10   21

2. Astra Giurgiu      10    4   5   1  13-6     17

3. Gaz Metan          10    5   2   3  12-14   17

4. Sepsi OSK         10    4   4   2  10-5     16

5. CFR Cluj                9   4   4   1  11-7     16

6. FC Viitorul          10    5   1   4  10-10   15

7. U Craiova              9   4   2   3  17-9     14

8. Politehnica Iaşi  10    4    2  4  10-14   14

9. Dunărea                9   3   3   3     9-10   12

10. Dinamo             10   3   2   5  12-17   11

11. Concordia           9   3   1   5    8-14   10

12. FC Botoşani     10   1   6   3   12-14    9

13. Hermannstadt   10   2   1   7     8-13    7

14. FC Voluntari     10   0   4   6     8-21    4

Liga a 4-a / Mostiştea continuă fără înfrângere. Campioana, fără probleme la Curcani

Sâmbătă s-au desfăşurat partidele din cadrul rundei a 7-a a ligii a 4-a ACERBIS.

Mostiştea Ulmu a jucat în deplasare câştigând la Dragoş Vodă cu 2-1 în faţa nou – promovatei, Victoria. Mostiştea rămâne pe primul loc cu punctaj maxim.

Scor oarecum suroprinzător la Jegălia. Tricolorul nu s-a speriat de faima Chirnogiului câştigând cu 3-1 şi rămâne pe 2 cu 17 puncte.

Campioana Venus a avut o misiune uşoară la Curcani câştigând cu 5-0

Iată mai jos rezultatele de sâmbătă.

 

Etapa a 7-a / Rezultate

ACS Roseţi – Progresul Fundulea             1-1

Unirea Dragalina – Unirea Mănăstirea      1-1

Victoria Dragoş Vodă – Mostiştea Ulmu  1-2

Steaua Radovanu – Zarea Cuza Vodă     4-2

Tricolorul Jegălia – Victoria Chirnogi        3-1

Partizan Crivăţ – Victoria Lehliu                 3-1

Viitorul Curcani – Venus Independenţa     0-5

Spicul Vâlcelele – Dunărea Ciocăneşti     1-1

Dunărea Grădiştea a stat.

 

Clasament

1. Mostiştea Ulmu               6   6   0   0      24-3     18

2. Tricolorul Jegălia            6   5   2   0      18-6     17

3. Venus Independenţa      7   5   1   1      24-6     16

4. Dunărea Ciocăneşti      7   4   1    2      16-6     13

5. Victoria Chirnogi            7   4   0    3      20-12  12

6. Unirea Mănăstirea          6   3   2   1      20-11  11

7. ACS Roseţi                     6   2   2   2      21-11    8

8. Spicul Vâlcelele              7   2   2   3      12-15    8

9. Viitorul Curcani               7   2   2   3      10-17    8

10. Dunărea Grădiştea      6   2   1   3        9-10    7

11. Progresul Fundulea      6   2   1   3        9-10    7

12. Unirea Dragalina          5   2   1   2        9-16    7

13. Victoria Lehliu               7   2   0   3      11-18   6

14. Victoria Dragoş Vodă  6   2   0   4        7-14   6

15. Steaua Radovanu         7   2   0   5      10-20   6

16. Partizan Crivăţ              7   2   0   5        7-22    6

17. Zarea Cuza Vodă         6   0   0    6       5-39    0

 

Etapa a 8-a / Sâmbătă, 6 octombrie, ora 15.00

Progresul Fundulea – Dunărea Ciocăneşti

Venus Independenţa – Spicul Vâlcelele

Victoria Lehliu – Viitorul Curcani

Victoria Chirnogi – Partizan Crivăţ

Zarea Cuza Vodă – Tricolorul Jegălia

Mostiştea Ulmu – Dunărea Grădiştea

Unirea Mănăstirea – Victoria Dragoş Vodă

ACS Roseţi – Unirea Dragalina

Steaua Radovanu va sta.

Free Joomla templates by Ltheme