Et. 24: FC Voluntari – Dunărea, duminică, 17 februarie, ora 15.00. Ce a fost în tur!
Featured

Et. 24: FC Voluntari – Dunărea, duminică, 17 februarie, ora 15.00. Ce a fost în tur!

În runda a 24-a a sezonului regulat al ligii I Betano, Dunărea va juca în deplasare cu ultima clasată, FC Voluntari, partida fiind programată pe arena Anghel Iordănescu din Voluntari duminică, 17 februarie, de la ora 15.00.

Prima confruntare stagională dintre cele două formaţii a avut loc la Călăraşi pe 7 octombrie, în cadrul etapei a 11-a. Dunărea a deschis scorul prin Mediop Ndiaye în minutul 35, oaspeţii egalând prin Ricardinho în minutul 79. Partida s-a încheiat atunci la egalitate, 1-1.

După 23 de etape consumate, ilfovenii ocupă ultima poziţie cu 16 puncte, obţinând până acum 3 victorii, 7 remize şi 13 înfrângeri (golaverajul este negativ 25-43). În runda precedentă, ilfovenii au fost învinşi în deplasare de FC Botoşani cu 1-0, reuşita din finalul primei părţi aparţinând luzi Mihai Roman II.

Golgeterii echipei sunt Alexandru Grigorie şi Richard Gadze (Ghana), ambii cu câte 5 goluri marcate.

Dunărea a câştigat, în schimb, partida de acasă cu Concordia Chiajna, scor 2-1 şi speră să obţină un rezultat pozitiv şi duminică.

 

Etapa a 11-a / 7 octombrie 2018

Dunărea Călăraşi – FC Voluntari 1-1 (1-0)

Au marcat: Ndiaye Mediop (34’) / Ricardinho (79’)

Dunărea (1-4-4-2): 25. Cătălin Straton – 3. Ionuţ Ţenea, 25. Walace Alves da Silva, 17. Alin Dobrosavlevici, 44. Denis Ispas – 11. Bodo Kanda (22. Alexandru Munteanu, 54’), 15. Silviu Pană, 4. Cristi Puşcaş, 21. Hamidou Keyta (10. Valentin Munteanu, 71’) – 29. Ndiaye Mediop, 19. Valentin Alexandru (5. Gabriel Simion, 46’).

Rezerve: 1. Cezar Lungu – 20. Bogdan Şandru, 55. Alexandru Bourceanu, 33. Sacha Clemence.

Antrenor: Dan Alexa

FC Voluntari (1-4-4-1-1): 82. Andrei Vâtcă – 22. Ricardinho, 28. Ionuţ Balaur, 19. Robert Hodorogea, 32. Bogdan Bucurică – 11. Mihai Căpăţână (77. Alexandru Ciucur, 58’), 5. Alexandru Răuţă, 9. Asissa Laidouni, 6. Ion Gheorghe (7. Gabriel Deac, 78’) – 21. Abdelhak Belhameur – 96. Richard Gadze (10. Alexandru Tudorie, 70’).

Rezerve: 12. Bogdan Moldovan – 13. Ivan Zgrablic, 23, Alexandru Vlad, 16. Alexandru Marin

Antrenor: Mircea Rădulescu

Au arbitrat: Marius Avram – Mircea Grigoriu, Vlad Bârleanu (toţi Bucureşti)

Observatori: Cristian Nica (Ploieşti), Marian Bucurescu (Bucureşti – LPF)

Cartonaşe galbene: Walace (43’), N. Mediop (84’) / Al. Răuţă (7’), I. Balaur (22’)

 

Locuri ocupate în clasament

12. Dunărea           23   4   9   10   16-25   21

14. FC Voluntari    23   3   7   13   25-43   16

Clasament ACASĂ

12. Dunărea          12   3   4   5   11-15   13

13. FC Voluntari   11   3   3   5   18-18   12

Clasament DEPLASARE

13. Dunărea          11   1   5   5   5-10   8

14. FC Voluntari   12   0   4   8   7-25   4

Clasament RETUR

12. FC Voluntari   10   2   2   6   11-19   8

13. Dunărea          10   1   2   7     4-12   5

Liga I Betano / Dunărea l-a transferat pe Gabi Iancu
Featured

Liga I Betano / Dunărea l-a transferat pe Gabi Iancu

Dunărea Călăraşi anunţă transferul mijlocaşului ofensiv, Gabriel Iancu, ultima oară la FC Voluntari. În vârstă de 24 de ani, Iancu a mai jucat de-a lungul timpului la FC Viitorul, Steaua Bucureşti, Karabukspor (Turcia) şi Termalica (Polonia). El a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2020.

 

Gabriel Iancu – Carte de Vizită

S-a născut la Bucureşti pe 15 aprilie 1994.

A evoluat la FC Viitorul (2010-2013 şi 2016-2017 / 59 jocuri / 16 goluri), Steaua Bucureşti (2013-2015 / 81 jocuri / 16 goluri), Kardemir Karabukspor (Turcia L1: 2015-2016 / 7 jocuri / 2 goluri), Bruk – Bet Termalica Nieciecza (Polonia L1: 2017-2018 / 14 jocuri / 2 goluri) şi FC Voluntari (2018).

Are 94 de jocuri disputate în liga I, marcând 18 goluri.

A bifat două partide în Champions League, ambele cu Steaua în ediţia 2013-2014 (13 minute în partida cu FC Schalke 04, de la Bucureşti, scor 0-0 şi 90 de minute în jocul de la Londra Chelsea – Steaua, scor 1-0, ambele în faza grupelor).

Are 8 selecţii la echipa de tineret România U21 (2 goluri marcate), 3 la Romînia U19 şi tot 3 la România U17 (2 goluri înscrise).

Campion cu Steaua în ediţiile 2012-2013, 2013-2014 şi 2014-2015 şi cu FC Viitorul, în sezonul 2016-2017.

Câştigător al Cupei României cu Steaua în ed. 2013-2014 şi al Supercupei României, tot cu Steaua în sezonul 2014-2015.

Potrivit site-ului www.transfermarkt.com, este evaluat la 250 de mii de euro.

gabiiancu

 

Futsal / S-a stabilit tabloul jocurilor din sferturile Cupei României. Dunărea se va duela cu FK Odorheiu Secuiesc!
Featured

Futsal / S-a stabilit tabloul jocurilor din sferturile Cupei României. Dunărea se va duela cu FK Odorheiu Secuiesc!

Luni seară s-a disputat şi ultima întâlnire din cadrul optimilor de finală ale Cupei României la futsal, ediţia 2018-2019. KSE Tg. Secuiesc, echipă ce activează în liga a 2-a a fost învinsă pe teren propriu de United Galaţi cu 4-2. Pentru gazde a punctat Ştefănescu (4, 20), gălăţenii marcând prin D. Araujo (19), Fl. Ignat (21), Borges (33) şi O. Cireş (40). În sferturi, United se va duela cu SCM Gloria Buzău.

Tot în această fază s-a calificat şi Futsal Club Dunărea Călăraşi care s-a impus categoric în deplasare în faţa formaţiei buzoiene, Fortius cu 12-1. În sferturi, Şşoty&Co vor juca împotriva harghitenilor de la FK Odorheiu Secuiesc. Cele două echipe se vor întâlni tot la Călăraşi şi în campionat, mai exact în jurul datei de 9 martie, în cadrul etapei a 17-a a sezonului regular.

Partidele din sferturi se vor desfăşura în perioada 23-26 februarie.

 

Optimi de finală  / Rezultate

Imperial Wet – Informatica Timișoara  6-2

Inter Gheorgheni – SCM Gloria Buzău  2-4

Kereszthegy Remetea – Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț 5-6

Bukovina Vicov – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 6-12

CFF Clujana Cluj – Autobergamo Deva 4-12

Fortius Buzău – Futsal Club Dunărea Călărași 1-12

CSM Târgu Mureș – Futsal Poli Iași 6-1

KSE Târgu Secuiesc – United Galaţi 2-4

Echipele bolduite s-au calificat în sferturile de finală

 

Tablou jocuri Sferturi de finală

Autobergamo Deva - Imperial WET M. Ciuc

Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ - CSM Tg. Mureş

SCM Gloria Buzău - United Galaţi

Futsal Club Dunărea - FK Odorheiu Secuiesc

Partidele se vor desfăşura într-o singură manşă în perioada 23-26 februarie

Liga I Betano / S-a tras cortina peste runda a 23-a. Dunărea e pe 12!
Featured

Liga I Betano / S-a tras cortina peste runda a 23-a. Dunărea e pe 12!

Luni au avut loc ultimele două dueluri din cadrul etapei a 23-a a sezonului regulat al ligii I Betano. FC Botoşani a învins acasă cu 1-0 pe ultima clasată, FC Voluntari, viitoarea adversară a Dunării.

Pe Arena Naţională, FCSB s-a impus cu 3-0 în disputa cu sibienii de la Hermannstadt şi a revenit pe 2, la 3 puncte distanţă de liderul, CFR Cluj.

Dunărea Călăraşi şi-a trecut duminică a 4-a victorie stagională învingând cu 2-1 pe Concordia Chiajna. Echipa noastră rămâne pe 12 cu 21 de puncte fiind urmată de formaţiile ilfovene, Concordia cu 17 puncte (loc 13) şi FC Voluntari, cu 16 puncte (loc 14).

Etapa viitoare se va desfăşura în perioada 15-18 februarie. Dunărea va evolua duminică, 17 februarie, de la ora 15.00 în deplasare cu FC Voluntari.

 

Etapa a 23-a / Rezultate

Astra Giurgiu - FC Viitorul                  3-0

Au marcat: J. Begue (29), D. Alibec (52, 65)

Sepsi OSK Sf. Gheorghe  – Dinamo  0-1

A marcat: D. Nistor (57 – pen.)

Dunărea - Concordia Chiajna            2-1

Au marcat: G. Honciu (35), Ammari (90+4) / Guessan (27)

Politehnica Iași - Gaz Metan             1-0

A marcat: Zaharia (29)

Universitatea Craiova - CFR Cluj      2-0

Au marcat: A. Cristea (14), E. Koljic (78)

FC Botoșani - FC Voluntari                1-0

A marcat: M. Roman II (45)

FCSB – FC Hermannstadt 3-0

Au marcat: Dâlbea (3 – aut.), Hora (17), Teixeira (90)

 

Clasament

1. CFR Cluj            23   13   8   2   36-15   47

2 FCSB                  23   13   5   5   44-25  44

3. U Craiova           23  12   6   5   39-19   42

4. Astra Giurgiu     23     9   8   6   32-21   35

5. FC Viitorul         23  10   4   9   25-26    34

6. Sepsi OSK        23    9   6   8    31-24   33

7. FC Botoşani      23   8   8    7   28-30   32

8. Politehnica Iaşi  23   9   4  10   27-35   31

9. Hermannstadt    23   8   5  10   23-26   29

10. Gaz Metan       23   7   8    8   24-30   29

11. Dinamo            23   7   7    9   26-34   28

12. Dunărea           23   4   9  10  16-25    21

13. Concordia        23   4   5  14  17-40   17

14. FC Voluntari    23   3   7  13   25-43  16

 

Etapa a 24-a

Vineri, 15 februarie

Ora 20.00 FC Viitorul - CSM Politehnica Iași

Sâmbătă, 16 februarie

Ora 14.00 FC Hermannstadt - U Craiova

Ora 20.00 CFR Cluj – Astra Giurgiu

Duminică, 17 februarie

Ora 15.00 FC Voluntari – Dunărea Călărași

Ora 17.30 Gaz Metan Mediaș – Sepsi OSK

Ora 20.00 Dinamo - FC Botoșani

Luni, 18 februarie

Ora 20.00 Concordia Chiajna – FCSB

Partidele vor fi transmise in direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT si TELEKOM SPORT.

Dunărea / Najib Ammari, MVP-ul meciului cu Chiajna
Featured

Dunărea / Najib Ammari, MVP-ul meciului cu Chiajna

Indubitabil, cel mai bun jucător al Dunării în partida cu Concordia, câştigată cu 2-1, a fost mijlocaşul Abdelmajid Najib Ammari. Franco – algerianul (26 de ani) a fost coautor la golul egalizator al echipei noastre marcat de Honciu în minutul 35, executând perfect un corner de pe stânga, şi a înscris în al 4-lea minut al prelungirilor, când nimeni nu se mai aştepta, golul victoriei! Evoluţia sa foarte bună a atras atenţia jurnaliuştilor de la gsp.ro care l-au notat cu 8, cea mai mare notă a meciului!

Sosit în această pauză din Serie B, de la Spezia Calcio, Ammari a bifat duminică al doilea joc sub tricoul Dunării, de data asta fiind şi integralist. El a mai evoluat în România, mai exact în prima parte a anului 2014 la CFR Cluj unde a jucat în 5 partide făr însă să înscrie vreun gol.

Dunărea / Dan Alexa: Important e să ne menţinem distanţa faţă de Chiajna şi Voluntari
Featured

Dunărea / Dan Alexa: Important e să ne menţinem distanţa faţă de Chiajna şi Voluntari

În primele două etape din 2019, Dunărea a obţinut nu mai puţin de 4 puncte, fiind în grafic pentru atingerea targetului de 6, 7 puncte impus la începutul startului mini – returului sezonului regulat de antrenorul Dan Alexa. Tehnicianul „galben – albaştrilor” speră ca la intrarea în play – out, echipa sa să aibă un avantaj consistent faţă de principalele sale contracandidate la retrogradare, Concordia şi FC Voluntari. „Mai avem nevoie 3 puncte ca să fie 7. Important e să ne menţinem distanţa faţă de Chiajna şi Voluntari. Chiajna are un program foarte greu, Dinamo, Steaua şi Voluntari. Dacă ne-am îndepărta mai mult, chiar şi la o înjumătăţire să fie 3-4 puncte ar fi excepţional. Victoriile astea au în primul rând valoare mentală pentru că ai bătut principala contracandidată şi i-ai arătat că eşti mai bună decât ea, cel puţin astăzi, iar asta poate să ne dea foarte mare încredere pe viitor.” a spus Dan Alexa care a continuat „Pentru mine a fost o perioadă grea. O perioadă în care nu am câştigat de aproape 5 luni, incluzând şi pauza campionatului de o lună şi jumătate. A fost o perioadă în care nu a fost foarte uşor să gestionez un club. N-a fost uşor să gestionezi un vestiar căzut dar mă bucur că am luat decizia să aducem jucători care au valoare, sau jucători care pot avea un plus calitativ în cursul jocului.”

După victoria obţinută în faţa Concordiei, scor 2-1, Dunărea a strâns 21 de puncte, ocupând locul 12 în topul ligii I Betano.

Free Joomla templates by Ltheme