CASA Liga 1 | Et. 30: Astra Giurgiu - UTA Arad, vineri – 9 aprilie, ora 17.30
Featured

CASA Liga 1 | Et. 30: Astra Giurgiu - UTA Arad, vineri – 9 aprilie, ora 17.30

Astăzi vor avea loc primele jocuri din cadrul rundei a 30-aq, ultima a sezonului regular. Primul duel e programat la Giurgiu, de la ora 17.30 între Astra și UTA Arad, ocupantele locurilor 8 și 10.

6 februarie 2021, Astra - FC Argeş 0-2 a fost singura înfrângere suferită de giurgiuveni în ultimele opt jocuri disputate pe teren propriu în campionat, în rest au trei victorii şi patru remize.

Astra a primit cel puţin un gol în 10 dintre cele 14 meciuri disputate acasă în acest sezon.

Șapte succese, patru rezultate de egalitate şi doar trei partide pierdute este palmaresul înregistrat de arădeni pe teren advers în ediţia curentă.

UTA a înscris cel puţin un gol în 11 dintre cele 14 jocuri disputate în deplasare.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă doar de trei ori, fiecare şi-a trecut în cont câte o victorie, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

Primele confruntări au avut loc în sezonul 2002/2003, atunci când arădenii s-au impus acasă cu 2-1 (marcatori Luca, Nagy / Movilă, antrenori Ionuţ Popa / Florin Marin), iar în retur au remizat la Ploieşti, scor 1-1 (Crăciun / Mărginean).

Cea mai recentă dispută directă: 21 decembrie 2020, UTA Arad - Astra 0-6, goluri înscrise de R. Riza, C-tin Budescu - triplă, S. Azulay - dublă.

Mediile de vârstă

Astra Giurgiu - 27 ani şi 5 luni;

UTA Arad - 26 ani şi 10 luni.

Linii de clasament

8. Astra   29   9   10   10   38-39   37

10. UTA   29   9     9   11   26-36   36

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Sursa www.lpf.ro

Etapa a 30-a

Vineri, 9 aprilie

Ora 17.30 Astra Giurgiu – UTA Arad

Ora 20.30 Dinamo – Academica Clinceni

Ora 20.30 FC Argeș – Chindia Târgoviște

Ora 20.30 FC Voluntari – FC Botoșani

Sâmbătă, 10 aprilie

Ora 19.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe - FCSB

Duminică, 11 aprilie

Ora 21.30 Universitatea Craiova – CFR Cluj

Luni, 12 aprilie

Ora 17.30 Politehnica Iași – FC Hermannstadt

Ora 20.30 Viitorul Constanța – Gaz Metan Mediaș

Liga a 3-a | Mostiștea Ulmu, ca și calificată la baraj!
Featured

Liga a 3-a | Mostiștea Ulmu, ca și calificată la baraj!

Mostiștea Ulmu, locul 2 în acest moment în clasamentul Seriei a 3-a, mai are nevoie doar de 3 puncte, în cele 4 jocuri rămase de disputat până la finele sezonului regular, pentru a obține “biletele” pentru baraj. Aflată la 10 puncte distanță de ocupanta locului 3, Axiopolis Cernavodă, echipa patronată de Vasile Târșolea va mai juca de două ori acasă (în ordine cu Înainte Modelu și Gloria Albești) și de tot atâtea ori în deplasare (succesiv cu SC Popești Leordeni și Recolta Gh. Doja).

La baraj, va da peste un adversar redutabil indiferent de locul pe care-l va ocupa la finalul sezonului regular. Adversara sa se va alege între CSA Steaua și FCSB 2, echipe aflate în acest moment pe primele două locuri în topul Seriei a 4-a. Distanța dintre cele două formații e în prezent de 2 puncte iar finalul se anunță electrizant.

În runda precedentă, Mostiștea a câștigat la Oltenița cu 4-1 în fața CSM-ului și se pregătește acum pentru duelul, programat pe teren propriu, cu Înainte Modelu.

În topul S3 conduce CS Afumați cu 37 de puncte.

Top 3 Seria 3

  1. CS Afumați  14    12   1  1   34-7     37
  2. Mostiștea     14   10   3   1   27-7     33
  3. Axiopolis      14     6   5   3   37-25   23

Mostiștea |Adversari

Et. 15 Mostiștea – Înainte Modelu (loc 6)

Et. 16 SC Popești Leordeni (loc 4)– Mostiștea

Et. 17 Mostiștea – Gloria Albești (loc 8)

Et. 18 Recolta Gh. Doja (loc 9) – Mostiștea

Pentru promovare, primele două clasate din fiecare serie vor disputa un baraj în dublă manșă, astfel:

B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2

B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1

B3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4

B4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3

B5: Locul 1, Seria 5 v Locul 2, Seria 6

B6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5

B7: Locul 1, Seria 7 v Locul 2, Seria 8

B8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7

B9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10

B10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9

Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur, pe baza următoarei împerecheri:

  • • Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2
  • • Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4
  • • Învingătoarea B5 v Învingătoarea B6
  • • Învingătoarea B7 v Învingătoarea B8
  • • Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10

Cele 5 câștigătoare vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2021-2022 al Ligii 2.

Retrogradează ultimele două clasate din fiecare serie împreună cu echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament.

FRF | A fost aprobat regulamentul jocurilor de baraj pentru menținerea / promovarea în Liga 3
Featured

FRF | A fost aprobat regulamentul jocurilor de baraj pentru menținerea / promovarea în Liga 3

Miercuri, 7 aprilie 2021, printr-o decizie a Comitetului de Urgență al Federației Române de Fotbal, s-a stabilit modul de desfășurare a jocurilor de baraj pentru menținerea / promovarea în Liga 3, sezonul 2021/2022.

“Regulamentul privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga 3, campionatul ediției 2021/2022” a fost elaborat luându-se în considerare principiul sustenabilității cluburilor participante în competițiile FRF.

Menţinerea/promovarea în Liga 3, ediţia 2021/2022, se va desfăşura în două etape:

Etapa I: tur preliminar pentru desemnarea campioanelor judeţene care vor participa la baraj (etapa a II-a). Data de desfăşurare este 12 mai 2021

Etapa a II-a: baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga 3, între echipele calificate din turul preliminar (etapa I) şi cele 21 de echipe care vor ocupa locurile retrogradabile (locurile 9-10 din fiecare serie plus cel mai slab loc 8 din cele zece serii) la finalul sezonului regular al competiţiei Liga 3, sezonul 2020-2021. Datele de desfăşurare ale celor două manşe sunt 16 şi 23 mai 2021.

Etapa I – procedură de desfăşurare

Dreptul de participare al echipelor din Liga a 4-a la barajul de menţinere/promovare se poate obține doar în situația în care cluburile respective vor participa la un sistem competițional de tip campionat cu un format de minim 4 echipe (care să înceapă şi să termine competiţia) şi un număr de minim 7 jocuri disputate de echipa calificată/desemnată din partea judeţului respectiv.

Exemplu de sistem pe număr minim de echipe înscrise: campionat de patru echipe, cu meciuri tur-retur, care va genera un număr de şase meciuri pentru fiecare echipă participantă, urmat de o finală între primele două clasate. Astfel, echipa calificată/desemnată din partea judeţului respectiv va îndeplini condiţia de minim şapte jocuri disputate.

Asociaţiile judeţene de fotbal, respectiv, AMFB, sunt obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, în scris, până la data de 8 mai 2021, ora 24:00, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al acestora eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Cele 42 de echipe desemnate de AJF/AMFB vor fi împerecheate prin tragere la sorţi, fără a se ţine cont de criteriul geografic, pentru a disputa un tur preliminar constând într-un singur joc pe teren neutru (la o distanţă aproximativ egală între cele două echipe). Vor rezulta astfel 21 de echipe care se vor califica în Etapa a II-a.

În situaţia în care vor fi judeţe care nu vor putea îndeplini condiţiile minime de mai sus (minim patru echipe participante şi minim şapte meciuri disputate de echipa calificată/desemnată) şi implicit nu vor putea desemna o participantă la Etapa I a barajului de menţinere/promovare, numărul meciurilor din această etapă se va reduce conform următoarelor principii:

a) dacă numărul de echipe desemnate de AJF/AMFB va fi mai mic sau egal cu 21, atunci turul preliminar nu se va mai disputa, urmând ca echipele desemnate să se califice direct în Etapa a II-a

b) dacă numărul de echipe desemnate de AJF/AMFB va fi mai mare de 21, dar mai mic de 42, prin tragere la sorţi se va stabili un număr de jocuri astfel încât să rezulte un număr de 21 de echipe calificate în Etapa a II-a.

De exemplu: dacă vor fi 32 de echipe, atunci se vor trage la sorţi 11 meciuri (22 de echipe vor fi împerecheate fără a se ţine cont de criteriul geografic), iar cele 10 echipe rămase în urnă se vor califica direct în Etapa a II-a, alături de cele 11 câştigătoare ale turului preliminar.

Etapa a II-a – procedură de desfăşurare

Prin tragere la sorţi, echipele calificate din turul preliminar vor întâlni în dublă manşă echipele de pe locurile retrogradabile din Liga 3, sezonul 2020-2021.

Dacă numărul echipelor calificate din turul preliminar este mai mic de 21, acestea vor întâlni, în dublă manşă, acelaşi număr de echipe de pe locurile retrogradabile din Liga 3, sezonul 2020-2021.

De exemplu: dacă vor fi 18 calificate, atunci ele se vor duela cu 18 echipe de pe locuri retrogradabile din Liga 3 (cele 10 ocupante ale ultimului loc din fiecare serie plus cele mai slabe 8 echipe de pe locul 9 din fiecare serie, desemnate pe baza punctelor acumulate în meciurile disputate cu locurile 1-8).

În Etapa I nu vor putea participa structurile sportive care nu dețin personalitate juridică și/sau Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS.

Sursa text si foto www.frf.ro

FOTBAL | Ce echipe s-au calificat la JO de la Tokyo
Featured

FOTBAL | Ce echipe s-au calificat la JO de la Tokyo

Honduras și Mexic sunt ultimele două echipe naționale care au obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Odată cu aflarea echipelor din Concacaf calificate, se cunosc toate participantele la ediția Jocurilor Olimpice care se va disputa în acest an. Honduras și-a rezervat locul pentru turneul olimpic masculin de fotbal pentru a patra oară consecutiv, după ce a câștigat în fața Statelor Unite ale Americii, 2-1, în semifinala turneului de calificare olimpică masculină Concacaf, duminică. De asemenea, Mexic a trecut de Canada cu 2-0 și va bifa a treia sa participare la Jocurile Olimpice. Mexicani au cucerit aurul în 2012, la Londra.

La această competiție va fi prezentă și România, din Europa mai fiind calificate Franța, Germania și Spania.

ECHIPELE PARTICIPANTE

AFC: Japonia (țară gazdă), Australia, Coreea de Sud, Arabia Saudită

CAF: Coasta de Fildeș, Egipt, Africa de Sud

CONCACAF: Honduras, Mexic

CONMEBOL: Argentina, Brazilia

OFC: Noua Zeelandă

UEFA: Franța, Germania, ROMÂNIA, Spania

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost inițial programate în 2020, dar au fost amânate pentru anul acesta din cauza pandemiei. Turneul de fotbal va debuta pe 22 iulie și se va încheia pe 7 august. România s-a calificat în urma prestației echipei naționale Under 21 la Campionatul European din 2019, când a ajuns în semifinale.

Tragerea la sorți va avea loc pe 21 aprilie, la sediul FIFA de la Zurich. Conform procedurii, nu va fi posibil ca două echipe din același continent să fie repartizate în aceeași grupă.

sursa text si foto www.frf.ro

Liga a 2-a | Dunărea, pe 3 și în topul celor mai valoroase echipe
Featured

Liga a 2-a | Dunărea, pe 3 și în topul celor mai valoroase echipe

Rapidul conduce nu doar în clasamentul play-off-ului ligii a 2-a ci și în topul celor mai valoroase echipe din TOP 6.

Potrivit site-ului de specialitate www.transfermarkt.com, lotul formației giuleștene valorează în acest moment 4,07 milioane euro.

Pe poziția secundă figurează FC U Craiova, echipa din Bănie fiind evaluată la 3,95 milioane euro.

Pe ultima treaptă a podiumului este plasată la fel ca în clasamentul sportiv, realizat pe puncte, Dunărea Călărași, lotul echipei de la malul Borcei însumând 3,60 milioane euro.

Argeșenii de la CS Mioveni ocupă locul 4, în „topul financiar”, valoarea lor de piață fiind estimată la 3,03 milioane euro.

ASU Poli, echipa care a prins in extremis play-off-ul dar tânjește la un loc în L1, are o cotă de 3,29 milioane euro. Topul se încheie cu FK Csikszereda, ciucanii fiind evaluați la doar 2,55 milioane euro.

În tabăra Dunării, cei mai valoroși, în acest moment sunt fundașii, Bogdan Șandru, Kamil Wiktorski, Radu Crișan, mijlocașul de bandă, George Tudoran și atacantul, Valentin Alexandru, fiecare valorând câte 200 de mii de euro.

Alți 5 jucători, portarul, Stefan Krell, apărătorii, Robert Sălceanu, Ionuț Sîrbu și mijlocașii, Sandro Djuric și Alexandru Ciucur, fiind evaluați, fiecare, la 175 de mii de euro.

Bizar sau ba, doi dintre cei mai buni jucători ai momentului, Bodo Kanda și Răzvan Began valorează fiecare câte 50 de mii de euro.

 Liga a 2-a | Play-off: Rapid – Dunărea, duelul etapei a 2-a
Featured

Liga a 2-a | Play-off: Rapid – Dunărea, duelul etapei a 2-a

După doar 21 de zile, Rapid şi Dunărea Călăraşi se vor afla faţă în faţă, din nou la Buftea. De data asta, partida - vedetă contează pentru runda secundă a play-off-ului L2.

Pe 21 martie, în penultima rundă a sezonului regular, Rapid a câştigat clar cu 4-0, graţie golurilor semnat de A. Lopez (2 – autogol), A. Bălan (19, 67) şi C. Hlistei (73 – penalty).

Înaintea jocului programat duminică, 11 aprilie, de la ora 19.00, pe CNAF Buftea, Rapid ocupă primul loc în TOP 6 cu 36 de puncte iar Dunărea e pe 3 cu 35 de puncte.

În runda inaugurală a play-off-ului, Rapid a câştigat la limită, 1-0, la Miercurea Ciuc în faţa celor de la FK Csikszereda iar Dunărea a remizat acasă, 0-0, cu ASU Poli Timişoara.

Ultima confruntare: 21 martie | Sezon regular | Et. 20

FC Rapid – Dunărea Călăraşi 4-0

Au marcat: Ariel Lopez (2 – autogol), Adrian Bălan (19, 67), Cătălin Hlistei (73 – penalty)

FC Rapid: 31. H. Moldovan – 13. Goge, 2. Nastos, 30. A. Dandea, 15. Finica – 8. R. Lazăr (33. R. Costin, 34’), 21. Bg. Barbu (32. A. Jorza, 73’) – 7. A. Sefer, 19. R. Ilie (17. Şt. Pănoiu, 73’), 94. C. Hlistei (18. Oct. Ursu, 78’) – Ad. Bălan (11. Al. Ioniţă (78’)

Antrenor: Mihai Iosif

Dunărea: 12. R. Began – 2. A. Rus, 73. R. Crişan, 20. B. Şandru, 3. I. Ţenea (8. M. Fotescu, 46’) – 14. A. Lopez (4. A. Bedea, 46’), Cr. Puşcaş – 29. C. Petre (18. R. Sălceanu, 46’), 96. S. Sava (26. Cr. Bud, 31’), 70. A. Ciucur – 19. V. Alexandru

Antrenor : Cristi Pustai

A arbitrat: George Găman (Craiova).

Confruntări anterioare

21.03.2021 Rapid – Dunărea 4-0 (L2)

05.02.2021 Dunărea – Rapid 2-2 (amical)

27.11.2019 Dunărea – Rapid 0-0 (L2)

11.09.2019 Rapid – Dunărea 3-0 (T4 Cupa României)

11.05.2016 Dunărea – Rapid 3-0 (L2)

29.04.2016 Rapid – Dunărea 1-0 (L2)

04.03.2016 Rapid – Dunărea 1-0 (L2)

07.10.2015 Dunărea – Rapid 0-1 (L2)

Etapa 2

Sâmbătă, 10 aprilie

Ora 11.30 CS Mioveni – FK Csikszereda

Ora 14.00 U Craiova 1948 – ASU Poli Timișoara

Duminică, 11 aprilie

Ora 19.00 FC Rapid – Dunărea Călărași

Clasament

  1. FC Rapid            1    1   0   0   1-0     36
  2. U Craiova           1    0   1   0   0-0     36
  3. Dunărea             1    0   1   0   0-0     35
  4. CS Mioveni        1     0   1   0   0-0     34
  5. ASU Poli            1     0   1   0   0-0     33
  6. FK Csikszereda 1     0   0   1   0-1     32

Etapa 3

Marți, 13 aprilie, ora 16.30

FK Csilkszereda – U Craiova 1948

Miercuri, 14 aprilie, ora 16.30

Dunărea Călărași – CS Mioveni

Joi, 15 aprilie, ora 16.30

ASU Poli Timișoara – FC Rapid

Free Joomla templates by Ltheme