FOTBAL | Viitorul sezon al Ligii 1 va debuta pe 9 iulie
Featured

FOTBAL | Viitorul sezon al Ligii 1 va debuta pe 9 iulie

Comitetul Executiv al FRF a stabilit în ședința din 22 februarie 2022 data la care va începe noul sezon în Liga 1.

Ținând cont de configurația viitorului sezon competițional la nivel de club, care urmează să fie întrerupt cu ocazia desfășurării Cupei Mondiale din Qatar, data la care va debuta sezonul 2022-2023 al Ligii 1 a fost fixată pentru 9 iulie 2022.

În acest an, Cupa Mondială din Qatar se va disputa între 21 noiembrie și 18 decembrie 2022, iar calendarul FIFA prevede ca jucătorii să se alăture echipelor naționale începând cu data de 14 noiembrie 2022.

Sursa text www.frf.ro

Amical | Înainte Modelu, antrenament cu Domnești!
Featured

Amical | Înainte Modelu, antrenament cu Domnești!

Înainte Modelu, Dunărea Ciocănești și CS Domnești (Liga 5 Argeș) ar fi trebuit să evolueze sâmbătă într-un triunghiular găzduit de terenul formației de liga a 3-a. Partidele ar fi durat câte 45 de minute, urmând să joace fiecare cu fiecare.

În prima partidă, Înainte a învins pe CS Domnești cu 3-0, însă meciul al doilea dintre Dunărea Ciocănești și CS Domnești, încheiat cu victoria echipei călărășene, scor 2-0, s-a întins pe durata a 90 de minute.

În astfel de condiții, modelenii nu și-au mai măsurat forțele cu Dunărea Ciocănești care va disputa primul meci oficial din 2022, sâmbăta viitoare când vor întâlni în deplasare formația Phoenix Ulmu (L5) în 16-imile Cupei României – Faza județeană.

Casa Pariurilor Liga 1 | CFR Cluj, victorie cu emoții!
Featured

Casa Pariurilor Liga 1 | CFR Cluj, victorie cu emoții!

CFR Cluj a învins-o pe FC Rapid Bucureşti cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii I de fotbal.

Campioana a deschis scorul prin fundaşul bosniac Daniel Graovac (43), dar Rapid a egalat în repriza secundă, prin fundaşul stânga brazilian Junior Morais (69).

CFR a reuşit golul victoriei prin Ciprian Deac (84), după ce în prealabil portarul Horaţiu Moldovan a respins în transversală şutul lui Sergiu Buş.

CFR a ajuns la 15 meciuri consecutive fără înfrângere, 11 victorii şi 4 egaluri. Rapid nu are nicio victorie în ultimele opt etape, cinci egaluri şi trei eşecuri. În tur, Rapid s-a impus cu 2-0.

Tot duminică s-a disputat la ploiești și partida dintre Chindia și FC Botoșani, încheiată la egalitate 1-1. Richard Sila a deschis scorul în min. 13, egalarea survenind în min. 53, după reușita lui Matheus Santos.

Runda se încheie luni când vor avea loc ultimele două confruntări. Farul și FC Argeș se vor afla față în față începând cu ora 17.30. În epilogul etapei se vor întâlni Academica Clinceni și Universitatea Craiova.

Etapa 27

FC U Craiova – UTA Arad               1-1

Dinamo - Gaz Metan Mediaș        4-0

FC Voluntari – Sepsi Sf. Gheorghe 3-1

CS Mioveni – FCSB                            1-1

Chindia Târgoviște - FC Botoșani 1-1

CFR Cluj - Rapid București             2-1

Luni, 21 februarie

Ora 17.30 Farul Constanța – FC Argeș

Ora 19.55 Academica – Univ. Craiova

Clasament

1. CFR Cluj          27   21    4   2   41-15   67

2. FCSB               27   17     8   2   53-25   59

3. FC Voluntari     27   13     7   7   31-25   46

4. FC Botoșani     27   11   12   4   32-24   45

5. Univ. Craiova    26   12    6   8   47-28   42

6. Farul                 26   12    6   8   38-19   42

7. FC Argeș          26   11    5  10   24-21   38

8. Rapid                27    8   12   7   30-27   36

9. UTA Arad           27   7   13   7   20-18   34

10. Sepsi               27   7   12   8    28-25   33

11. Chindia            27   6   11  10   18-22   29

12. CS Mioveni      27   6  10   11   18-31   28

13. FC U Craiova   27   6    9   12   24-31   27

14. Gaz Metan       27   6    6   15   21-37   24

15. Dinamo             27   4   4   19    21-58  16

16. Academica       26    2   5   19   18-58   11

Etapa 28

Vineri, 25 februarie

Ora 17.30 UTA Arad - Academica Clinceni

Ora 20.30 Univ. Craiova - Chindia Târgoviște

Sâmbătă, 26 februarie

Ora 15.00 Gaz Metan – FC U Craiova

Ora 17.30 Sepsi Sf. Gheorghe - CFR Cluj

Ora 20.30 FC Rapid – Dinamo București

Duminică 27 februarie

Ora 13.00 FC Argeș - FC Voluntari

Ora 15.30 FC Botoșani - CS Mioveni

Ora 21.00 FCSB - Farul Constanța

sursa foto www.gsp.ro

 

Casa Pariurilor Liga 1 | Et. 27: Academica Clinceni - Universitatea Craiova, astăzi, ora 19.55

Casa Pariurilor Liga 1 | Et. 27: Academica Clinceni - Universitatea Craiova, astăzi, ora 19.55

În epilogul rundei a 27-a, se vor întâlni pe arena Marin Anastasovici (Giurgiu) Academica Clinceni și Universitatea Craiova. Programată de la ora 19.55, partida va fi condusă la centru de Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe). El va fi ajutat la cele două margini de Laszlo Imre Bucsi (Sf. Gheorghe) și Valentin Dumitru (Gherghița – Prahova).

Academica şi Universitatea s-au mai întâlnit de șapte ori în principala competiţie internă, fiecare şi-a trecut în cont câte două victorii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.

Primul duel a avut loc pe 14 iulie 2019, Universitatea Craiova - Academica 3-2 (marcatori A. Răuţă - autogol, I. Martic, V. Constantin - minutul 90+5 / A. Şut, P. Nsiah), partidă care a consemant şi debutul ilfovenilor în Liga 1.

Oltenii sunt fără gol marcat pe terenul grupării din Clinceni, palmaresul craiovenilor în deplasare cuprinzând două remize albe şi o înfrângere (2 mai 2021, Academica - Universitatea Craiova 1-0).

Cea mai recentă întâlnire directă din campionat: 18 octombrie 2021, Universitatea Craiova - Academica 5-0, goluri înscrise de D. Nistor, J. Markovic, N. Bancu, A. Ivan şi A. Roguljic.

Mediile de vârstă:

Academica Clinceni - 24 de ani;

Universitatea Craiova - 26 ani şi 3 luni.

17 dintre cei 30 de jucători de câmp utilizaţi de olteni pe durata sezonului au contribuit la reuşitele craiovenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă. Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Într-un meci desfășurat astăzi după-amiază la Ovidiu, Farul Constanța a fost învinsă cu 1-0 de FC Argeș.

Etapa 27

FC U Craiova – UTA Arad               1-1

Dinamo - Gaz Metan Mediaș        4-0

FC Voluntari – Sepsi Sf. Gheorghe 3-1

CS Mioveni – FCSB                            1-1

Chindia Târgoviște - FC Botoșani 1-1

CFR Cluj - Rapid București             2-1

Farul Constanța – FC Argeș             0-1

Luni, 21 februarie

Ora 19.55 Academica – Univ. Craiova

Clasament

1. CFR Cluj          27   21    4   2   41-15   67

2. FCSB                27   17   8   2   53-25   59

3. FC Voluntari   27   13     7 7   31-25   46

4. FC Botoșani     27   11   12   4   32-24   45

5. Univ. Craiova 26   12   6 8   47-28   42

6. Farul                27   12   6 9   38-20   42

7. FC Argeș         27   12   5 10 25-21   41

8. Rapid              27   8   12   7   30-27   36

9. UTA Arad         27   7   13   7   20-18   34

10. Sepsi                 27   7   12   8   28-25   33

11. Chindia           27   6 11 10   18-22 29

12. CS Mioveni       27   6 10   11 18-31   28

13. FC U Craiova   27   6   9   12   24-31   27

14. Gaz Metan       27   6   6   15   21-37   24

15. Dinamo           27   4   4   19   21-58   16

16. Academica       26 2   5   19   18-58   11

Etapa 28

Vineri, 25 februarie

Ora 17.30 UTA Arad - Academica Clinceni

Ora 20.30 Univ. Craiova - Chindia Târgoviște

Sâmbătă, 26 februarie

Ora 15.00 Gaz Metan – FC U Craiova

Ora 17.30 Sepsi Sf. Gheorghe - CFR Cluj

Ora 20.30 FC Rapid – Dinamo București

Duminică 27 februarie

Ora 13.00 FC Argeș - FC Voluntari

Ora 15.30 FC Botoșani - CS Mioveni

Ora 21.00 FCSB - Farul Constanța

sursa text www.lpf.ro

sursa foto www.fanatik.ro

 

Casa Pariurilor Liga 1 | Trei jucători de la FC Argeş în echipa ideală a etapei a 27-a
Featured

Casa Pariurilor Liga 1 | Trei jucători de la FC Argeş în echipa ideală a etapei a 27-a

Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicităţii componenţa echipei ideale a rundei a 27+a a seyonului regular al Ligii 1 din care fac parte 3 jucători de la FC Argeş, câte 2 de la CFR Cluj şi Dinamo şi câte unul de la CS Mioveni, Univ. Craiova, FCSB şi FC Voluntari. Antrenorul etapei a fost desemnat Andrei Prepeliţă, de la FC Argeş.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 27-a:

PORTAR

Alexandru Greab (FC Argeş / 29 de ani) - A închis excelent poarta, contribuind din plin la succesul reuşit de piteşteni la Ovidiu.

FUNDAŞI

Costinel Tofan (FC Argeş / 25 de ani) - A câştigat 17 dueluri, cele mai multe reuşite de fundaşii dreapta utilizaţi în etapa a 27-a.

Daniel Graovac (CFR Cluj / 28 de ani) - S-a impus ca titular la CFR. A înscris primul gol în tricoul grupării clujene.

Ionuţ Balaur (CS Mioveni / 32 de ani) - Pe lângă evoluţia ireproşabilă din defensivă, a marcat golul care le-a adus argeşenilor un punct.

Iasmin Latovlevici (FC Argeş / 35 de ani) - A fost mutarea câştigătoare făcută de Prepeliţă pe durata partidei cu Farul, golul său readucându-i pe piteșteni în lupta pentru play-off.

MIJLOCAŞI

George Cîmpanu (Universitatea Craiova / 21 de ani) - A înscris de două ori şi a ajuns la 10 goluri în 66 de meciuri disputate în principala competiţie internă.

Malcom Edjouma (FCSB / 25 de ani) - A înscris pentru întâia oară în tricoul roş-albaştrilor. A ajuns la cinci goluri în ediţia curentă.

Ciprian Deac (CFR Cluj / 36 de ani) - Din nou, decarul ardelenilor a fost jucătorul care a decis un meci extrem de important în lupta pentru titlu. A fost a al șaptelea său gol în ediţia curentă.

ATACANŢI

Gabriel Torje (Dinamo / 32 de ani) - Este liderul care o poate duce pe Dinamo spre atingerea obiectivului. A reuşit o dublă.

Constantin Budescu (FC Voluntari / 33 de ani) - Încântător! A înscris de două ori, reuşitele sale apropiind-o şi mai mult pe FC Voluntari de play-off.

Antonio Bordușanu (Dinamo / 17 ani) - Prezenţa sa în teren este dovada clară că Dinamo are viitor. A înscris primul gol din carieră în Liga 1.

ANTRENORUL ETAPEI

Andrei Prepeliță (FC Argeş / 36 de ani) - A pregătit excelent partida de la Ovidiu, iar la final s-a bucurat de un succes extrem de important.

sursa text www.lpf.ro

sursa foto www.looksport.ro

 

Amical | Venus a câștigat triunghiularul de la Mânăstirea

Amical | Venus a câștigat triunghiularul de la Mânăstirea

Astăzi, stadionul din Mânăstirea a găzduit un interesant triunghiular la fotbal la care au participat Venus Independența, CS Domnești, echipă ce activează în Liga a 5-a argeșeană și desigur, gazdele de la Unirea. Partidele în care s-a jucat fiecare cu fiecare au durat câte 45 de minute.

În primul joc, Unirea și CS Domnești au încheiat la egalitate, 0-0. Argeșenii au rămas în continuare pe teren fiind învinși cu 2-0 de Venus Independența (foto arhivă). Pentru echipa antrenată de Ilie Zeciu au marcat Chiriță și Câmpu.

În ultima confruntare, Venus a dispus cu 3-1 de Unirea Mânăstirea, Chiriță, trecându-și în cont tripla.

Sâmbăta viitoare, de la ora 14.00, Venus va evolua în 16-imile Cupei României – faza județeană, adversara sa fiind Avântul Dor Mărunt. Unirea Mânăstirea s-a calificat în optimi, după ce la finele anului trecut a învins-o în deplasare pe Atletic Dorobanțu cu 7-3!

Turneu Mânăstirea | Duminică, 20 februarie

Unirea Mânăstirea – CS Domnești 0-0

CS Domnești – Venus Independența 0-2

Venus Independența – Unirea Mânăstirea 3-1

Clasament: 1. Venus – 6p (5-1); 2. Unirea – 1p (1-3); 3. CS Domnești – 1p (0-2)

Free Joomla templates by Ltheme