Box / Călărăşeanul Marian Ion, prezent la CE pentru juniori de la Zagreb

Pugilistul călărăşean Marian Ion (CSM - 91kg) a făcut parte din lotul României prezent săptămâna trecută la Campionatele Europene de box pentru juniori desfăşurate la Zagreb. Prezent pentru a 2-a oară la o competiţie de nivel european, Marian Ion a pierdut încă din primul meci înfaţa unui pugilist din Rusia „Din păcate şi o spun cu durere în suflet, Marian Ion a pierdut în faţa unui sportiv din Rusia. A fost un meci echilibrat însă până la urmă arbitrii au decis ca victoria să revină rusului. Sper ca la următoarea ediţie a CE, Marin, un băiat excepţional de 16 ani cu calităţi deosebite să obţină un rezultat mult mai bun, ba chiar şi o medalie” a declarat la Arena FM antrenorul său de la club, Valentin Anghel.

La Zagreb, România a obţinut titlul european prin Paul Andrei Arădoaie (81 kg), care l-a învins sâmbătă pe norvegianul Vegar Tregren, la puncte (3-0, decizie în unanimitate)
Alți doi români au câștigat medaliile de bronz, după ce au pierdut, vineri, meciurile din semifinale: Robert Jitaru a fost întrecut de belarusul Dimitri Asanov (cat. 56 kg), la puncte (decizie unanimă, 0-3), în timp ce Mustafa Arsen, medaliat cu argint la Mondialele de tineret din aprilie, de la Sofia, a pierdut în fața rusului Maxim Krivțov (cat. 60 kg), la mare luptă (decizie split, 1-2).

România a aliniat la startul competiției opt pugiliști: Cosmin Negraru (cat. 49 kg), Ion Pleș (52 kg), Robert Eusebiu Jitaru (56 kg), Mustafa Arsen (60 kg), Sorin Dobondi (64 kg), Iulian Ivanov (75 kg), Paul Andrei Arădoaie (81 kg), Marian Ion (91 kg).
Featured

CSS Călăraşi/ Sportivii premiaţi de Primăria municipiului Călăraşi

css premiiDuminică, în ultima zi a manifestărilor prilejiute de Zilele municipiului Călăraşi – 419 ani de atestare documentară, a avut loc în Sala Polivalentă premierea celor mai buni sportivi călărăşeni. Primarul Daniel Ştefan Drăgulin a înmânat diplome şi premii în bani sportivilor de la CSM Călăraşi, CSS Călăraşi precum şi echipei de futsal, Dunărea Călăraşi, participantă în liga I, pentru al doilea sezon consecutiv.
Iată lista sportivilor şi antrenorilor din cadrul CSS Călăraşi care au primit distincţiile cuvenite

Constantin Adam – Canotaj (antr. Cornel Nedelcu)
Component al Lotului Naţional de Juniori, vicecampion European junior 4x Belgia -Hazewinkel, locul IV Campionatul Mondial Juniori 4x Germania – Hamburg, dublu campion balcanic junior 1x si 4x Bosnia Herţegovina, campion naţional pe ergometru junior, vicecampion naţional fond 1x , vicecampion naţional şcolar 2x

Alexandra Mihai – Atletism (antr. Marius Tătaru)

Componentă a Lotului Naţional de Juniori, loc 9 în top mondial înproba de triplusalt junior 2 (indoor – luna martie 2014), vicecampioană balcanică junior 2 – triplusalt Bulgaria Sliven, participantă la Jocurile Olimpice ale Tineretului Trial European Azerbadjan, vicecampioană naţională de sală junior 2 triplusalt (12.50m)

Samuel Bucşă – Atletism (antr. Marius Tătaru)

Vicecampion national de sală junior 3 lungime, loc 3 Campionatul Naţional sală juniori 3 triplusalt, loc 3 Campionatul Naţional junior 3 triplusalt

Ionuţ Uruianu – Handbal (Antr. Mihăiţă Stănescu)

Component al Lotului Naţ. l de Juniori, participant la Campionatul European de Juniori Polonia

Antoniu Grama – Atletism (ANTR. Daniela Sturz)
Vicecampion naţional sală copii 1 – 200m, vicecampion naţional copii 1 – 300m

Liviu Boboc – Canotaj (antr. Cornel Nedelcu)

Loc 3 Campionatul Naţional Şcolar 2x CU, loc 3 Campionatul Naţional Fond 1x CU

Ionuţ Manole – Canotaj (antr. Cornel Nedelcu)
Loc 3 Campionatul Naţional Şcolar 2x CU, loc 3 Campionatul Naţional Fond 2x CU

Cătălin Aibel – Canotaj (antr. Cornel Nedelcu)

Vicecampion national şcolar 2x

Andrei Aron – Baseball (antr. Ion Bălan)

Vicecampion naţional şcolar, participant la Campionatul Mondial LITTLE LEAGUE cu echipa CSS Călăraşi, faza pe Europa, Italia

Iulian Chiţu – Baseball (antr. Ion Bălan)

Vicecampion naţional şcolar, participant la Campionatul Mondial LITTLE LEAGUE cu echipa CSS Călăraşi, faza pe Europa, Italia

Alexandru Dumitru – Baseball (antr. Ion Bălan)

Vicecampion naţional şcolar, participant la Campionatul Mondial LITTLE LEAGUE cu echipa CSS Călăraşi, faza pe Europa, Italia

Andreea Chetraru – Handbal (antr. Constantin Frîncu)

Cel mai bun portar al Turneului Final junioare 3

CSM Călăraşi/ Sportivii premiaţi de Primăria municipiului Călăraşi

CSM premiiDuminică, în ultima zi a manifestărilor prilejiute de Zilele municipiului Călăraşi – 419 ani de atestare documentară, a avut loc în Sala Polivalentă premierea celor mai buni sportivi călărăşeni. Primarul Daniel Ştefan Drăgulin a înmânat diplome şi premii în bani sportivilor de la CSM Călăraşi, CSS Călăraşi precum şi echipei de futsal, Dunărea Călăraşi, participantă în liga I, pentru al doilea sezon consecutiv.
Iată lista sportivilor şi antrenorilor din cadrul CSM Călăraşi care au primit distincţiile cuvenite

Georgiana Vasile - Canotaj
Multiplă medaliată cu aur la Camp. Europene de Canotaj, 2014 şi 2013, din Belgia şi Belarus, 3 medalii de aur la Campionatele Balcanice de Canotaj 2014 din Bosnia Herțegovina și Grecia şi locul V la Campionatele Mondiale de Canotaj 2014 Germania.

Alexandru Chioseaua - Canotaj

Medalie de argint la Campionatele Europene de Canotaj 2014, proba 4+, din Belgia, medalie de aur la Campionatele Balcanice de Canotaj, 2014 din Bosnia Herțegovina, locul IV la Campionatele Mondiale de Canotaj, 2014, Germania, campion al României în 2014

Cătălin Câmpeanu - Atletism
Medie de aur la Campionatele Balcanice 26.07.2014, 2 medalii de aur la Campionatele Internationale de Atletism 2014, seniori, 100m, 200m, 2 medalii de aur la Campionatele Internationale de Atletism seniori ale României din anul 2014, Cluj-Napoca, recordman al României la 60m seniori, locul 7 la Campionatele Europene de seniori de la Zurich 2014

Ionela Pistol - Atletism
Patru medalii la Campionatele Nationale de Atletism seniori si tineret, prăjină, o medalie de argint la Campionatul National Lungime, campioană balcanică şi recordmană a României la prăjină, junior I

Alexandru Baciu - Atletism

Campion de seniori al României la Triplusalt 19-20.07.2014, Piteşti, locul IV la Campionatele Mondiale de Juniori, triplusalt, Canada

Florin Biro - Atletism

Loc V la Campionatele Europene de alergare Montana, 12.07.2014 Franţa și medalie de argint la Campionatele Balcanice 2014

Florin Şchiopu - Box

Multiplu campion naţional de box, component al Lotului Național de Box, junior, are 182 de meciuri oficiale câştigate şi nici o înfrângere

Florin Palaghia - Lupte

Campion de tineret al României, 19-20 ani, component al Lotului Național de Tineret, medalie de aur la Internaționalele de juniori ale României, Iași 7-8.06.2014

Sorin Bouroşu - Box

Multiplu campion national de junior, component al Lotului Naţional de Box pentru Campionatele Mondiale de Juniori din luna octombrie 2014

Lidia Roman - Canotaj

Multiplă campioană naţională, component a Lotului Naţional de Canotaj

George Ceparu - Box

Medalie de aur la Campionatele Naţionale de Juniori şi participare la Campionatele Mondiale si Europene de Box, component de bază al Lotului Naţional de Tineret pentru Campionatele Europene din 17 octombrie 2014 din Croaţia.

Elena Adam - Box

Multiplă campioană Naţională de Juniori, component a Lotului Naţional de Juniori

Marian Ion - Box

Medalie de aur la Cupa României de Juniori 2013 Ucraina, component al Lotului Naţional de Box junior

Ionuţ Maxim - Box

Campion naţional, component al Lotului Naţional de Box, junior

Nicuşor Costea - Box

Multiplu campion naţional de canotaj, junior şi seniori, ergometru şi 2xCU

Gabriel Roman - Canotaj

Multiplu campion national de junior şi campion naţional de seniori.

Robert Boboc - Canotaj

Component al Lotului Naţional de canotaj junior şi medaliat cu argint la CN Juniori

Alexandra Ivanciu - Canotaj

Campioană naţională

Mădălina Caşu - Canotaj
Campioană naţională de juniori la canotaj, component a Lotului Naţional de Juniori II

Adriana Ailincăi - Canotaj

Campioană naţională de juniori la canotaj, component a LotuluiNaţional de Juniori

Mihai Palaghia - Lupte

Medaliat cu argint la Campionatele Naţionale de Lupte, junior, component al Lotului Naţional de Lupte, tineret 18-20 ani

Daniel Euro Costea - Box

Multiplu vicecampion naţional la Campionatele Naţionale de Box, tineret

Cristel Ciubotaru - Lupte

Lupte, Campion Naţional, component al Lotului National

Ana Maria Codreanu - Canotaj

Vicecampionă naţională de seniori la canotaj, component a Lotului Naţional de Juniori II

Gabriela Boldinog - Lupte

Medaliată cu aur la Internaţionalele Bulgariei, medaliată cu argint la Campionatele Naţionale de Lupte

Lidia Ion - Box

Multiplă vicecampioană europeană de seniori, locul II la Campionatul Naţional de Box seniori 2014

Ionela Manea - Box
Locul II la Campionatul Naţional de Box – tineret

Ionuţ Hamzu - Lupte

Argint la Campionatul Naţional de Juniori

Andreea Cristea - Canotaj

Multiplu medaliată cu argint la Campionatele Naţionale de Juniori, componentă a Lotului Naţional de Juniori II

Antrenori: Daniel Bănăţeanu, Eugen Suciu, Marius Linte, Virgil Costache, Valentin Anghel, Dragoş Hogea, Constantin Bebeşelea, Dumitru Măcriş, Gheorghe
Nane, Georgian Anghel.
Featured

Culturism / Solzaru, campion naţional la categoria 65 kg

Ciprian SolzaruBogdan Duţă s-a clasat pe locul secund în cadrul concursului Tiger Classic 2014 desfăşurat recent în Capitală. Culturismul călărăşean traversează o perioadă de graţie. La Cluj-Napoca în cadrul Campionatului Naţional desfăşurat pe 28 septembrie, Ciprian Solzaru, component al CS Fortus Călăraşi a obţinut titlul de campion naţional la categoria 65 kg. Cornel Magearu (Yzo Gym Călăraşi) a obţinut locul 3 şi medalia de bronz la categoria 100 kg, un rezultat aproape excelent la prima sa participare. Rezultate bune au fost obţinute de culturiştii călărăşeni şi la concursul Toiger Classic 2014 desfăşurat sâmbătă, 20 septembrie în Bucureşti. Bogdan Duţă (CS Fortus) a ocupat locul 2 la cat. Juniori open iar Bogdan Sârbu (Yzo Gym Călăraşi) s-a clasat pe locul 7 la categoria 95 kg (seniori). Concursul, rezervat juniorilor şi seniorilor, a fost unul destul de puternic, culturiştii călărăşeni lăsând o impresie foarte bună.
Bogdan Duta




















Bogdan Duţă, nr.-ul 88 în concurs

Bogdan Duta nr concurs 88Bogdan Duţă (foto stânga), nr.-ul 88 în concurs
Bogdan Sarbu nr concurs 125 fto 2Bogdan Sârbu, nr. ul 125 în concurs




Bogdan Sarbu nr concurs 125Bogdan Sârbu, nr-ul 125 în concurs





Cornel Magearu

Cornel Magearu, nr. ul 64 în concurs

Box / Cinci medalii pentru CSM Călăraşi la Cupa României – juniori

Capitala Băniei, Craiova, a găzduit în perioada 21-25 octombrie Cupa României la box, competiţie rezervată juniorilor la starul căreia s-au aliniat şi 5 pugilişti de la CSM Călăraşi. Şi de data aceasta rezultatele obţinute de călărăşeni au fost pe măsură. Băieşii pregătiţi de fraţii Anghel au obţinut 5 medalii din care două de aur şi 3 de bronz. Au urcat pe prima treaptă a podiumului Sorin Bouroşu (54 kg) şi Ionuţ Maxim (66 kg) care i-au învins pe Andrei Udubaşa (CSS Rm. Vâlcea), respectiv Vlad Haiduc (Conpet Petrolul Ploieşti). „Suntem bucuroşi de rezultatele obţinute la Craiova, la Cupa României unde au fost prezenţi la 13 categorii de greutate 130 de sportivi. Toţi cei 5 sportivi au obţinut medalii. Două de aur şi trei de bronz. În acest an, până în momentul de faţă, ne mândrim cu 16 medalii obţinute în competiţiile naţionale şi 6, internaţionale” a spus marţi la Arena FM tânărul şi talentatul antrenor Vali Anghel care a mai precizat că până la finele anului va avea loc şi Cupa României pentru cadeţi.

Baseball / Juniorii II de la CSS Călăraşi, vicecampioni naţionali!

Juniorii II (13-15 ani), componenti ai echipei de baseball a CSS Calarasi, nu au reusit performanta colegilor lor mai mici (juniori III), şi anume aceea de a devein campionii Romaniei pe anul 2014.
Dupa un inceput fulminant in primul turneu desfasurat la Tg. Neamt in luna mai, unde au câstigat detasat toate jocurile, saptamâna trecuta, în intervalul 12-14 septembrie, la Roman, au cedat doua din cele patru jocuri. In primul meci disputat in compania echipei CS Nord Star Bistrita Nasaud, basebaliştii călărăşeni nu au intâmpinat probleme câstigind jocul cu scorul de 23-1.
Problemele au inceput sa apara la jocul doi unde bataia mingiei a suferit enorm de mult, jocul in compania echipei LPS-CSS Roman fiind pierdut in ultima repriza cu scorul de 3-2, pe baza unei greseli nefortate facute de jucatorii nostri.
Jocul trei a prins echipa din Calarasi obosita si cu moralul la pamânt, joc pe care l-am condus pina in repriza a cincea si pe care l-am cedat pâna la final cu scorul de 13-7 in favoarea echipei CSS Botosani.
Ultimul joc fara nici un interes in clasamentul final pentru ambele echipe a fost câstigat in faţa echipei CSS Tg. Neamt cu scorul de 8-1.
Putem spune ca titlul de vicecampioana nationala in anul 2014 a ridicat putin stacheta campionatului de anul trecut unde echipa noastra s-a clasat pe locul patru al campionatului dar cu parere de rau putem spune ca daca jocul cu echipa din Roman era cistigat eram pe primul loc.
In acest weekend, vineri si sâmbata incepind de la orele 10 si 16 va avea loc pe terenul de zgura din incinta stadionului municipal finala campionatului national de baseball juniori I ( 16-18 ani ), unde de asemenea dupa primul turneu de la Roman ne clasam pe primul loc. Sa vedem ce ne rezerva finalul campionatului.

Un text scris de Nelu Bălan
Free Joomla templates by Ltheme