Liga a 2-a / Un ploieştean va conduce partida Juventus – Dunărea

CCA a decis ca partida dintre liderul campionatului, Juventus Bucureşti şi Dunărea Călăraşi, locul 10 cu 32 de puncte, din cadrul etapei a 28-a a ligii a 2-a, programată sâmbătă în Colentina de la ora 12.00 să fie arbitrată de ploieşteanul Ovidiu Petru Oprea. În vîrstă de 35 de ani pe care i-a împlinit pe 5 aprilie, Oprea a mai arbitrat Dunărea în acest sezon pe 21 septembrie 2016 când echipa noastră a pierdut la Sfântu Gheorghe în faţa celor de la Sepsi cu 3-0.

Ajutoarele sale sunt Ovidiu Arusuoaiei (Piatra Neamţ) şi Andrei Alexandru Roman (Tg. Neamţ). Rezervă va fi Eduard Ioniţă (Constanţa). Observatori au fost desemnaţi Vasile Marca (Cluj Napoca) şi Viorel Leşeanu (Giurgiu).

În prologul etapei, CS Mioveni – Chindia Târgovişte 2-0. Argeşenii au urcat pe 4 în clasament.

 

Etapa a 28-a

CS Mioveni – Chindia Târgovişte    2-0

Au marcat: I. Rădescu (43), A. Neagoe (45)

Sâmbătă, 8 aprilie

11.00 Luceafărul – ASU Politehnica

11.00 Dacia Brăila – Foresta Suceava

12.00 CS Afumaţi - UTA BD (televizat)

12.00 Juventus Bucureşti – Dunărea

Duminică, 9 aprilie

11.00 Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare (televizat)

Metalul Reşiţa – CSM Rm. Vâlcea    3-0

Sepsi OSK – Unirea Tărlungeni        3-0

FC Braşov şi CS Baloteşti vor sta.

Clasament

1. Juventus Bucureşti   24   19   3   2      52-11   60

2. FC Braşov                25   14   7   4     42-23   49

3. Sepsi OSK               24   14   6   4     41-22   48

4. CS Mioveni              25   14   5   6     35-18   47

5. UTA BD                  24   14   4   6      43-25   46

6. Chindia Târgovişte   25   14   2   9     41-26   44

7. Olimpia Satu Mare    24   12   5   7     35-26   41

8. Dacia Brăila             24   10   4   10   27-29   34

9. Foresta Suceava       24   10   3   11   39-40   33

10. Dunărea Călăraşi    24     8   8   8     30-32   32

11. Luceafărul Oradea  25     9   4   12   29-27   31

12. CS Afumaţi            24     9   4   11   28-28   31

13. FC Academica        24     8   3   13   34-51   27

14. ASU Poli Timişoara 24    6   6   12   30-41   24

15. CS Baloteşti           24     6   6   12   30-43   24

16. CSM Rm. Vâlcea     24     4   6   14   16-40   18

17. Metalul Reşiţa         24     4   1   19   22-56   13

18. Unirea Tărlungeni   24     2   5   17   15-51   11

Liga a 2-a / Mihalcea, despre suporteri: Îi simţim lângă noi şi asta contează foarte mult!

adi mihÎn jur de 3000 de iubitori ai fotbalului au asistat luni după-amiază la partida dintre Dunărea şi Sepsi OSK Sf. Gheorghe, scor 0-0, din cadrul etapei a 27-sa a ligii a 2-a. O asistenţă destul de consistentă, fapt ce l-a determinat pe antrenorul Adrian Mihalcea să declare “Ne ajută nu doar timpul foarte mult ci şi aceste rezultate pozitive obţinute în acest an în urma unor jocuri spectaculoase chiar. Eu cred că asta îşi doreşte lumea să vadă, din nou, la Călăraşi şi asta le vom oferi şi în continuare. Într-adevăr vin din ce în ce mai mulţi călărăşeni la meciurile noastre. Îi simţim lângă noi şi pentru noi contează foarte mult. Chiar dacă suntem conectaţi la joc, simţim acest suflu pozitiv din partea lor. E îmbucurător acest fapt. Le mulţumim tuturor pentru susţinere şi ne străduim să-i răsplătim oferindu-le nu doar rezultate bune ci şi un spectacol agreabil”.

În 2017, Dunărea a disputa 5 partide, câştigând 2, alte 3, încheindu-se la egalitate. Pe teren propriu, “galben – albaştrii” au obţinut o victorie (cu Luceafărul Oradea) şi 2 egaluri (cu FC Braşov şi Sepsi Sf. Gheorghe).

Etapa viitoare, Dunărea va juca, în deplasare, cu cel mai dificil adversar , Juventus Bucureşti, liderul campionatului. Partida se va desfăşura sâmbătă, 8 aprilie.

Liga a 2-a / Mardare, contuzie puternică în jocul cu Sepsi

mardareFundaşul Ştefan Mardare ar putea lipsi din lotul Dunării pentru partida de sâmbătă cu Juventus Bucureşti. El a acuzat o lovitură destul de dură în startul reprizei a doua cu Sepsi fiind înlocuit în minutul 66. Antrenorul Adrian Mihalcea spune că elevul său s-a ales cu o contuzie puternică dar speră să fie recuperat până la ora meciului cu liderul campionatului. “Din păcate, semne de întrebare avem cu Mardare care a acuzat o contuzie puternică în timpul jocului cu Sepsi. Sper să nu fie ceva grav. A făcut o radiografie şi aşteptăm răspunsul” a declarat Mihalcea care în cazul în care nu va putea conta pe Mardare îl va avea la dispoziţie pe Bogdan Stancu, refăcut după o accidentare suferită în startul mini – returului.

Liga a 2-a / Dunărea, două examene de foc în decurs de 4 zile!

Dunărea Călăraşi se află în faţa a două partide extrem de dificil care vor avea loc la un interval de doar 4 zile. Sâmbătă, 8 aprilie, echipa pregătită de Adi Mihalcea va juca în fieful liderului campionatului, Juventus Bucureşti, partida din cadrul etapei a 28-a fiind programată de la ora 12.00

Miercuri, 12 aprilie, Dunărea revine în faţa propriilor suporteri. De la ora 17.30 de minute îşi va măsura forţele cu Olimpia Satu Mare, formaţie care ocupă momentan locul 7 cu 41 de puncte. Meciul va fi prologul etapei a 29-a.

 

Etapa a 28-a

Vineri, 7 aprilie

Ora 15.00 CS Mioveni – Chindia Târgovişte

Sâmbătă, 8 aprilie

Ora 11.00 Luceafărul Oradea – ASU Politehnica Timişoara

Ora 11.00 Dacia Unirea Brăila – Foresta Suceava

Ora 12.00 CS Afumaţi – UTA BD

Ora 12.00 Juventus Bucureşti – Dunărea Călăraşi

Duminică, 9 aprilie

Ora 11.00 Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare

Metalul Reşiţa – CSM Rm. Vâlcea 3-0

Sepsi OSK – Unirea Tărlungeni   3-0

FC Braşov şi CS Baloteşti vor sta.

Etapa a 29-a

Miercuri, 12 aprilie

Ora 17.30 Dunărea – Olimpia Satu Mare

Futsal / România debutează sâmbătă în preliminariile EURO 2018. Primul adversar: Finlanda!

Reprezentativa de futsal a României ia startul sâmbătă în calificările pentru turneul final ce se va desfășura anul viitor, în perioada 30 ianuarie - 10 februarie, la Ljubljana, în Slovenia.

Sala Polivalentă din Călărași va găzdui primele două meciuri ale Grupei 4 preliminare din care fac parte naționalele României, Portugaliei, Finlandei și Letoniei.

În primul joc, reprezentativa noastră, locul 22 în topul mondial cu 1244 de puncte va întâlni selecţionata Finlandei, locul 39 în lume cu 1101 puncte. Partida care va începe la ora 19.00 va fi arbitrată de tandemul Ivan Shabanov (Rusia) – Elchin Samadli (Azerbaidjan).

În deschidere, de la ora 16.30 de minute, va va avea loc duelul dintre Portugalia (locul 7 în clasamentul mondial cu 1570 de puncte) şi Letonia (locul 52, cu 980 de puncte), arbitrat de Cedric Pelissier (Franţa) – Alejandro Martinez Flores (Spania).

În Sala Polivalentă va fi prezent şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

 

Program jocuri

 

Sâmbătă, 8 aprilie

Portugalia - Letonia (ora 16:30)

România - Finlanda (ora 19:00, FRF TV)

 

Duminică, 9 aprilie

Finlanda - Portugalia (ora 16:30)

România - Letonia (ora 19:00, FRF TV)

 

Marţi, 11 aprilie

Letonia - Finlanda (ora 15:30)

România - Portugalia (ora 18:00, Digi Sport 2)

 

Primele două meciuri ale naționalei României vor fi transmise în direct la FRF TV, pe canalul oficial de YouTube al Federației Române de Fotbal, și pe pagina de Facebook „Echipa Națională de Fotbal a României”.

Câștigătoarea grupei merge direct la EURO 2018. Locurile secunde din cele șapte grupe preliminare vor intra în play-off, acolo unde va ajunge și cel mai bun loc trei!

Play-off-ul se va disputa în două manșe, tur și retur, în septembrie, tragerea la sorți urmând să aibă loc pe 6 iulie, la Nyon.

Lotul României pentru calificări:

Emil Răducu (Luxol / Malta), Paulo Ferreira, Cristian Matei, Florin Matei, Adrian Pânzaru, Vlad Iancu, Petrișor Tonița (toți de la Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș, Laszlo Szocs (ambii de la FK Odorheiu Secuiesc), Manuel Moldoveanu (CS United Galați), Ionuț Movileanu (Dunărea Călărași), Bogdan Covaci, Mimi Stoica, Alpar Csoma (toți trei de la City'US Târgu Mureș), Robert Lupu (Informatica Timișoara) - antrenor/jucător.

Sursa www.frf.ro

Liga a 4-a / Casetele tehnice ale meciurilor disputate în cadrul etapei a 21-a

minge fotbalSâmbătă, AJF Călăraşi a programat partidele din cadrul rundei a 21-a a campionatului judeţean. În derby-ul de la Chirnogi, Victoria şi Venus au terminat la egalitate 1-1. Campioana en – titre a deschis scorul în minutul 24 prin Minea însă a rămas în 10 în min. 45 atunci când Alexe a primit al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu. Victoria a egalat până la pauză, mai exact în minutul 43 prin Crăciun.

Agricola Borcea, meci fără probleme la Mănăstirea. Liderul a dominat prima parte când a şi înscris prin M. Şerban (min. 43). În repriza secundă, gazdele au fost ceva mai vioaie însă tot Agricola a marcat alte două goluri prin Chirilă (78) şi A. Tene (90+2). Unirea a înscris golul de onoare prin Rădulescu (90+1).

Ploaie de goluri la Dragalina. Dunărea Ciocăneşti a câştigat cu 13-0 (7-0), Oprea marcând 4 goluri!

Etapa a 22-a se va desfăşura sâmbătă, 8 aprilie de la ora 17.00.

 

UNIREA MÂNĂSTIREA - AGRICOLA BORCEA 1-3 (0-1)

Au marcat: Rădulescu (91) / Șerban (43), Chirilă (78), Tene (92)

Unirea Mânăstirea: Lazăr - Stanciu, Cotea, Alexandru (81 Olaru), N. Gheorghe (72 Dumitru), Neacșu (69 Rădulescu), Atanasiu (44 Nicolae), Mocănașu, Ion, Perca, Coba. Rezerve: Grădeanu, Anghel, Dedu.

Antrenor: -

Agricola Borcea: Bratu- Dinu, Gață (86 Petcu), Tene, Șerban (79 Ungureanu), Wincentovicz, Alecsandru, Novac (70 Neculai), C. Gheorghe, Chirilă, Chiru. Rezerve: Ene, Tărăbășanu.

Antrenor: Șerban George.

Cartonaşe galbene: Mocănașu (2), Stanciu / Dinu, Gață, Wincentoviz.

Eliminări: Mocănașu (75 - Unirea Mânăstirea).

Au arbitrat: Solomon Marian - Drăgănescu Mihai, Ioniță Cătălin.

Observator: Bălan Silviu.

VICTORIA CHIRNOGI - VENUS INDEPENDENTA 1-1 (1-1)

Au marcat: Crăciun (43) / Minea (24)

Victoria Chirnogi: Popescu - Chiriță, Tudor, Rogojan, Coman, Stanciu (57 Niță), Ioniță (13 Manea, 90 + 3 Omet), Porumbel (88 Vlaicu), Crăciun, Panait, Funieru. Rezerve: Mitică, Șelaru.

Antrenor: Cristea Adrian.

Venus Independența: Chiriță - Stoica, Lambă, Chiva, Ene, Dumitrică, Minea (80 Dimcea), Alexe, Manofu (46 Militaru), Borbely, Radu. Rezerve: Ciolan, Mustață, Nanu, Beia.

Antrenor: Zeciu Ilie.

Cartonaşe galbene: Porumbel, Funieru, Coman, Crăciun / Manofu, Alexe (2), Militaru.

Eliminări: Alexe (45 - Venus Independența).

Au arbitrat: Rădulescu Ionel - Sterea Noni, Cojocaru George.

Observator: Marincel Gheorghe.

UNIREA DRAGALINA - DUNĂREA CIOCĂNEȘTI 0-13 (0-7)

Au marcat: Oprea (4, 10, 75, 87), M. Tudor (13, 80), B. Tudor (19, 55), Șerban (25), Pena (28), Călin (61), Bucur (63), Sofrone (66)

Unirea Dragalina: Ciobanu (20 D. Simion) - Toma, Badea, N. Simion, Iordache, Iuga, S. Simion, Ciobotaru, Tănase, C. Nasture, A. Nasture (22 Stanciu). Rezerve: Pancu, Călinescu, Toader.

Antrenor: Constantin Cristinel

Dunărea Ciocănești: Răduț - Vârban, Petrache, Vișan, Vasile, M. Tudor, Badea (46 Nicolae), Șerban (48 Bucur), B. Tudor (49 Sofrone), Pena (47 Călin), Oprea. Rezerve: Smaranda, Movilă, Câinaru

Antrenor: Țicu Cornel.

Cartonaşe galbene: Ciobanu, Iordache.

Eliminări: Nu au fost jucători eliminați.

Au arbitrat: Porumbel Valentin - Ruse Laurențiu, Bîțan Ionuț.

Observator: Stan Costel.

VICTORIA LEHLIU - STEAUA RADOVANU 1-0 (0-0)

Au marcat: Vernescu (70P)

           

Victoria Lehliu: Bratu - Brebu, Haidu, Stoica, Velicu, Cherchezeanu (42 Morait), Costache, Antonache (75 Constantin), Panaete (60 Lemnaru), Vernescu, Voinea (78 Pantilimon). Rezerve: Dan, Drăghici, Stoica.

Antrenor: Milea Minel

Steaua Radovanu: Dumitru - Stan, Zeld, Mirea, Vlăsceanu (76 Barbu), Cristea (68 Beleagă), Cavaluc, Dicu, Ion, Ioniță, Oprea. Rezerve: Felea, Hagea.

Antrenor: Luican Marian

Cartonaşe galbene: Beleagă.

Eliminări: Nu au fost jucători eliminați.

Au arbitrat: Ruse Vasilică - Mogodici Alin, Petrache Marius.

Observator: Marin Ștefan.

DUNĂREA GRĂDIȘTEA - RAPID ULMENI 0-0 (0-0)

Au marcat: -

Dunărea Grădiștea: Măturaru - Bucă, V. Gheorghe, Boscornea, M. Gheorghe (80 Călin), C. Vasilescu, V. Neagu (46 Lucan, 84 Pucheanu), M. Vasilescu, Zamfirescu, A. Neagu (66 Păun), Mihuț. Rezerve: Zaharia, Constantin, Sprînceană.

Antrenor: Lucan Marius.

Rapid Ulmeni: I. Ignat - Ivașcu, Petrișor, Ion, Cârligea, Țintă, Mitu, Balea, I. Ioniță (66 Pitu), Dinu (20 Ghețea), Dragnea. Rezerve: F. Ignat, M. Ioniță, Cojocaru.

Antrenor: -

Cartonaşe galbene: Mihuț, V. Gheorghe, C. Vasilescu, Pucheanu / Cârligea, I. Ignat, Dragnea, Petrișor, Ghețea. Eliminări: Nu au fost jucători eliminați.

Au arbitrat: Anghel Marius - Jecu Ionuț, Badea Valentin.

Observator: Greceanu Nicolae.

PROGRESUL FUNDULEA - A.C.S. ROSEȚI 2-5 (0-3)

Au marcat: Malama (54) / Anghel (2, 51, 70), Baraitaru (34), Răgălie (45), Chiriță (58 - Autogol)

Progresul Fundulea: Suman - Dinu (75 Szoke), Ruse (46 Șerban), Grigore, Malama (75 Barbu), Marin, Roncea, Rădoi, Tănase, Zidaru, Dorobanțu. Rezerve: Ciulică.

Antrenor: Vâlsan Florentin.

A.C.S. Roseți: Stoica (64 Căciularu) - Florea, Lazăr, Cinaru (80 Ioniță), Chiriță, Crăciun, Bicică, Baraitaru, Anghel (71 Cristea), Perlea, Răgălie (71 Paraschiv). Rezerve: Drăguțu, Caloianu, Bumbăcaru.

Antrenor: Munteanu Cristian.

Cartonaşe galbene: Ruse, Marin, Grigore / Baraitaru.

Eliminări: Grigore (71 - Progresul Fundulea).

Au arbitrat: Văleanu Virgil - Birman Viorel, Duță Ionel.

Observator: Bobeică Iulian.

SPICUL VÂLCELELE - DINAMO SĂRULEȘTI 7-2 (3-0)

Au marcat: Minea (18, 60, 81, 88), Dan (24, 30), Bidirean (53) / Mihov (78), Oprea (80)

Spicul Vâlcelele: Nuțu (79 Bucelea) - I. Măciucă, Șerban (56 Păun), Chirvăsuță, Caragea, Vasilescu, Bidirean, Munteanu, Petre (46 M. Măciucă), Dan (46 Prunaru), Minea. Rezerve: -

Antrenor: Păun Marius.

Dinamo Sărulești: Dumitru (90 Tache) - Datcu, Răducanu, M. Guban (65 Floroiu), Mihov, A. Guban, Florea (71 Bran), Oprea, Căutiș, Suditu, Banu. Rezerve: Bejenaru.

Antrenor: Dumitru Alexandru.

Cartonaşe galbene: -

Eliminări: Nu au fost jucători eliminați.

Au arbitrat: Toma Valerian - Radu Roxana, Bârză Valentin.

Observator: Doneanu Irinel.

CONPET ȘTEFAN CEL MARE - VICTORIA CURCANI 3-1 (1-1)

Au marcat: Rosoagă (15, 49), Tase (75) / Voicu (36).

Conpet Ștefan cel Mare: Trifon - Rizea, Fodor, Doiciu (56 Tase), M. Barbu (46 C. Barbu), L. Marin (70 Buzea), Rosoagă, Vasilescu, Andreiu, M. Marin, Muler. Rezerve: Dănilă.

Antrenor: Barbu Cristinel.

Victoria Curcani: Drăgan - Luca, Ioniță, N. Romanescu, Dincă, Voicu, I. Romanescu, Vasile (78 Pârvu), A. Romanescu, Stoica, Cibu (46 Iancu). Rezerve: -

Antrenor: Zamfir Nicușor.

Cartonaşe galbene: Doiciu, Andreiu

Eliminări: Nu au fost jucători eliminați.

Au arbitrat: Chițu Daniel - Eberstein Mihai, Florea Răzvan.

Observator: Ivanciu Ionel

Clasament

1. Agricola Borcea            21   19   1     1    94-20   58

2. Dunărea Ciocăneşti       21   17   3    1     91-18   54

3. Venus Independenţa     21   16   3    2   101-17   51

4. Victoria Chirnogi           21   15   3    3     83-32   48

5. Spicul Roseţi                 21  13   2     6    92-46   41

6. Unirea Mănăstirea         21  13   1     7    74-38   40

7. Spicul Vîlcelele              21    8   4     9    44-40   28

8. Victoria Lehliu               21    7   6     8    41-35   27

9. Dunărea Grădiştea        21    7   6     8    37-37   27

10. Progresul Fundulea      21    5   5   11    31-61   20

11. Viitorul Curcani            21    5   3   13    35-102 18

12. Unirea Dragalina          21    5   2   14    29-77   17

13. Rapid Ulmeni               21    5   1   15    37-77   16

14. Steaua Radovanu         21    4   3   14    39-88   15

15. Dinamo Săruleşti          21    5   0   16    30-86   15

16. Conpet Ştefan cel Mare 21    2   1   18    25-107   7

Etapa a 22-a / Sâmbătă, 8 aprilie, ora 17.00

Agricola Borcea – Rapid Ulmeni

Dunărea Ciocăneşti – Dunărea Grădiştea

Steaua Radovanu – Unirea Dragalina

Venus Independenţa – Victoria Lehliu

Spicul Roseţi – Victoria Chirnogi

Dinamo Săruleşti – Progresul Fundulea

Viitorul Curcani – Spicul Vîlcelele

Unirea Mănăstirea – Conpet Ştefan cel Mare

Free Joomla templates by Ltheme