Liga a 2-a / Fl. Brişan: Meciul cu Sportul trebuie câştigat!

brisan confSâmbătă, de la ora 11.00, Dunărea va susţine un test dificil, în deplasare, cu Sportul Snagov, duelul contând pentru runda a 6-a. Preşedintele grupării din B-dul Republicii, 39, Florin Brişan susţine că “galben – albaştrii” trebuie să obţină victoria în ciuda condiţiilor precare în care se afla terenul din Ghermăneşti, subliniind că starea de spirit în cadrul echipei este una bună. “Meciul cu Sportul trebuie câştigat! Băieţii sunt mobilizaţi şi cred că au resursele necesare să tranşeze partida mai devreme. Singurul lucru care ne-ar putea pune probleme ar fi terenul însă consider că putem depăşi acest handicap.” a declarat preşedintele Brişan care a continuat “Au avut la dispoziţie o săptămână întreagă pentru a pregăti acest joc foarte important. Lucrurile evoluează într-o direcţie bună. Atmosfera în cadrul lotului este bună, propice performanţei. Băieţii sunt motivate şi sper din tot sufletul să ne întoarcem cu o nouă victorie, a 3-a consecutivă”

Liga a 2-a / Florin Andrei (Tg. Mureş) va conduce partida Sportul Snagov – Dunărea Călăraşi

CCA a decis ca jocul dintre Sportul Snagov şi Dunărea Călăraşi din cadrul etapei a 6-a să fie arbitrat de Florin Andrei (Tg. Mureş). În vărstă de 31 de ani pe care-i va îndeplini pe 18 noiembrie, Andrei a devenit arbitru de liga I pe 5 mai 2014. I-a arbitrat o singură dată pe „galben – albaştri” mai exact în sezonul 2015 – 2016: Ceahălul Piatra Neamţ – Dunărea 0-3 (partida s-a disputat pe 3 octombrie 2015).

Asistenţi vor fi Damian Antal (Bacău) şi Ion Gabriel Cătană (Târgovişte). Rezervă este Elena Iuliana Demetrescu (Rm. Vâlcea). Observatori au fost desemnaţi Ionel Popa (Paşcani) şi Mircea Bucur (Tg. Mureş). Partida va începe la ora 11.00 şi se va desfăşura pe terenul Voinţa din Ghermăneşti.

CN U17 / Etapa preliminară / Dunărea – Progresul, duminică, 3 septembrie, ora 18.00

Duminică, 3 septembrie va avea loc la Călăraşi partida dintre Dunărea şi Progresul Spartac din cadsrul etapei a 4-a a CN U17, etapa preliminară. Formaţia pregătită de Dan Andronache şi Mircea Ştefan va întâlni pe Progresul Spartac, partida fiind programată de la ora 18.00. Duelul va fi arbitrat de o brigade gălăţeană formată din Ionuţ Constantinescu – Florian Alexandru Burloi, Marius Daniel Ghiţă. Rezervă este Dorin Burloi (Galaţi). După 3 etape, Dunărea a acumulat punctaj maxim, 9, ocupând primul loc în topul Seriei a 7-a.

Etapa a 4-a va începe sâmbătă când vor avea loc două partide.

 

Etapa a 4-a

Sâmbătă, 2 septembrie, ora 18.00

Dunărea Giurgiu – Victoria

Sport Team – Pro Team

Duminică, 3 septembrie, ora 18.00

Dunărea – Progresul Spartac

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi   3   3   0   0  10-0   9

2. Sport Team           3   2   0   1   6-4   6

3. Victoria                3   2   0   1   7-6   6

4. Pro Team              3   1   1   1   5-5   4

5. Dunărea Giurgiu     3   0   1   2   2-7   1

6. Progresul              3   0   0   3   1-9    0

CN U19 / Etapa preliminară / Dunărea – Progresul Spartac, duminică, 3 septembrie, ora 16.00

Echipa de juniori Dunărea U19 va juca duminică, 3 septembrie, de la ora 16.00 împotriva echipei similare a Progresului Spartac Bucureşti. După 3 etape, elevii lui Marius Păun şi Cosmin Onofrei ocupă locul 3 cu 6 puncte în vreme ce Progresul e pe 4 cu 5 puncte. Partida va începe la ora 16.00 şi va fi arbitrată de gălăţeană, Dorin Burloi. El va fi ajutat de Florian Alexandru Vişan şi Marius Daniel Ghiţă, ambii tot din Galaţi. Rezervă este Ionuţ Constantinescu (Galaţi).

 

Etapa a 4-a

Sâmbătă, 2 septembrie, ora 16.00

Dunărea Giurgiu – Victoria

Sport Team – Pro Team

Duminică, 3 septembrie, ora 16.00

Dunărea – Progresul Spartac

 

Clasament

1. ACS Pro Team       3   2    1   0   8-2   7

2. Sport Team           3   2   1   0   8-4   7

3. Dunărea Călăraşi   3   2   0   1 13-5    6

4. Progresul              3   1   2   0   4-3   5

5. Victoria                3   0   0   3   1-9   0

6. Dunărea Giurgiu    3   0   0   3   4-15  0

Futsal / M. Şotârcă, despre jocul cu City’ us: Nu ne permitem să facem paşi greşiţi!

sotarcaDunărea Călăraşi va juca sâmbătă, 2 septembrie la Tg. Mureş împotriva unei multiple campioane a României, City’ us cu gândul de a obţine toate cele 3 puncte puse la bătaie. Antrenorul Marian Şotârcă susţine că partida va fi dificilă însă obiectivul rămâne obţinerea victoriei. “Vom întâlni o echipă de tradiţie pentru futsalul din România. City’us mizează pe mulţi jucători tineri dispuşi la efort şi dornici de victorie. Ne aşteaptă un meci dificil însă nu ne permitem să facem paşi greşiţi. Singurul lucru care ne avantajează este victoria. Ne vom bate pentru cele 3 puncte” a declarat Şoty care pentru acest joc nu va miza pe Marian Plugaru, suspendat după cartonaşul roşu încasat în partida cu Informatica Timişoara şi Robert Vîrlan, accidentat.

 

Jocul care se va desfăşura de la ora 17.00 în Sala Sporturilor va fi arbitrat de un tandem din Odorheiu Secuiesc. E vorba de Attila Balint şi Andras Benedek. Rezervă este Constantin Romulus Pop (Tg. Mureş). Observator a fost desemnat Gabriel Mocean (Câmpia Turzii).

Handbal / AHC Dunărea, în faţa unui nou start!

În prima etapă, echipa pregătită de Adrian Petrea va juca la Călăraşi împotriva bănăţenilor de la SCM Politehnica Timişoara. Duelul care va fi televizat, va avea loc duminică, 3 septembrie, ora 17.00 în Sala Polivalentă Ion C. Neagu.

Gata şi cu vacanţa în handbalul masculin românesc. De sâmbătă, 2 septembrie începe o nouă ediţie a Ligii Zimbrilor, la startul căreia se va alinia pentru al 4-lea sezon consecutiv şi AHC Dunărea Călăraşi.

În prima etapă, elevii lui Adrian Petrea îşi vor măsura forţele cu un adversar de top: SCM Politehnica Timişoara. Partida va avea loc duminică, 3 septembrie de la ora 17.00 şi se va desfăşura în Sala Polivalentă Ion C. Neagu.

 

Obiective: Calificarea în play –off şi ocuparea unuia din locurile 5-6

Pentru noul sezon, tehnicianul Adrian Petrea a declarat că obiectivele sale majore sunt calificarea în play – off şi ocuparea la finalul sezonului a unuia din locurile 5-6. În plus, Dunărea vizează şi calificarea în Final Four-ul Cupei României. „Va fi un sezon mai puternic. Echipele de top au mutat bine pe piaţa transferurilor. Mă refer la Dinamo, CSM Bucureşti, AHC Dobrogea Sud care au făcut transferuri de renume. Dar eu am încredere în băieţii pe care i-am adus, pe cei care au rămas aici. Chiar dacă vom pierde un meci sau altul, vă asigur că ne vom bate pe teren” a declarat Adrian Petrea.

 

Au plecat 8, au venit 5

Adrian Petrea va avea pentru acest nou sezon la dispoziţie un lot format din 18 jucători. În pauza de vară au plecat 8: Răzvan Gavriloaia (Dinamo Bucureşti), Sabin Ignat (HC Dobrogea Sud Constanţa), Nikolay Sorokin (Poli Iaşi), Marius Ignat (liga 2 – Germania), Konstantin Kurylenko (destinaţie necunoscută), Florin Acatrinei (CSM Făgăraş), Anatoli Bulov (Poli Iaşi) şi Iulian Halcă (Minaur Baia Mare).

Au fost transferaţi nu mai puţin de 5 jucători, Petrea mizând şi pe 2 juniori. E vorba de Viorel Fotache (inter stânga – de la TVB 1898 Sttutgart), Josip Peric (centru – de la HC Odorhei), Vuk Lazovic (pivot – de la TuS Nettelsted Lubbecke), Stanko Stankovic (inter dreapta – de la Al Taraja) şi Shahoo Nosrati (inter dreapta – ultima oară la CSA Steaua). Cei doi juniori sunt Cezar Cristescu (inter stânga - născut pe 21 octombrie 2001, la Călăraşi) şi Daniel Panait (pivot - născut pe 6 aprilie 2000 la Feteşti). Căpitanul echipei a fost desemnat extrema stângă, Mihai Timofte.

 

Bilanţ negativ în pregătiri

În pauza de vară, AHC Dunărea a disputat nu mai puţin de 9 jocuri amicale. Bilanţul e negativ: 4 victorii şi 5 înfrângeri.

Elevii lui Petrea au dat pentru prima oară piept cu CSA Steaua, formaţie care a câştigat primul joc la Chiajna. „Returul” de la Călăraşi a revenit Dunării cu 30-26.

A urmat apoi participarea la un turneu internaţional, la Turda. Dunărea a câştigat toate cele 3 partide disputate clasându-se pe locul 2, după Dinamo, din cauăa golaverajului mai slab.

După Turda a urmat amicalul de la malul mării, AHC Dobrogea Sud obţinând victoria cu 28-25.

Pentru prima oară în istorie, Dunărea a fost invitată şi la un turneu international peste hotare, la Zaporoje, în Ucraina, aliniindu-se la startul Cupei Dnepr 2017. Petrea&Co au disputant 3 partide pierzându-le pe toate!

 

Confruntări directe

AHC Dunărea şi Poli Timişoara se vor afla duminică pentru a 7-oară faţă în faţă. În primele 6 partide, Dunărea a obţinut 2 victorii, Poli, 3, un joc încheindu-se la egalitate. În sezonul precedent, Dunărea s-a impus la Timişoara cu 25-24, remizând la Călăraşi, 28-28.

Partida va fi arbitrată de tandemul C. Belean (MS) – V. Calina (AG). Observator a fost desemnat V. Dobre (B).

 

Programul sezonului 2017-2018

Sezonul 2017 – 2018 al Ligii Naţionale masculine de handbal va debuta pe 3 septembrie. Turul sezonului regular se va încheia pe 3 decembrie. Tot în acest an sunt programate şi primele două etape ale returului, pe 10, respectiv 14 decembrie. Returul se va încheia anul viitor pe 12 aprilie.

Play – off-ul va începe pe 15 aprilie urmând ca ultimul meci al finalei să se desfăşoare pe 31 mai. În ceea ce priveşte play – out-ul, turul se va desfăşura în perioada 15 aprilie – 3 mai, iar returul între 6 şi 24 mai.

Optimile de finală ale Cupei României se vor desfăşura pe 7 decembrie, Final Four-ul fiind programat pe 17-18 martie 2018. Tot în decembrie, pe 17 vor avea loc şi partidele din cadrul sferturilor de finală.

 

Întâlniri directe anterioare

Sezonul 2016-2017

7.09.2016 Politehnica – AHC Dunărea   24-25

10.12.2016 AHC Dunărea – Politehnica 28-28

Sezonul 2015-2016

10.10.2015 AHC Dunărea – Politehnica 24-29

28.02.2016 Politehnica – AHC Dunărea 31-26

Sezonul 2014-2015

6.09.2014 Politehnica – AHC Dunărea   25-24

14.12.2014 AHC Dunărea – Politehnica 28-25

 

Lotul AHC Dunărea / Ediţia 2017 - 2018

Portari: 21. George Şelaru, 20. Valeriu Erhan, 1. Mihai Coveianu

Extremă stânga: 17. Florin Dospinescu, 6. Mihai Timofte (căpitan), 11. Cezar Cristescu (junior)

Inter stânga: 8. Irakli Chikovani (Georgia), 15. Viorel Fotache, 10. Victor Vartic

Centru: 18. Josip Peric (Bosnia), 2. Alex Popia

Inter dreapta: 22. Stanko Stankovic (Bosnia), 5. Shahoo Nosrati (Iran)

Extremă dreapta: 19. Mihai Tărâţă, 25. Alexander Starcenko (Ucraina)

Pivoţi: 55. Pavel Gurkovsky, 14. Daniel Panait (junior), 7. Vuk Lazovic (Muntenegru)

 

Jocuri amicale disputate în această vară

03.08 CSA Steaua – Dunărea              32-30

05.08 Dunărea – CSA Steaua              30-26

 

Turneu Turda: 10-12 august

10.08 Potaissa Turda – Dunărea        27-32

11.08 Minaur Baia Mare – Dunărea  30-31

12.08 Balmazujvaros – Dunărea        21-31

17.08 AHC Dobrogea Sud – Dunărea 28-25

 

Turneu Zaporoje - Dnepr Cup 2017: 22-24 august

22.08 Dunărea – Beşiktaş              26-31

23.08 Motor Zaporoje – Dunărea 25-22

24.08 Dunărea – SKA Minsk          32-36

 

Etapa a I-a

Sâmbătă, 2 septembrie

16.30 Potaissa Turda - CSA Steaua (Digi – Dolce)

16.00 AHC Dobrogea Sud - CSU Suceava (TVR 2)

Duminică, 3 septembrie

HC Odorhei - CSM Focşani

CSM Făgăraş - CS Dinamo Bucureşti

Minaur Baia Mare - Politehnica Iaşi

17.00 Dunărea Călăraşi - SCM Poli Timişoara (Digi – Dolce)

HC Vaslui - CSM Bucureşti

Free Joomla templates by Ltheme