Liga a 4-a / Mostiştea a tranşat victoria în 3 minute!

Cei mai mulţi din iubitorii fotbalului nu-şi puneau decât problema scorului înainte de startul partidei dintre Mostiştea Ulmu şi Steaua Radovanu, programată în cadrul etapei a 19-a a ligii judeţene. Dar n-a fost chiar! După o primă parte „albă”, Mostiştea a găsit rapid golul spre poartă în startul reprizei secunde. Bogdan Oprea a deschis scorul în minutul 60 pentru ca 3 minute mai târziu, Ionuţ Chirică să majoreze diferenţa la două goluri în favoarea gazdelor. Bucuria celor de la Ulmu a durat doar 5 minute, Marian Bondar reducând din diferenţă în minutul 68.

2-1 a fost şi scorul final, rezultat care o mernţine pe Mostiştea pe 3, cu 43 de puncte la 9 distanţă de Venus, viitoarea sa adversară. Meciul vedetă al rundei a 20-a va avea loc sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 15.00.

 

Mostiştea Ulmu – Steaua Radovanu 2-1 (0-0)

Au marcat: B. Oprea (60’), I. Chirică (63’) / M. Bondar (68’)

 

Mostiştea: L. Constantin – C. Snagoveanu, N. Caragea, Fl. Mustaţă, C. Hîrtescu (59’ I. Chirică), G. Stemate, B. Chirea (80’ Şt. Radu), B. Oprea, S. Radu (46’ G. Manofu), M. Busuioc, M. Alexandru. Rezerve: A. Goicea – M. Savu, E. Lambă, Dr. Matei.

Antrenor: Augustin Călin

 

Steaua: Fl. Moldoveanu – Ad. Stan, L. Zeld, D. Hagea (60’ I. Mirea), I. Beleagă, M. Bondar, A. Ioniţă, G. Oprea, P. Felea (72’ Fl. Postelnicu), D. Beleagă (77’ D. Beberechi), M. Barbu (46’ V. Răducu).

Antrenor: Marian Luican

 

Au arbitrat: Virgil Văleanu – Iulian Creţu, Nicuşor Oprea

Observator: Stelian Mihai

 

Cartonaşe galbene: G. Stemate (66’) / L. Zeld (35’), Fl. Moldoveanu (62’)

Liga a 2-a / Dunărea, cea mai bună echipă a returului!

Dunarea cea mai buna echipa a returului

Nu mai puţin de 8 etape s-au scurs din returul campionatului ligii a 2-a, ediţia 2017 – 2018. Într-un top neoficial realizat pe baza punctelor acumulate după aceste 8 „provocări”, pe primul loc se află Dunărea Călăraşi. Elevii lui Dan Alexa au obţinut 7 victorii şi un egal (acasă cu Hermannstadt, scor 0-0, în etapa a 22-a). „Galben – albaştrii au marcat 18 goluri (o medie de 2,25 goluri / etapă), primind în schimb 4 (un gol la 2 jocuri). Golgeterul, Valentin Alexandru a ajuns la cota 17 după ce în tur marcase 10 goluri.

Poziţia secundă e ocupată de Chindia Târgovişte cu 19 puncte, obţinute după 6 victorii, o remiză şi o înfrângere. Echipa pregătită de Nicolae Croitoru a înscris 15 goluri, apărarea fiind răpusă doar o singură dată.

Ultima treaptă a podiumului returului este ocupată de AFC Hermannstadt, cu 18 puncte. Sibienii au strâns 5 victorii şi 3 egaluri. Au marcat 10 goluri, primind unul.

Creditată cu şanse mici ca să ocupe locul 3, promovabil în L1 după un baraj, CS Afumaţi e pe 4 cu 14 puncte. Ilfovenii au reuşit până acum 4 victorii, 2 egaluri şi tot atâtea eşecuri. Au marcat 14 goluri, încasând 8.

 

Dunărea / Rezultate Retur

Et. 20 Dunărea – Academica Clinceni 4-0

Et. 21 CS Mioveni – Dunărea             1-3

Et. 22 Dunărea – Hermannstadt        0-0

Et. 23 CS Baloteşti – Dunărea           1-2

Et. 24 Dunărea – CS Afumaţi             2-1

Et. 25 Dunărea – Sportul Snagov        2-0

Et. 26 Olimpia Satu Mare – Dunărea   0-3 (N)

Et. 27 Dunărea – UTA Arad 2-1

 

Top 4 Retur

1. Dunărea Călăraşi     8   7   1   0   18-4   22

2. Chindia Târgovişte   8   6   1   1   15-1   19

3. Hermannstadt         8   5   3   0   10-1   15

4. CS Afumaţi             8   4   2   2   14-8   14

Liga a 2-a / Et. 28 Pandurii – Dunărea, vineri, 6 aprilie, ora 14.00. Ce a fost în tur!

Pandurii Tg. Jiu şi Dunărea Călăraşi se vor afla vineri, 6 aprilie faţă în faţă în meci contând pentru runda a 28-a. Partida, programată de la ora 14.00, se va desfăşura la Motru şi va fi transmisă în direct de Digisport 1.

Primul duel dintre cele două viitoare adversare s-a consumat, în acest sezon, pe 23 septembrie, la Călăraşiu. Dunărea a câştigat cu 3-1 (2-1). Oaspeţii au deschis scorul în minutul 20 prin Gabriel Dodoi însă Dunărea a egalat în minutul 39 prin Bogdan Şandru. Cu 2 minute înainte de finalul primei părţi, Valentin Alexandru a transformat o lovitură de la 11 metri ducând Dunărea în avantaj (2-1). La 3 minute de la reluare, Sergiu Homei marchează în propra-i poartă, stabilind şi scorul final, 3-1 pentru Dunărea.

La vremea aceea, pe banca Pandurilor s-a aflat Adrian Iencsi cel care a condus Dunărea în prima etapă a sezonului. Actualul jucător al Dunării, Ciprian Rus evolua atunci pentru Pandurii. A fost titular, jucând 87 de minute fiind apoi înlocuit cu Durkovic.

 

Ce a fost în tur!

23 septembrie 2017 / Etapa a 9-a

 

Dunărea – Pandurii Tg. Jiu 3-1 (2-1)

Au marcat: B. Şandru (39’), V. Alexandru (42’ – pen.), S. Homei (48’ – autogol) / G. Dodoi (20’)

 

Dunărea: C. Lungu – I. Ţenea, B. Manole, B. Şandru, Şt. Mardare, Missi Mezu (80’ B. Danciu), G. Preoteasa, S. Pană, B. Kanda, M. Drăghiceanu (46’ Cr. Puşcaş), V. Alexandru (72’ V. Munteanu). Rezerve: G. Popa – B. Vasile, C. Cristea, Al. Dincă.

Antrenor: Dan Alexa

 

Pandurii: D. Popescu – G. Turda, D. Lung, S. Homei, D. Drugă, Cr. Raiciu, B. Dănăricu, C. Rus (87’ Durkovic), Ad. Şut, Vl. Bujor (72’ Şendroiu), G. Dodoi (64’ Maxin). Rezerve: Ov. Jianu – Al. Vodă, D. Celea, D. Pîrvulescu

Antrenor: Adrian Iencsi

 

Au arbitrat: Iulian Dima – Alexandru Midvichi, Mihăiţă Necula

Cartonaşe galbene: Şt. Mardare (43’) / Vl. Bujor (34’), Cr. Raiciu (38’), D. Drugă (55’), S. Homei (61’), D. Lung (84’)

Liga a 4-a / Etapa a 20-a, sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 15.00

În urma solicitărilor exprimate de reprezentanţii echipelor din liga a 4-a, Comitetul de Urgenţă al AJF Călăraşi a decis ca jocurile de seniori din cadrul etapei a 20-a, programată sâmbătă, 7 aprilie, să înceapă la ora 15.00. Confruntările juniorilor sunt programate în aceeaşi zi, dar de la ora 13.00.

Cel mai aşteptat meci al zilei va avea loc la Independenţa între Venus şi Mostiştea Ulmu, echipe care ocupă în acest moment locurile 1 şi respective 3 fiind departajate de 9 puncte. În tur, Venus a câştigat cu 2-0.

 

Etapa a 20-a / Sâmbătă, 7 aprilie, ora 15.00

Progresul Fundulea – Spicul Vîlcelele

Unirea Dragalina – Victoria Lehliu

Unirea Mănăstirea – Tricolorul Jegălia

ACS Roseţi – Partizan Crivăţ

Steaua Radovanu – Dunărea Ciocăneşti

Venus Independenţa – Mostiştea Ulmu

Dunărea Grădiştea – Victoria Chirnogi

Viitorul Curcani – Zarea Cuza Vodă

 

Clasament

1. Venus Independenţa 18  17   1    0   72-15    52

2. Dunărea Ciocăneşti   17  15   1    1   60-19    46

3. Mostiştea Ulmu        18  14   1    3   79-17    43

4. Unirea Mănăstirea     18  12   1    5   57-30   37

5. Victoria Chirnogi       18   11  1     6   48-28   34

6. Spicul Vîlcelele         17    9   1    7    52-42   28

7. Zarea Cuza Vodă      18    8   2     8   35-37   26

8. ACS Roseţi              18    7   4     7   40-47    25

9. Tricolorul Jegălia      18    7   2     9   35-35    23

10. Victoria Lehliu        18    7   1   10    56-49   22

11. Dunărea Grădiştea  18    6   3     9    40-48   21

12. Steaua Radovanu    18    6   3     9   31-40    21

13. Partizan Crivăţ       18    5    1   12   35-67    16

14. Viitorul Curcani       18    3   2   13    24-71   11

15. Unirea Dragalina     18    2   1   15   19-85     7

16. Progresul Fundulea  18    1   1   16   18-68     3

 

Program etape viitoare

Et. 18 – Miercuri, 25 aprilie

Et. 21 – Sâmbătă, 14 aprilie

Et. 22 – Miercuri, 18 aprilie

Et. 23 – Sâmbătă, 21 aprilie

Et. 24 – Sâmbătă, 28 aprilie

Liga a 4-a / Venus, victorie clară la Chirnogi!

Etapa a 19-a a campionatului judeţean de fotbal a găzduit la Chirnogi derby-ul Victoria – Venus Independenţa, câştigat clar de oaspeţi cu 2-0.

Venus a deschis scorul în minutul 22 prin puternicul şi experimentatul atacant, Csaba Borbely. Scorul final a fost stabilit în minutul 90 după reuşita semnată de Mihai Cană.

Venus continuă pe primul loc acumulând după 18 partide jucate nu mai puţin de 52 de puncte.  Sâmbătă, înainte de Paşi, echipa lui Zeciu va juca acasă cu ocupanta locului 3, Mostiştea Ulmu. Chinogenii sunt pe 5 cu 34 de puncte şi au ieşit definitiv din cursa pentru câştigartea campionatului.

 

Victoria Chirnogi – Venus Independenţa 0-2 (0-1)

Au marcat: C. Borbely (22’), M. Cană (90’)

 

Victoria: A. Popescu – C. Stanciu (61’ G. Niţă), Dr. Bidirean, B. Constantin, An. Chiriţă (68’ C. Coman), G. Crăciun, Cr. Dinu, G. Tene (70’ M. Manea), F. Porumbel, G. Iosofache (76’ N. Funieru), Cr. Panait. Rezerve: M. Ştefan – C. Rogojan, Vl. Şerban

Antrenor: Gheorghe Ioniţă

 

Venus: L. Marin – M. Ene, N. Epaminonda, G. Chiva, M. Cană, M. Minea (38’ N. Mirică), C. Alexa, T. Vincene, M. Zaharia (70’ C. Ana), C. Borbely, M. Ştefan (82’ Cl. Militaru). Rezerve: Ad. Ciolan – C. Stoica, M. Gheorghe, F. Vernescu.

Antrenor: Ilie Zeciu

 

Au arbitrat: Gabi Bondoc – Cristian Zardova, Valerian Toma

Observator: I. Bobeică

 

Cartonaşe galbene: N. Funieru (52’), An. Chiriţă (61’) / N. Mirică (43’)

Liga a 3-a / Et. 17: Înainte – CSM Olteniţa, marţi, 3 aprilie, ora 17.00

Marţi, 3 aprilie, de la ora 17.00, în cadrul Seriei a 2-a, vor avea loc partidele din cadrul etapei a 17-a, amânată din cauza vremii nefavorabile.

La Modelu, Înainte se va duela cu ACSM Olteniţa, partida fiind arbitrată de bucureşteanul Dragoş Istrate. Agricola Borcea se va desplasa la Rm. Sărat pentru confruntarea cu CSM. Jocul va fi condus la centru de un alt bucureştean, Bogdan Neculcea.

 

Etapa a 17-a / Marţi, 3 aprilie, ora 17.00

FC SB 2 – Axiopolis Cernavodă

Delta Tulcea – Unirea Slobozia

 

CSM Rm. Sărat – Agricola Borcea

Arbitru: Bogdan Neculcea; Asistenţi: Gabriel Răduţă şi Nicolae Bogdan Mociorniţă (Brăila)

Observatori: Cristinel Rusu (Focşani) şi Constantin Ciocoiu (Băicoi)

 

Înainte Modelu – ACSM Olteniţa

Arbitru: Dragoş Istrate; Asistenţi: Răzvan Negoiţă (Brăila) şi Dragoş Mocanu (Brăila)

Observatori: Ştefan Poenaru (Botolani) şi Stere Guteanu (Techirghiol)

 

Metalul Buzău – Sportul Chiscani

Progresul Spartac – FC Voluntari 2

ASSCS Farul – Victoria Traian

 

 

Clasament

1. ASSCS Farul            17  14   2   1   58-17    44

2. Progresul Spartac     17  13   3   1   56-18   42

3. Axiopolis Cernavodă 17  12   2   3   47-20   38

4. Metalul Buzău         17  10   4   3   29-13    34

5. FC SB 2                  17  10   3   4   52-25    33

6. Unirea Slobozia       17  10   2   5   61-30    32

7. FC Voluntari 2         17   9   4    4   48-21    31

8. Înainte Modelu        17   7   1    9   51-44    22

9. CSM Rm. Sărat        17   6   2    9   21-35    20

10. ACSM Olteniţa       17   2   7    8   22-41    13

11. Agricola Borcea      17   3   2  12   26-52    11

12. Delta Dobrogea     17   3    1  13   20-60    10

13. Sportul Chiscani    17    2   1   13   15-65     8

14. Victoria Traian      17    0   0   17     9-74     0

Free Joomla templates by Ltheme