AJF Călăraşi / Ploaie de sancţiuni la Luica. Patru jucători, suspendaţi fiecare pentru 24 de etape!

S-a lăsat cu un  scandal de toată frumuseţea la partida din liga a 5-a, dintre Avântul Luica şi Viitorul Plătăreşti, scor 2-6, meci disputat duminică, 10 iunie, în cadrul etapei a 21-a a Seriei A. Nu mai puţin de 4 jucători de la gazde au dat fotbalul pe K1, fiind aspru sancţionaţi marţi de Comisia de Etică şi Disciplină. Astfel Ionuţ Pavel, Marian Catrina, Marius Staicu şi Marius Voicu au primit fiecare câte 24 de etape de suspendare precum şi câte o penalitate financiară în cuantum de 300 de lei pentru lovirea arbitrului, injurii şi ameninţări, potrivit art. 1.7 lit.a din RD al AJF.

Echipa locală a fost sancţionată cu penalitate financiară de 200 lei, în baza art 2.2 din RD al AJF pentru comportare neregulamentară a mai mult de 3 jucători pe timpul desfăşurării partidei. Comisia a mai dictat şi suspendarea terenului pentru 6 etape precum şi si penalitate financiară în cuantum de 500, în baza art. 2.11 din RD al AJF pentru pătrunderea spectatorilor pe suprafaţa de joc.

Delegatul echipei Avântul, Mihai Crângaşu a fost sancţionat cu avertisment şi penalitate financiară de 250 lei pentru refuzul de a înmâna carnetele de joc şi neimplicarea în educarea propriilor jucători, aşa cum rezultă din prevederile art. 8.19 coroborat cu art. 1.23 din RD al AJF.

Cu o etapă înainte de finalul campionatului, Viitorul Plătăreşti se află pe primul loc cu 54 de puncte şi a promovat, matematic, în liga a 4-a. Avântul Luica ocupă locul 8 cu 26 de puncte.

Cupa Mondială 2018 / Loturile echipelor din Grupa H. Vezi şi programul jocurilor

În grupa H a Campionatului Mondial de fotbal Rusia 2018 fac parte reprezentativele Columbiei, Japoniei, Poloniei şi Senegal. Meciurile din grupă vor avea loc în perioada 19 – 28 iunie.

Iată mai jos loturile celor 4 naţionale componente ale Grupei H

 

Grupa H: Columbia, Japonia, Polonia, Senegal

Cupa Mondiala Rusia 2018

Columbia

Portari: David Ospina (Arsenal), Camilo Vargas (Deportivo Cali), Jose Fernando Cuadrado (Once Caldas).

Fundaşi: Cristian Zapata (Milan), Davinson Sanchez (Tottenham), Santiago Arias (PSV Eindhoven), Oscar Murillo (Pachuca), Frank Fabra (Boca Juniors), Johan Mojica (Girona), Yerry Mina (Barcelona).

Mijlocaşi: Wílmar Barrios (Boca Juniors), Carlos Sanchez (Espanyol), Jefferson Lerma (Levante), Jose Izquierdo (Brighton), James Rodriguez (Bayern Munchen), Abel Aguilar (Deportivo Cali), Mateus Uribe (America), Juan Fernando Quintero (River Plate), Juan Cuadrado (Juventus).

Atacanţi: Radamel Falcao (Monaco), Miguel Borja (Palmeiras), Carlos Bacca (Villarreal), Luis Fernando Muriel (Sevilla).

Antrenor: Jose Pekerman

 

Japonia

Portari: Eiji Kawashima (Metz), Masaaki Higashiguchi (Gamba Osaka), Kosuke Nakamura (Kashiwa Reysol)

Fundaşi: Yuto Nagatomo (Galatasaray), Tomoaki Makino, Wataru Endo (ambii Urawa Reds), Maya Yoshida (Southampton), Hiroki Sakai (Marseille), Gotoku Sakai (Hamburg), Gen Shoji, Naomichi Ueda (ambii Kashima Antlers)

Mijlocaşi: Makoto Hasebe (Eintracht Frankfurt), Toshihiro Aoyama (Sanfrecce Hiroshima), Keisuke Honda (Pachuca), Takashi Inui (Eibar), Shinji Kagawa (Dortmund), Hotaru Yamaguchi (Cerezo Osaka), Genki Haraguchi, Takasi Usamai (Dusseldorf), Gaku Shibasaki (Getafe), Ryoto Oshima (Kawasaki Frontale), Kento Misao (Kashima Antlers), Yosuke Ideguchi (Leonesa)

Atacanţi: Shinji Okazaki (Leicester), Yuya Osako (Werder Bremen), Yoshinori Muto (Mainz), Takuma Asano (Stuttgart)

Antrenor: Akira Nishino

 

Polonia

Portari: Bartosz Bialkowski (Ipswich), Lukasz Fabianski (Swansea City), Wojciech Szczesny (Juventus).

Fundaşi: Jan Bednarek (Southampton), Bartosz Bereszynski (Sampdoria), Thiago Cionek (SPAL), Kamil Glik (Monaco), Artur Jedrzejczyk (Legia Varşovia), Michal Pazdan (Legia Varşovia), Lukasz Piszczek (Borussia Dortmund).

Mijlocaşi: Jakub Blaszczykowski (Wolfsburg), Jacek Goralski (Ludogorets Razgrad), Kamil Grosicki (Hull City), Grzegorz Krychowiak (Paris St-Germain), Rafal Kurzawa (Gornik Zabrze), Karol Linetty (Sampdoria), Slawomir Peszko (Lechnia Gdansk), Maciej Rybus (Lokomotiv Moscova), Piotr Zielinski (Napoli).

Atacanţi: Dawid Kownacki (Sampdoria), Robert Lewandowski (Bayern Munchen), Arkadiusz Milik (Napoli), Lukasz Teodorczyk (Anderlecht).

Antrenor: Adam Nawalka

 

Senegal

Portari: Khadim Ndiaye (Horoya AC), Abdoulaye Diallo (Rennes), Alfred Gomis (Torino)

Fundaşi: Kara Mbodji (Anderlecht), Kalidou Koulibaly (Napoli), Moussa Wague (Eupen), Saliou Ciss (Angers), Youssouf Sabaly (Bordeaux), Lamine Gassama (Alanyaspor), Armand Traore (Nottingham Forest), Salif Sane (Hannover 96)

Mijlocaşi: Pape Alioune Ndiaye (Stoke), Idrissa Gueye (Everton), Cheikhou Kouyate (West Ham), Cheikh N'Doye (Birmingham)

Atacanţi: Sadio Mane (Liverpool), Diao Balde Keita (Monaco), Ismaila Sarr (Rennes), Diafra Sakho (Rennes), Moussa Konate (Amiens), Mame Biram Diouf (Stoke), Mbaye Niang (AC Milan).

Antrenor: Aliou Cisse

 

Program meciuri Grupa H CM 2018

19 iunie, ora 15:00 - Polonia - Senegal (Moscova, Spartak)

19 iunie, ora 18:00 - Columbia - Japonia (Saransk)

24 iunie, ora 18:00 - Japonia - Senegal (Ekaterinburg)

24 iunie, ora 21:00 - Polonia - Columbia (Kazan)

28 iunie, ora 17:00 - Senegal - Columbia (Volgograd)

28 iunie, ora 17:00 - Japonia - Polonia (Samara)

AJF Călăraşi / Viitorul Curcani a câştigat contestaţia cu Mânăstirea, nu şi cea cu Vîlcelele

Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul AJF Călăraşi, întrunită marţi seară a avut de lucru în ceea ce-o priveşte pe Viitorul Curcani care a depus în ultima vreme două contestaţii. Prima, după meciul de la Vîlcelele cu Spicul (rezultat 3-2), din cadrul etapei a 27-a iar cea de-a doua chiar sâmbătă, imediat după finalul partidei cu Unirea de la Mânăstirea (scor 3-2).

În cazul primeia, comisia a decis respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, rămânând astfel rezultatul din teren, 3-2 pentru gazde.

Viitorul însă a avut câştig de cauză cu cea de-a doua. Comisia “admite contestatia formulată de echipa Viitorul Curcani, anulează rezultatul din teren şi omologhează rezultatul partidei cu scorul de 3 – 0 în favoarea echipei Viitorul Curcani, în baza art.1.3 din RD al AJF ( folosirea unui jucător sub altă identitate).”. În plus, jucătorul Unirii, Arun Dedu a fost suspendat o etapă primind şi o penalitate financiară de 50 de lei, conform art. 1.4 din RD al AJF (cumul de avertismente). Delegatul Unirii, Bogdan Gingaşu a primit o suspendare de 6 luni precum şi o penalitate de 500 de lei, potrivit art. 1.3 din RD al AJF (folosirea unui jucător sub altă identitate)

În urma acestor decizii, Viitorul Curcani a urcat pe 14 cu 23 de puncte, la fel ca Unirea Dragalina care a coborât pe 15. Ambele echipe se află în luptă direct pentru salvarea de la retrogradare. În ultima etapă, Viitorul va juca acasă cu ACS Roseţi iar Unirea Dragalina, în deplasare cu Victoria Chirnogi. În disputele directe, Unirea a câştigat la Dragalina cu 3-2 iar Viitorul, la Curcani, cu 2-1!

 

Linii de clasament

14. Viitorul Curcani      29   7   2    20   46-98     23

15. Unirea Dragalina    29   7   2    20   42-110   23

Liga I Betano / Dunărea l-a transferat pe spaniolul Aitor Monroy

aytor monroy

Conducerea AFC Dunărea 2005 Călăraşi anunţă transferul mijlocaşului spaniol Aitor Rueda Monroy (30 de ani), ultima oară la Dinamo Bucureşti. “Aitor Monroy a devenit jucătorul Dunării, semnând un contract valabil pe un an de zile cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon. Este un jucător cu experienţă care cunoaşte destul de bine fotbalul la nivelul ligii I. A mai jucat în ţară pentru Ceahlăul, CFR Cluj şi Dinamo Bucureşti. E o achiziţie bună şi sper să ne ajute foarte mult în liga I. Îi urez bun venit şi mult succes la Călăraşi!” a declarat preşedintele Florin Brişan.

Monroy este al doilea jucător transferat de Dunărea de când a promovat în liga I după senegalezul Ndiaye Mediop (atacant – 27 de ani)

Născut pe 18 octombrie 1987, în Spania, la Madrid, Aitor Rueda Monroy (mijlocaş defensiv) şi-a început cariera la academia de juniori a clubului Atletico Madrid (2007-2009) şi a mai evoluat pentru UD Logrones (2009-2011), Ceahlăul Piatra Neamţ (2011-2013), CFR Cluj (2013-2015), Sheriff Tiraspol (2014-2015), Maccabi Petah Tikva (2015-2017) şi Dinamo Bucureşti (din ianuarie 2018).

A debutat în liga I pe 24 iulie 2011: Ceahlăul Piatra Neamţ – Pandurii Tg. Jiu 1-1

În liga I a evoluat în 92 de partide marcând un gol. În Cupa României a jucat în 5 jocuri (nici un gol înscris). Are 4 prezenţe cu CFR Cluj în Europa League.

Sursa foto www.lpf.ro

AJF Călăraşi / E oficial: Partizan a pierdut contestaţia cu Chirnogiul!

Aşa cum am anticipat, Partizan Crivăţ a pierdut şi contestaţia depusă imediat după jocul cu Victoria, din cadrul etapei a 26-a, pierdut la Chirnogi pe 19 mai cu 12-1. Constantin Grecu, pentru cunoscători, nea Titică a crezut că avea asul în mânecă cu care să-i convingă pe membrii Comisiilor de Disciplină şi Etică, respectiv pentru Statutul Jucătorului să-i dea câştig de cauză. „Respinge contestaţia formulată de echipa Partizan Crivăţ ca neîntemeiată, omologhează rezultatul partidei cu scorul din teren, motivată de hotărârea Comisiei pentru Statutul Jucătorului şi în virtutea principiului prezumţiei de bună credinţă şi nevinovăţie, în baza art. 48  alin. 6 din ROAF.” este una din deciziile asumate marţi seară de membrii Comisiei de Disciplină.

Partizan a încercat să resolve o problemă similară şi cu Venus Independenţa însă şi atunci demersul lui “nea Titică” a fost sortit eşecului.

 

Alte sancţiuni dictate marţi în cazul „Victoria Chirnogi – Partizan Crivăţ”

“CS Budeşti se sancţionează cu interdicţia de a mai efectua transferuri pe o perioadă de un an calendaristic şi anulează carnetul de legitimare nr. 16798, a jucătorului Răzvan Ştefăniţă Sandu.

Jucătorul mai sus – menţionat se suspendă un an de zile  calendaristic şi penalitate financiară 300 lei, în baza art. 2.10 coroborat cu art. 1.23 din RD al AJF (obţinerea unei legitimări neregulamentar prin inducerea în eroare a secretariatului AJF).

Echipa CS Victoria Chirnogi se sancţionează cu avertisment şi penalitate financiară 200 lei pentru lipsă de implicare în educarea propriilor jucători, în baza art. 1.23 din RD al AJF.”

Cupa Mondială 2018 / Loturile echipelor din Grupa G. Vezi şi programul jocurilor

În grupa G a Campionatului Mondial de fotbal Rusia 2018 fac parte reprezentativele Belgiei, Angliei, Panamei şi Tunisiei. Meciurile din grupă vor avea loc în perioada 18 – 28 iunie.

Iată mai jos loturile celor 4 naţionale componente ale Grupei G

 

Grupa G: Belgia, Anglia, Panama, Tunisia

Cupa Mondiala Rusia 2018

Belgia

Portari: Thibaut Courtois (Chelsea), Simon Mignolet (Liverpool), Koen Casteels (VfL Wolfsburg)

Fundaşi: Toby Alderweireld (Tottenham), Thomas Meunier (Paris Saint-Germain), Thomas Vermaelen (Barcelona), Jan Vertonghen (Tottenham), Dedryck Boyata (Celtic), Vincent Kompany (Manchester City)

Mijlocaşi: Marouane Fellaini (Manchester United), Axel Witsel (Tianjin Quanjian), Kevin De Bruyne (Manchester City), Eden Hazard (Chelsea), Nacer Chadli (West Bromwich Albion), Leander Dendoncker (Anderlecht), Thorgan Hazard (Borussia Moenchengladbach), Youri Tielemans (Monaco), Mousa Dembele (Tottenham Hotspur)

Atacanţi: Michy Batshuayi (Chelsea/Dortmund), Yannick Carrasco (Dalian Yifang), Adnan Januzaj (Real Sociedad), Romelu Lukaku (Manchester United), Dries Mertens (Napoli)

Rezervă: Laurent Ciman (Los Angeles FC)

Antrenor: Roberto Martinez

 

Anglia

Portari: Jack Butland (Stoke), Jordan Pickford (Everton), Nick Pope (Burnley)

Fundaşi: Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Gary Cahill (Chelsea), Phil Jones, Ashley Young (ambii de la Manchester United), Harry Maguire (Leicester) John Stones, Kyle Walker (ambii de la Manchester City), Danny Rose, Kieran Trippier (ambii de la Tottenham)

Mijlocaşi: Dele Alli, Eric Dier (ambii de la Tottenham), Jordan Henderson (Liverpool), Fabian Delph, Raheem Sterling (ambii de la Manchester City), Jesse Lingard (Manchester United), Ruben Loftus-Cheek (Chelsea)

Atacanţi: Harry Kane (Tottenham), Marcus Rashford (Manchester United), Jamie Vardy (Leicester), Danny Welbeck (Arsenal)

Antrenor: Gareth Southgate

 

Panama

Portari: Jose Calderon (Chorrillo), Jaime Penedo (Dinamo), Alex Rodriguez (San Francisco).

Fundaşi: Felipe Baloy (Municipal CSD), Harold Cummings (San Jose Earthquakes), Erick Davis (Dunajska Streda), Fidel Escobar (San Miguelito), Michael Murillo (New York Red Bulls), Adolfo Machado (Houston Dynamo), Luis Ovtotie (Olimpia), Roman Torres (Seattle Sounders).

Mijlocaşi: Jose Luis Rodriguez (Gent), Yoel Barcenas (Cafetaleros de Tapachula), Armando Cooper (Universidad de Chile), Anibal Godoy (San Jose Earthquakes), Gabriel Gomez (Bucaramanga), Valentin Pimentel (Plaza Amador), Alberto Quintero (Universitario).

Atacanţi: Abdiel Arroyo (Alajuelense), Ismael Diaz (Deportivo La Coruna), Blas Perez (Municipal), Luis Tejada (Sports Boys), Gabriel Torres (CD Huachipato).

Antrenor: Hernan Dario Gomez

 

Tunisia

Portari: Aymen Mathlouthi (Al Batin Saoudi), Farouk Ben Mustapha (Al Shabab Saoudi), Mouez Hassen (Chateauroux)

Fundaşi: Hamdi Nagguez (Zamalek), Dylan Bronn (La Gantoise), Rami Bedoui (Etoile Sportive du Sahel), Yohan Benalouane (Leicester), Syam Ben Youssef (Kasimpaşa), Yassine Meriah (Club Sportif Sfax), Oussama Haddadi (Dijon), Ali Maaloul (Al Ahli)

Mijlocaşi: Ellyes Skhiri (Montpellier), Mohamed Amine Ben Amor (Al Ahly), Ghaylene Chalali (Espérance Tunis), Farjani Sassi (Al Nasr Saoudi), Ahmed Khalil (Club Africain), Seifeddine El Khaoui (Troyes)

Atacanţi: Fakhreddine Ben Youssef (Al Ittifak), Anice Badri (Esperance), Bassem Srarfi (Nice) , Wahbi Khazri (Rennes), Naim Sliti (Dijon), Sabeur Khalifa (Club Africain)

Antrenor: Nabil Maaloul

 

Program meciuri Grupa G CM 2018

18 iunie, ora 18:00 - Belgia - Panama (Soci)

18 iunie, ora 21:00 - Tunisia - Anglia (Volgograd)

23 iunie, ora 15:00 - Belgia - Tunisia (Moscova, Spartak)

24 iunie, ora 15:00 - Anglia - Panama (Novgorod)

28 iunie, ora 21:00 - Anglia - Belgia (Kalinigrad)

28 iunie, ora 21:00 - Panama - Tunisia (Saransk)

Free Joomla templates by Ltheme