CSS Călărași / Medalie de argint la Campionatul Național de sală la atletism cadeți
Featured

CSS Călărași / Medalie de argint la Campionatul Național de sală la atletism cadeți

Sala de atletism Ioan Soter din București a fost gazda, în acest weekend, a finalei Campionatului Național de juniori 2 (2002-2003), competiție la care au participat și 4 sportivi de la Clubul Sportiv Școlar Călărași.

După o prestație deosebită, atletul Lică-Mihai Ștefan, pregătit de prof. Marius Tătaru a cucerit titlul de vicecampion național în proba de triplusalt, cu o performanță ce reprezintă un nou record personal - 13,80 m. Ultima săritură din concurs, peste 14 m, ar fi putut să îi aducă chiar titlul, dacă nu ar fi depășit pragul cu câțiva centimetri. Și în a doua zi de concurs, de această data în proba de lungime, el s-a clasat pe locul 5, cu o performanță de 6,34 m, tot record personal, la doar 4 cm de medalia de bronz.

Au mai participat, în proba de 800 m, Grama Antoniu (2:07.70), Scorcealov Andrei (2:11.73), pregătiți de prof. Daniela Sturz și juniorul 3 Pricopi Sorin (2:15.75) din Oltenița, pregătit de prof. Mihai Secătureanu.

Rezultatele la Campionatele Naționale de sală sunt deosebite pentru sportivii noștri, în contextul în care aceștia nu au deloc posibilitatea de a se antrena specific în perioada de iarnă, Călărașiul nedispunând de o sală adecvată pentru atletism sau măcar o pistă sintetică!

Pentru atleți urmează finalele Campionatelor Naționale de sală pentru copii 1 (2006-2007) în 23 martie la București, precum și finala Campionatului Regional de sală copii 2 și 3 (2008-2009) la Câmpulung, in 6 aprilie.

Futsal / Dunărea, o nouă victorie care o propulsează în play – off de pe locul 4
Featured

Futsal / Dunărea, o nouă victorie care o propulsează în play – off de pe locul 4

Meci – spectacol luni seară în Sala Polivalentă Ion C. Neagu din Călăraşi. Dunărea şi FK Odorheiu Secuiesc s-au aflat din nou faţă în faţă, de data asta în cadrul penultimei etape a sezonului regular. Ultima confruntare s-a desfăşurat tot la Călăraşi, pe 23 fbruarie, în sferturile Cupei României, „galben – albaştrii” câştigând atunci cu 7-4. Şi acum, victoria a surâs echipei noastre care s-a impus cu 3-2!

 

Brazilianul Rodrigo Coelho, unul dintre cei mai tehnici jucători de pe teren, a deschis scorul încă din minutul 6 după un „trasor” de toată frumuseţea trimis de la 10-11 metri, aproape central, imparabil pentru Grigoraş. În ciuda unor ocazii de ambele părţi, prima parte se încheie cu avantajul fragil de 1-0 în favoarea lui Şoty&Co.

Harghitenii n-au venit în excursie la Călăraşi. Ba dimpotrivă, decişi să-şi vândă scump pielea forţând încă din startul reprizei secunde egalarea. Minutul de aur pentru FK Odorheiu Secuiesc a fost 27. În doar 27 de secunde, echipa antrenată de Zoltan Jakab a marcat de două ori prin Manya Szabolcs (26.10) şi respectiv Artur Galfi (26.37).

Un moment incredibil pe care echipa noastră l-a dat uitării graţie unei evoluţii entuziasmante în ultimele 10 minute. După câteva ratări uriaşe, Dunărea reuşeşte egalarea în minutul 35 prin Yanez Galan şi chiar golul victoriei prin Marian Plugaru cu 2 minute şi 4 secunde înainte de expirarea timpului regulamentar.

A fost cea de-a 10-a victorie stagională şi cu 33 de puncte, Dunărea îşi consolidează poziţia a 4-a în clasament. Indiferent de rezultatul din ultima etapă de la Galaţi, „galben – albaştrii” vor intra în play – off de pe locul 4, ceea ce înseamnă că în play – off, acolo unde s-au calificat pentru a 6-a oară consecutiv, vor face parte din prima grupă alături de ocupanta locului 1, respectiv al locului 5.

Ultima rundă a sezonului regular se va desfăşura în jurul datei de 23 martie.

 

Dunărea Călăraşi – FK Odorheiu Secuiesc 3-2

Au marcat: Rodrigo Coelho (6), Yanez Galan (35), Marian Plugaru (38) / Maya Szabolcs (27), Artur Galfi (27)

Dunărea: 1. Andrei Moldovanu – 2. Ionuţ Movileanu, 14. Yanez Galan, 15. Cesar Ribeiro, 17 Thyago Monteiro.

Rezerve: 21. Igor Garcia, 82. Eugen Cinaru – 8. Marian Şotârcă, 3. George Tomescu, 5. Robert Vârlan, 7. Marian Plugaru, 11. Rodrigo Coelho, 12. Paulo Pinto, 6. Doru Rotaru.

Antrenor: Marian Şotârcă

 

FK Odorheiu Secuiesc: 1. Andrei Grigoraş – 15 Miklos Tamas, 17. Csoma Alpar, 7. Szecsi Barna, 5. Manya Szabolcs.

Rezerve: 19. Istvan Hadnagy, 14. Artur Galfi, 18. Barna Kedei, 12. Norbert Sebestyen, 3. Andor Balint, 6. Lorand Szocs, 13. Norbert Tifan

Antrenor: Zoltan Jakab

 

Au arbitrat: Florin Macovei – Ionuţ Cojocaru (ambii din Galaţi), Rezervă: Marian Carp (Galaţi).

Observator: Vasile Donţu (Galaţi)

 

Etapa a 17-a

Imperial WET – Autobergamo Deva  4-2

SCM Gloria – United Galaţi                 1-2

CFF Clujana – Informatica Timişoara 5-5

Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc       3-2

Marţi, 12 martie

17.30 Futsal Poli Iaşi – Bukovina Vicov

 

Clasament

  1. Imperial WET        17 13   1   3   113-45    40
  2. United Galaţi         17 14   1   2      91-35   40
  3. Autobergamo        17 12   3   2   121-39    39  
  4. Dunărea Călăraşi 17 10   3   4     85-44    33
  5. Informatica             17   8   4   5     79-44     28
  6. FK Odorheiu          17   8   3   6  103-70     27
  7. Futsal Poli Iaşi       16   4   1  11   43-68     13
  8. SCM Gloria            17   4   1  12   43-94     12
  9. CFF Clujana          17   1   1  15   40-153     4
  10. Bukovina Vicov      16  1   0  15   45-173     3

 

Etapa a 18-a / 23 martie

Informatica Timişoara – SCM Gloria Buzău

United Galaţi – Dunărea Călăraşi

FK Odorheiu Secuiesc – Imperial WET

Autobergamo Deva – Futsal Poli Iaşi

Bukovina Vicov – CFF Clujana

Futsal / Programul jocurilor din cadrul Final Four-ului Cupei României, programate la Călăraşi în perioada 16-17 martie
Featured

Futsal / Programul jocurilor din cadrul Final Four-ului Cupei României, programate la Călăraşi în perioada 16-17 martie

În premieră, partidele din cadrul semifinalelor şi finalei Cupei României la futsal vor avea loc la Călăraşi în perioada 16-17 martie 2019.

 

În careul de aşi s-au calificat Autobergamo Deva, finalista ultimelor două ediţii şi totodată câştigătoarea din ediţiile 2014-2015 şi 2015-2016, United Galaţi, finalista din sezonu 2015-2016, Dunărea Călăraşi (în premieră) şi CSM Tg. Mureş, formaţia care se află pe primul loc în topul ligii a 2-a.

Prima confruntare va avea loc sâmbătă, de la ora 16.30 între CSM Tg. Mureş şi United Galaţi. Al doilea meci, Autobergamo Deva – Dunărea Călăraşi va începe la ora 19.00.

Duminică, 17 martie este programată şi finala începând cu ora 18.00. Toate partidele vor avea loc în Sala Polivalentă Ion C. Neagu.

 

Programul partidelor din cadrul Final Four-ului Cupei României / Ediţia 2018-2019

Sâmbătă, 16 martie

Ora 16.30 CSM Tg. Mureş – United Galaţi

Ora 19.00 Autobergamo Deva – Dunărea Călăraşi

Duminică, 17 martie

Ora 18.00 Finala (Câştigătoarele jocurilor de sâmbătă)

În cazul în care după terminarea celor 40 de minute rezultatul este egal, se procedează la prelungiri și, dacă egalitatea se menține, la executarea de lovituri de departajare din punctul de pedeapsă.

afisfinalfour

Liga 1 Betano / Play-out: Dunărea, pe 7 după prima etapă!
Featured

Liga 1 Betano / Play-out: Dunărea, pe 7 după prima etapă!

Luni s-a tras cortina şi peste ultimul joc al rundei inaugurale a play – out-ului ligii I Betano. Partida dintre FC Botoşani şi Concordia Chiajna s-a încheiat aşa cum a început, adică 0-0. Un alt rezultat care dezavantajează Dunărea în tentativa de salvare de la retrogradare după ce duminică la Iaşi, FC Voluntari, o altă adversară directă a echipei noastre a învins pe Poli cu 2-0.

După prima etapă, elevii lui Dan Alexa se află pe 7 cu 12 puncte, fiind devansată de FC Voluntari cu 14 puncte şi urmată de Concordia cu 10 puncte.

Etapa viitoare, Dunărea va juca acasă cu Poli Iaşi, meciul fiind programat sâmbătă, 16 martie de la ora 13.00, pe arena Ion Comşa.

 

Etapa 1 / Rezultate

Dinamo Bucureşti – Dunărea Călăraşi 2-0

Au marcat: Dan Nistor (24’), Mattia Montini (90+3’)

Hermannstadt – Gaz Metan Mediaş 0-2

A marcat: Larie (6), Rondon (90)

Politehnica Iaşi – FC Voluntari 0-2

A marcat: Laidouni (8, 78 –pen.)

FC Botoşani – Concordia Chiajna 0-0

 

CLASAMENT PLAY-OUT

  1. Gaz Metan Mediaş 1   0   0   0   2-0    19
  2. Dinamo Bucureşti   1   1   0   0   2-0    19
  3. FC Botoșani            1   0   1   0   0-0    19
  4. Politehnica Iași        1   0   0   1   0-2    17
  5. Hermannstadt          1   0   0   1   0-2    16
  6. FC Voluntari            1   1   0   0    2-0    14
  7. Dunărea Călărași   1   0   0   1    0-2    12
  8. Concordia Chiajna  1   0   1   0   0-0    10

 

Etapa a 2-a

Sâmbătă, 16 martie

Ora 13.00 Dunărea Călărași - Politehnica Iași

Duminică, 17 martie

Ora 17.30 Gaz Metan Mediaș - Dinamo București

Luni, 18 martie

Ora 18.00 Concordia Chiajna - FC Hermannstadt

Ora 20.30 FC Voluntari - FC Botoșani

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

Liga I Betano / Play-off: Viitorul a produs surpriza pe Arena Naţională
Featured

Liga I Betano / Play-off: Viitorul a produs surpriza pe Arena Naţională

În ultimul meci al primei runde a play – off-ului, FC Viitorul a produs surpriza învingând FCSB, pe Arena Naţională cu 2-1. A. Calcan a deschis scorul în min. 15, FCSB egalând până la pauză prin Fl. Coman (40). În partea a doua, I. Hagi a transformat o lovitură de la 11 metri în min. 65, stabilind şi scorul final, 1-2.

În clasament conduce campioana CFR Cu 30 de puncte urmată de Craiova cu 26. Pe 3 se situaeză FCSB cu 25 de puncte.

 

Etapa 1

CFR Cluj - Sepsi Sf. Gheorghe 3-1

Au marcat: Ţucudean (1), Djokovic (57), Deac (90+3) / Vaşvari (48)

Universitatea Craiova - Astra Giurgiu 1-0

A marcat: Koljic (18)

FCSB - FC Viitorul 1-2

Au marcat: Fl. Coman (40) / A. Calcan (15), I. Hagi (65 – pen.)

 

Clasament Play – Off

1. CFR Cluj          1   1   0   0   3-1   30

2. U Craiova        1   1   0   0   1-0   26

3. FCSB               1   0   0   1   1-2   25

4. FC Viitorul       1   1   0   0   2-1   22

5. Astra Giurgiu   1   0   0   1   0-1   21

6. Sepsi               1   0   0   1   1-3   19

 

Etapa a 2-a

Vineri, 15 martie

20.30 Sepsi – CS U Craiova

Sâmbătă, 16 martie

20.30 FC Viitorul – CFR Cluj

Duminică, 17 martie

20.30 Astra Giurgiu - FCSB

Liga I Betano / FCSB - FC Viitorul, azi de la ora 20.30
Featured

Liga I Betano / FCSB - FC Viitorul, azi de la ora 20.30

Runda inaugural a play – off-ului se va încheia diseară în  Capitală. Pe Arena Naţională se vor afla faţă în faţă FCSB şi FC Viitorul, partida fiind programată de la ora 20.30 de minute.

 

FCSB - Viitorul, luni - 11 martie, ora 20.30

Două înfrângeri a suferit FCSB pe teren propriu în acest sezon, 0-1 cu Concordia şi 0-2 cu CFR, în rest a înregistrat nouă victorii şi două remize.

Viitorul este fără succes în deplasare din 25 noiembrie 2018, când s-a impus cu 2-1 la Voluntari. Au urmat două rezultate de egalitate şi trei partide pierdute.

Roş-albaştrii au încheiat sezonul regulat cu cel mai bun atac, 49 de goluri marcate.

- 16 dintre cele 49 de goluri au fost reuşite în urma unor faze fixe.

- 20 de goluri au marcat bucureştenii în ultimele 30 de minute.

- 56 % a fost posesia FCSB-ului în primele 26 de runde din sezonul 2018-2019.

11 meciuri fără gol marcat au strâns dobrogenii în ediţia curentă, dintre care patru în 2019.

- 9 dintre cele 26 de goluri marcate de elevii lui Gheorghe Hagi au fost reuşite din faze fixe.

- 16 goluri au izbutit constănţenii în ultimele 30 de minute.

- 57 % a fost posesia Viitorului în sezonul regulat, locul secund la acest capitol.

- 29 de goluri au încasat roş-albaştrii, dintre care 12 din faze fixe.

Viitorul a primit 27 de goluri, șase dintre acestea fiind încasate din afara careului mare.

Opt dintre cele 11 succese bifate de vizitatori au fost la limită. De partea cealaltă, gazdele au reuşit nouă victorii la cel puţin două goluri diferenţă.

Șapte cartonaşe roşii au incasat bucureştenii, cele mai multe dintre toate competitoarele.

Aproximativ 6.500 spectatori/meci a fost media înregistrată de FCSB pe teren propriu în sezonul regulat, locul secund în clasamentul asistenţei.

FCSB vs Viitorul în Liga 1: 20 de jocuri - 15 succese FCSB - două remize - 3 victorii Viitorul.

Palmares cu FCSB gazdă: 10 jocuri - 8 succese FCSB - o remiză - o victorie Viitorul.

- Prima partidă a avut loc pe 11 noiembrie 2012, la Constanţa, şi s-a încheiat cu 4-0 pentru FCSB, goluri Chipciu, Gardoş şi Rusescu (2).

- Întâiul succes al dobrogenilor s-a consemnat pe 19 mai 2013, FCSB - Viitorul 2-5 (Nikolic, Rocha / Chiţu dublă, Dică, Larie, Nikolov). Acesta a fost şi meciul cu cele mai multe goluri marcate. Au urmat 10 jocuri consecutive câştigate de roş-albaştri.

- A doua victorie din contul Viitorului a venit după un meci fantastic făcut de trupa lui Gheorghe Hagi pe teren propriu, care s-a impus cu scorul de 3-1 (18 martie 2017). Cele patru reuşite au purtat semnătura lui Florinel Coman, Vlad Morar, Carlo Casap, respectiv Denis Alibec.

- Prima remiză s-a înregistrat pe 24 aprilie 2017, FCSB - Viitorul 1-1 (Mihai Pintilii, respectiv George Ţucudean), punctul scos de vizitatori fiind decisiv în câştigarea campionatului de către fotbaliștii de la malul Mării Negre.

- Ultimul succes bifat de elevii lui Gheorghe Hagi: 9 septembrie 2017, Viitorul - FCSB 1-0, gol înscris de Eric de Oliveira.

- Cea mai recentă întâlnire directă: 10 decembrie 2018, FCSB - Viitorul 2-0, marcatori Florin Tănase şi Lucian Filip.

Doar 27 de jucători au utilizat bucureştenii în sezonul regulat, cifră pe care o mai găsim doar în dreptul celor de la Sepsi OSK.

14 dintre cei 28 de jucători folosiţi de Gheorghe Hagi în primele 26 de etape sunt născuţi după 1 ianuarie 1996, dintre care 11 autohtoni.

 

Duelul decarilor

Partida va consemna şi un duel de excepţie între doi dintre cei mai buni jucători lansaţi pe prima scenă de Viitorul, Florin Tănase şi Ianis Hagi.

Decarul bucureştenilor a debutat în Liga 1 pe 23 februarie 2014, în Dinamo Bucureşti - Viitorul 1-2. În 2015-2016 a avut un sezon fantastic în tricoul constănţenilor, cu 15 goluri şi șase pase decisive, cifre pe care nici un alt jucător din istoria Viitorului nu le-a mai atins pe durata unui campionat! În 2016 s-a transferat la FCSB, iar în ediţia curentă este fotbalistul din lotul lui Mihai Teja cu cele mai multe realizări ofensive: 8 goluri, 5 pase decisive şi 4 penalty-uri obţinute.

De partea cealaltă, prin atitudinea din teren, Ianis dovedeşte că este liderul unei generaţii de mare viitor. A debutat pe prima scenă la 16 ani, o lună şi 13 zile (5 decembrie 2014, Viitorul - FC Botoşani 1-2), fiind şi azi cel mai tânăr jucător utilizat de dobrogeni într-un meci de Liga 1. A ajuns la 76 de prezenţe în principala competiţie internă din România, a marcat de 17 ori şi a oferit opt pase decisive.

105 şuturi a expediat Ianis Hagi în cele 24 de jocuri din ediţia curentă, cele mai multe dintre toţi fotbaliştii cu minute.

 

Duelul de rezistenţă

Lucian Filip şi Tudor Băluţă, doi olteni care au început fotbalul la Şcoala Gică Popescu, sunt astăzi printre cei mai apreciaţi jucători de către microbişti.

Primul a debutat în tricoul roş-albaştrilor în urmă cu aproape 10 ani (dată debut: 18.10.2009, Poli Iaşi - FCSB 0-2), a trecut peste multe probleme cauzate de accidentări, a schimbat generaţii de colegi în vestiarul bucureştenilor, dar a rămas jucătorul la care antrenorul apelează de fiecare dată când echipa trece prin momente dificile. Şi în ediţia curentă, fie că a fost folosit la închidere, fie în centrul defensivei, dăruirea sa din teren a fost, în dese rânduri, ca un impuls pentru colegi. A şi înscris de trei ori, ultimul gol, cel cu U Craiova, venind când bucureştenii erau conduşi pe tabelă.

"Cine este cel mai bun dintre Gică Popescu şi Belodedici? Tudor Băluţă!", a fost răspunsul dat de Gică Hagi în urmă cu un an, când apariţiile tânărului înalt adus în Academie la doar 15 ani au început să fie tot mai dese. În scurt timp a ajuns la naţională, iar aprecierile asupra evoluţiilor sale s-au înmulţit. Serios pe teren, dar şi în afara lui, jucătorul Viitorului a devenit o ţintă pentru mai multe cluburi din campionatele puternice. Luna ianuarie 2019 avea să se încheie cu el în prim-plan, după ce Viitorul şi Brighton au ajuns la un acord de transfer, devenind astfel doar al cincilea fotbalist român din Liga 1 care a semnat direct cu o echipă din Premier League, după Ilie Dumitrescu, Costel Pantilimon, Vlad Chiricheş şi Florin Gardoş.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 26 ani şi 11 luni; Viitorul - 23 ani.

 

Duelul antrenorilor

Ca de fiecare dată, partida va fi una specială pentru Gheorghe Hagi, care a cunoscut primele mari succese ca fotbalist în tricoul roş-albaştrilor, pentru care a evoluat din iarna lui ediției 1986-1987 pînă în vara anului 1990. În tot acest timp, a cucerit de trei ori campionatul României, a jucat în Supercupa Europei din februarie 1987, când a şi marcat singurul gol al meciului cu Dinamo Kiev, apoi a ajuns în semifinala CCE 1987-1988 şi în finala ediţiei CCE 1988-1989. Evoluţiile remarcabile de la FCSB şi naţională i-au adus, după CM 1990, transferul la Real Madrid.

De asemenea, a antrenat gruparea bucureşteană în startul sezonului competiţional 2007-2008, când a şi izbutit calificarea în grupele UCL, în staff-ul său aflându-se atunci şi actualul antrenor al FCSB-ului.

Mihai Teja, ajuns la al 59-lea meci ca principal în Liga 1 (U Cluj, Dinamo, Gaz Metan, FCSB), va debuta ca tehnician în play-off, acolo unde Gheorghe Hagi se va afla pentru a patra oară, fiind şi singurul care are o astfel de performanţă în CV.

Mihai Teja vs Gheorghe Hagi în Liga 1: două jocuri - o victorie Hagi - o remiză.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa 1

CFR Cluj - Sepsi Sf. Gheorghe 3-1

Au marcat: Ţucudean (1), Djokovic (57), Deac (90+3) / Vaşvari (48)

Universitatea Craiova - Astra Giurgiu 1-0

A marcat: Koljic (18)

Luni, 11 martie

Ora 20.30 FCSB - FC Viitorul

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

 

Clasament Play – Off

1. CFR Cluj           1   1   0   0   3-1   30

2. U Craiova         1   1   0   0   1-0   26

3. FCSB                0   0   0   0   0-0   25

4. Astra Giurgiu    1   0   0   1   0-1   21

5. FC Viitorul        0   0   0   0   0-0   19

6. Sepsi                1   0   0   1   1-3   19

Free Joomla templates by Ltheme