Dunărea | Stagiu de pregătire la Tărlungeni
Featured

Dunărea | Stagiu de pregătire la Tărlungeni

După ce s-au reunit marți, 12 ianuarie, fotbaliștii Dunării se vor antrena pentru circa două săptămâni la munte. Mai exact în perioada 18-30 ianuarie, elevii prof. Cristi Pustai vor pune la punct partea a doua a sezonului 2020-2021, la Tărlungeni, acolo unde vor susține și două jocuri de verificare. Joi, 21 ianuarie, Dunărea își va măsura forțele cu ACS Tâmpa Brașov (echipă ce activează în campionatul județean) iar o săptămână mai târziu cu Petrolul Ploiești (28 ianuarie).

Echipa se va caza la Hotelul Perla Ciucașiului.

Antrenorul Cristian Pustai, ajutat de Cristi Todea (secund), Mirel Condei (secund), Dorin Roșca (antrenor portari) și Liviu Rusu (preparator fizic) va avea la dispoziție un lot format din 28 de jucători din care 3, portari. Noutățile sunt Bodo Kanda (ex-Concordia), Luca Tache (ex-Dinamo U19) și Cristian Pușcaș, ultimul, sosit de la Turris, semnând un contract valabil până în vară cu posibilitate de prelungire. În stagiul de pregătire este așteptat și mijlocașul, Serge Ekollo (Petrolul Ploiești), fost component al Dunării, în sezonul precedent.

Au plecat până în momentul de față Robert Candrea (mijlocaș defensiv), Codruț Anghel (mijlocaș de bandă), Andrei Mihăiescu (atacant), Adrian Zaluschi (mijlocaș).

După 15 etape, Dunărea ocupă locul 4 cu 24 de puncte, fiind devansată de U Craiova 1948 (30 de puncte), Viitorul Pandurii și FC Rapid (ambele cu câte 26 de puncte). În cadrul sezonului regulat, “galben-albaștrii” vor mai disputa 6 partide, din care 3, pe teren propriu. Pentru a evolua în play-off, Dunărea trebuie să se claseze la finele sezonului regulat pe unul din locurile 1-6.

Lotul ce va fi deplasat la Tărlungeni

Portari: Stefan Krell, Răzvan Began, Ionuț Alexandru

Fundași: Ionuț Sîrbu, Ionuț Țenea, Andrei Rus, Bogdan Șandru, Kamil Wiktorski, Ariel Lopez, Robert Sălceanu

Mijlocași: Charles Acolatse, Teodor Caragea, Sandro Djuric, Alin Cârstocea, Adrian Bedea, Sorin Sava, Luca Tache, Mădălin Tudoran, Alexandru Ciucur, Mădălin Calu, Saifeddine Alami, Cristian Pușcaș

Atacanți: Valentin Alexandru, Cristian Bud, Robert Ganea, Marius Fotescu, Bodo Kanda, Costin Petre

Adversarii din stagiul de la Tărlungeni

Joi, 21 ianuarie: Dunărea – ACS Tâmpa Brașov

Joi, 28 ianuarie: Dunărea – Petrolul Ploiești

Meciuri rămase de disputat în cadrul sezonului regulat

Et. 16 Dunărea – Farul Constanța (20.02.)

Et. 17 CSM Reșița – Dunărea (27.02.)

Et. 18 Dunărea – Ripensia Timișoara (06.03.)

Et. 19 FK Csikszereda – Dunărea (13.03.)

Et. 20 FC Rapid – Dunărea (20.03.)

Et. 21 Dunărea – Viitorul Pandurii Tg. Jiu (27.03.)

Dunărea | Luca Tache: Sper să mă integrez repede și să demonstrez că merit să fac parte din această echipă
Featured

Dunărea | Luca Tache: Sper să mă integrez repede și să demonstrez că merit să fac parte din această echipă

Începând de vineri, 15 ianuarie, Luca Tache este noul component al Dunării. În vârstă de 17 ani, Luca a semnat un contract valabil pe un an cu posibilitate de prelungire. Mijlocaș ofensiv, „școlit” la Dinamo București, tânărul Luca Tache speră să confirme la Călărași încrederea acordată.

Luca, bun venit la Călărași! Vei debuta în fotbalul “mare”, îmbrăcând tricoul echipei fanion a județului, Dunărea, la o vârstă foarte fragedă. Cu ce gânduri ai venit?

Sunt foarte fericit că am luat această decizie și sper ca împreună cu toți colegii să ne aducem contribuția pentru promovarea în Liga 1.

Când ai început fotbalul?

Am început fotbalul la 7 ani, la AC Proluceafărul sub îndrumarea d-lui profesor Marcel Pigulea.

Ce te-a îndemnat să optezi pentru sportul – rege?

Pasiunea pentru fotbal o am de la bunicul meu, care mi-a transmis multe din secretele acestui sport.

Luca2

De ce Dinamo București, primul club la care ai deslușit tainele fotbalului?

Dinamo a fost clubul la care am început junioratul evoluând la grupele U16, U17 si U19, cu rezultate foarte bune.

Cum se împacă fotbalul cu școala?

Din fericire, am reușit să îmbin plăcerea de a juca fotbal cu școala, datorită sfaturilor și îndrumării profesorilor și antrenorilor pe care i-am avut și care m-au ajutat de fiecare dată.

Care ar fi atuurile tale? Unde dai cel bun randament în teren?

Cred că am o tehnică individuală bună, viziune în joc și creativitate în timpul jocului. Îmi place să evoluez pe postul de mijlocaș ofensiv.

În două – trei rânduri ți-ai văzut noii colegi la treabă, urmărindu-i din tribună, la Călărași. Care sunt impresiile?

Am fost plăcut surprins să observ un grup unit, cu jucători experimentați, de la care am foarte multe lucruri de învățat și care m-au primit foarte bine. Sper să mă integrez repede și să demonstrez că merit să fac parte din această echipă.

Vei lucra cu un antrenor de top din fotbalul românesc, profesorul Cristi Pustai. Un alt nume “greu” este cel al lui Cristi Todea, secundul. Ai de la cine învăța, nu?

Bineînțeles, sunt foarte fericit că pot lucra la un nivel atât de înalt și totodată extrem de motivat să continui performanța la seniori, unde sper să debutez cât mai curând.

În afară de Dinamo și Dunărea, cu ce altă echipă mai ții? Unde ai vrea să ajungi într-o bună zi?

Îmi place Real Madrid, echipă pe care o urmăresc din copilărie și mi-aș dori să ajung să joc în Spania.

Ce jucători din România și chiar din lume îți plac?

Îmi plac Toni Kroos, Luka Modric și Cristiano Ronaldo.

Cine e cel mai mare susținător al tău?

Familia mea, care m-a susținut întotdeauna și care m-a încurajat să-mi urmez visul.

Ne așteaptă câteva partide oficiale extrem de importante din care trebuie să scoatem “maximum” astfel încât să evoluăm în play-off în partea a doua. În ordine, Farul Constanța (acasă), CSM Reșița (în deplasare), Ripensia Timișoara (acasă), FK Csikszereda (în deplasare), FC Rapid (în deplasare) și Viitorul Pandurii (acasă), ultimele două aflate pe locurile 3, respectiv 2, chiar înaintea noastră. Care crezi că ar fi cheia succesului?

Cred că pentru a reuși să ne clasăm pe un loc de play-off este necesară o pregătire foarte bună și să rămânem concentrați pentru aceste meciuri foarte importante.

Are resurse Luca Tache să-l vedem jucând și în liga 1 sau chiar peste hotare?

Desigur, asta mi-am dorit de când am început fotbalul, să muncesc zi de zi, la fiecare antrenament, pentru a-mi depăși limitele.

Ce le transmiți fanilor Dunării?

Îmi doresc să ne susțină și să aibă încredere în echipă, că vom da totul pe teren pentru a câștiga toate meciurile și a-i face fericiți.

 

Luca Tache

Data și locul nașterii. 30 septembrie 2003, București

A început să joace fotbal la: 7 ani

Postul pe care evoluează: Mijlocaș ofensiv

Antrenorii de la Dinamo cu care a lucrat: Mihai Dobre, Iulian Matei, Marius Ardeleanu, Iosif Damaschin, Emil Ursu și Gheorghe Mihali.

Luca3

CASA Liga 1 | Et. 17: FC Argeş - Gaz Metan Mediaş, duminică, 17 ianuarie, ora 14.30
Featured

CASA Liga 1 | Et. 17: FC Argeş - Gaz Metan Mediaş, duminică, 17 ianuarie, ora 14.30

Etapa a 17-a continuă astăzi cu alte 3 jocuri. De la ora 14.30 de minute în Trivale se vor duela FC Argeș, ocupanta ultimului loc și Gaz Metan, poziția a 9-a, diferența de puncte dintre cele două viitoare rivale fiind de 5 puncte, desigur, în favoarea oaspeților.

Două victorii (1-0 CU Astra, 2-1 CU FC Voluntari), două remize (1-1 cu UTA, 2-2 cu FC Hermannstadt) şi patru înfrângeri este palmaresul înregistrat de FC Argeş pe teren propriu în acest sezon.

Gruparea piteşteană a primit cel puţin un gol în șapte dintre cele opt meciuri disputate acasă, în șase dintre acestea reuşind să şi înscrie.

Nouă puncte au scos medieşenii din meciurile disputate în ediţia curentă din postura de vizitatori: 4-1 cu Poli Iaşi, 2-1 cu CFR Cluj, 3-1 cu UTA Arad.

Gaz Metan a primit cel puţin un gol în 17 din precedentele 18 partide jucate în deplasare pe prima scenă.

FC Argeş şi Gaz Metan s-au mai întâlnit de cinci ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus piteştenii, un meci s-a terminat cu victoria medieşenilor, iar alte două partide s-au încheiat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 12 august 2000, FC Argeş - Gaz Metan 2-1 (Cr. Albeanu, P. Codrea / Ctin. Hanc). Pe băncile celor două echipe s-au aflat Marian Bondrea, respectiv Jean Gavrilă.

Cea mai recentă dispută directă din Liga 1: 28 august 2020, Gaz Metan - FC Argeş 2-0, goluri înscrise de Ondrej Baco şi Nicolao Dumitru Cardoso.

Mediile de vârstă:

FC Argeş - 27 de ani;

Gaz Metan Mediaş - 24 ani şi 5 luni, a 3-a cea mai mică din campionat.

Linii de clasament

16. FC Argeș   16   3   5   8   15-24   14

9. Gaz Metan   16   6   1   9   21-26   19

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

 

Etapa a 17-a

Dinamo - Chindia Târgoviște 0-1

Duminică, 17 ianuarie

Ora 14.30 FC Argeș - Gaz Metan Mediaș

Ora 16.45 Sepsi OSK Sf Gheorghe – CFR Cluj

Ora 19.00 Academica Clinceni – FC Hermannstadt

Luni, 18 ianuarie

Ora 17.00 Poli Iași – FC Botoșani

Ora 20.00 Astra Giurgiu - Universitatea Craiova

Marți, 19 ianuarie

Ora 17.00 FC Voluntari – UTA

Ora 20.00 Viitorul Constanța – FCSB

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Sursa www.lpf.ro

CASA Liga 1 | Et. 17: Sepsi OSK Sf. Gheorghe - CFR Cluj, duminică, 17 ianuarie, ora 16.45
Featured

CASA Liga 1 | Et. 17: Sepsi OSK Sf. Gheorghe - CFR Cluj, duminică, 17 ianuarie, ora 16.45

Campioana CFR Cluj, locul 2 în clasament va juca astăzi în deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe, locul 4, în topul ligii 1.

22 august 2020, Sepsi OSK - Universitatea Craiova 0-1 a fost singura înfrângere suferită de covăsneni în ultimele 10 meciuri disputate în Liga 1 pe teren propriu, interval în care au mai înregistrat cinci victorii şi patru rezultate de egalitate.

Gruparea din Sf. Gheorghe a înscris cel puţin un gol în 12 din precedentele 13 partide jucate acasă în campionat.

8 decembrie 2019, FC Botoşani - CFR Cluj 2-1: a fost ultima înfrângere suferită de „feroviari" în deplasare pe prima scenă. Au urmat 11 succese şi patru remize.

Clujenii au marcat cel puţin un gol în ultimele 11 jocuri disputate în deplasare, în timp ce în precedentele patru partide de pe teren advers nu au primit gol.

Sepsi OSK şi CFR s-au mai întâlnit de nouă ori în principala competiţie internă, de șapte ori s-au impus clujenii, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 14 august 2017, Sepsi OSK - CFR Cluj 0-2 (marcatori P. Vinicius, O. Hoban).

Singurul punct scos de covăsneni pe teren propriu s-a consemnat în disputa din 17 august 2019, Sepsi OSK - CFR Cluj 1-1.

Cea mai recentă întâlnire directă: 29 august 2020, CFR Cluj - Sepsi OSK 0-0, meci în care Ciprian Deac a ratat un penalty.

Leo Grozavu vs Edward Iordănescu: două jocuri - o remiză (2014/15, FC Botoşani - Pandurii 1-1) - o victorie Iordănescu (2015/16, FC Botoşani - Pandurii 0-2).

Leo Grozavu vs CFR Cluj în Liga 1: 9 jocuri - două victorii - o remiză - 6 înfrângeri;

Edward Iordănescu vs Sepsi OSK: 5 jocuri - două victorii - două remize - o înfrângere.

Linii de clasament

2. CFR Cluj      16   10   4   2   21-7     34

4. Sepsi OSK   16     7   7   2   24-13   28

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

 

Etapa a 17-a

Dinamo - Chindia Târgoviște 0-1

Duminică, 17 ianuarie

FC Argeș - Gaz Metan Mediaș 1-1

Ora 16.45 Sepsi OSK Sf Gheorghe – CFR Cluj

Ora 19.00 Academica Clinceni – FC Hermannstadt

Luni, 18 ianuarie

Ora 17.00 Poli Iași – FC Botoșani

Ora 20.00 Astra Giurgiu - Universitatea Craiova

Marți, 19 ianuarie

Ora 17.00 FC Voluntari – UTA

Ora 20.00 Viitorul Constanța – FCSB

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Sursa www.lpf.ro

CASA Liga 1 | Et. 17: Academica Clinceni - FC Hermannstadt, duminică, 17 ianuarie, ora 19.00
Featured

CASA Liga 1 | Et. 17: Academica Clinceni - FC Hermannstadt, duminică, 17 ianuarie, ora 19.00

Ultimul meci al zilei va avea loc la Călărași pe Arena Ion Comșa între Academica Clinceni (locul 5) și FC Hermannstadt (locul 14).

Doar două partide au pierdut ilfovenii în acest sezon pe teren propriu (1-2 cu CFR Cluj, 0-2 cu FCSB), în rest au patru victorii (2-0 cu Gaz Metan, 2-0 cu Sepsi OSK, 1-0 cu Viitorul, 1-0 cu FC Argeş) şi două rezultate de egalitate.

Elevii lui Ilie Poenaru au marcat în șase dintre cele opt jocuri disputate acasă, iar în cinci dintre acestea nu au primit gol.

Academica şi FC Hermannstadt s-au mai duelat de cinci ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus sibienii, un joc a fost câştigat de gruparea din Clinceni, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.

Primele meciuri au avut loc în sezonul regulat precedent, când FC Hermannstadt a luat patru puncte din șase posibile, victorie cu 2-1 pe teren propriu (16 august 2019) şi remiză în deplasare, scor 1-1 (4 decembrie 2019).

Unicul succes din contul ilfovenilor s-a consemnat pe 26 august 2020, FC Hermannstadt - Academica 0-1, gol înscris de Răzvan Patriche.

Cea mai recentă întânlnire directă: 29 august 2020, FC Hermannstadt - Academica 2-2, marcatori A. Bălan, F. Fortes, respectiv R. Patriche şi M. Şerban.

Mediile de vârstă

Academica Clinceni - 25 ani şi două luni;

FC Hermannstadt - 27 ani şi două luni.

Ilie Poenaru se află la conducerea tehnică a ilfovenilor încă din ianuarie 2018, el fiind în prezent cel mai longeviv antrenor activ în CASA Liga 1.

Linii de clasament

5. Academica          16   6   7   3   17-13   25

14. Hermannstadt   16   3   6   7   17-25   15

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

 

Etapa a 17-a

Dinamo - Chindia Târgoviște 0-1

Duminică, 17 ianuarie

Ora 14.30 FC Argeș - Gaz Metan Mediaș

Ora 16.45 Sepsi OSK Sf Gheorghe – CFR Cluj

Ora 19.00 Academica Clinceni – FC Hermannstadt

Luni, 18 ianuarie

Ora 17.00 Poli Iași – FC Botoșani

Ora 20.00 Astra Giurgiu - Universitatea Craiova

Marți, 19 ianuarie

Ora 17.00 FC Voluntari – UTA

Ora 20.00 Viitorul Constanța – FCSB

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Sursa www.lpf.ro

CASA Liga 1 | Et. 17: Dinamo - Chindia Târgovişte, azi, ora 20.00
Featured

CASA Liga 1 | Et. 17: Dinamo - Chindia Târgovişte, azi, ora 20.00

În uvertura etapei a 17-a se vor duela diseară de la ora 20.00, Dinamo și Chindia, ocupantele locurilor 8, respectiv 7.

Două victorii (3-0 cu FC Voluntari, 4-1 cu CSM Poli Iaşi), trei remize şi trei înfrângeri este palmaresul înregistrat de Dinamo pe teren propriu în acest sezon (golaveraj 10-8).

Bucureştenii au primit cel puţin un gol în șapte dintre cele opt jocuri disputate acasă, dar au şi marcat în cinci partide.

Doar două meciuri au pierdut târgoviştenii pe teren advers în ediţia curentă, în rest trei rezultate de egalitate şi trei succese (2-0 cu FC Botoşani, 1-0 cu Universitatea Craiova, 2-0 cu FC Voluntari).

Elevii lui Emil Săndoi au cea mai bună apărare pe teren advers, doar două goluri primite (la egalitate cu CFR Cluj).

Dinamo şi Chindia s-au mai întâlnit de trei ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus târgoviştenii, iar un joc s-a terminat cu victoria bucureştenilor.

Prima confruntare a avut loc pe 16 august 2019, Chindia - Dinamo 3-2. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Viorel Moldovan, respectiv Duşan Uhrin jr.

Singurul succes din contul roş-albilor s-a înregistrat pe 4 decembrie 2019, Dinamo - Chindia 4-1.

Cea mai recentă întâlnire directă: 31 august 2020, Chindia - Dinamo 1-0, gol înscris de Daniel Florea.

La nivelul băncilor tehnice, partida va consemna un duel între doi foşti colegi la Universitatea Craiova în prima jumătate a anilor '90, când au şi câştigat împreună Cupa României (1992/1993).

Ionel Gane vs Emil Săndoi, duel în premieră pe prima scenă;

Emil Săndoi vs Dinamo în Liga 1: 8 jocuri - 3 victorii - două remize - 3 înfrângeri.

Linii de clasament

8. Dinamo   16   5   4   7   20-18   19

7. Chindia   16   5   6   5   13-13   21

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

 

Etapa a 17-a

Sâmbătă, 16 ianuarie

Ora 20.00 Dinamo - Chindia Târgoviște

Duminică, 17 ianuarie

Ora 14.30 FC Argeș - Gaz Metan Mediaș

Ora 16.45 Sepsi OSK Sf Gheorghe – CFR Cluj

Ora 19.00 Academica Clinceni – FC Hermannstadt

Luni, 18 ianuarie

Ora 17.00 Poli Iași – FC Botoșani

Ora 20.00 Astra Giurgiu - Universitatea Craiova

Marți, 19 ianuarie

Ora 17.00 FC Voluntari – UTA

Ora 20.00 Viitorul Constanța – FCSB

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Sursa www.lpf.ro

Free Joomla templates by Ltheme