Liga a 2-a | La un pas de surpriză: Dunărea – “FC U” 1-1!
Featured

Liga a 2-a | La un pas de surpriză: Dunărea – “FC U” 1-1!

Arena Ion Comșa a găzduit luni după-amiază ultima partidă din cadrul rundei a 5-a a play-off-ului ligii a 2-a, Dunărea – U Craiova 1948, echipele care au terminat sezonul regular pe primele 2 locuri, la o diferență de un punct.

Oaspeții au venit în orașul de la malul Borcei să obțină toate cele 3 puncte forțând încă din start deschiderea scorului. În minutul 20, Andrea Compagno reia cu capul, aproape de linia de 6 metri, puțin peste bara transversală trecându-și în cont prima mare ocazie. Finalul primei părți aparține gazdele care se mută în jumătatea adversă punând presiune pe reduta condusă de Costinel Gugu.

Jocul se animă și mai mult în repriza secundă finalizată cu câte o reușită de ambele părți. În minutul 55, Dunărea înscrie prin Ariel Lopez care a marcat un gol spectaculos! De la circa 28 de metri, fundașul spaniolo – uruguayan câștigă balonul din fața lui Compagno și șutează perfect, aproape de vinclul din stânga, nicio șansă pentru portarul oltenilor, Mario Enache.

Craiova se înfurie și reia ofensiva la poarta lui Betan însă tot Dunărea e aproape de gol. În minutul 75, Alami, scăpat spre buturile lui Enache încearcă un lob însă nu reușește execuția și portarul reușește să rețină balonul.

Egalarea survine în minutul 80. Uriașul italian din avanposturi, Andrea Compagno reia cu capul, din 6 metri, de lângă Wiktorski, cornerul executat de Călin Cristea. 1-1, rezultat cu care se va încheia și duelul deși oltenii și-au mai trecut în cont și ocaziile punctate de R. Negru (81), Anghelina (88, 90+3) și A. Compagno (90+4).

Dunărea încheie prima parte a play-off-ului pe 4 cu 39 de puncte, bilanțul la capătul celor 5 partide însemnând 1 victorie, 2 egaluri și tot atâtea eșecuri, golaveraj, 5-11.

Etapa viitoare, elevii lui Pustai vor evolua la Timișoara cu ultima clasată, ASU Poli, în tur scorul fiind alb, 0-0. Meciul va avea loc vineri, 30 aprilie, de la ora 15.00.

Dunărea Călărași – U Craiova 1948 1-1

Au marcat: Ariel Lopez 50′ / Andrea Compagno 80′

Dunărea Călărași: 12. Răzvan Began – 6. Kamil Wiktorski, 20. Bogdan Șandru, 14. Ariel Lopez – 2. Andrei Rus, 5. Cristian Pușcaș, 17. Alin Cârstocea, 11. Sandro Djuric (28. Charles Acolatse 65′), 18. Robert Sălceanu – 10. Saifeddine Alami (90. Bodo Kanda 78′), 26. Cristi Bud (19. Valentin Alexandru 57′)

Rezerve: 33. Ionuț Alexandru – 8. Marius Fotescu, 22. Ionuț Sîrbu, 3. Ionuț Țenea, 70. Alexandru Ciucur, 28. Costin Petre

Antrenor: Cristian Pustai

U Craiova 1947: 21. Mario Enache – 20. Alexandru Gîț, 23. Costinel Gugu, 44. Denis Ispas, 5. Jeremy Huyghebaert – 18. Călin Cristea – 99. Andrei Ciolacu (2. Radu Negru 78′), 8. Dragoș Albu, 24. William Baeten (19. Marian Anghelina 46′), 92. Adrian Voicu (77. Valentin Munteanu 60′) – 33. Andrea Compagno

Rezerve: 1. Sorin Mogoșanu – 15. AQlexandru Blidar, 16. Vlad Pop, 30. Marian Stoenac, 76. Arsene Luboya, 78. Abdelaye Diakite

Antrenor: Eugen Trică

Arbitri: Horial Mladinovici - Vlad Bârleanu și Mihăiță Necula (Bucureşti); Rezervă: Eduard Ioniță (Galaţi); Observatori: Silviu Crângaşu (Ploieşti) și Petre Badea (Tulcea).

Etapa 5 | Rezultate

ASU Poli – FK Csikszereda 0-1

A marcat: M. Schieb (14)

FC Rapid – CS Mioveni 1-1

A marcat: C. Hlistei (43) / B. Rusu (82)

Dunărea Călărași – U Craiova 1948 1-1

Au marcat: A. Lopez 50′ / A. Compagno 80′

Clasament

  1. U Craiova           5     3   2   0    5-2     46
  2. FC Rapid            5     3   1   1    8-4     43
  3. CS Mioveni         5     2   3   0  10-2     42
  4. Dunărea             5     1   2    2    5-11   39
  5. FK Csikszereda  5    1   1    3    3-5     36
  6. ASU Poli             5    0   1     4   1-8     33

Etapa 6

Vineri, 30 aprilie

Ora 15.00 ASU Poli – Dunărea

Ora 20.00 U Craiova 1948 – CS Mioveni

Sâmbătă, 1 mai

Ora 20.00 FC Rapid – FK Csikszereda

Liga a 2-a | Rapid bifează și primul egal din play-off. Luni se joacă Dunărea – FC U
Featured

Liga a 2-a | Rapid bifează și primul egal din play-off. Luni se joacă Dunărea – FC U

Astăzi au avut loc primele două partide din cadrul etapei a 5-a, ultima a turului play-off-ului L2.

ASU Poli a fost învinsă acasă de FK Csikszereda cu 1-0 iar la Mogoșoaia, Rapid și CS Mioveni au încheiat la egalitate, 1-1. Hlistei a deschis scorul în minutul 43 însă Mioveniul a egalat în minutul 82 prin B. Rusu.

Cele două echipe așteaptă cu sufletul la gură finalul meciului Dunărea – FC U Craiova, programat luni, la Călărași, de la ora 17.30 de minute. Oltenii ocupă primul loc cu 45 de puncte, în vreme ce Dunărea e pe 4 cu 38 de puncte.

Etapa 5

ASU Poli – FK Csikszereda 0-1

A marcat: M. Schieb (14)

FC Rapid – CS Mioveni 1-1

A marcat: C. Hlistei (43) / B. Rusu (82)

Luni, 26 aprilie

Ora 17.30 Dunărea Călărași – U Craiova 1948

Clasament

  1. U Craiova          4      3   1   0   4-1     45
  2. FC Rapid           5      3   1   1   8-4     43
  3. CS Mioveni        5     2   3    0 10-2     42
  4. Dunărea             4     1   1    2   4-10   38
  5. FK Csikszereda 5     1   1    3   3-5     36
  6. ASU Poli            5     0   1    4   1-8     33

Etapa 6

Vineri, 30 aprilie

Ora 15.00 ASU Poli – Dunărea

Ora 20.00 U Craiova 1948 – CS Mioveni

Sâmbătă, 1 mai

Ora 20.00 FC Rapid – FK Csikszereda

Liga a 3-a | CS Afumați și Mostiștea, victorii categorice. Borcea câștigă derby-ul cu Modelu!
Featured

Liga a 3-a | CS Afumați și Mostiștea, victorii categorice. Borcea câștigă derby-ul cu Modelu!

În penultima rundă a sezonului regular, CS Afumați și Mostiștea Ulmu (foto), ocupantele primelor două locuri în topul S3 au obținut victorii pe teren propriu.

Ilfovenii au învins-o cu 5-0 pe CSM Oltenița iar Mostiștea a trecut cu 4-0 de Gloria Albești. Diferența rămâne de două puncte în favoarea ilfovenilor care ar putea fi anulată în ultima etapă dacă Afumațiul va fi învinsă la Modelu de Înainte și, desigur, Mostiștea să învingă în deplasare pe Recolta Gh. Doja.

În derby-ul județean, Agricola a dispus la Borcea de Înainte cu 3-1.

Ultima rundă a sezonului regular se va desfășura vineri, 30 aprilie de la ora 15.00.

Etapa a 17-a | Rezultate

FC Viitorul 2 – Recolta Gheorghe Doja 6-0

Axiopolis Cernavodă – SC Popeşti Leordeni 0-1

CS Afumaţi – CSM Olteniţa 5-0

Agricola Borcea – Înainte Modelu 3-1

Au marcat: Ionuț Zaina (68), Alin Robu (72, 79) / Liviu Pancisin (12)

Mostiştea Ulmu – Gloria Albeşti 4-0

Au marcat: Sorin Tăbăcariu (10), Alexandru Stoian (39, 90+2), Răzvan Milea (51)

Clasament

  1. CS Afumaţi                  17  13   3   1  41-9     42
  2. Mostiştea Ulmu           17  12   4   1  36-9     40

.................................................................................

  1. Axiopolis Cernavodă   17   8   5   3    43-29   29
  2. FC Viitorul 2                17   7   5   5    35-26   26
  3. SC Popeşti Leordeni   17   7   5   5    25-19   26
  4. Agricola Borcea          17   7   2    8   36-38   23
  5. Înainte Modelu            17   6   1  10   29-27   19
  6. Gloria Albeşti              17   5   1  11    20-35  16
  7. Recolta Gh. Doja        17   3   4  10   14-42   13
  8. CSM Olteniţa              17   1   2  14   21-66     5

Etapa a 18-a | Vineri, 30 aprilie, ora 15.00

Recolta Gh. Doja – Mostiștea Ulmu

Gloria Albești – Axiopolis Cernavodă

SC Popești Leordeni – Agricola Borcea

Înainte Modelu – CS Afumați

ACSM Oltenița – FC Viitorul 2

Liga a 2-a | Horia Mladinovici va arbitra partida Dunărea – U Craiova 1948
Featured

Liga a 2-a | Horia Mladinovici va arbitra partida Dunărea – U Craiova 1948

CCA a stabilit ca partida dintre Dunărea și U Craiova 1948 din cadrul rundei a 5-a a play-off-ului L2 să fie arbitrată de un trio din Capitală condus dee Horia Mladinovici (36 de ani). El va fi ajutat la cele două margini de Vlad Bârleanu și Mihăiță Necula. Rezervă va fi gălățeanul, Eduard Ioniță.

Observatori au fost delegați Silviu Crângașu (Pliești) și Petre Badea (Tulcea).

Partida Dunărea (locul 4 cu 38 puncte) – U Craiova 1948 (locul 1 cu 45 puncte) va începe la ora 17.30 și va fi televizată (Digisport, Telekomsport, Looksport)

Etapa 5

ASU Poli – FK Csikszereda 0-1

A marcat: M. Schieb (14)

FC Rapid – CS Mioveni 1-1

A marcat: C. Hlistei (43) / B. Rusu (82)

Luni, 26 aprilie

Ora 17.30 Dunărea Călărași – U Craiova 1948

Clasament

  1. U Craiova            4     3   1   0    4-1      45
  2. FC Rapid             5     3   1   1    8-4     43
  3. CS Mioveni          5    2   3    0 10-2      42
  4. Dunărea              4     1   1    2   4-10    38
  5. FK Csikszereda  5     1   1    3   3-5      36
  6. ASU Poli             5     0   1    4   1-8      33

Etapa 6

Vineri, 30 aprilie

Ora 15.00 ASU Poli – Dunărea

Ora 20.00 U Craiova 1948 – CS Mioveni

Sâmbătă, 1 mai

Ora 20.00 FC Rapid – FK Csikszereda

Liga a 2-a | E. Trică, înaintea meciului cu Dunărea: Ne așteaptă o partidă foarte dificilă

Liga a 2-a | E. Trică, înaintea meciului cu Dunărea: Ne așteaptă o partidă foarte dificilă

În ultima etapă a turului play-off-ului ligii a 2-a, Dunărea, locul 4 în clasament cu 38 de puncte își va măsura forțele cu ocupanta primului loc, U Craiova 1948 (45 de puncte). Antrenorul oltenilor, Eugen Trică (44 de ani) a prefațat partida de la Călărași, programată luni, 26 aprilie, de la ora 17.30 de minute declarând într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a clubului că “Ne așteaptă o partidă foarte dificilă. Ați văzut că în ultimul joc al lor, cel de la Miercurea Ciuc, au reușit să câștige 3 puncte. Au schimbat și ei sistemul de joc, joacă cu 3 fundași centrali. Acum să vedem dacă vor juca la fel și cu noi. Cei care cred că vom avea o partidă ușoară se înșeală amarnic pentru că ei formează un grup puternic în ciuda problemelor financiare pe care le au de 4, 5 luni de zile. Îi cunosc foarte bine. Ei chiar se mobilizează la meciurile importante, mai ales că după victoria de la Miercurea Ciuc au intrat în cărți și ei pentru cele 2 locuri promovabile direct”.

În cadrul sezonului regular, Craiova s-a impus cu 2-1 în partida desfășurată pe 12 septembrie, anul trecut, la Turnu Severin.

U Craiova 1948 și Dunărea Călărași s-au clasat pe primele două locuri ale topului la finele sezonului regular.

Partida de luni va fi arbitrate la centru de bucureșteanul, Horia Mladinovici (36 de ani, arbitru L1)

Sezon regular | Et. 3 | 12 septembrie 2020

U Craiova 1948 – Dunărea Călăraşi 2-1

Au marcat: Călin Cristea (34’), Claudiu Bălan (90+4’) / Ionuţ Sîrbu (79’)

U Craiova 1948 (1-4-3-3): 31. R. Popa – 20. Gîţ, 23. Gugu, 13. B. Diallo, 5. Huyghebaert – 16. Vl. Pop (19. Anghelina, 46’), 8. Dr. Albu, 18. C. Cristea – 77. V. Munteanu (17. Raicea, 59’), 99. A. Ciolacu (9. Cl. Bălan, 59’), 11. Rob. Răducanu (24. Baeten, 77’).

Antrenor: Nicolo Napoli

Dunărea (1-4-2-3-1): 1. St. Krell – 3. I. Ţenea, 20. B. Şandru, 6. K. Wiktorski (5. R. Candrea, 74’), 18. R. Sălceanu – A. Lopez (8. M. Fotescu, 67’), 4. A. Bedea - 7. M. Tudoran (15. C. Anghel, 67’), 21. M. Calu (22. I. Sîrbu, 46’), 70. Al. Ciucur (11. S. Sava, 89’) – 26. Cr. Bud

Antrenor: Cristian Pustai

A arbitrat: Florin Marcu (Oradea)

Locuri ocupate la finele sezonului regular

1. U Craiova 1948   19     9   8   2   30-15   35

2. Dunărea              19   10   4   5   25-22   34

Linii de clasament

1. U Craiova 1948     4     3   1   0     4-1     45

4. Dunărea                4     1   1   2     4-10   38

Rezultate Play-Off

Dunărea Călăraşi

  1. Dunărea – ASU Poli 0-0
  2. Rapid – Dunărea 4-1
  3. Dunărea – CS Mioveni 1-5
  4. FK – Dunărea 1-2

U Craiova 1948

  1. CS Mioveni – Craiova 0-0
  2. Craiova – ASU Poli 1-0
  3. FK – Craiova 1-2
  4. Craiova – Rapid 1-0
Liga a 2-a | Play-off: Sâmbătă, primele 2 jocuri din ultima etapă a turului
Featured

Liga a 2-a | Play-off: Sâmbătă, primele 2 jocuri din ultima etapă a turului

Sâmbătă, 24 aprilie sunt programate primele două confruntări din cadrul rundei a 5-a, ultima a turului play-off-ului ligii a 2-a.

Prima partidă e programată la Timișoara, pe Dan Păltinișanu, începând cu ora 12.30, între codașele clasamentului, ASU Poli și FK Csikszereda. Ambele echipe au câte 33 de puncte fiind departajate de golaveraj. Meciul va fi condus la centru de Sorin Costreie (Buftea).

Meciul – vedetă al rundei se va desfășura la Mogoșoaia, de la ora 15.00 între FC Rapid și CS Mioveni, ocupantele locurilor 2 și respectiv 3. Duelul va fi gestionat de o brigade condusă de Florin Andrei (Tg. Mureș).

Ultima partidă, Dunărea – U Craiova 1948 se va desfășura luni, 26 aprilie, de la ora 17.30. Oltenii se află pe primul loc cu 45 de puncta în vreme ce Dunărea e pe 4, loc de participare la barajul de promovare în L1, cu 38 de puncte.

Etapa 5

Sâmbătă, 24 aprilie

Ora 12.30 ASU Poli – FK Csikszereda

Arbitri: Sorin Costreie (Buftea) – Gero Szabo (Cluj Napoca), Florin Păunescu (Rm. Vâlcea). Rezervă: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba)

Observatori: Marcel Savaniu (Brașov), Daniel Sabou (Zalău)

Ora 15.00 FC Rapid – CS Mioveni

Arbitri: Florin Andrei (Tg. Mureș) – Valentin Dumitru (Gherghița – Prahova), Claudiu Lucaciu (Cluj Napoca). Rezervă: Claudiu Marcu (Constanța)

Observatori: Ionuț Borcan (Ploiești), George Constantinescu (Slatina).

Luni, 26 aprilie

Ora 17.30 Dunărea Călărași – U Craiova 1948

Clasament

  1. U Craiova            4     3   1   0   4-1     45
  2. FC Rapid             4     3   0   1   7-3     42
  3. CS Mioveni          4     2   2   0   9-1     41
  4. Dunărea               4     1   1   2   4-10   38
  5. FK Csikszereda   4     0   1   3   2-5     33
  6. ASU Poli              4     0   1   3   1-7     33

Etapa 6

Vineri, 30 aprilie

Ora 15.00 ASU Poli Timișoara– Dunărea Călărași

Ora 20.00 U Craiova 1948 – CS Mioveni

Sâmbătă, 1 mai

Ora 20.00 FC Rapid – FK Csikszereda

Free Joomla templates by Ltheme