Handbal / Mihai Timofte, noul căpitan al Dunării!

mihai timofteExtrema stângă Mihai Timofte va fi căpitanul AHC Dunărea Călăraşi în noul sezon 2017 – 2018, a anunţat luni antrenorul Adrian Petrea. El îl va „înlocui” pe Răzvan Gavriloaia care s-a transferat în această vară la campioana, Dinamo Bucureşti.

În vârstă de 38 de ani pe care-i va împlini de 1 decembrie, Timofte a jucat prea puţin în primul său sezon la Dunărea din cauza accidentărilor. El a marcat doar 18 goluri din care 7, în cadrul sezonului regular.

Timofte s-a transferat la Călăraşi în vara anului trecut de la Poli Timişoara, club pentru care a jucat timp de 5 sezoane. Născut la Iaşi, noul căpitan al Dunării a mai evoluat la Fibrexnylon Săvineşti şi HCM Constanţa.

Handbal / Peric: Sper să joc, aici, cât mai mulţi ani!

periciJosip Peric va îmbrăca din acest nou sezon tricoul AHC Dunărea Călăraşi. Coordonatorul de 25 de ani a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că a acceptat să vină la Călăraşi fiind impresionat de proiectul care stă la baza ascensiunii clubului în handbalul românesc în perioada următoare. „Înainte să vin la Călăraşi, am discutat cu antrenorul dar şi cu domnul primar. Mi-a plăcut ce am văzut aici. Mi-aş dori să-mi găsesc cât mai repede locul în această echipă. Proiectul mi se pare în regulă şi sper să joc cât mai mulţi ani la Călăraşi” a declarat Peric.

Internaţional bosniac, Josip Peric s-a născut la Zagreb, împlinind pe 5 iunie 25 de ani. A mai jucat pentru HC Izdivac (Bosnia), Grundfos Tatabanya (Ungaria) și Qatar SC (Qatar) și a participat alături de Bosnia&Herzegovina la Campionatul Mondial din 2015 și la play-off-ul Campionatului Mondial din 2017, pierdut în fața Suediei.

În ultimul sezon a evoluat pentru HC Odorhei.

Handbal / AHC Dunărea l-a transferat pe iranianul Shahoo Nosrati!

Shahoo NosratiAntrenorul AHC Dunărea, Adrian Petrea a anunţat luni că l-a transferat pe jucătorul iranian Shahoo Nosrati (inter dreapta - 180 cm / 85 kg), ultima oară la CSA Steaua Bucureşti. „Shahoo Nosrati este un jucător iranian care a participat cu echipa naţională a ţării sale la CM din Qatar. Are o carte de vizită destul de bună. Sper să ne ajute în sezonul viitor” a declarat Petrea.

În vârstă de28 de ani pe care i-a împlinit pe 16 ianuarie, Shahoo Nosrati a mai evoluat la Sanat Mes, Bafgh Yazd şi în Qatar Handball League. S-a transferat în toamna anului trecut la Steaua, formaţie pentru care a marcat 5 goluri.

Nosrati este al 5-lea jucător transferat de AHC Dunărea în această pauză competiţională după Vuk Lazovic (pivot – Muntenegru), Stanko Stankovic (inter dreapta – Bosnia), Josip Peric (centru – Bosnia) şi Viorel Fotache (inter stânga).

Au părăsit gruparea de la malul Borcei nu mai puţin de 8 jucători: Răzvan Gavriloaia (Dinamo Bucureşti), Sabin Ignat (HC Dobrogea Sud Constanţa), Nikolay Sorokin (Poli Iaşi), Marius Ignat (liga 2 – Germania), Konstantin Kurylenko (destinaţie necunoscută), Florin Acatrinei (CSM Făgăraş), Anatoli Bulov (Poli Iaşi) şi Iulian Halcă (Minaur Baia Mare).

Handbal / A. Petrea: Avem în vedere două partide amicale până la turneul de la Turda

petreaAntrenorul AHC Dunărea Călăraşi, Adrian Petrea, a schiţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, programul elevilor săi subliniind că intenţionează să organizeze la Călăraşi un joc de verificare, cel târziu, până în prima parte a lunii august. „Intenţionez ca la începutul lunii august să organizăm un meci amical. Dacă vom avea posibilitate chiar şi până la sfârşitul lunii iulie. Vom vedea, fie vom face o deplasare sau vom organiza o „dublă”, urmând a juca şi acasă şi în deplasare. Aş vrea să prind două jocuri înaintea turneului de la Turda, programat în intervalul 10-12 august” a spus Petrea.

Începând de marţi, 11 iulie, preţ de 10 zile, echipa îşi va încărca bateriile la Cheile Grădiştei. În parioada 10-12 august va avea loc turneul de la Turda la care vor participa 6 formaţii împărţite în 2 grupe. Dunărea va evolua în Grupa a 2-a alături de maghiarii de la Balmazujvarosi şi gazdele de la Potaissa. În cealaltă grupă se vor duela, Dinamo Bucureşti, Minaur Baia Mare şi OCI – Lions, campioana Olandei.

AHC Dunărea a fost invitată şi la un „patrulater” în Ucraina, la Zaporozhye, în perioada 21-25 august. Vor mai participa, Beşiktaş JK Istanbul, campioana Turciei, SKA Minsk, vicecampioana Belarusului şi gazdele de la Motor (campioana Ucrainei).

În prima etapă a noului sezon al Ligii Naţionale masculine, echipa pregătită de Adi Petrea va juca acasă cu SCM Politehnica Timişoara, partida fiind programată, se pare, pe 30 august.

Handbal / A. Petrea, despre noul sezon al LN: Va fi unul mai puternic!

petreaNoul sezon al Ligii Naţionale masculine la handbal va debuta la finele lunii august. Antrenorul Dunării, Adrian Petrea consideră că viitoarea stagiune va fi una mai puternică. În opinia sa, “granzii” campionatului, Dinamo, CSM Bucureşti şi HC DS Constanţa care au făcut deja transferuri importante, vor imprima competiţiei un nivel calitativ superior. “Va fi un sezon mai puternic. Echipele puternice au mutat bine pe piaţa transferurilor. Mă refer la Dinamo, CSM Bucureşti, HC DS Constanţa care au făcut transferuri de renume” a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa, Petrea care a continuat. “Dacă dăm înapoi o filă sau două, ne amintim că aici la Călăraşi s-a împiedicat şi Dinamo, la fel şi Odorheiul. Nu pot însă să afirm că Dinamo sau CSM vor fi favorite sau că noi vom fi undeva la mijloc sau mai jos. Am încredere în jucătorii pe care i-am adus, în cei care au rămas. Chiar dacă vom pierde un meci sau altul, vă asigur că ne vom bate pe teren”.

Întrebat pe cine vede campioană la finele sezonului 2017 – 2018, Petrea a spus “Nu pot să spun, deocamdată. Să dau un nume, n-aş putea!”

Obiectivele Dunării pentru viitorul sezon sunt calificarea în play- off şi ocuparea unuia din locurile 5 sau 6 la finele acestei faze, a play – off-ului.

Handbal / V. Fotache: Am ales Dunărea şi datorită publicului!

fotacheAHC Dunărea va miza pentru sezonul viitor pe internaţionalul Viorel Fotache (28 de ani – inter stânga), care a evoluat ultima oară în Germania la TVB 1898 Sttutgart. Prezent luni într-o conferinţă de presă, Fotache a enumerat şi motivele pentru care a ales să joace la Călăraşi în ciuda faptului că a primit şi alte oferte din ţară, precizând că prezenţa în număr mare la sală, la jocuri, a spectatorilor a însemnat foarte mult în alegerea făcută. „Am avut şi motive personale să vin la Călăraşi. E şi datorită soţiei şi în plus sunt mai aproape de casă. Un al doilea motiv, publicul, prezent în număr mare la sală. Sunt obişnuit cu mulţi spectatori în tribună. Am jucat 3 ani la Baia Mare, cu sala plină şi sincer n-aş fi vrut să merg într-un oraş unde vin circa 200 de oameni în sală. Un alt motiv ar fi proiectul clubului care mi s-a părut destul de serios. Când am vorbit cu Adi (n.r. antrenorul Adrian Petrea), el a fost scurt şi la obiect iar chestia asta mi-a plăcut. M-a convins să vin aici” a spus Fotache.

Născut la Galaţi pe 15 mai 1989, Fotache a mai jucat la Uztel Ploieşti, CSM Bucureşti, Minaur Baia Mare, cu care a devenit campion în 2015, evoluând şi în Champions League.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.