“Conducerea clubului AHC DUNĀREA Cālāraşi a ajuns la un acord privind încetarea colaborārii cu antrenorul Caslav Dincic. Incepând cu luna ianuarie 2017 echipa va avea un nou antrenor principal, conducerea clubului urmând in perioada urmātoare sā gāseascā cea mai bunā solutie pentru echipā.” este anunţul postat miercuri pe pagina de facebook a AHC Dunărea Călăraşi.
Adus în vară, Caslav Dincic a dezamăgit profund nu neapărat prin prisma rezultatelor înregistrate de Gavriloaia&Co ci a atitudinii sale atât pe teren cât şi în afara lui. Managerul, Cristi Gavrilă, a declarat recent că nu mai puţin de 6 tehnicieni se află în vederile conducerii Dunării, pentru înlocuirea sârbului, printre aceştia figurând şi fostul tehnician, Aihan Omer.
Bizară nominalizarea ex-selecţionerului României care a fost pur şi simplu umilit la Călăraşi în ultimul sezon cu precădere de preşedintele Ion Dumitru care se bucură în continuare de susţinere politică. Dacă tot are aşa de multe calităţi acest Dumitru şi e indispensabil pentru handbalul călărăşean mai ceva ca Cioloş pentru PNL – USR, de ce nu preia şi conducerea băncii tehnice? S-ar face o economie importantă în bugetul echipei şi în plus preşedintele nu va mai avea motive să se mai ia la bastoane cu antrenorul.