Progresul, înaintea meciului meciurilor
Featured

Progresul, înaintea meciului meciurilor

Arena din Dor Mărunt va fi din nou gazdă, după 28 de zile, pentru Progresul Fundulea. Campioana județului va disputa astăzi, de la ora 17.30 de minute, returul barajului de promovare în liga 3, împotriva ilfovenilor de la ACS LPS HD Clinceni. Va fi meciul meciurilor pentru Progresul care a ajuns aici după 23 de partide din care 22 desfășurate în campionat!

În sezonul regulat, în cele 16 meciuri jucate, Progresul a obținut 13 victorii, 2 egaluri, suferind un singur eșec!. Golaverajul a confirmat traseul excelent, 64-10! Au urmat confruntările din cadrul play-off-ului. Primul adversar, CSM Oltenița, echipă cu care a remizat în deplasare, câștigând în retur, acasă, cu 2-1. În finala play-off-ului Seriei B, Progresul nu s-a împiedicat de revelația sezonului, Viitorul Ileana pe care a învins-o atât acasă (2-1) cât și în deplasare (1-3).

În finala campionatului, Progresul a dat de Spicul Vâlcelele, o altă pretendentă la câștigarea competiției și chiar la promovarea în L3. Pe teren, Progresul s-a impus în ambele întâlniri. A fost 1-2 la Floroaica, în fieful Spicului, respectiv 3-1, acasă, la Dor Mărunt, în retur!

Bilanțul e aproape fără cusur: 22 de partide – 18 victorii – 3 egaluri – 1 înfrângere. Golaveraj: 77-16!

Cu titlul în cont, Progresul nu s-a speriat nici de forța ilfovenilor de la ACS LPS HD Clinceni pe care i-a învins în tur, în urmă cu o săptămână, cu 1-0.

Astăzi, se joacă efectiv cu promovarea pe masă! Meciul va fi arbitrat de Eduard Ioniță din Tulcea care va fi asistat la cele două tușe de Marian Carson (Constanța) și Erchian Ionuș (Medgidia).

Succes, Progresul Fundulea!

Progresul Fundulea | Rezultate

Sezonul regulat

22   13   2   1   64-10   41p

Play-off

CSM Oltenița – Progresul 1-1

Progresul – CSM Oltenița 2-1

Progresul – Viitorul Ileana 2-1

Viitorul Ileana – Progresul 1-3

Finala

Spicul Vâlcelele – Progresul 1-2

Progresul – Spicul Vâlcelele 3-1

Baraj promovare L3

Tur: ACS LPS HD Clinceni - Progresul 0-1

Retur: Progresul – ACS LPD HD Clinceni (azi, ora 17.30)

Liga 4 | Viitorul Ileana, primul amical al verii!
Featured

Liga 4 | Viitorul Ileana, primul amical al verii!

Viitorul Ileana va disputa duminică, 25 iunie și primul amical al verii. De la ora 10.00, pe terenul din Cernica, Viitorul își va măsura forțele cu ACS Sportivii București, locul 6, în ultima ediție a ligii a 4-a București.

În altă ordine de idei, deținătoarea Cupei României – Faza județeană a anunțat, miercuri, pe pagina de Facebook a 7-a achizițe. E vorba de fundașul George Moldoveanu (30 de ani). 

“Conducerea clubului nostru, împreună cu antrenorul principal Ionuț Sotir și sponsorul principal Florin Țuțuianu, administratorul societății Lux Com, au parafat încă un transfer!

Bine ai venit George Moldoveanu! În trecut, Georgică a mai evoluat la Acs Berceni, Acs Popești Leordeni, Sc Juventus București, Fc Metaloglobus Bucuresti! Mult succes Georgică!”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

Până acum, Viitorul Ileana “i-a mai recrutat” pe fundașul Eugen Cotei, atacantul nigerian, David Arajulu, fundașul central camerunez, Steve Lingom Urlich, Sorin Ispir (mijlocaș), Bogdan Antonache (atacant) și Răzvan Pivniceru (mijlocaș).

Noul antrenor al echipei care se va alinia la startul Fazei Regionale a Cupei României este Ionuț Sotir.

Liga 4 | Dunărea Ciocănești, alte două transferuri!
Featured

Liga 4 | Dunărea Ciocănești, alte două transferuri!

Dunărea Ciocănești rămâne activă pe piața transferurilor.

După ce și-a asigurat serviciile portarului Robert Bratu (23 de ani), fundașului Gabriel Lupașcu (31 de ani), ambii de la Dunărea Grădiștea și a atacantului Iulian Tudose (22 de ani) de la Victoria Lehliu, semifinalista ultimei ediții a Cupei României – Faza județeană a anunțat pe o rețea de socializare alte două achiziții. E vorba de mijlocașul Alexandru Nechita (31 de ani – foto – ultima oară la FC Singureni, Locul 2 Seria Nord Giurgiu) și fundașul Mirel Duțu (28 de ani – revenire – fost la CSM Oltenița).

Tot din această vară, Dunărea Ciocănești a mutat și pe banca tehnică, noul antrenor fiind Gheorghe Stamelatos.

Sursa foto Facebook personal

Baraj L3 | Progresul Fundulea – ACS LPS HD Clinceni, sâmbătă, 24 iunie, ora 17.30
Featured

Baraj L3 | Progresul Fundulea – ACS LPS HD Clinceni, sâmbătă, 24 iunie, ora 17.30

Stadionul din Dor Mărunt va găzdui sâmbătă, 24 iunie, de la ora 17.30 de minute partida retur Progresul Fundulea – ACS LPS HD Clinceni din cadrul barajului de promovare în liga 3.

Duelul va fi arbitrat de un trio alcătuit din Eduard Ioniță (Tulcea) – Marian Carson (Constanța), Erchian Ionuș (Medgidia). Observator arbitri a fost desemnat Mugurel Vadan (București) iar delegat joc, Mihnea Totan (București).

În tur, Progresul a câștigat cu 1-0.

Viitorul Ileana anunță o nouă achiziție!
Featured

Viitorul Ileana anunță o nouă achiziție!

Viitorul Ileana a anunțat astăzi, pe o rețea de socializare, transferului fundașului Robert Eugen Cotei (34 de ani).

“Bine ai venit Cotei Robert Eugen! În carieră, Robert a evoluat la cluburi din ligile superioare precum CS Afumați, Gloria Popești Leordeni, CS Tunari, FC Progresul Bucuresti, CS Dinamo. Mult succes, Robert!”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a clubului.

Cotei este al 6-lea transfer al verii, după atacantul nigerian, David Arajulu, fundașul central camerunez, Steve Lingom Urlich, Sorin Ispir (mijlocaș – ex Spicul Vâlcelele), Bogdan Antonache (atacant) și Răzvan Pivniceru (mijlocaș).

În altă ordine de idei, câștigătoarea Cupei României – Faza județeană a anunțat și “despărțirile” de Mihai Maxim și Dan Cataros.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.