Futsal / Dunărea, debut cu dreptul la Memorialul Nicolae Rainea

Dunărea Călăraşi a debutat cu dreptul la Memorialul Nicolae Rainea – Ediţia a II-a, un patrulater de futsal, organizat de CS United Galaţi şi la care mai participă CSM Poli Iaşi şi Grand Pro Varna (campioana Bulgariei).

Vineri, Şoty&Co au trecut de bulgarii de la Grand Pro Varna cu 5-4 după executarea loviturilor de departajare. La finele timpului regulamentar, scorul a fost egal, 2-2. Iniţial, Dunărea ar fi trebuit să-şi măsoare forţele cu CSM Poli Iaşi însă bulgarii au întîrziat iar organizatorii au decis ca primul joc al turneului să se desfăşoare între United şi CSM Poli Iaşi. Gazdele s-au impus cu 4-2 calificându-se în finala mare unde vor întâlni de la ora 12.00 pe Dunărea Călăraşi.

Finala mica, dintre CSM Poli şi Grand Pro Varna a început la ora 10.00

Memorialul Nicolae Rainea – Ediţia a II-a

Vineri, 19 august
Dunărea Călăraşi – Grand Pro Varna 5-4 după executarea penalty-urilor (2-2)
CS United Galaţi – CSM Poli Iaşi 4-2

Sâmbătă, 20 august
Ora 10.00 Finala Mică CSM Poli – Grand Pro Varna
Ora 12.00 Finala Mare United Galaţi – Dunărea Călăraşi

Dunărea / Juniorii A şi B faţă în faţă

Sâmbătă înaintea meciului de campionat Dunărea – CS Mioveni tot pe arena Ion Comşa va avea loc un inedit meci amical între echipele de juniori a şi B ale Dunării Călăraşi. Partida va începe în jurul orei 10 şi constituie un bun prilej de evaluare a potenţialului fiecărei echipe înaintea noului sezon competiţional care stă să bată la uşă. „Avem juniori talentaţi, cu reale calităţi pe care ne bazăm în atingerea obiectivelor noastre. Acest meci de verificare programat înaintea jocului echipei noastre cu CS Mioveni poate fi urmărit de toţi iubitorii fotbalului din Călăraşi. Sectorul nostru de copii şi juniori se dezvoltă frumos. Avem ce oferi călărăşenilor iubitori de fotbal” a declarat Bogdan Leu, şeful Centrului de Copii şi Juniori din cadrul AFC Dunărea 2005 Călăraşi.

Partida Dunărea – CS Mioveni, din cadrul etapei a 3-a, va începe la ora 12.30 de minute.

Start în noul sezon al ligii a 4-a. Vezi arbitrii şi observatorii din prima etapă!

Gata cu vacanţa. De sâmbătă, 20 august se pune în mişcare caravana fotbalului judeţean.

Cu o serie formată tot din 16 echipe, liga a 4-a programează de la ora 18.00 primele jocuri la seniori.

Campioana Venus Independenţa va evolua la Curcani cu Viitorul. Jocul nu va fi atât de lesne pentru oaspeţi care n-au reuşit să se fortifice atât de bine pe cât şi-ar fi dorit.

Victoria Chirnogi porneşte în noua aventură de pe teren propriu. Primul adversary, Unirea Dragalina pare mai degrabă victim sigură.

Ocupanta locului 3 în sezonul precedent, Dunărea Ciocăneşti va juca la Ştefan cel Mare cu Conpet, echipă care foarte probabil nu va mai miza pe serviciile antrenorului Virgil Bogatu.

Meciul zilei pare săp fie cel de la Lehliu. Rămasă în liga a 4-a ca urmare a unei decizii “administrative”, Victoria se va duela cu Agricola Borcea. Şi de data asta, primarul Aniel Nedelcu visează sperând că jucăria sa reuşi finalmente să treacă prima linia de sosire în vara anului viitor.

Cu un nou antrenor pe bancă în persoana fostului arbitru Viorel Solomon, Dunărea Grădiştea va întâlni în deplasare pe Progresul Fundulea, o altă formative care a rămas în L4 graţie deciziei asumate recent de membrii Adunării Generale.

Cele două nou – promovate, Spicul Vîlcelele şi Dinamo Săruleşti vor începe sezonul pe teren propriu. Prima va da piept cu Rapid Ulmeni iar Dinamo se va duela cu Spicul Roseţi.

În fine, Unirea Mănăstirea şi Steaua Radovanu se vor afla sâmbătă faţă în faţă într-un meci în care gazdele pornesc în mod clar ca favorite.

Etapa a I-a / Sâmbătă, 20 august

Victoria Lehliu – Agricola Borcea
Arbitri Daniel Chiţu – Ionuţ Bîţan, Laurenţiu Ruse
Observator Daniel Ştefan

Victoria Chirnogi – Unirea Dragalina
Arbitri Mihai Constantin – Cristian Caraion, Felix Zaharia
Observator Stelian Mihai

Progresul Fundulea – Dunărea Grădiştea
Arbitri Ionuţ Nanu – Roxana Radu, Gigel Năstase
Observator Alexandru Ionel

Spicul Vîlcelele – Rapid Ulmeni
Arbitri Ionel Rădulescu – Mihai Eberstein, Cristian Popa
Observator Iulian Bobeică

Conpet Ştefan Cel Mare – Dunărea Ciocăneşti
Arbitri Liviu Mitea – Marius Dănilă, Florinel Dinu
Observator Mirel Burlacu

Unirea Mânăstirea – Steaua Radovanu
Arbitri Vasilică Ruse – Alin Mogodici, Ionuţ Jecu
Observator Mircea Brânduşă

Viitorul Curcani – Venus Independenţa
Arbitri Virgil Văleanu – Cătălin Ioniţă, Mihăiţă Drăgănescu
Observator Marian Culea

Dinamo Săruleşti – Spicul Roseţi
Arbitri Marian Solomon – Răzvan Ionescu, George Cojocaru
Observator Ştefan Marin

Programul turului ligii I la futsal / Ediţia 2016 – 2017

Noul sezon al ligii I la futsal va debuta pe 3 septembrie. La start se vor alinia 11 formaţii printre care şi Dunărea Călăraşi.

În prima etapă, Şoty&Co vor evolua la Sf. Gheorghe împotriva lui Sepsi. Urmează apoi două dueluri infernale. În etapa a 2-a la Călăraşi va veni Informatica Timişoara urmând ca în runda imediat următoare Dunărea să joace pe terenul campioanei, City us Tg. Mureş.

Iată programul complet al partidelor din cadrul turului care se va încheia pe 12 noiembrie.


Etapa I / 3 septembrie
KSE Tg. Secuiesc – United Galaţi
City us Tg. Mureş – Muncitorul Reşiţa
Informatica Timişoara – Autobergamo Deva
Sepsi Sf. Gheorghe – Dunărea Călăraşi
CSM Poli Iaşi – Clujana Cluj-Napoca
ACS Od. Secuiesc va sta

Etapa a II-a / 10 septembrie
United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc
Muncitorul Reşiţa – KSE Tg. Secuiesc
Autobergamo Deva - City us Tg. Mureş
Dunărea Călăraşi – Informatica Timişoara
Clujana – Sepsi Sf. Gheorghe
CSM Poli va sta.

Etapa a III-a / 17 septembrie
ACS Od. Secuiesc – Muncitorul Reşiţa
KSE Tg. Secuiesc – Autobergamo Deva
City us Tg. Mureş – Dunărea Călăraşi
Informatica Timişoara– Clujana
Sepsi Sf. Gheorghe– CSM Poli Iaşi
United Galaţi va sta.

Etapa a IV-a / 24 septembrie
Muncitorul Reşiţa– United Galaţi
Autobergamo Deva – ACS Od. Secuiesc
Dunărea Călăraşi – KSE Tg. Secuiesc
Clujana Cluj - Napoca – City us Tg. Mureş
CSM Poli – Informatica Timişoara
Sepsi Sf. Gheorghe va sta.

Etapa a V-a / 1 octombrie
United Galaţi – Autobergamo Deva
ACS Od. Secuiesc – Dunărea Călăraşi
KSE Tg. Secuiesc – Clujana Cluj - Napoca
City us Tg. Mureş – CSM Poli Iaşi
Informatica Timişoara - Sepsi Sf. Gheorghe
Muncitorul Reşiţa va sta.

Etapa a VI-a / 8 octombrie
Autobergamo Deva – Muncitorul Reşiţa
Dunărea Călăraşi – United Galaţi
Clujana Cluj - Napoca – ACS Od. Secuiesc
CSM Poli Iaşi – KSE Tg. Secuiesc
Sepsi Sf. Gheorghe– City us Tg. Mureş
Informatica Timişoara va sta.

Etapa a VII-a / 15 octombrie
Muncitorul Reşiţa – Dunărea Călăraşi
United Galaţi – Clujana Cluj - Napoca
ACS Od. Secuiesc – CSM Poli Iaşi
KSE Tg. Secuiesc – Sepsi Sf. Gheorghe
City us Tg. Mureş – Informatica Timişoara
Autobergamo Deva va sta.

Etapa a VIII-a / 22 octombrie
Dunărea Călăraşi – Autobergamo Deva
Clujana Cluj - Napoca – Muncitorul Reşiţa
CSM Poli Iaşi– United Galaţi
Sepsi Sf. Gheorghe – ACS Od. Secuiesc
Informatica Timişoara – KSE Tg. Secuiesc
City us Tg. Mureş va sta.

Etapa a IX-a / 29 octombrie
Autobergamo Deva – Clujana
Muncitorul Reşiţa – CSM Poli Iaşi
United Galaţi – Sepsi Sf. Gheorghe
ACS Od. Secuiesc – Informatica Timişoara
KSE Tg. Secuiesc – City us Tg. Mureş
Dunărea Călăraşi va sta.

Etapa a X-a / 5 noiembrie
Clujana – Dunărea Călăraşi
CSM Poli Iaşi– Autobergamo Deva
Sepsi Sf. Gheorghe– Muncitorul Reşiţa
Informatica Timişoara– United Galaţi
City us Tg. Mureş – ACS Od. Secuiesc
KSE Tg. Secuiesc va sta.

Etapa a XI-a / 12 noiembrie
ACS Od. Secuiesc – KSE Tg. Secuiesc
United Galaţi – City us Tg. Mureş
Muncitorul Reşiţa – Informatica Timişoara
Autobergamo Deva – Sepsi Sf. Gheorghe
Dunărea Călăraşi - CSM Poli Iaşi
Clujana Cluj Napoca va sta.

Futsal / Dunărea – CSM Poli Iaşi, la Memorialul Nicolae Rainea

Echipa de futsal Dunărea Călăraşi va fi prezentă la Galaţi, oraşul care va găzdui în perioada 19-20 august cea de-a doua ediţie a Memorialului Nicolae Rainea. La start se vor mai alinia campioana Bulgariei, Grand Pro Varna, CSM Politehnica Iaşi şi echipa gazdă CS United Galaţi.

Vineri sunt programate semifinalele după cum urmează: United Galaţi – Grand Pro Varna (ora 17.00) şi Dunărea Călăraşi – CSM Poli Iaşi (ora 19.00)

Sâmbătă, de la orele 10.00 respectiv 12.00, sunt programate cele două finale. Toate partidele se vor desfăşura în Sala Polivalentă.
Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.