Echipa de juniori U19 a Dunării va sta în etapa a 15-a programată în zilele de 5 şi 6 noiembrie. După 12 jocuri disputate, echipa pregătită de Marius Păun şi Cosmin Onofrei se află pe locul 4 în topul Seriei a 3-a totalizând 17 puncte, la fel ca Sport Team Bucureşti care are însă un golaveraj mai bun.
Pe primul loc se află FC Voluntari cu 28 de puncte, formaţie cu care Dunărea se va duela în runda a 20-.a, în deplasare.
Până la finele returului, „galben-albaştrii” vor mai disputa 4 jocuri din care două acasă (cu ACS Berceni şi Performer Constanţa) şi două în deplasare (cu Academica Clinceni şi FC Voluntari)
FRF organizează în perioada 6-8 noiembrie 2016 la Tărlungeni (jud. Braşov) acţiunea de evaluare şi selecţie a jucătorilor născuţi în anul 2002. Demersul reprezintă punctul de pornire în perspectiva formării lotului naţional la această categorie de vârstă.
La această acţiune a fost convocat şi Rareş Toader, jucător legitimat la AFC Dunărea 2005 Călăraşi. „Ne bucură enorm astfel de solicitări venite din partea FRF. Înseamnă că antrenorii din cadrul clubului nostru îşi fac foarte bine meseria. Avem fotbalişti talentaţi dar şi condiţii foarte bune pentru a face performanţă. Ori asta se datorează conducerii clubului, domnului Ivanciu, tuturor celor care înţeleg şi încurajează performanţa sportivă la Călăraşi. Rareş este un jucător foarte talentat, cu multe calităţi şi-mi doresc din suflet să confirme şi să fie convocat ulterior la lotul naţional, la categoria lui de vârstă” a declarat Şeful Centrului de Copii şi Juniori, Bogdan Leu.
Agricola Borcea este noul lider al campionatului judeţean după înfrângerea suferită acasă de Dunărea Ciocăneşti.
Cel mai important meci al rundei a 11-a s-a desfăşurat la Ciocăneşti acolo unde s-au duelat Dunărea şi Venus Independenţa. Campioana sezpnului precedent a câştigat cu 2-1 conducând permanent ostilităţile în teren. După o primă repriză albă, Venus a deschis scorul în minutul 59 prin căpitanul ei, Voinescu. Profitând de deruta gazdelor, I. Radu măreşte diferenţa la două goluri în minutul 65. Dunărea a încercat în zadar să obţină măcar un punct însă n-a izbutit decât golul de onoare semnat de Gheorghe în al 4-lea minut al prelungirilor.
Bifând prima înfrângere stagională, Dunărea Ciocăneşti cedează primul loc formaţiei din Borcea, Agricola care a zburdat pur şi simplu în jocul de acasă cu Steaua Radovanu, scor 7-0.
Pe 3 rămâne Victoria Chirnogi care s-a impus sâmbătă cu 3-0 şi asta pentru că ultima clasată, Conpet n-a mai putut ajunge în timp util la Chirnogi.
Ult derby al zilei a avut loc la Lehliu Gară. Victoria a cedat cu 3-0 în faţa Unirii Mănăstirii, golurile fiind semnate de Stanciu (5), Gheorghe (48) şi Coba (89).
Scandal la Fundulea. Pe teren Progresul a bătut cu 2-0 pe Spicul Vâlcelele însă bătaia din teren s-a cam mutat şi la vestiare. Malama de la gazde s-a ales marţi la Comisie cu o suspendare de 18 etape pentru lovirea arbitrului. Oficialul Spicului, ditamai primartul Nelu Tatu s-a ales şi el cu o suspendare de o lună dar şi o penalitate de 400 de lei pentru că dat buzna în vestiarul arbitrilor cerându-le socoteală. Dacă aşa ar trebui să se poarte un primar, pe deasupra şi fost oficial al AJF, atunci n-ar mai trebui să mire pe nimeni gestului lui Malama, de pildă!
Dunărea Grădiştea s-a delectat cu Dinamo Săruleşti, formaţia pregătită de Marius Lucan câştigând clar cu 5-0.
Spicul Roseţi îşi vede liniştită de treabă, sâmbătă învingând cu 4-1, la Ulmeni, pe Rapid. Cu 24 de puncte, Spicul e pe 6 şi n-ar fi exclus să mai urce în topul judeţean
Etapa a 12-a e programată sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 14.00. Meciul zilei va avea loc chiar la Roseţi între Spicul şi Dunărea Ciocăneşti. Emoţii mari au însă Spicul Vâlcelele şi Viitorul Curcani, echipe care se vor duela cu Victoria Chirnogi, resprespectiveărea Grădiştea.
Agricola Borcea - Steaua Radovanu 7-0 (1-0) Au marcat: Ungureanu (37), Șerban (60), Stîngă (63), Neculai (66), Novac (69), Popescu (89), Dumitru (86 autogol) Agricola Borcea: Bratu (77 Ene) - Dinu, Tărăbășanu, Stîngă (70 Florea), Gață, Ungureanu, Neculai, Șerban (65 Popescu), Novac, Gheorghe, Chiru Rezerve: Tudorache Antrenor: Șerban Stănică Steaua Radovanu: Ionică - Ion, Cantacuz, Barbu, Dumitru, Oprea, Cavaluc, Dogaru (67 Lupu), Gudin, Felea (72 Mirea), Mihalache Rezerve: Copoiu Antrenor: Bondar Marian Cartonaşe galbene: Ungureanu, Neculai / Cantacuz Eliminări: Nu au fost jucători eliminați Au arbitrat: Anghel Marius - Jecu Ionuț, Badea Valentin Observator: Brândușă Mircea
Sâmbăta atunci când nu are program „normat” la Primărie, Nelu Tatu îndeplineşte funcţia de oficial al echipei de fotbal Spicul Vâlcelele. Altfel spus poate să stea pe bancă şi de acolo să-şi „certe” jucătorii în momentele critice.
Sâmbăta asta însă a considerat că fotbaliştii n-au nicio vină pentru eşecul înregistrat la Fundulea, scor 2-0 pentru Progresul şi profitând, probabil şi de faptul că administrează comuna în care locuieşte preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a intrat val – vârtej în vestiarul arbitrilor cerându-le acestora socoteală. Gestul său necugetat n-a rămas însă fără urmări.
Marţi seară membrii Comisiei de Disciplină şi Etică din cadrul AJF Călăraşi au decis că oficialul Tatu Ionel are nevoie de o lună de linişte pe margine urmând să achite şi o penalitate financiară de 400 de lei!
Spicul Vâlcelele n-o duce prea bine în campionat. După 11 etape, echipa se află pe 11 cu 11 puncte şi n-ar fi exclus ca în iarnă Spicul să devină o amintire.
Nici gazdele n-au scăpat de sancţiuni. George Laurenţiu Malama a primit o suspendare de 18 etape dar şi o penalitate financiară de 300 de lei pentru lovirea arbitrului.
Iată sancţiunile dictate de membrii Comisiei în cazul partied Progresul Fundulea – Spicul Vâlcelele 2-0
1. PROGRESUL FUNDULEA – SPICUL VALCELELE
Jucatorul CARAGEA ALEXANDRU NICOLAE legitimat la SPICUL VALCELELE se suspenda 1 etapa si penalitate financiara 50 lei baza art 1.4 din RD al AJF.(cumul de avertismente)
Jucatorul MALAMA GEORGE LAURENTIU legitimat la PROGRESUL FUNDULEA se suspenda 18 etape si penalitate financiara 300 lei baza art 1.7 din RD al AJF.(lovirea arbitrului)
Oficialul echipei SPICUL VALCELELE, TATU IONEL, se suspenda 1 luna si penalitate financiara 400 lei baza art 8.10, 8.15 din RD al AJF.( patrunderea in vestiarul arbitrilor pentru proteste)
Marţi seară s-a desfăşurat şedinţa Comisiei de Disciplină şi Etică din cadrul AJF Călăraşi în cadrul căreia s-au luat următoarele decizii
1. PROGRESUL FUNDULEA – SPICUL VALCELELE Jucatorul CARAGEA ALEXANDRU NICOLAE legitimat la SPICUL VALCELELE se suspenda 1 etapa si penalitate financiara 50 lei baza art 1.4 din RD al AJF.(cumul de avertismente) Jucatorul MALAMA GEORGE LAURENTIU legitimat la PROGRESUL FUNDULEA se suspenda 18 etape si penalitate financiara 300 lei baza art 1.7 din RD al AJF.(lovirea arbitrului) Oficialul echipei SPICUL VALCELELE, TATU IONEL, se suspenda 1 luna si penalitate financiara 400 lei baza art 8.10, 8.15 din RD al AJF.( patrunderea in vestiarul arbitrilor pentru proteste) Cu apel in termen de 5 zile.
2. DINAMO SARULESTI – UNIREA DRAGALINA Comisia respinge contestatia formulata de UNIREA DRAGALINA omologheaza partida cu scorul din teren Jucatorul ARSENIE MIHAITA VASILE se suspenda 10 etape si penalitate financiara 300 lei. Echipa DINAMO SARULESTI se sanctioneaza cu penalitate financiara 500 lei baza art 1.15 coroborat 1.23 din RD al AJF. Cu apel in termen de 5 zile
3. VIITORUL PLATARESTI - PARTIZAN CRIVAT Comisia admite contestatia formulata de echipa PARTIZAN CRIVAT anuleaza rezultatul din teren, omologheaza partida cu scorul de 3-0 in favoarea echipei PARTIZAN CRIVAT Se sanctioneaza cu avertisment delegatul echipei VIITORUL PLATARESTI, CARAGEA VASILE, si penalitate financiara 400 lei baza art 1.3 din RD al AJF.(folosirea unui jucator sub o alta identitate ) Comisia respinge contestatia formulata de echipa VIITORUL PLATARESTI ca neintemeiata si omologheaza partida din teren cu 3-0 in favoarea echipei PARTIZAN CRIVAT Legitimatia jucatorului PARCA TUDOR CRISTIAN se retine pana la actualizarea fotografiei si delegatul echipei PARTIZAN CRIVAT, GRECU CONSTANTIN se sanctioneaza cu avertisment Cu apel in termen de 5 zile.
4. TRICOLORUL JEGALIA – PETROLUL ILEANA Comisia admite contestatia formulata de echipa TRICOLORUL JEGALIA anuleaza rezultatul din teren, omologheaza partida cu scorul de 3-0 in favoarea echipei TRICOLORUL JEGALIA Se suspenda delegatul echipei PETROLUL ILEANA, GEORGESCU GHEORGHE, 6 luni si penalitate financiara 600 lei baza art 1.3 din RD al AJF.(folosirea unui jucator sub o alta identitate) Jucatorul SANDRU LAURENTIU GELU legitimat la TRICOLORUL JEGALIA se suspenda 2 etapa si penalitate financiara 100 lei baza art 1.10 din RD al AJF.(bruscarea arbitrului cu circumstante atenuante) Jucatorul RADUCANU LILIAN legitimat la PETROLUL ILEANA se suspenda 1 etapa si penalitate financiara 50 lei baza art 1.4 din RD al AJF.(cumul de avertismente) Cu apel in termen de 5 zile.
5. AVANTUL PIETROIU – TRICOLORUL JEGALIA Memoriul formulat de TRICOLORUL JEGALIA este calificat ca fiind apel, motiv pentru care se inainteaza COMISIEI de APEL. Cu apel in termen de 5 zile.
6. VICTORIA DRAGOS VODA – AVANTUL DOR MARUNT Jucatorul ION CORNEL MARIUS legitimat la VICTORIA DRAGOS VODA se suspenda 1 etape si penalitate financiara 30 lei baza art 1.5 din RD al AJF.(fault in calitate de ultim aparator) Cu apel in termen de 5 zile.
7. LUMINA FRUMUSANI – COLINELE ARGESULUI MITRENI Jucatorul ALEXANDRU MADALIN legitimat la LUMINA FRUMUSANI se suspenda 20 etapa si penalitate financiara 300 lei baza art 1.7, 1.9 din RD al AJF.(lovirea si scuiparea arbitrului) Echipa LUMINA FRUMUSANI se sanctioneaza cu avertisment si penalitate financiara 300 lei baza art 2.15 din RD al AJF (patrunderea persoanelor straine neautorizate in cabina arbitrilor) Cu apel in termen de 5 zile.
8. MOSTISTEA ULMU – UNIREA SPANTOV Jucatorul CRISTEA IONUT SORIN legitimat la MOSTISTEA ULMU se suspenda 1 etapa si penalitate financiara 30 lei baza art 1. din RD al AJF.(fault in calitate de ultim aparator) Cu apel in termen de 5 zile.
9. VICTORIA LEHLIU – UNIREA MANASTIREA (juniori) Comisia respinge contestatia formulata de echipa UNIREA MANASTIREA omologheaza partida cu scorul din teren. Se retine legitimatiile jucatorilor VELICU PETRU OVIDIU, DAN ANDREI CRISTIAN, NASTASE OCTAVIAN si DINCA ALEXANDRU IONUT, pana la actualizarea fotografiilor. Cu apel in termen de 5 zile.
10. VICTORIA CHIRNOGI – CONPET STEFAN CEL MARE Comisia ia act de neprezentarea echipei CONPET STEFAN CEL MARE atat la juniori cat si la seniori si omologheaza partida cu scorul de 3-0 in ambele cazuri si penalitate financiara 650 baza art 3.1 lit a.(neprezentare nemotivata) Cu apel in termen de 5 zile.
11. RAPID RAZVANI – FORTUNA TAMADAU Comisia anuleaza rezultatul din teren, omologheaza partida cu scorul 3-0 in favoarea echipei FORTUNA TAMADAU. Suspenda terenul echipei RAPID RAZVANI pentru 8 etape si plata unei penalitati financiare de 1000 lei baza art 2.10, 2.11 si 8.17(arbitraj sub presiune, patrunderea spectatorilor pe terenul de joc, neasigurarea masurilor de securitate pentru oficiali, acceptarea consumului de alcool in stadion) Jucatorul NICA BOBY legitimate la RAPID RAZVANI se suspenda 8 etape si penalitate financiara 200 baza art 1.6, 1.10 din RD al AJF.( lovirea unui adversar cu piciorul, injurii) Cu apel in termen de 5 zile.
12. DUNAREA CIOCANESTI – VENUS INDEPENDENTA Jucatorul VARBAN MARIAN IULIAN legitimat la DUNAREA CIOCANESTI se suspenda 1 etapa si penalitate financiara 50 lei baza art 1.4 din RD al AJF.(cumul de avertismente) Cu apel in termen de 5 zile.
13. VICTORIA LEHLIU – UNIREA MANASTIREA Jucatorul MOCANASU FLORIN legitimat la UNIREA MANASTIREA se suspenda 2 etape si penalitate financiara 100 lei baza art 1.10 din RD al AJF.(limbaj jignitor)