Liga a 2-a / Fl. Brişan: Am obţinut o victorie absolut meritată!

brisan dunareaÎn runda a 12-a a ligii a 2-a, Dunărea a câştigat partida de la Suceava cu Foresta, goluri marcate de V. Alexandru (min. 7) şi B. Manole (78), urcând, cel puţin până marţea viitoare când este programat duelul dintre ASA Tg. Mureş şi AFC Hermannstadt, pe primul loc în clasament.

 

Prezent pe stadionul Areni, preşedintele Florin Brişan a declarat că victoria Dunării este absolut meritată, scorul putând fi mult mai favorabil echipei noastre. “Am întâlnit un adversar greu care şi-a dorit mult să obţină un rezultat bun în faţa noastră. Victoria obţinută de Dunărea este absolut meritată. Pe lângă cele două goluri, am ratat alte 2-3 mari oportunităţi. Cele 3 puncte puse la bătaie iau drumul Călăraşiului şi asta ne bucură nespus de mult. Îi felicit pe băieţi, pe antrenori pentru rezultat care ne-a propulsat pe primul loc în clasament. Sunt convins că am reuşit prin prisma acestui rezultat să-i mulţumim pe suporterii nostri.” a declarat Florin Brişan.

Etapa viitoare, a 13-a, Dunărea va juca acasă cu Luceafărul Oradea, formaţie aflată pe ultimul loc cu 7 puncte. Duelul e programat pe arena Ion Comşa, sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 11.00.

Liga a 2-a / Victorie clară pe Areni: Foresta – Dunărea 0-2!

dunarea bucurie in terenStadionul Areni din Suceava a găzduit sâmbătă dimineaţă, în faţa a circa 2000 de iubitori ai fotbalului, partida dintre Foresta şi Dunărea Călăraşi, din cadrul etapei a 12-a a ligii a 2-a.

 

Ambele echipe aveau moralul ridicat, înaintea duelului, Foresta venind după o remiză smulsă cu forcepsul la Afumaţi (2-2) iar Dunărea, după 6-0 acasă cu o altă echipă din Moldova, Ştiinţa Miroslava.

Şi diferenţa în clasament între cele două combatante era evidentă. Dunărea ocupa locul secund cu 25 de puncte, spre deosebire de gazde care se aflau pe 18 cu doar 8 puncte. În ciuda acestor diferenţe, antrenorul Dan Alexa era prudent înainte de primul fluier al centralului Sergiu Popa (Aiud), subliniind că Foresta nu trebuie subestimată sub nicio formă. Şi nici n-a fost! Dunărea şi-a luat în serios statutul de favorită deschizând scorul încă din minutul 7 prin V. Alexandru care a reluat în plasă o pasă excelentă primită de pe dreapta de la Missi Mezu. Scorul putea lua proporţii două minute mai târziu dacă acelaşi V. Alexandru n-ar fi ratat o ocazie similară, creată de acelaşi Missi Mezu.

Gazdele încearcă să echilibreze jocul ratând până la pauză două ocazii prin M. Matei (17’) şi Kimbaloula (24’).

În partea secundă, Foresta putea restabili egalitatea în minutul 66. Chalabi a şutat de la 16 metri spre vinclu, dar Cezar Lungu a respins cu un reflex de poveste. În loc de 1-1, tabela va arăta 0-2 în minutul 78. Lovitură de colt executată impecabil de Bodo Kanda în suprafaţa de pedeapsă de unde Bogdan Manole a reluat cu capul din 6 metri fără nicio speranţă pentru tânărul goalkeeper, Began.

Dunărea a câştigat într-o manieră clară pe lângă cele 2 goluri ratând alte 2-3 oportunităţi destul de clare. Sub bagheta lui Dan Alexa, “galben – albaştrii” bifează a 9-a victorie consecutive, urcând pe primul loc, cel puţin până marţea viitoare când este programat jocul dintre ASA Tg. Mureş şi AFC Hermannstadt.

 

Foresta Suceava - Dunărea Călăraşi  0-2

Au marcat: V. Alexandru (7’), B. Manole (78’)

 

Foresta: Began – Sumanariu (46’ Renquin), Masella, Diallo (cpt.), Secrier (72’ Dali Amar) - Vl. Stănescu (46’ Coroamă), Acolatse, Chalabi, O. Onofraş - Kimbaloula, M. Matei. Rezerve: Bîlbă - R. Bosânceanu, Prisăcaru, Fl. Cordoş

Antrenor: Marius Lup

 

Dunărea: C. Lungu (cpt.) – I, Ţenea, B. Manole, B. Şandru, B. Vasile, Missi Mezu (72’ Vl. Munteanu), M. Drăghiceanu (63’ Preoteasa), S. Pană (85’ C. Cristea), Cr. Puşcaş, B. Kanda, V. Alexandru. Rezerve: G. Popa – B. Danciu, A. Gassama, Andre Mesquita

Antrenor: Dan Alexa

Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău) şi Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca).

Cartonaşe galbene: Acolatse (51’), Renquin (56’) / Cr. Puşcaş (58’), S. Pană (81’)

 

Etapa a 12-a

Sportul Snagov – Pandurii Tg. Jiu       0-0

Ştiinţa Miroslava – Olimpia Satu Mare 2-1

Foresta Suceava – Dunărea Călăraşi   0-2

Luceafărul Oradea – CS Afumaţi         1-2

Ripensia Timişoara – CS Baloteşti      1-2

Dacia Unirea Brăila – CS Mioveni        2-2

FC Argeş – Academica Clinceni           1-1

Chindia Târgovişte – Metaloglobus     3-0

 

Duminică, 15 octombrie, ora 15.30

ASU Poli Timişoara – UTA Arad

 

Marţi, 17 octombrie, ora 19.30

ASA Tg. Mureş – AFC Hermannstadt

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi     12    9   1   2   25-10  28

2. AFC Hermannstadt   11    9   1   1   19-5   28

3. Chindia Târgovişte   12    7   3   2   28-6   24

4. Academica Clinceni  12    6   4   2   20-15  22

5. CS Mioveni              12    6   3   3   22-15  21

6. ASA Tg. Mureş         11    5   3   3   20-16  18

7. Ripensia Timişoara   12    5   2   5   32-15  17

8. FC Argeş                 12    4   5   3   15-10 17

9. Sportul Snagov         12   4   4   4     8-7   16

10. ASU Poli Timişoara  11   5   1   5   14-15  16

11. CS Afumaţi             12   4   4   4   11-12  16

12. Dacia Brăila            12   4   3   5   30-24  15

13. Pandurii Tg. Jiu       12   3   5   4   18-17  14

14. Olimpia Satu Mare   12   4   1   7     8-19  13

15. Metaloglobus          12   3   3   6   14-17  12

16. Ştiinţa Mirolava       12   3   2   7   14-37  12

17. UTA Arad                11   2   5   4     9-11  11

18. CS Baloteşti           12   2   4   6   13-19  10

19. Foresta Suceava      12   2   2   8     8-49   8

20. Luceafărul Oradea   12   1   4   7    15-23   7

Liga a 2-a / Dunărea câştigă la Suceava şi urcă pe primul loc!

Dunarea StiintaSâmbătă, la Suceava, în meci contând pentru etapa a 12-a a ligii a 2-a, Dunărea a învins cu 2-0 formaţia locală Foresta, graţie golurilor marcate de V. Alexandru (min. 7) şi B. Manole (79). Este cea de-a 9-a victorie consecutivă obţinută sub mandatul lui Dan Alexa. Cu 28 de puncte în cont, Dunărea urcă pe primul loc datorită golaverajului mai bun faţă de AFC Hermannstadt care va juca marţea viitoare la Tg. Mureş cu ASA.

Următorul duel al rundei va avea loc duminică la Timişoara între ASU Poli şi UTA Arad.

Vom reveni.

 

 

Etapa a 12-a

Sportul Snagov – Pandurii Tg. Jiu       0-0

Ştiinţa Miroslava – Olimpia Satu Mare 2-1

Foresta Suceava – Dunărea Călăraşi   0-2

Luceafărul Oradea – CS Afumaţi         1-2

Ripensia Timişoara – CS Baloteşti      1-2

Dacia Unirea Brăila – CS Mioveni        2-2

FC Argeş – Academica Clinceni           1-1

Chindia Târgovişte – Metaloglobus      3-0

 

Duminică, 15 octombrie, ora 15.30

ASU Poli Timişoara – UTA Arad

 

Marţi, 17 octombrie, ora 19.30

ASA Tg. Mureş – AFC Hermannstadt

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi     12   9   1   2  25-10 28

2. AFC Hermannstadt   11   9   1   1  19-5   28

3. Chindia Târgovişte   12   7 3     2  28-6   24

4. Academica Clinceni  12   6   4   2  20-15  22

5. CS Mioveni             12   6   3   3   22-15 21

6. ASA Tg. Mureş        11   5   3   3   20-16 18

7. Ripensia Timişoara  12   5   2   5   32-15 17

8. FC Argeş                12   4   5   3   15-10 17

9. Sportul Snagov        12   4   4   4     8-7  16

10. ASU Poli Timişoara 11   5   1   5   14-15 16

11. CS Afumaţi            12   4   4   4   11-12 16

12. Dacia Brăila           12   4   3   5   30-24 15

13. Pandurii Tg. Jiu      12   3   5   4   18-17 14

14. Olimpia Satu Mare  12   4   1   7     8-19 13

15. Metaloglobus         12   3   3   6   14-17 12

16. Ştiinţa Mirolava      12   3   2   7   14-37 12

17. UTA Arad               11   2   5   4    9-11 11

18. CS Baloteşti           12   2   4   6  13-19 10

19. Foresta Suceava     12   2   2   8    8-49   8

20. Luceafărul Oradea   12   1   4   7  15-23   7

Liga a 3-a / Agricola Borcea – Înainte Modelu, sâmbătă, 14 octombrie, ora 15.00

Borcea Modelu Cupa RomanieiSâmbătă, 14 octombrie, e meci mare la Borcea! Faţă în faţă vor fi Agricola şi Înainte Modelu, partida contând pentru runda a 8-a.

 

Prima confruntare stagională dintre cele două rivale s-a consumat pe 13 septembrie în cadrul fazei a 3-a a Cupei României. A câştigat Borcea cu 2-1, graţie golurilor marcate de Eduard Nicola (10) şi Marian Şerban (min. 60) pentru modeleni marcând Ionuţ Alexa (min. 65). Partida va fi arbitrată de bucureşteanul, Bogdan Dumitrache, el fiind susţinut la cele două „tuşe” de Andrei Cojocaru Pavel (Braşov) şi Gabriel Boncz (Făgăraş). Observatori au fost desemnaţi Migurel Vădan (Bucureşti) şi Stere Guteanu (Techirghiol).

În acest moment, Înainte se află pe locul 10 cu 6 puncte iar Agricola pe 12, cu 3 puncte.

 

Seria a II-a / Etapa a 8-a

Axiopolis Cernavodă - Sportul Chiscani      6-0

Au marcat: Al. Vieru (18, 20), C. Loloţ (50), D. Husein (56, 71), I. Gheorghe (83)

FC Voluntari 2 - FCSB 2                                 4-4

Au marcat: Ad. Bălan (18, 50), M. Leasă (28), A. Stoica (85) / M. Mihai (9), C. Golofca (13), V. Achim (74), M. Neg (79)

CSM Râmnicu Sărat - Progresul Spartac    0-2

A marcat: M. Domca (70, 85)

 

Sâmbătă, 14 octombrie, ora 15:00

Unirea Slobozia - ACSM Olteniţa  

Agricola Borcea - Înainte Modelu  

Victoria Traian - Metalul Buzău  

ASSCS Farul Constanţa - Delta Dobrogea Tulcea    

 

Clasament

1. Progresul Spartac     8   7   1   0  35-7    22

2. Axiopolis Cernavodă 8   6   1   1   25-9   19

3. Metalul Buzău         7   5   2   0   14-4    17

4. ASSCS Farul            7   5   1   1   17-11  16

5. FC SB 2                  8   4   2  2    26-13  14

6. Unirea Slobozia       7   4   1   2   25-12  13

7. FC Voluntari 2         8   3   3   2   21-12  12

8. CSM Rm. Sărat        8   4   0   4   13-19  12

9. Delta Dobrogea       7   3   0   4   11-25    9

10. Înainte Modelu      7   2   0   5   18-20    6

11. ACSM Olteniţa       7   1   2   4   13-20    5

12. Agricola Borcea      7   1   0   6   11-14   3

13. Sportul Chiscani     8   0   1   7   4-35     1

14. Victoria Traian       7   0   0   7   1-33     0

Liga a 4-a / Arbitrii şi observatorii din cadrul etapei a 8-a

Gradistea MostisteaAJF Călăraşi programează sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 15.00, partidele din cadrul etapei a 8-a a campionatului judeţean de fotbal.

Iată mai jos lista arbitrilor şi observatorilor desemnaţi să conducă jocurile

 

Etapa a 8-a / Sâmbătă, 14 octombrie, ora 15.00

Unirea Mănăstirea – Unirea Dragalina

Arbitri Ionuţ Jecu – Robert Cârlea, Florin Tătaru

Observator Costel Stan

 

ACS Roseţi – Spicul Vîlcelele

Arbitri Adrian Vasile – Valerian Toma, Roxana Radu

Observator Mircea Brânduşă

 

Steaua Radovanu – Victoria Lehliu

Arbitri George Cojocaru – Mihai Eberstein, Viorel Birman

Observator Ionel Ivanciu

 

Venus Independenţa – Tricolorul Jegălia

Arbitri Ionuţ Voinea – Marius Petrache, Adrian Ioniţă

Observator Ştefan Marin

 

Dunărea Grădiştea – Partizan Crivăţ

Arbitri Virgil Văleanu – Ionuţ Bîţan, Laurenţiu Ruse

Observator Stelian Mihai

 

Viitorul Curcani – Dunărea Ciocăneşti

Arbitri Daniel Vasile – Adrian Ioniţă, Valentin Badea

Observator Ionel Florea

 

Zarea Cuza Vodă – Mostiştea Ulmu

Arbitri Ionel Rădulescu – Cristian Zardova, Manuel Ciobănescu

Observator Mihai Decu

 

Progresul Fundulea – Victoria Chirnogi

Arbitri Gabi Bondoc – Tudor Stoian, Nicuşor Oprea

Observator Silviu Bălan

 

Clasament

1. Mostiştea Ulmu        7   5   1   1   37-8   16

2. Dunărea Ciocăneşti   7   5   1   1   28-8   16

3. Venus Independenţa 7   5   1   1   26-7   16

4. Zarea Cuza Vodă      7   5   1   1   19-8   16

5. Unirea Mănăstirea     7   5   1   1  17-10  16

6. Spicul Vîlcelele         7   4   1   2   22-13 13

7. Victoria Chirnogi       7   4   1   2  17-14  13

8. ACS Roseţi              7   3   1   3   14-18  10

9. Victoria Lehliu         7   3   0   6    25-16   9

10. Partizan Crivăţ       7   2   0   5   19-25   9

11. Tricolorul Jegălia    7   2   1   4   13-16   7

12. Dunărea Grădiştea  7   2   1   4   16-24   7

13. Steaua Radovanu   7   2   0   5     9-16   6

14. Viitorul Curcani      7   2   0   5     8-38   6

15. Unirea Dragalina    7   1   0   6     8-40   3

16. Progresul Fundulea 7   0   0   7     9-26   0

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.