Arena Media: Cezar Lungu, cel mai bun fotbalist al Dunării în 2017!

Cezar Lungu

 

Puţine zile ne mai despart de finalul anului 2017, unul de referinţă pentru fotbalul călărăşean de performanţă. Dunărea Călăraşi a încheiat acest an pe primul loc în topul ligii a 2-a, fiind creditată cu şanse mari de a promova la finele sezonului, în premieră, în liga I.

În cele 12 partide disputate în mini - returul ediţiei 2016 – 2017 şi în cele 21 de jocuri desfăşurate până acum în cadrul ediţiei 2017 – 2018, antrenorii Adrian Mihalcea, Adrian Iencsi, Ion Manu şi Dan Alexa au mizat pe 42 de jucători.

Arena Media (www.arenamedia.ro şi Arena) a stabilit ordinea celor mai buni jucători ai Dunării din acest an.

Pe locul 10 se află fundaşul Ştefan Mardare, sosit la Călăraşi la începutul lunii decembrie 2016.

Poziţia a 9-a este ocupată de Cristi Puşcaş şi Florin Ibrian. Primul s-a alăturat grupării din B-dul Republicii, 39 la începutul acestui an, devenind încet – încet un jucător de bază. Cel de-al doilea a părăsit-o pe Dunărea la începutul acestui sezon însă evoluţiile sale au ajutat mult pe Dunărea în disputele oficiale din primăvară.

Şi pe locul 8 întâlnim doi jucători. E vorba de Călin Cristea şi Bogdan Danciu, ambii mijlocaşi. Primul a suferit din nefericire o accidentare în finalul sezonului trecut care l-a ţinut mult pe tuşă. A revenit în această toamnă înscriind şi goluri pentru echipa noastră. Bogdan Danciu a jucat destul de bine în primăvară însă în ultima vreme şi-a cam pierdut statutul de titular.

Pe locul 7 se află doi tineri jucători Gabriel Preoteasa (nelipsit din formula de start a Dunării până de curând) şi Bogdan Manole, o achiziţie extreme de reuşită realizată în mandatul lui Dan Alexa.

Poziţia a 6-a este împărţită de Marian Drăghiceanu şi gabonezul Missi Mezu, ambii cu evoluţii foarte bune în această toamnă.

Pe 5 îl găsim pe Silviu Pană, transferat în vară. Un mijlocaş aproape excellent care a pus umărul la obţinerea rezultatelor foarte bune realizate în ultimele 18 partide.

Pe 4 se află golgeterul echipei, Valentin Alexandru (el e şi pe primul loc în topul marcatorilor ligii a 2-a, cu 14 reuşite, la fel ca Bogdan Rusu, de la Hermannstasdt şi Mediop Ndiaye, de la Ripensia Timişoara).

Pe ultima treaptă a podiumului îi găsim pe Bogdan Şandru şi Bodo Kanda. Primul, un fundaş, aproape de fier, titular incontestabil iar cel de-al doilea, Bodo Kanda, un atacant indispensabil care a făcut meciuri memorabile în acest an.

Locul 2 revine fundaşului dreapta Ionuţ Ţenea, cel care a bifat ca titular şi integralist toate jocurile disputate în acest sezon.

Locul 1 e ocupat de portarul Cezar Lungu, desemnat de Arena Media cel mai bun jucător al Dunării, în acest an 2017. Un portar excelent şi un character deosebit, calităţi care-l propulsează pe Cezar Lungu pe prima poziţie. Felicitări pentru constanţă, pentru evoluţiile bune şi foarte bune avute pe parcursul întregului an. În mod cert, Cezar Lungu va fi “sufletul” echipei şi în 2018!

 

Top 10 Arena Media

1. Cezar Lungu

2. Ionuţ Ţenea

3. Bogdan Şandru şi Bodo Kanda

4. Valentin Alexandru

5. Silviu Pană

6. Marian Drăghiceanu şi Missi Mezu

7. Gabriel Preoteasa şi Bogdan Manole

8. Călin Cristea şi Bogdan Danciu

9. Cristi Puşcaş şi Florin Ibrian

10. Ştefan Mardare

 

Lotul Dunării pentru mini-retur / Sezon: 2016-2017

PORTARI: Cezar Andrei Lungu; Gabriel Popa; Ștefan Păun

FUNDAȘI: Ionuţ Eugen Țenea; Florinel Valentin Ibrian; Silviu Matei; Bogdan Andrei Șandru; Ștefan Mardare; Alexandru Bogdan Stancu; Ştefan Nedelcu Zisu; Daniel Mihai

MIJLOCAȘI: Bogdan Mihai Danciu; Gabriel Vasile Preoteasa; Alexandru Cincă; Cristian Pușcaș; Rafael Emil Licu; Baudouin Tshitungi Dieudonne Kanda; Alexandru Cristian Ciocâlteu; Călin Cristea

ATACANȚI: Valentin Daniel Balint; Mircea Ştefan; Alexandru Denis Dincă; Cătălin Țîră; Alexandru Avram; Gabriel Daniel Toma

ANTRENOR: Adrian Mihalcea

 

Rezultate obţinute de Dunărea în 2017

Et. 22. CS Mioveni – Dunărea              2-2

Et. 23 Dunărea – FC Braşov                1-1

Et. 24 Dunărea a stat

Et. 25 Dunărea – Luceafărul Oradea     3-2

Et. 26 CS Afumaţi – Dunărea               1-2

Et. 27 Dunărea – Sepsi OSK                0-0

Et. 28 Juventus Bucureşti – Dunărea    1-0

Et. 29 Dunărea – Olimpia Satu Mare     2-0

Et. 30 Academica Clinceni – Dunărea    1-4

Et. 31 Unirea Tărlungeni – Dunărea      0-3 (N)

Et. 32 Dunărea – UTA BD                    1-0

Et. 33 ASU Poli Timişoara – Dunărea    4-1

Et. 34 Dunărea – CS Baloteşti             2-1

Et. 35 Dunărea a stat.

Et. 36 Dunărea – Chindia Târgovişte    3-1

Et. 37 CSM Rm. Vâlcea – Dunărea       0-3 (N)

Et. 38 Dunărea – Foresta Suceava       3-0 (N)

 

Lotul Dunări pentru sezonul 2017-2018

 

PORTARI: Cezar Lungu; Gabriel Popa; Rareş Şerban

FUNDAŞI: Ionuţ Ţenea; Ştefan Mardare; Bogdan Şandru; Florin Ibrian; Marius Tomozei; Bogdan Manole; Aboubacar Gassama; Silviu Matei; Emil Sibiceanu; Daniel Mihai

MIJLOCAŞI: Bogdan Danciu; Gabriel Preoteasa; Andrei Puşcaşu; Silviu Pană; Marian Drăghiceanu; Baudouin Tshitungi Dieudonne Kanda; Florin Niculae; Alexandru Dincă; Cristian Puşcaş; Alexandru Roşca; Călin Cristea; Vali Munteanu; Bogdan Vasile; Andre Mesquita

ATACANŢI: Valentin Alexandru; Gaetano Missi Mezu; Gabriel Toma; Alexandru Pop; Gelu Velici

ANTRENORI: Adrian Iencsi (et. 1), Ion Manu (et. 2-3), Dan Alexa (et. 4 - )

 

Rezultate obţinute de Dunărea în sezonul 2017 – 2018

 

TUR

Et. 1 Academica Clinceni – Dunărea                4-1

Et. 2 Dunărea – CS Mioveni                           1-1

Et. 3 AFC Hermannstadt – Dunărea                3-1

Et. 4 Dunărea – CS Baloteşti                         2-1

Et. 5 CS Afumaţi – Dunărea                           0-1

Et. 6 Sportul Snagov – Dunărea                      0-1

Et. 7 Dunărea – Olimpia Satu Mare                 5-1

Et. 8 UTA Arad – Dunărea                             0-1

Et. 9 Dunărea – Pandurii Tg. Jiu                     3-1

Et. 10 ASU Politehnica Timişoara – Dunărea    0-1

Et. 11 Dunărea – Ştiinţa Miroslava                 6-0

Et. 12 Foresta Suceava – Dunărea                  0-2

Et. 13 Dunărea – Luceafărul Oradea               1-0

Et. 14 Ripensia Timişoara – Dunărea              1-1

Et. 15 Dunărea – ASA Tg. Mureş                    3-0

Et. 16 Dacia Unirea Brăila – Dunărea              1-1

Et. 17 Dunărea – FC Argeş                            2-1

Et. 18 Chindia Târgovişte – Dunărea              2-2

Et. 19 Dunărea – Metaloglobus Bucureşti        1-0

 

RETUR

Et. 20 Dunărea – Academica Clinceni               4-0

Et. 21 CS Mioveni – Dunărea                          1-3

Juniorii Dunării au primit daruri de Crăciun

copii cu cadouri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vineri după-amiază, toţi juniorii Dunării au primit daruri de Crăciun. Circa 90 de jucători de la echipele U11, U13, U15, U17 şi U19, asistaţi de pe margine de antrenorii lor, Marius Păun, Cosmin Onofrei, Dan Andronache şi Mircea Ştefan (a lipsit din motive obiective Cornel Ţicu) s-au întâlnit cu preşedintele clubului, Florin Brişan dar şi cu antrenorul liderul campionatului ligii a 2-a, Dan Alexa care le-au înmânat pungile cu cadouri.

Copiii n-au ezitat să facă poze cu preşedintele Florin Brişan şi antrenorul momentului în L2, Dan Alexa care le-a transmis puştilor să se pregătească în noul an, cât mai bine, sub îndrumarea tehnicinilor lor.

„Ne aflăm la finalul unui an desosibit pentru clubul nostru. Juniorii Dunării au obţinut până acum rezultate bune şi foarte bune. În premieră, fotbaliştii echipelor U19 şi U17 s-au calificat în Liga Elitelor. Cei mai mici dintre ei, juniorii U15, U13 şi U11 domină competiţiile judeţene. Avem antrenori tineri, inimoşi, devotaţi meseriei care lucrează pentru viitorul fotbalului călărăşean. Îi felicit pe Marius Păun, Cosmin Onofrei, Dan Andronache, Petrişor Toma, Mircea Ştefan, Cornel Ţicu pentru tot ce au făcut în acest an pentru sectorul juvenil din cadrul AFC Dunărea 2005 Călăraşi. Le transmit şi pe această cale lor şi familiilor lor, jucătorilor, familiilor acestora, tuturor celor care au fost alături de echipele noastre să aibă parte de Sărbători fericite iar noul an să le aducă şi mai multe satisfacţii, realizări în plan personal şi profesional. Ne aşteaptă un an, 2018, plin de provocări. Obiectivul major îl constituie promovarea echipei de seniori, în premieră în liga I. Sper să muncim toţi mai mult şi mai bine ca să ne atingem toate obiectivele propuse. La mulţi ani, tuturor!” a fost mesajul transmis de preşedintele Florin Brişan.

alexa copilalexa cu copiibrisan cu copiicadouri brisancopii alexa 1copii cu cadouri

grup copii cadouri 2grup discursstaff inaintea copiilortoti copiii cu cadouri

Fl. Brişan: Din toată inima vă urăm Crăciun fericit!

Christmas Background for Your Design

 

Din toată inima vă urăm CRĂCIUN FERICIT! Anul ce stă să vină să vă aducă sănătate, fericire şi împlinirea tuturor speranţelor! Sărbători fericite! La mulţi ani!

Florin Brişan, preşedinte AFC Dunărea 2005 Călăraşi

D. Dincă: Sărbători Fericite şi să aveţi parte numai de bucurii în noul an!

Merry Christmas Balls Glitter 4K Ultra HD Desktop Wallpaper 900x506

 

Naşterea Domnului să vă aducă în suflet multă lumină şi căldură sufletească. Sărbători Fericite şi să aveţi parte numai de bucurii în noul an. La Mulţi Ani!

Dorinerl Dincă, preşedinte AJF Călăraşi

AJF a înmânat echipamentele sportive achiziţionate în cadrul unui proiect finanţat de CJ Călăraşi din fonduri nerambursabile

ajf iliuta cu toti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Călăraşi a găzduit vineri dimineaţă toată suflarea fotbalului judeţean călărăşean. Conducerea AJF Călăraşi a înmânat într-un cadru sportive echipamentele sportive achiziţionate în cadrul proiectului „Fotbalul amator şi juvenil – Dezvoltare, Imagine, Descoperire Talente şi Promovare în judeţul Călăraşi”, în valoare de 220 mii lei, finanţat de Consiliul Judeţean din fonduri nerambursabile conform Legii 350 / 2005 în proporţie de 90%, diferenţa fiind acoperită din resurse proprii ale AJF..

A fost prezent şi preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă care a lăudat initiativa şefului forului fotbalistic local, Dorinel Dincă de a demara un astfel de proiect susţinând că anul viitor instituţia pe care o reprezintă se va implica şi mai mult în susţinerea fotbalului de masă, chiar la nivel de şcoli gimnaziale şi licee. “Această initiativă a venit în urmă cu 2 ani când am făcut promisiunea că putem să ajutăm sportul. Am avut nişte discuţii cu domnul Dincă şi am stabilit că dumnealui să devină consilierul meu pentru a-mi spune ce înseamnă cu adevărat fotbalul în judeţul Călăraşi. A acceptat şi-i mulţumesc încă o dată pentru acest lucru şi iată că azi avem primele rezultate. Acest proiect, domnule Dincă, l-ai gândit, l-ai pus în practică astfel încât nu doar echipa de fotbal din liga a 2-a, Dunărea Călăraşi, ci şi toate formaţiile de fotbal din acest judeţ, să beneficieze de sprijinul Consiliului Judeţean. Am implementat acest proiect pentru că am vrut să ne adresăm întregului judeţ. Cred că nu e decât un început care va continua cu alte proiecte, poate mult mai bune.” a spus Iliuţă care a adresat la final şi un mesaj tuturor reprezentanţilor echipelor angrenate în competiţiile ce se desfăşoară sub sigla AJF Călăraşi. “Se apropie sărbătorile. Cu toţii trebuie să fim mai buni, mai darnici, să primim colindătorii. Acum noi trebuie să dăruim tuturor echipelor care activează în fotbalul judeţean. Vă urez Sărbători fericite! La Mulţi Ani!. Dumnezeu să ne ajute să facem proiecte mult mai bună, în viitor” a conchis şeful Consiliului Judeţean, instituţie apropiată şi în acest an de sportul călărăşean.

 

Preşedintele AJF Călăraşi, Dorinel Dincă a trecut în revistă activităţile derulate în cadrul proiectului mai sus menţionat invitând la final delegaţii echipelor să intre în posesia echipamentelor sportive, achiziţionate cu sprijinul financiar oferit de CJ Călăraşi în baza Legii 350 / 2005. “Acest proiect s-a desfăşurat pe două paliere. Primul a însemnat organizarea Cupei Trend la mini fotbal, competiţie derulată recent la Călăraşi şi la care au participat elevii din 16 şcoli gimnaziale şi licee dijn judeţul Călăraşi. Vă spun că toţi participanţii au fost foarte – foarte mulţumiţi. Copiii, mai ales cei din mediul rural, au avut parte de condiţii bune de cazare şi masă. Bineînţeles că echipele câştigătoare ale primelor 3 locuri au primt seturi complete de echipamente, mingi, cupe, diplome.

Cel de-al doilea palier al proiectului se adresează dumneavoastră. Aş vrea să prezint şi conţinutul unei genţi: un sac cu 7 mingi, un set complet format din şort, tricou, jambiere pentru jucătorii de câmp. Pentru portari am achiziţionat câte două seturi: mănuşi profesionale, tricouri, şorturi, jambiere, toate marca Jako, o firmă germană care concurează cu alte mărci de renume ca Nike şi Adidas. În plus, echipele din liga a 4-a vor avea şi câte 20 de treninguri pentru jucători. Aceasta este şi diferenţa faţă de echipele din liga a 5-a.

Personal, sunt mulţumit de calitatea obiectelor achiziţionate şi sper să vă fie de folos în viitoarele partide pe care le veţi disputa în campionat. Vă urez mult succes şi spor în tot ceea ce veţi face în plan fotbalistic” a fost mesajul adresat de Dorinel Dincă, şeful AJF Călăraşi.

 pezidiu ajfbanner proiect ajfdinca proiect 1dinca proiect 2dinca proeict 3dinca proiect 4dinca proiect 6dinca proiect 7dinca proiect 8dinca proiect 9dinca proiect 10dinca proiect 11dinca proiect 12dinca proiect 13dinca proiect 14dinca proiect 15dinca proiect 16dinca proiect 17

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.