Liga a 4-a / Venus, start cu stângul în amicale

Sâmbătă dimineaţă pe terenul 2 din cadrul Complexului Vasile Enache din Modelu s-a desfăşurat partida de verificare dintre Înainte şi Venus Independenţa, prima din această pauză competiţională pentru lidera campionatului judeţean.

Modelenii au câştigat cu 2-1, Venus creându-şi o serie de ocazii, din păcate, nici una fructificată, în partea a doua.

Venus a mizat în acest joc şi pe două „noutăţi”. În centrul defensivei a apărut Nicu Epaminonda (38 de ani), fost campion al României cu Unirea Urziceni în 2009 iar în atac a evoluat alături de Csaba Borbely, fostul jucător al Dunării, ultima oară la CSM Olteniţa, Denis Dobra (22 de ani).

Sâmbăta viitoare, Venus va juca cu ACS Roseţi, cel mai probabil la Modelu pe terenul cu iarbă artificială de la Prefab Arena. În perioada 18-25 februarie, echipa pregătită de Ilie Zeciu îşi va încărca bateriile la Brezoi, într-un cantonament în care va disputa şi câteva jocuri amicale cu formaţii din cadrul ligii a 4-a Vâlcea. În preziua plecării la munte, pe 17 februarie, Venus ar putea juca partida din optimile de finală ale Cupei României – faza judeţeană cu Conpet Ştefan cel Mare.

În prima etapă a returului, Venus va întâlni la Independenţa pe Dunărea Grădiştea, meciul fiind programat pe 3 martie.

Liga I Betano / Avancronicile jocurilor programate sâmbătă

Etapa a 23-a a ligii I Betano la fotbal continuă sâmbătă cu alte două partide. De la ora 18.00 se vor afla faţă în faţă FC Voluntari şi CSM Poli Iaşi. La Mediaş. Gaz Metan va încerca imposibilul împotriva ocupantei locului 2, FCSB, duelul fiind programat de la ora 20.45 de minute.

Iată avancronicile celor două jocuri de azi:

FC Voluntari - CSM Poli Iaşi, ora 18.00

Un singur succes au reuşit ifovenii în ultimele șase jocuri disputate pe teren propriu în campionat, 3-0 cu Sepsi OSK, în rest au trei remize albe şi două înfrângeri.

Moldovenii au bifat doar o victorie în precedentele nouă deplasări din campionat, 2-0 la Mediaş, interval în care au mai înregistrat patru rezultate de egalitate şi tot atâtea partide pierdute.

CSM Poli Iaşi (locul 8 cu 30 de puncte) a marcat în 16 dintre cele 22 de meciuri jucate în ediţia curentă, în timp ce FC Voluntari (locul 10 cu 25 de puncte) a strâns 10 partide fără gol înscris.

FC Voluntari şi Poli Iaşi s-au mai duelat de nouă ori în Liga 1, de două ori s-au impus ilfovenii, de patru ori au câştigat moldovenii, iar trei jocuri s-au încheiat la egalitate.

- Primul meci a consemnat şi debutul ilfovenilor în Liga 1, pe 10 iulie 2015, FC Voluntari - CSMS 1-1 (marcatori Pîrvulescu / Grigorie).

- 17 octombrie 2015: în partida retur din sezonul regulat 2015-2016, gruparea moldavă a câştigat acasă cu 2-1, golul victoriei fiind izbutit de Nuno Viveiros.

- Au urmat cele două confruntări din play-out-ul stagiunii 2015-2016, CSM Poli - FC Voluntari 0-1 (marcator Adrian Bălan) şi FC Voluntari - CSM Poli Iaşi 1-2 (goluri înscrise de Adrian Bălan / Andrei Cristea, Vasile Maftei).

- În sezonul regulat 2016-2017, FC Voluntari s-a impus la Iaşi cu 2-1 (Piccioni / Bălan, Căpăţînă), apoi CSM Poli a câştigat în deplasare cu 1-0 (Golubovic), rezultat în urma căruia Florin Marin a părăsit banca tehnică a gazdelor.

- O singură remiză albă s-a înregistrat în confruntările directe, pe 17 aprilie 2017, pe terenul celor din Voluntari.

- Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc pe 15 septembrie 2017, CSM Poli Iaşi - FC Voluntari 2-1 (Balaur - autogol, Jo Santos, respectiv Voduţ).

Flavius Stoican a antrenat-o pe FC Voluntari în ediţia 2015-2016: cinci jocuri în Liga 1, palmares o remiză şi patru înfrângeri.

Flavius Stoican şi Claudiu Niculescu au fost colegi la FC U Craiova în perioadele 1997/1998 - 2000/2001, apoi la Dinamo în edițiile 2002-2003, 2003-2004 şi 2007-2008.

Claudiu Niculescu vs Flavius Stoican în toate competiţiile: patru jocuri - trei victorii Niculescu - o victorie Stoican.

 

Gaz Metan Mediaş - FCSB, ora 20.45

Un singur succes au reuşit ardelenii în precedentele 17 jocuri din campionat, 1-0 cu FC Botoşani (29.09.2017), în rest au opt remize şi tot atâtea partide pierdute.

Cu șase victorii, două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri, bucureştenii ocupă locul al treilea în clasamentul meciurilor jucate în Liga 1 Betano pe teren advers.

Un alt aspect statistic interesant este dat de faptul că vor fi faţă în faţă FCSB (locul 2 cu 47 de puncte), echipa cu cel mai bun atac - 45 de goluri marcate, respectiv Gaz Metan (locul 13 cu 15 puncte), cele mai puţine goluri înscrise - 10 reuşite.

- Șase meciuri fără gol încasat au înregistrat elevii lui Cristi Pustai în primele 22 de etape, în timp ce "roş-albaştrii" au adunat 10 jocuri cu zero în dreptul golurilor primite.

Gaz Metan şi FCSB s-au mai duelat de 23 de ori în Liga 1, de patru ori au câştigat sibienii, de 14 ori s-au impus bucureştenii, iar alte cinci dispute s-au terminat la egalitate.

Palmares Gaz Metan gazdă: 11 jocuri - două victorii Gaz Metan Mediaș - patru remize - cinci victorii FCSB.

- 9 noiembrie 1947, primul meci: CSM - FCSB 4-3 (antrenori Ştefan Dobay / Coloman Braun Bogdan). Interesant, Ştefan Dobay era antrenor-jucător, fostul câştigător de patru ori al titlului de golgheter în Liga 1/Divizia A marcând atunci golul decisiv.

- Întâia victorie din contul bucureştenilor a venit în returul ediţiei 1947-1948, 3-0 la Bucureşti, triplă Florian Marinescu.

- Două remize albe s-au consemnat de-a lungul timpului, dintre care una pe terenul Gazului (8 mai 2011).

- Ultima victorie bifată de ardeleni pe teren propriu s-a înregistrat pe 10 septembrie 2011, Gaz Metan - FCSB 3-0. Au urmat trei rezultate de egalitate şi un succes al roş-albaştrilor (2-1 pe 5 aprilie 2015).

- Cea mai recentă confruntare: 17 septembrie 2017, FCSB - Gaz Metan 4-0, marcatori De Amorim, Florin Tănase - dublă şi Dennis Man.

Cele două echipe s-au întâlnit şi pe 8 noiembrie 1951, în finala Cupei României, FCSB (CCA) - Flacăra Mediaş 3-1, participarea în ultimul act fiind cea mai importantă performanţă pe plan intern din istoria clubului sibian.

Cristi Pustai vs FCSB în Liga 1: 17 jocuri - cinci victorii - cinci remize - șapte înfrângeri.

27 de fotbalişti au evoluat pentru FCSB în meciurile disputate până acum, dintre care 12 au înscris cel puţin un gol. De partea cealaltă, Gaz Metan s-a bazat pe 28 de jucători.

 

Etapa a 23-a

Sepsi OSK – Poli Timişoara 1-0

FC Viitorul – Astra Giurgiu 1-1

Sâmbătă, 3 februarie

18.00 FC Voluntari – Poli Iaşi

20.45 Gaz Metan Mediaş – FCSB

Duminică, 4 februarie

18.00 FC Botoşani – Juventus Bucureşti

20.45 Dinamo – CSU Craiova

Luni, 5 februarie

20.45 CFR Cluj – Concordia Chiajna

Sursa www.lpf.ro

D. Dincă, singura candidatură pentru şefia AJF Călăraşi

dina vara

Vineri, 2 februarie, a fost ultima zi de depunere a candidaturilor pentru conducerea AJF Călăraşi, la alegerile programate pe 17 februarie. Actualul preşedinte, Dorinel Dincă este singurul care şi-a depus dosarul, având cale liberă pentru obţinerea celui de-al doilea mandat consecutiv în fruntea forului fotbalistic local. Candidatura sa va fi validată marţi în cadrul unei şedinţe de lucru a Biroului Executiv.

În urmă cu 4 ani, bătălia pentru şefia AJF a fost infinit mai încinsă. Nu mai puţin de 4 pretendenţi au sperat la obţinerea mandatului încercând să-i convingă pe cei 52 de membri asociaţi cu drept de vot prezenţi în cadrul Adunării Generale desfăşurate pe 15 februarie 2014.  Pe lângă Dorinel Dincă, au mai candidat, Bratu Caţaros, la vremea aceea preşedinte „în exerciţiu”, Marius Lucan, Lucian Dumitrache şi Nicolae Eftene. Dincă s-a impus în „finala mare” învingându-l pe Bratu Caţaros.

Alegeri AJF 2018 / I. Radu (Venus): Voi susţine candidatura domniei sale!

Ion Radu

Una din reprezentantele de marcă ale fotbalului judeţean, Venus Independenţa, a declarat vineri prin vocea preşedintelui executiv, Ion Radu că va susţine candidatura lui Dorinel Dincă la alegerile pentru şefia AJF Călăraşi, programate pe 17 februarie.

Vicepreşedinte al forului fotbalistic local, Ion Radu este o prezenţă constanţă în stafful AJF din anii 90 şi până în prezent cunoscând foarte bine problemele cu care se confruntă nu doar instituţia ci şi fenomenul fotbalistic, în general.

Domnule Radu, sunteţi vicepreşedinte al AJF Călăraşi şi totodată preşedintele unuia dintre cele mai importante cluburi de fotbal din judeţ, Venus Independenţa. Cunoaşteţi foarte bine fotbalul judeţean, aţi fost în fotbalul judeţean încă de la înfiinţarea AJF. Ne aflăm în pragul unor noi alegeri, pe 17 februarie. Pentru început aş vrea să vă întreb cum a fost acest mandat?

Mai întâi trebuie să vă spun că la ultimele alegeri în care a ieşit învingător domnul Dorinel Dincă, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Călăraşi se afla într-un mare impas şi mă refer aici din punct de vedere juridic. Atunci AJF avea probleme cu modificările la statut şi celelalte documente nedeclarate sau declarate şi nesusţinute la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor de la Judecătoria Călăraşi. Cel mai important lucru pe care l-a făcut Dorinel Dincă, încă de a doua zi după ce a luat mandatul de preşedinte, a fost ca să pună în ordine Statutul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Călăraşi. Şi a avut foarte mult de lucru!

Mandatul preşedintelui Dorinel Dincă a pornit foarte greu în primul rând din cauza acestor probleme după care  a trebuit să reorganizeze din temelii toată structura AJF începând de la Biroul Executiv, comisiile ajutătoare şi terminând cu asociaţiile şi cluburile de fotbal din judeţ.

Eu unul care am lucrat în toate mandatele, să zic aşa, de la înfiinţare şi până acum, vreau să vă spun că de data aceasta AJF Călăraşi se află la standarde bune datorită faptului că dumnealui este o persoană mai tânără, energică, care a activat în fotbal şi ca jucător şi ca arbitru de fotbal, care cunoaşte fotbalul din judeţ şi în general foarte bine.

AJF Călăraşi are un campionat, în mod deosebit la Liga a 4-a, puternic. Vreau să vă spun că le cunosc şi pe cele din jurul judeţului nostru şi datorită faptului că foarte mulţi jucători care au ABC-ul fotbalului să spunem aşa de la echipe din Bucureşti sau de prin împrejur activează în campionatul din judeţul nostru.

Ca urmare a acestui fapt pe mandatul dumnealui s-au realizat 3 promovări şi anume: Înainte Modelu, ACSM Olteniţa şi Agricola Borcea, anul trecut. S-au reorganizat campionatele de juniori, avem foarte multe activităţi, s-au făcut programe, s-a accesat şi fonduri nerambursabile şi e foarte bine că anul acesta au beneficiat toate cluburile şi asociaţiile din judeţ de acest lucru extraordinar pentru că ajută foarte mult la “sărăcia” existentă în fotbalul judeţean.

De asemenea, pe parcursul acestui mandate,  organizat cursuri de antrenori la nivelul judeţului aducând aici reprezentanţii FRF şi urmează din nou pentru Licenţa B, am înţeles dintr-o discuţie. Ar fi un lucru extraordinar, mai ales în beneficiul celor care doresc să acceseze o astfel de poziţie ca să nu se mai deplaseze la Bucureşti şi să cheltuie bani pe care probabil nu-i au.

Veţi susţine candidatura lui Dorinel Dincă pe 17 februarie?

Cu siguranţă! Eu am lucrat cu dumnealui în Biroul Executiv şi vreau să vă spun că este o persoană care acceptă toate sugestiile, le filtrează, şi în funcţie de propunerile care sunt, împreună cu noi, cu cei care reprezentăm fotbalul din judeţ, luăm măsurile care credem noi că sunt cele mai bune. Sigur, probabil că sunt şi nemulţumiri dar dumnealui caută în limitele regulamentului să le rezolve. Voi susţine candidatura domniei sale.

Domnule Radu ce i-aţi recomanda actualului şi probabil viitorului preşedinte Dincă astfel încât activitatea AJF să devină şi mai performantă?

În primul rând să meargă pe aceeaşi linie pe care o are acum. Dumnealui este omul care doreşte să aibă acces la foarte multe informaţii, la ceea ce e nou. Are o foarte bună colaborare cu Federaţia Română de Fotbal care ne coordonează din punct de vedere tehnic, aducând în judeţ persoane şi personalităţi care nu fac altceva decât bine fotbalului din judeţ. Şi probabil că se regăseşte şi prin poziţia dumnealui în ceea ce se întâmplă acum chiar cu clubul fanion Dunărea Călăraşi care se află pentru prima oară în istorie în situaţia de promova pe prima scenă a fotbalului românesc. 

Liga a 2-a / Dunărea a trecut şi de ruşii de la FC Tom Tomsk!

Dunarea Tom Tomsk

Dunărea Călăraşi a disputat vineri după-amiază al 3-lea joc de verificare din stagiul din Turcia învingând cu 2-1 formaţia din liga a 2-a rusă, FC Tom Tomsk. „Galben – albaştrii” au deschis scorul în minutul 31 prin B. Danciu, majorând diferenţa în startul reprizei secunde, mai exact în minutul 52 prin P. Iacob. Ruşii au redus din diferenţă în minutul 77 prin D. Sasin.

Dan Alexa a început partida cu: C. Lungu – B. Vasile, B. Manole, B. Şandru, M. Tomozei – G. Preoteasa, P. Iacob – B. Danciu, D. Spehar, V. Munteanu – Al. Stoica.

Imediat după pauză, Dunărea a avut următoarea componenţă: G. Popa – B. Vasile, A. Dobrosavlevici, B. Manole, M. Tomozei – G. Preoteasa, P. Iacob – B. Danciu, D. Spehar, V. Munteanu – Al. Stoica. Din minutul 60 au intrat şi ceilalţi jucători aflaţi pe bancă, mai puţin S. Matei şi B. Kanda, ambii accidentaţi.

Ultimul amical este programat duminică, 4 februarie, Dunărea urmând a întâlni formaţia de primă  ligă din Georgia, FC Samtredia.

 

Rezultate jocuri Turcia

27.01. Dunărea – Daejeon Citizen FC  0-0

31.01. Dunărea – PFC Cherno More     3-2

02.02. Dunărea – FC Tom Tomsk        2-1

04.02. Dunărea – FC Samtredia

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.