Dunărea / Fl. Brişan, despre meciul de la Buftea: Ne-am atins obiectivul!

Brisan Conf presa CJ

Miercuri după-amiază la Buftea, pe teren sintetic, s-a disputat partida dintre CS Baloteşti şi Dunărea Călăraşi, din cadrul etapei a 23-a, restantă, din cauza condiţiilor nefavorabile. Echipa noastră a câştigat cu 2-1, marcând cele două goluri prin V. Munteanu (19') şi V. Alexandru (30'). Gazdele au redus din diferenţă prin C. Dedu, în minutul 53. Preşedintele Florin Brişan spune că Dunărea şi-a atins obiectivul şi anume victoria, necesară pentru menţinerea pe primul loc în clasament. „Ne-am atins obiectivul! Aşa cum aţi văzut am început bine meciul. În minutul 30, deja era 2-0 pentru noi. Având în faţă şi un adversar mai slab valoric, băieţii au mai redus puţin motoarele mai ales că ne aşteaptă duminică duelul de acasă cu UTA Arad. Suprafaţa de joc a pus ceva probleme fiind confecţionată dintr-un material sintetic foarte dur. Mingea parcă aluneca pe gheaţă. Una peste alta e ok, ne-am atins obiectivul. Era mai bun un rezultat de 3 sau 4-0, desigur în favoarea noastră, dar important e că toate cele 3 puncte au intrat în visteria noastră.” a declarat Brişan care a mai dezvăluit că jucătorii antrenaţi de Dan Alexa au la dispoziţie o primă cumulată din 4 jocuri consecutive de “totul sau nimic”. “O să vă dezvălui un mic secret. Băieţii au un pachet de 4 meciuri de totul sau nimic. Un bonus începând cu meciul de acasă cu Sportul Snagov, continuând cu CS Baloteştiul, UTA Arad şi terminând cu Pandurii Tg. Jiu. Repet, totul sau nimic. În astfel de condiţii putem să facem Paştele liniştiţi, după care o luăm de la zero.” a continuat preşedintele Dunării.

În ultimele jocuri, antrenorul Dan Alexa s-a confruntat cu o serie de absenţe în lot, cei mai mulţi dintre jucători fiind accidentaţi. Preşedintele Brişan susţine că dacă în iarnă nu s-ar fi procedat la întărirea valorică dar şi numerică a lotului, Dunărea ar fi traversat acum momente dificile. “În acest mini – retur, n-am putut să-I avem pe toţi jucătorii nostri valizi. Tocmai de aceea, în iarnă, ne-am luat măsuri de precauţie. Gândiţi-vă ce ar fi însemnat să jucăm acum fără transferurile făcute în pauza competiţională. Chiar dacă mulţi încă nu s-au acomodat suă la sută cu echipa, ne-au ajutat mult să trecem peste perioada asta. Poate lotul părea puţin stufos dar nu e chiar aşa pentru că pot interveni suspendări şi accidentări. În consecinţă, am procedat bine luându-ne toate măsurile” a conchis şeful grupării din B-dul Republicii, 39.

Futsal U19 / Dunărea a trecut şi de FC Buzău!

Sala Polivalentă Ion C. Neagu a găzduit joi după-amiază partida dintre Dunărea şi Fotbal Club Buzău din cadrul etapei a 8-a a Campionatului Naţional de Juniori U19. Fiunalista Cupei României U19 s-a impus cu 5-4, după ce la pauză a condus cu 4-0! S-au înscris şi 3 autogoluri, 2, în favoarea Dunării şi unul în favoarea oaspeţilor.

Pentru Dunărea au marcat J. Radu (10), R. Coelho (12), A. Popa (13 – autogol), Fl. Ivan (15 – autogol) şi L. Nicolae (24). Buzoienii au punctat prin A. Popa (27, 32), M. Necula (30 – autogol) şi Fl. Ivan (36).

Cu 18 puncte strânse în 8 jocuri, Dunărea conduce în topul Seriei B, fiind urmată de CSM Rm. Sărat cu 14 puncte (8 jocuri) şi CS United Galaţi cu 13 puncte (6 partide).

În penultima etapă a sezonului regular, Dunărea va juca tot pe teren propriu, duelul cu CSM Rm. Sărat fiind programat în jurul datei de 15 aprilie.

 

Dunărea Călăraşi – Fotbal Club Buzău 5-4 (4-0)

Au marcat: Jean Radu (10), Rodrigo Coelho (12), Auraş Popa (13 – autogol), Florin Ivan (15 – autogol), Laurenţiu Nicolae (24) / Auraş Popa (27, 32), Marian Necula (30 – autogol), Florin Ivan (36)

 

Dunărea: 12. Cătălin Bejenaru – 2. Doru Rotaru, 11. Daniel Cristea, 25. Laurenţiu Nicolae, 23. Rodrigo Coelho. Rezerve: 10. Alex Tudorache, 4. Jean Radu, 7. Tiberiu Nica, 20. Florin Nae, 8. Fabian Ilie, 5. Marian Necula, 6. Alexandru Dinu, 17. Adrian Ilie.

Antrenor: George Tomescu

 

FC Buzău: 1. Andrei Bărbulescu – 9. Mădălin Radu, 10. Auraş Popa, 4. Vasile Mocanu, 7. Florin Ivan. Rezerve: 2. Robert Rîmbet, 3. Ionuţ Tudose.

Antrenor: Vasile Tudose.

 

Au arbitrat: George Cojocaru – Ştefan Tudor (ambii Călăraşi)

 

Etapa a 8-a

Olimpia Rm. Sărat – Viitorul Buzău     3-3

United Galaţi – Viitorul Verneşti - amânată

Dunărea Călăraşi – Fotbal Club Buzău 5-4

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi    8   6   0   2  44-20    18

2. Olimpia Rm. Sărat  8   4   2   2  42-32    14

3. United Galaţi         6   4   1   1  35-20    13

4. Viitorul Buzău        7   4   1   2  34-26    13

4. Viitorul Verneşti     7   2   0   5  13-43      6

6. FC Buzău               8   0   0   8  23-50     0

Partida Viitorul Buzău – United Galaţi, din cadrul etapei a 7-a se va desfăşura vineri, 30 martie, ora 16.00.

 

Etapa a 9-a / Duminică, 15 aprilie

Dunărea Călăraşi – CSM Rm. Sărat

FC Buzău – United Galaţi

Viitorul Verneşti – Viitorul Buzău

Liga a 2-a / Dunărea, 23 de meciuri consecutive fără înfrângere!

Pare ireal şi totuşi este perfect adevărat. După victoria obţinută miercuri după-amiază la Buftea în faţa celor de la CS Baloteşti, Dunărea a ajuns la 23 de partide consecutive fără înfrângere, în acest campionat! Ascensiunea a pornit de la Călăraşi, pe 23 august 2017 când echipa noastră a învins-o chiar pe CS Baloteşti cu 2-1. De atunci au trecut peste 210 de zile, timp în care Dunărea a obţinut 19 victorii (din care 10, consecutive) şi 4 egaluri (3, în deplasare şi doar unul acasă), marcând 49 de goluri şi primind 11! Din cele 23 de partide, 22 „poartă” amprenta lui Dan Alexa care mai are puţin şi îşi egalează recordul propriu, stabilit cu ACS Poli Timişoara, în sezonul 2014-2015 (26 de jocuri consecutive fără înfrângere)

Povestea de succes continuă! Duminică, 1 aprilie, Dunărea se va afla faţă în faţă cu UTA Arad. În cele 5 jocuri disputate până acum, Dunărea are 3 victorii iar UTA, 2.

Prima confruntare a avut loc la Călăraşi pe 1 iunie 2016 în prima manşă a primului baraj de promovare în liga I. Dunărea a câştigat atunci cu 3-1 însă 3 zile mai târziu, la Arad, în retur, UTA s-a impus în mod neverosimil cu 4-1 (în prelungiri). În ediţia trecută de campionat, arădenii au câştigat acasă, în tur, cu 2-0, Dunărea luându-şi revanşa, în retur, scor 1-0.

În această ediţie de campionat, Dan Alexa &Co s-au impus cu 1-0 graţie golului marcat cu 12 minute înainte de final de Marian Drăghiceanu.

Duminică, „galben – albaştrii” au nevoie de susţinerea noastră! Să fim prezenţi pe stadion în număr cât mai mare şi să ne bucurăm împreună de un alt rezultat favorabil!

Liga Elitelor U19 / Et. 11: Dunărea – Viitorul Argeş, sâmbătă, 31 martie, ora 12.00

După o pauză provocată de vremea nefavorabilă, Liga Elitelor U19 se reia în weekend cu partidele din cadrul etapei a 11-a, a doua a returului.

Dunărea va juca la Călăraşi cu Viitorul Argeş Alexandru Duminică, locul 7 în topul Seriei Est cu 6 puncte.

Duelul programat sâmbătă, 31 martie de la ora 12.00, pe Terenul 2 Prof Tache Ionescu din incinta Complexului Sportiv Dunărea, va fi arbitrat de brăileanu, Tudorel Pîrlog. El va fi ajutat de gălăţenii, Andrei Florin Ghimciu şi Adrian Dima. Rezervă va fi Adrian Sava, tot din Galaţi.

În tur, argeşenii au câştigat cu 5-1.

Dunărea, antrenată de Marius Păun şi Cosmin Onofrei, a început cu dreptul în 2018 învingând pe 17 martie la Iaşi pe LPS cu 2-1. „Galben – albaştrii” se află pe locul 8 cu 6 puncte.

Etapa a 11-a programează şi derby-ul momentului în Seria Est. Duminică, 1 aprilie se vor afla faţă în faţă Dinamo şi FC Viitorul, echipe aflate pe primele 2 locuri cu acelaşi punctaj 22.

Runda a 10-a, prima a returului, amânată din cauza vremii, se va desfăşura pe 2 mai. Dunărea va juca în Colentina cu Juventus.

 

Etapa a 11-a

 

Sâmbătă, 31 martie, ora 12.00

CSS Târgovişte – Juventus Bucureşti

Dunărea – Viitorul Argeş Alexandru Duminică

CSM Poli Iaşi – FC Voluntari

 

Duminică, 1 aprilie, ora 12.00

Dinamo Bucureşti – FC Viitorul

Concordia Chiajna – LPS Iaşi

 

Clasament

1. FC Viitorul            9    7   1   1   41-6     22

2. Dinamo Bucureşti   9   7   1   1   35-10   22

3. Juventus               9   5   3   1   29-16   18

4. FC Voluntari          9   5   2   2   30-9     17

5. Concordia             9   5   2   2   18-7      17

6. CSM Poli Iaşi         9   4   0   5   22-34    12

7. Viitorul Argeş        9    2   0   7   14-25     6

8. Dunărea Călăraşi    9   2   0   7   11-38     6

9. CSS Târgovişte       9   2   0   7   10-46     6

10. LPS Iaşi               9   1   1   7   14-32     4

Liga Elitelor U17 / Et. 11: Dunărea – Steagu Roşu Braşov, sâmbătă, 31 martie, ora 14.00

Dunărea U17 debutează şi pe teren propriu în acest an, 2018. Sâmbătă, 31 martie, echipa pregătită de Dan Andronache, Mircea Ştefan şi Petrişor Toma are o misiune uşoară urmând a-şi măsura forţele cu ultima clasată, Steagu Roşu Braşov, formaţie care n-a obţinut nici un punct în cele 9 partide jucate până acum.

Duelul, programat pe Terenul 2 Prof Tache Ionescu, va fi arbitrat de o brigadă gălăţeană, formată din Adrian Sava (centru) – Andrei Florin Ghimciu (Galaţi) şi Adrian Dima (asistenţi). Rezervă este Tudorel Pîrlog (Cazaşu – Brăila).

În tur, echipa noastră a câştigat cu 5-1.

Dunărea ocupă locul 4 cu 13 puncte, topul fiind dominat de FC Viitorul cu 25 de puncte.

Etapa a 10-a, amânată din cauza vremii nefavorabile, va avea loc pe 2 mai. Dunărea va juca în deplasare cu Juventus Bucureşti.

 

Etapa a 11-a

 

Sâmbătă, 31 martie

12.00 Petrosport – Juventus Bucureşti

14.00 Dunărea Călăraşi – Steagu Roşu Braşov

14.00 LPS Piatra Neamţ – Regal Sport Club Ferdinand I

 

Duminică, 1 aprilie

14.00 Dinamo Bucureşti – FC Viitorul

14.00 Concordia Chiajna – Sporting Juniorul Vaslui

 

Clasament

1. FC Viitorul              9   8  1   0  35-6    25

2. Sporting Vaslui        9   6  3  0   22-5    21

3. Juventus Bucureşti   9   6  2  1   27-15   20

4. Dunărea Călăraşi     9   3  4   2  17-10   13

5. Dinamo Bucureşti    9   3   3  3   17-16   12

6. Regal Sport            9   4   0  5   16-20   12

7. LPS Piatra Neamţ    9   3   2  4   14-15   11

8. Petrosport              9   2   1  3   14-21    7

9. Concordia              9   2   0   7     8-20    6

10. Steagu Roşu         9   0   0   9   10-52    0

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.