Liga I Betano / Et. 19: Lotul Dunării pentru partida cu Politehnica Iaşi
Featured

Liga I Betano / Et. 19: Lotul Dunării pentru partida cu Politehnica Iaşi

Astăzi după-amiază de la ora 14.00, Dunărea Călăraşi se va afla faţă în faţă cu Politehnica Iaşi, partida contând pentru etapa a 19-a a ligii I Betano.

Pentru duelul de pe Emil Alexandrescu, antrenorul Dan Alexa a convocat următorul lot:

Portari: Cezar Lungu, Gabriel Popa

Fundaşi: Ionuţ Ţenea, Alin Dobrosavlevici, Alin Şeroni, Walace Da Silva, Gaston Mendy

Mijlocaşi: Bodo Kanda, Alexandru Bourceanu, Stelian Cucu, Alexandru Munteanu, Gabriel Simion, Silviu Pană, Georgian Honciu, Valentin Munteanu

Atacanţi: Sasha Clemence, Aymen Souda, Mediop Ndiaye.

În tur, Dunărea s-a impus cu 2-0, ambele goluri fiind marcate după pauză de Valentin Alexandru (56) şi Bodo Kanda (70). Ieşenii ocupă în acest moment locul 9 cu 21 de puncte, în vreme ce „galben – albaştrii” se află pe 12 cu 17 puncte.

Liga I Betano / Et. 19: Poli Iaşi – Dunărea Călăraşi, azi, de la ora 14.00
Featured

Liga I Betano / Et. 19: Poli Iaşi – Dunărea Călăraşi, azi, de la ora 14.00

Duminică vor avea loc nu mai puţin de 3 partide din cadrul rundei a 19-a a ligii I Betano.

De la ora 14.00, pe arena Emil Alexandrescu se vor duela Poli Iaşi şi Dunărea Călăraşi, centralul partidei fiind bucureşteanul, George Rădulescu. De la ora 17.00, la Giurgiu se vor afla faţă în faţă Astra şi Concordia Chiajna. Derby-ul etapei se va consuma la Piteşti începând cu ora 20.00 între FCSB şi FC Viitorul, ocupantele locurilor 2 şi 3 din topul ligii I Betano.

 

Duminică, 9 decembrie

Ora 14.00 CSM Poli Iaşi - Dunărea Călăraşi

21 septembrie 2018, Poli Iaşi - Dinamo 1-0: a fost ultima victorie reuşită de moldoveni pe teren propriu. Au urmat patru partide pierdute şi un egal.

Un singur succes au bifat călărăşenii pe teren advers în ediţia curentă, 1-0 la Ovidiu în prima etapă, în rest au cinci remize şi trei înfrângeri.

Cele două echipe s-au mai întâlnit doar în turul sezonul regulat curent, pe 25 august, când Dunărea s-a impus cu 2-0, graţie reuşitelor lui Valentin Alexandru (minutul 56) şi Baudouin Kanda (minutul 79), ultimul din pasa aceluiaşi Valentin Alexandru.

Pentru antrenorul Dan Alexa, acesta va fi al cincilea joc împotriva grupării moldave, palmaresul său cuprinzând o victorie (2018-2019, Dunărea - CSM Poli 2-0), două remize (2016-2017, CSM Poli - ASA Tg. Mureş 0-0; 2016-2017, Concordia - CSM Poli 0-0) şi o înfrângere (2016-2017, CSM Poli - Concordia 3-1).

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CSM Poli - 26 ani şi 9 luni; Dunărea - 26 ani şi 11 luni.

 

Ora 17.00 Astra Giurgiu - Concordia Chiajna

Astra Giurgiu vs Concordia în Liga 1: 15 jocuri - 10 victorii Astra - 3 remize - două succese Concordia.

Palmares cu Astra gazdă: 7 jocuri - 3 victorii Astra - 3 remize - un succes Concordia.

- Prima partidă a avut loc pe 21 noiembrie 2011, Concordia - Astra 0-1, gol marcat de Takayuki Seto.

- Întâiul succes din contul Concordiei a venit în returul stagiunii 2011-2012, atunci când echipa condusă de Laurenţiu Reghecampf s-a impus pe terenul din Ploieşti prin dubla lui Adi Rocha (10 mai 2015, Astra - Concordia 0-2).

- Cele mai multe goluri s-au marcat pe 25 august 2012, Astra - Concordia 6-3, antrenori Gheorghe Mulţescu, respectiv Ilie Stan.

- Ultima victorie bifată de ilfoveni în Liga 1 s-a consemnat pe 5 octombrie 2013, Concordia - Astra 3-1. Au urmat trei remize şi șapte partide în care s-au impus gazdele din această rundă, printre care se numără şi succesul din cea mai recentă confruntare directă, 3-0 la Chiajna (meci jucat pe 24 august 2018 / marcatori: Balaure, Roşu, Begue).

Constantin Enache vs Dorinel Munteanu în Liga 1: 3 jocuri - o remiză - două victorii Munteanu.

Constantin Enache vs Concordia în Liga 1: 9 jocuri - două victorii - două remize - 5 înfrângeri.

Dorinel Munteanu vs Astra în Liga 1: 6 jocuri - 4 victorii - o remiză - o înfrângere.

Munteanu a strâns nouă meciuri pe banca giurgiuvenilor în ediţia 2014-2015 a Ligii 1, palmaresul său cuprinzând două victorii, trei remize şi patru înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Astra - 24 ani şi 11 luni; Concordia - 27 ani şi 6 luni.

 

Ora 20.00 FCSB - Viitorul

FCSB vs Viitorul în Liga 1: 19 jocuri - 14 succese FCSB - două remize - 3 victorii Viitorul.

Palmares cu FCSB gazdă: 9 jocuri - 7 succese FCSB - o remiză - o victorie Viitorul.

- Prima partidă a avut loc pe 11 noiembrie 2012, la Constanţa, şi s-a încheiat cu 4-0 pentru FCSB, goluri Chipciu, Gardoş şi Rusescu dublă.

- Întâiul succes al dobrogenilor s-a consemnat pe 19 mai 2013, FCSB - Viitorul 2-5 (Nikolic, Rocha / Chiţu dublă, Dică, Larie, Nikolov). Acesta a fost şi meciul cu cele mai multe goluri marcate. Au urmat 10 jocuri consecutive câştigate de roş-albaştri.

- A doua victorie din contul Viitorului a venit după un meci fantastic făcut de trupa lui Gheorghe Hagi pe teren propriu, care s-a impus cu scorul de 3-1 (18 martie 2017). Cele patru reuşite au purtat semnătura lui Florinel Coman, Vad Morar, Carlo Casap, respectiv Denis Alibec.

- Prima remiză s-a înregistrat pe 24 aprilie 2017, FCSB - Viitorul 1-1 (Mihai Pintilii, respectiv George Ţucudean), punctul scos de vizitatori fiind decisiv în câştigarea campionatului de către fotbaliștii de la malul Mării Negre.

- Ultimul succes bifat de elevii lui Gheorghe Hagi: 9 septembrie 2017, Viitorul - FCSB 1-0, gol înscris de Eric de Oliveira.

- Cea mai recentă confruntare directă: 26 august 2018, Viitorul - FCSB 1-4 (Ionuţ Vînă / Fl. Coman, Dennis Man, Daniel Benzar, Raul Rusescu).

Ca de fiecare dată, partida va fi una specială pentru Gheorghe Hagi, cel care a cunoscut primele mari succese ca fotbalist în tricoul roş-albaştrilor, pentru care a evoluat din iarna lui 1986-1987 pînă în vara anului 1990. În tot acest timp, a cucerit de trei ori campionatul României, a jucat în Supercupa Europei din februarie 1987, când a şi marcat singurul gol al meciului cu Dinamo Kiev, apoi a ajuns în semifinala CCE 1987-1988 şi în finala ediţiei CCE 1988-1989. Evoluţiile remarcabile de la FCSB şi naţională i-au adus, după CM 1990, transferul la Real Madrid.

De asemenea, a antrenat gruparea bucureşteană în startul sezonului competiţional 2007-2008, când a şi izbutit calificarea în grupele UCL, „decarul” echipei fiind chiar actualul tehnician al bucureştenilor.

De partea cealaltă, Nicolae Dică are şi el un rol important în istoria dobrogenilor, pentru care a evoluat timp de trei sezoane, contribuind la promovarea acestora din ediția 2011-2012, dar şi la îndeplinirea obiectivelor pe prima scenă în ediţiile 2012-2013 şi 2013-2014.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 25 ani şi 9 luni; Viitorul - 22 ani şi 7 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a 19-a

Hermannstadt – Dinamo 1-1

Au marcat: Petrescu (32) / Hanca (10)

CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 2-2

Au marcat: Omrani (63, 88) / Fernandes (13), Ivanov (31)

 

Duminică, 9 decembrie

Ora 14.00 Politehnica Iași – Dunărea Călărași

Ora 17.00 Astra Giurgiu – Concordia Chiajna

Ora 20.00 FCSB – FC Viitorul

Luni, 10 decembrie

Ora 17.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoșani

Ora 20.00 U Craiova – FC Voluntari

 

Clasament

1. CFR Cluj               19  11   7   1    32-12   40

2. FCSB                    18 10   4   3    35-21    34

3. FC Viitorul            18  10   3   5    25-19   33

4. U Craiova             18    9   5   4    32-15   32

5. Gaz Metan            19    7   7   5    23-24   28

6. Sepsi OSK           18    7   6   5    23-18   27

7. Astra Giurgiu        18    6   6   6    20-17   24

8. Hermannstadt      19    6   4   9    19-22   22

9. Politehnica Iaşi    18    6   3   9    17-27   21

10. FC Botoşani      18    4   8   6    23-27   20

11. Dinamo              19    4   7   8    18-30   19

12. Dunărea             18    3   8   7    13-18   17

13. Concordia          18   4   5   9    12-25   17

14. FC Voluntari      18    2   5 11    17-34   11

 

Liga a 4-a ACERBIS / Mostiştea, campioană de toamnă – iarnă! Mânăstirea şi Ciocăneşti completează podiumul
Featured

Liga a 4-a ACERBIS / Mostiştea, campioană de toamnă – iarnă! Mânăstirea şi Ciocăneşti completează podiumul

Sâmbătă s-a tras cortina peste turul sezonului 2018 – 2019 al ligii a 4-a ACERBIS. Mostiştea Ulmu a încheiat en – fanfare prima parte câştigând cu 3-1 la Chirnogi partida cu Victoria. Ulmu devine neoficial campioană de toamnă – iarnă.

Unirea Mânăstirea e pe val obţinând toate cele 3 puncte la Lehliu. Cu 36 de puncte, Unirea termină turul pe 2. Ultima treaptă a podiumului va fi ocupată de Dunărea Ciocăneşti care a învins categoric cu 7-0 pe Victoria Dragoş Vodă. Dunărea are 32 de puncte şi rămâne pe 3 indiferent de rezultatul restanţei cu ACS Roseţi, din deplasare.

Campioana „la zi”, Venus s-a impus acasă cu 4-2 în faţa celor din Roseţi şi încheie prima parte pe 5 cu 26 de puncte, situându-se sub Dunărea Grădiştea care a totalizat 27.

Ultimele 3 locuri sunt ocupate în ordine de Victoria Lehliu (15 puncte), Victoria Dragoş Vodă (11) şi Zarea Cuza Vodă (7 puncte).

Sâmbătă viitoare, AJF Călăraşi va programa partide din runda a 18-a, prima a returului.

 

Etapa a 17-a / Rezultate

Tricolorul Jegălia – Progresul Fundulea    2-2

Partizan Crivăţ – Steaua Radovanu          5-2

Viitorul Curcani – Dunărea Grădiştea       2-2

Spicul Vîlcelele – Victoria Dragoş Vodă  2-0

Dunărea Ciocăneşti – Unirea Dragalina  7-0

Venus Independenţa – ACS Roseţi          4-2

Victoria Lehliu – Unirea Mânăstirea          0-2

Victoria Chirnogi – Mostiştea Ulmu          1-3

 

Clasament

1. Mostiştea Ulmu               16  14   1   1    65-6    43

2. Unirea Mănăstirea         16   11   3   2   51-26   36

3. Dunărea Ciocăneşti       15  10   2   3   42-18   32

4. Dunărea Grădiştea        16    8   3   5    32-28   27

5. Venus Independenţa      16    8   2   6    45-21  26

6. Victoria Chirnogi            16    8   1   7    41-33  25

7. Tricolorul Jegălia            16    6   7   3   29-23   25

8. Partizan Crivăţ                16    8   1   7   34-37   25

9. ACS Roseţi                     15   6   4   5    41-27   22

10. Spicul Vâlcelele            16   6   2   8    28-35   20

11. Steaua Radovanu        16    6   1   9    39-48  19

12. Progresul Fundulea      16   5   4   7    22-31   19

13. Unirea Dragalina          16   5   2   9    27-49   17

14. Viitorul Curcani             16   4   4   8    21-42   16

15. Victoria Lehliu               16   5   0  11   23-43   15

16. Victoria Dragoş Vodă  16   3   2  11  14-40   11

17. Zarea Cuza Vodă         16   2   1  13   23-70    7

 

Etapa a 18-a  / Sâmbătă, 15 decembrie, ora 13.00

Zarea Cuza Vodă – Mostiştea Ulmu (în tur 0-10)

Victoria Chirnogi – Unirea Mânăstirea (în tur 2-3)

Victoria Lehliu – ACS Roseţi (în tur 3-4)

Venus Independenţa – Unirea Dragalina (în tur 1-2)

Dunărea Ciocăneşti – Victoria Dragoş Vodă (în tur 4-0)

Spicul Vâlcelele – Dunărea Grădiştea (în tur 1-1)

Viitorul Curcani – Steaua Radovanu (în tur 1-2)

Partizan Crivăţ – Tricolorul Jegălia (în tur 0-4)

Liga I Betano / Fl. Stoican (Poli Iaşi): Venim după o victorie importantă care ne-a dat o stare de spirit foarte bună
Featured

Liga I Betano / Fl. Stoican (Poli Iaşi): Venim după o victorie importantă care ne-a dat o stare de spirit foarte bună

Etapa precedentă, Politehnica Iaşi, viitoarea adeversară a Dunării a obţinut toate cele 3 puncte la Botoşani, scor 1-2, rezultat ce l-a determinat pe antrenorul Flavius Stoican să fie ceva mai optimist înaintea partidei cu „galben – albaştrii”, programată duminică, de la ora 14.00, pe stadionul Emil Alexandrescu. „Venim după o victorie importantă care ne-a dat o stare de spirit foarte bună, un moral ridicat, entuziasm. La fel de important trebuie să ţinem acelaşi nivel de încredere, de atitudine, de dezinvoltură pentru că am văzut la meciul cu Botoşani o echipă a Iaşiului ce a arătat maturitate”. a declarat în conferinţa de presă premergătoare jocului cu Dunărea, Stoican care  a fost suspendat pentru acest joc după ce la Botoşani “s-a contrat” cu directorul sportiv, Marius Croitoru.

Tehnicianul ieşenilor a mai adăugat că Dunărea ştie să se apere destul de bine, oferind prea puţine culoare spre poarta lui Cezar Lungu. „Îmi doresc să nu mai facem greşeli individuale şi să jucăm fotbal. Avem posesie, plecăm cu pase de la portar, sunt cunoscute principiile jocului nostru. Dunărea este o echipă bine aşezată pe teren mai ales în faza de apărare, se aglomerează bine, greu pot fi găsite spaţii de pătrundere”. a mai precizat Stoican.

Pentru jocul cu Dunărea, vor absenta Dylan Flores si Andrei Cristea, ambii suspendati, la fel si Rus care va reveni abia anul viitor. Narcis Bădic a fost operat la genunchi si va lipsi iar Ionuţ Panţîru a fost scos din lot.

Politehnica n-a mai câştigat acasă din 21 septembrie când s-a impus cu 1-0 în faţa lui Dinamo, în cadrul etapei a 9-a. De atunci s-au desfăşurat nu mai puţin de 5 partide la Iaşi.

În acest retur, ieşenii au bifat două victorii în deplasare, la Giurgiu, în faţa Astrei, scor 1-2 (et. 15), respectiv la Botoşani, 1-2 cu cei de la FC (et.18).

Liga I Betano / Et. 19: George Rădulescu va arbitra partida Poli Iaşi – Dunărea
Featured

Liga I Betano / Et. 19: George Rădulescu va arbitra partida Poli Iaşi – Dunărea

CCA a stabilit ca partida de la Iaşi dintre Politehnica şi Dunărea Călăraşi, din cadrul etapei a 19-a, să fie condusă la centru de bucureşteanul, George Rădulescu (39 de ani). Arbitru liga I din 13 mai 2011, Rădulescu a arbitrat în acest sezon nu mai puţin de 7 jocuri. A fost prezent şi la Călăraşi, ca rezervă, în runda a 8-a la partida Dunărea – FC Botoşani, scor 3-2.

Arbitrii asistenţi vor fi Marius Marica (Bistriţa) şi Marius Marchidanu (Brăila). Rezervă va fi Eduard Ioniţă (Galaţi). Observatori au fost desemnaţi Liviu Ciobotariu (Galaţi) şi Cătălin Popa (Vaslui – LPF).

Partida Poli – Dunărea va începe la ora 14.00 şi se va desfăşura pe arena Emil Alexandrescu. În tur, echipa noastră s-a impus cu 2-0.

 

Partide arbitrate de George Rădulescu în acest sezon

Et. 2 Concordia – FC Viitorul 1-1

Et. 3 FCSB – Sepsi Sf. Gheorghe 2.0

Et. 7 Poli Iaşi – Concordia Chiajna 3-0

Et. 10 Hermannstadt – FCSB 1-3

Et. 14 Concordia – Gaz Metan Mediaş 0-0

Et. 15 Astra – Poli Iaşi 1-2

Et. 16 FC Voluntari – FC Viitorul 1-2

 

Sursa foto www.gsp.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.