Fotbal / Marţi debutează sferturile de finală ale Cupei României
Featured

Fotbal / Marţi debutează sferturile de finală ale Cupei României

Stadionul Nicolae Dobrin – Trivale din Piteşti va găzdui marţi primul joc din faza sferturilor de finală ale Cupei României la fotbal, ediţia 2018-2019. De la ora 20.00 se vor afla faţă în faţă Hermannstadt, finalista ultimei ediţii şi FC Viitorul Constanţa. Meciul va fi arbitrat de clujeanul, Mircea Feşnic.

Calificată în această fază, Dunărea va juca miercuri, de la ora 17.00, la Giurgiu cu Astra, echipa noastră fiind considerată gazdă. Tot miercuri e programat şi jocul dintre Sepsi şi CFR Cluj, de la ora 20.00 pe Stadionul Municipal din Sf. Gheorghe.

Ultima confruntare va avea loc joi, 28 februarie, de la ora 20.00 la Miercurea Ciuc între AFK Csikszereda şi U Craiova, deţinătoarea trofeului.

 

Sferturi de finală / Program jocuri

Marţi, 26 februarie

Ora 20.00 Piteşti: Hermannstadt – FC Viitorul

Arbitri: Mircea Feşnic (Cluj – Napoca) – Octavian Şovre (Satu Mare), Alexandru Cerei (Cluj – Napoca)

Observatori:Constantin Ştefan (Bucureşti), Aurel Ionescu (Bucureşti).

 

Miercuri, 27 februarie

Ora 17.00 Giurgiu: Dunărea Călăraşi – Astra Giurgiu

Ora 20.00 Sf. Gheorghe: Sepsi – CFR Cluj

 

Joi, 28 februarie

Ora 20.00 Miercurea Ciuc: AFK Csikszereda – U Craiova

Cuza Vodă / Fotbalul, pe butuci!
Featured

Cuza Vodă / Fotbalul, pe butuci!

De vineri dimineaţă, exact cu o zi înainte de startul returului ligii a 4-a, fotbalul, la Cuza Vodă, a ajuns pe butuci. Fără să anunţe în mod oficial, primarul localităţii, Marius Cojocaru, a decis să retragă echipa locală Zarea din campionat, cel mai probabil din raţiuni financiare. Problema n-a apărut peste noapte şi în ciuda semnalelor date încă de la începutul anului, de către cei din jurul echipei, primarul a rămas insensibil. Nici în weekend nu s-a sinchisit să ofere vreo explicaţie măcar conducerii AJF Călăraşi!

Din câte ştiu, suma cheltuită în toamnă n-a fost atât de mare precum s-a rostogolit în spaţiul public, cum şi cea propusă pentru retur,  adică pentru salvarea de la retrogradare, era la fel de decentă.

La prima vedere, lipsa banilor pare să fie un motiv palpabil (probabil din cauza majorării excesive a salariilor angajaţilor Primăriei!), însă această „scuză” ar putea să-i aducă mari deservicii tânărului primar, care va fi nevoit să deconteze electoral o astfel de măsură proastă.

Vina îi aparţine în totalitate, chit că nu primarul a jucat sau a condus echipa pe ultimul loc în topul campionatului judeţean. În vara anului trecut, Cojocaru ar fi trebuit să se asigure că echipa va beneficia de resursele necesare pentru un campionat întreg şi nu doar pentru o jumătate de sezon. Pe de altă parte, în calitate sa de primar ar fi trebuit să identifice, fie şi temporar,  alte fonduri, chiar de natură privată pentru buna desfăşurare a activităţii fotbalistice. Dar probabil, relaţiile sale cu sponsorii locali, mai cu seamă cu cei care desfăşoare afaceri în domeniul agricol, sunt reci, poate chiar inexistente iar efectele se văd cu ochiul liber.

Zarea Cuza Vodă, echipă reînfiinţată de fostul primar PSD, Aurel Stan prin 2008, 2009 şi-a dat duhul 10 ani mai târziu, spre nemulţumirea microbiştilor locali care nu-şi pot imagina că o comună aşa de mare şi de bogată ca a lor, nu-şi poate permite „luxul” de a susţine un club în fotbalul călărăşean!

Mandatul primarului liberal, Marius Cojocaru, nu traversează cele mai faste momente. Am observat, totuşi, că în mediul virtual dumnealui se laudă cu o serie de proiecte câştigate, ce vor fi finanţate din fonduri guvernamentale, însă nu acelaşi lucru l-ar putea spune şi despre relaţiile sale cu cei din jurul său care nu sunt deloc atât de cordiale. Dimpotrivă! Ele s-ar putea acutiza în perioada următoare, premergătoare alegerilor locale din 2020. Adversarii săi, cu precădere de la PSD, stau la pândă şi sigur nu vor ezita să-i arunce în cârcă şi chestiunea legată de desfiinţarea echipei de fotbal, în condiţiile în care, printre proiectele sale de „suflet” s-ar fi numărat chiar...modernizarea stadionului.

Acum, şi dacă i-ar trece prin cap să revină asupra deciziei, e târziu! Jucătorii s-au risipit pe unde au văzut cu ochii şi e greu de crezut, dacă nu chiar imposibil, că ar mai putea fi încropită, peste noapte, o echipă cu care să se alinize la startul returului. Dar, cine ştie?, s-au mai văzut minuni în lumea asta!

Dunărea / Dan Alexa, despre Calancea: Într-adevăr, Dinamo l-a vrut. Mă bucur că avem un portar ca el!
Featured

Dunărea / Dan Alexa, despre Calancea: Într-adevăr, Dinamo l-a vrut. Mă bucur că avem un portar ca el!

Dunărea şi Dinamo au încheiat la egalitate, 0-0, partida desfăşurată duminică la Călăraşi, însă un rol important în obţinerea acestei remize avându-l portarul, Nicolai Calancea. Antrenorul dinamoviştilor, Mircea Rednic l-a felicitat pe Calancea pentru evoluţie, declarând că regretă că n-a reuşit să-l convingă pe fostul goalkeeper al Craiovei, care de vineri a obţinut cetăţenia română, să semneze, în pauza de iarnă, cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare. „L-am felicitat pentru evoluţia sa şi l-am întrebat de ce nu vrut să vină la noi. Astăzi, Calancea a avut 2-3 intervenţii salutare” a spus Rednic.

Tehnicianul Dunării, Dan Alexa se felicită pentru transferul făcut, adăugând că-şi doreşte foarte mult ca între buturi să revină şi Cătălin Straton, portartul care a contribuit în tur, în mare măsură, la obţinerea rezultatelor pozitive de către „galben – albaştri”. „Mă bucur că avem un portar cum e Calancea. Am suferit foarte mult în momentul în care Straton s-a accidentat în turul campionatului şi de atunci a început, practic, vria noastră, dar nu neapărat pentru că apăra prost Cezar Lungu. Aveam neapărat nevoie de un portar de top în momentele alea. Într-adevăr, pe Calancea l-a vrut Dinamo. Îi mulţumesc Anei că a reuşit să-l convingă să vină la Călăraşi. Pentru el şi pentru Călăraşi e o mişcare foarte bună pentru că este apreciat aici. Îmi doresc să revină şi Straton la forma de dinainte. Să nu uităm că Straton a fost portarul campionatului în prima parte sezonului. Avem portari buni care ne pot ajuta foarte mult.” a declarat Alexa, la conferinţa de presă.

În vârstă de 32 de ani, Calancea a fost titular şi integralist în toate cele 4 jocuri disputate până acum în mini – returul sezonului regulat, încasând doar 2 goluri: câte unul în partidele desfăşurate la Călăraşi cu FCSB şi respectiv Concordia Chiajna, ultimul din penalty.

 

Nicolai Calancea. Portar (189 cm / 71 kg). S-a născut la Chişinău (Republica Moldova) pe 29 august 1986 (189 cm / 71 kg).

A jucat la:  Zimbru Chişinău (2004-2008 şi 2008-2014 / 47 jocuri), KS Kamara (Rusia / 2008), Ceahlăul Piatra Neamţ (2014 – 2015 / 40 jocuri), FC Voluntari (2016 / 7 jocuri) şi CSU Craiova (2016-2019 / 65 jocuri).

Are 83 de meciuri în L1.

De 19 ori, selecţionat în prima reprezentativă a ţării sale. A semnat un contract valabil până la 30 iunie 2020.

Potrivit site-ului www.transfermark.de, Calancea este evaluat la 650 de mii de euro.

Liga I Betano / Et. 26: Gaz Metan – Dunărea, sâmbătă, 2 martie, ora 13.00
Featured

Liga I Betano / Et. 26: Gaz Metan – Dunărea, sâmbătă, 2 martie, ora 13.00

LPF a stabilit programul jocurilor din cadrul etapei a 26-a, ultima a sezonului regulat al ligii I Betano. Dunărea va juca în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, partida fiind programată sâmbătă, 2 martie, de la ora 13.00.

Runda debutează de Mărţişor în Groapă. De la ora 20.00 este programat meciul Dinamo – Concordia. Sâmbătă, 2 martie, pe lângă meciul de la Mediaş, va mai avea loc seara, de la ora 19.00 confruntarea dintre FC Voluntari şi FCSB. Duminică, 3 martie, sunt programate 3 jocuri. De la ora 17.00, FC Viitorul – FC Botoşani şi Hermannstadt – Poli Iaşi. Nu mai puţin de 3 echipe, Viitorul, FC Botoşani şi Poli Iaşi sunt angrenate în lupta pentru intrarea în play – off. Seara de la ora 20.00, campioana CFR „se bate” în Gruia cu Sepsi.

Etapa se încheie luni, 4 martie, în Bănie. De la ora 20.00, Craiova se va afla faţă în faţă cu vecina din clasament, Astra Giurgiu.

 

Etapa a 26-a

Vineri, 1 martie

Ora 20.00 Dinamo București  - Concordia Chiajna

Sâmbătă, 2 martie

Ora 13.00 Gaz Metan Mediaș - Dunărea Călărași

Ora 19.00 FC Voluntari - FCSB

Duminică, 3 martie

Ora 17.00 FC Viitorul - FC Botoșani

Ora 17.00 FC Hermannstadt - Politehnica Iași

Ora 20.00 CFR Cluj - Sepsi Sf. Gheorghe

Luni, 4 martie

Ora 20.00 U Craiova - Astra Giurgiu

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

Futsal / Aduceţi Final Four-ul Cupei la Călăraşi!
Featured

Futsal / Aduceţi Final Four-ul Cupei la Călăraşi!

Şoty&Co ne-au produs, sâmbătă seară, o imensă bucurie. Pentru prima oară în istoria sa, Dunărea s-a calificat în semifinalele Cupei României, depăşind un adversar cu anvergură din futsalul românesc. Băieţii au muncit enorm pentru o victorie, 7-4 cu FK Odorheiu Secuiesc, pe care, cu certitudine, nu o vor uita multă vreme de-acum încolo. Emoţiile din teren au fost retrăite, poate, la cote şi mai înalte de cele câteva de suporteri călărăşeni care au ţinut să vadă „pe viu” traseele pline de culoare, semnate de elevii lui Marian Şotârcă.

 

Suntem în Final Four-ul Cupei României, alături de nume importante din România: Autobergamo Deva, de 2 ori câştigătoare a trofeului şi de tot atâtea ori finalistă, în ultimii 4 ani, United Galaţi, o prezenţă constanţă în lumea bună a futsalului românesc şi CSM Tg. Mureş, cea care a preluat tradiţia futsalului mureşean de la defuncta City’us, multiplă campioană naţională şi deţinătoare a Cupei.

Această penultimă fază a competiţiei surprizelor s-ar putea desfăşura şi la Călăraşi. Cu o condiţie! Să solicităm Federaţiei dreptul de organizare. Ar fi, într-adevăr, un demers enorm, dar absolut necesar, iniţiat, în primul rând, de autorităţile locale, pe care le regăsim în structura asociativă a acestui club care s-a născut parcă din propria-i cenuşă în vara anului trecut. Primăria Călăraşi şi Consiliul Judeţean, principalii finanţatori ai clubului, prin primarul Dan Drăgulin, respectiv preşedintele Vasile Iliuţă pot contribui decisiv la obţinerea candidaturii Călăraşiului pentru găzduirea Final Four-ului Cupei României, ediţia 2018 – 2019. Şi mediul de afaceri poaate pune umărul la desfăşurarea în condiţii optimi a acestei faze la Călăraşi, în Sala Polivalentă Ion C. Neagu, unde în jurul datelor de 18 şi 19 martie. Capitalul de imagine ar fi uriaş pentru o municipalitate dar şi un judeţ care au reuşit cu resurse limitate să obţină rezultate notabile în lumea sportului românesc cu acelaşi brand: DUNĂREA,  fie că vorbim de fotbal, handbal sau futsal.

Va fi, fără îndoială, o nouă sărbătoare a sportului călărăşean de performanţă, împărtăşită de sute de călărăşeni, indiferent de vârstă. Costurile de organizare nu-s deloc „uriaşe”, fiind estimate la circa 150 – 200 de milioane de lei vechi. În astfel de moment, nici un efort nu e de prisos!

Organizarea unei astfel de „competiţii” la Călăraşi ar mări în mod considerabil şi şansele Dunării de a disputa finala şi chiar de a o câştiga. „Căldura” şi susţinerea publicului ar fi decisive pentru Şoty&Co.

La fel ca fotbalul şi handbalul, şi FUTSALUL a devenit un ambasador al Călăraşiului, al sportului călărăşean de performanţă.

Trăim într-un judeţ „mic” şi putem demonstra, încă o dată, unei întregi Românii că ştim să „cinstim” performanţa şi fair – play-ul în sport.

Domnule primar Drăgulin, domnule preşedinte Iliuţă, aduceţi Final Four-ul Cupei României la Călăraşi, în beneficiul sportului călărăşean!

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.