Liga a 3-a / Mostiştea şi Înainte, la un punct distanţă de primul loc! Vinerea viitoare, cele două echipe se vor duela la Modelu!
Featured

Liga a 3-a / Mostiştea şi Înainte, la un punct distanţă de primul loc! Vinerea viitoare, cele două echipe se vor duela la Modelu!

S-au desfăşurat vineri şi sâmbătă jocurile din cadrul etapei a 10-a, în Seria a 2-a a L3.

Înainte Modelu a bifat a 7-a victorie stagională câştigând în deplasare partida cu FCSB 2. Alexandru Marin a deschis scorul relativ repede, în minutul 12 pentru Înainte, egalarea survenind în minutul 78 după reuşita lui Antonio Agafiţei. Modelu a pus mâna pe victorie în minutul 89 după transformarea loviturii de la 11 metri de către Alexandru Dobre.

Sâmbătă, Mostiştea Ulmu a trecut acasă de CS Poseidon Limanu – 2 Mai, cu 3-1, graţie golurilor marcate de Alexandru Gheorghe (11, 70) şi Silviu Radu (55), respectiv Mihai Lazăr (30).

Ulmu e pe 3 cu 23 de puncte la fel ca şi Modelu, pe 4, dar cu un golaveraj mai bun, ambele la un punct distanţă de Unirea Slobozia (24 de puncte) lidera Seriei.

Înainte şi Mostiştea se vor duela vinerea viitoare la Modelu în uvertura rundei a 11-a.

Agricola Borcea a cedat la Tunari cu 3-1, golul fiind reuşit de Andrei Luca în minutul 82.

Borcea e pe 14 cu 5 puncte urmând ca sâmbăta viitoare să joace acasă cu CS Medgidia, locul 10 (11 puncte)

 

Etapa a 10-a / Rezultate

Dacia Unirea Brăila - Unirea Slobozia    0-2

FCSB 2 - Înainte Modelu    1-2

Au marcat: Antonio Agafiţei (78) / Alexandru Marin (12), Alexandru Dobre (89 - penalty)

CS Tunari - Agricola Borcea    3-1

Au marcat: Valentin Cristea (29), Nelu Bucă (37), Ionuţ Dima (90) / Andrei Luca (82)

CS Medgidia - CS Afumaţi    0-6

Viitorul Ianca - Axiopolis Sport Cernavodă    3-0

Metalul Buzău - CS Făurei    0-1

Recolta Gheorghe Doja - SC Popeşti Leordeni    1-1

Mostiştea Ulmu - Podeidon Limanu-2 Mai     3-1

Au marcat: Alexandru Gheorghe (11, 70), Silviu Radu (55) / Mihai Lazăr (30)

 

Clasament

1. Unirea Slobozia             10    7   3   0    23-9     24

2. CS Afumaţi                     10    7   2   1    33-6     23

3. Mostiştea Ulmu               10   7   2   1    20-6     23

4. Înainte Modelu                10   7   2   1    17-10    23

5. CS Tunari                        10   6   2   2     23-13   20

…………………………………………………………………….

14. Agricola Borcea           10   1    2   7    15-31    5

15. Axiopolis Cernavodă   10   1    2   7    11-36    5

16. Recolta Gh. Doja         10    0    1   9      8-25    1

 

Etapa a 11-a

Vineri, 1 noiembrie, ora 14.00

Înainte Modelu – Mostiştea Ulmu

Sâmbătă, 2 noiembrie, ora 14.00

CS Posidon Limanu – 2 Mai – CS Tunari

SC Popeşti Leordeni – FCSB 2

CS Făurei – Recolta Gh. Doja

Unirea Slobozia – Viitorul Ianca

CS Afumaţi – Dacia Brăila

Agricola Borcea – CS Medgidia

Duminică, 3 noiembrie, ora 14.00

Axiopolis – Metalul Buzău

AJF Călăraşi / Programul jocurilor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României – Faza judeţeană
Featured

AJF Călăraşi / Programul jocurilor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României – Faza judeţeană

AJF Călăraşi a stabilit programul duelurilor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României – Faza judeţeană, ce vor avea loc pe 7 decembrie, de ora 13.00.

În această fază, s-au calificat doar 12 echipe din liga a 4-a, restul evoluând în L5.

Cel mai „echilibrat” joc pare să fie cel de la Fundulea dintre Progresul şi Dunărea Ciocăneşti. Finalista ultimei ediţii, ACS Roseţi va juca în deplasare cu AS Gâldău (L5).

Finala va avea loc în primăvara anului viitor, pe arena Ion Baraitaru din Grădiştea.

 

Optimi de finală / Sâmbătă, 7 decembrie, ora 13.00

Vulturii Gălbinaşi – ACSM Olteniţa

Zarea Cuza Vodă – Venus Independenţa

Progresul Fundulea – Dunărea Ciocăneşti

Petrolul Ileana – Dunărea Grădiştea

AS Gâldău – ACS Roseţi

Viitorul Curcani – Unirea Mânăstirea

Şoimii Progresu – Victoria Chirnogi

Viitorul Dichiseni – Spicul Vâlcelele

Liga a 4-a / Et. 13: Venus, victorie fără dubii!
Featured

Liga a 4-a / Et. 13: Venus, victorie fără dubii!

De doar 13 minute a avut nevoie Venus pentru a deschide scorul în partida de la Chirnogi cu Victoria, din cadrul etapei a 13-a a campionatului judeţean de fotbal. Cristian Chiriţă l-a învins prima oară pe Andrei Popescu din acel moment, partida fiind la discreţia oaspeţilor care aveau să irosească până spre finalul jocului alte 7-8 mari ocazii. Diferenţa s-a mărit în minutul 89, acelaşi Chiriţă stabilind scorul final, 0-2!

Venus merge fără greşeală, rămânând singura echipă neînvinsă a campionatului. Până acum a a strâns 37 de puncte din 12 victorii şi un egal (golaveraj excelent, 58-8!). Etapa viitoare, echipa lui Ilie Zeciu care şi-a asigurat între timp şi serviciile lui Csaba Borbely (39 ani) şi Ionuţ Radu (31 de ani), ambii reveniţi la Independenţa pentru obţinerea unui nou titlu de campioană pentru Venus, va juca sâmbăta viitoare în deplasare cu Dunărea Ciocăneşti.

Venus e tot mai aproape de obţinerea titlui neoficial de campioană de toamnă urmând a-şi măsura forţele până la finalul turului cu Viitorul Curcani (et. 15 - acasă), Partizab Crivăţ (et- 16 – deplasare) şi Spicul Vâlcelele (et. 17 – tot acasă)

De partea cealaltă, Victoria a bifat sâmbătă a 3-a înfrângere consecutivă, după eşecurile suferite în deplasare, succesiv cu Unirea Dragalina (scor 5-1, et. 11) şi Dunărea Ciocăneşti (4-1, et. 12). Chirnogenii au coborât pe 6 totalizând până acum 24 de puncte.

 

Victoria Chirnogi – Venus Independenţa 0-2

Au marcat: Cristian Chiriţă (13, 89)

Victoria: 23. Andrei Popescu – 16 Andrei Chiriţă (5. Cosmin Stanciu, 83’), 17. Eugen Vlaicu, 20. Cristian Dinu, 6. Claudiu Năstase, 8. Alexandru Dragomir (2. Victor Harbuz, 62’), 9. Robert Vârlan, 14. Daniel Chirilă, 10. Dumitru Ion (13. George Niţă, 73’), 11. Mihai Mangealîc, 7. Marian Manea (15. Costel Lisma, 62’). Rezerve: 1. Mihăiţă Cantacuz, 4. Florin Mocănaşu, 3. Florin Luiceanu.

Antrenor: Gheorghe Ioniţă

Venus: 1. Laurenţiu Marin – 17. Laurenţiu Venţer (4. Florin Dumitru, 69’), 3. Gabriel Chiva, 19. Emil Ducu Ninu, 14. Marius Ene, 6. Vlăduţ Minea (13. Alexandru Zane, 76’), 8. Mihai Colţatu, 7. Constantin Alexe, 15. Ionuţ Andrei (18. Alexandru Ion, 83’), 9. Cristian Chiriţă, 11. Alin Zaharia (10. Vincene Toma, 67').

Rezerve: 12. Valentin Ducelea, 16. Mihai Pristolian, 20. Marius Minea.

Antrenor: Ilie Zeciu

Au arbitrat: Marius Leca – Cristian Zardova, Iulian Creţu

Cartonaşe galbene: R. Vârlan (45), E. Vlaicu (47), D. Chirilă (78), G. Niţă (81) / E. Ducu Ninu (57), M. Colţatu (60), I. Andrei (67), Cr. Chiriţă (80)

 

Linii de clasament

1. Venus Independenţa     13   12   1   0   58-8     37

6. Victoria Chirnogi           13     8   0   5   36-29   24

Dunărea / Cr. Pustai, după meciul cu ASU Poli: Rezultat echitabil!
Featured

Dunărea / Cr. Pustai, după meciul cu ASU Poli: Rezultat echitabil!

În runda a 14-a a ligii secunde, Dunărea a obţinut un punct la Timişoara, încheind la egalitate, 1-1, duelul cu ASU Politehnica. „Rezultatul este echitabil” a spus după joc antrenorul Cristi Pustai care a continuat „Într-adevăr, am controlat prima repriză însă în a doua am suferit, mai ales în ultimele 20 de minute n-am mai reuşit să fim periculoşi. Deja e al doilea meci în care suferim. Dacă în partida precedentă cu Turris, am dat vina pe eliminare, pe arbitru, pe tot, acum ce să mai zicem? Înseamnă că avem o problemă pe care trebuie să o remediem. Avem jucători cu accidentări care fac puţine zile de antrenament. Ar trebui să vedem, în iarnă, să mai îmbunătăţim calitatea lotului” a declarat Pustai.

Pe arena Ştiinţa, Bogdan Şandru a deschis scorul în minutul 26, transformând o lovitură de la 11 metri acordată pentru un fault asupra tânărului fundaş dreapta Sîrbu, gazdele egalând în minutul 52 prin Alin Ignea care l-a surprins pe Calancea cu un şut de la 20 de metri, din poziţie centrală.

Liga a 2-a / Et. 14: Punct preţios pe Bega: ASU Poli – Dunărea 1-1!
Featured

Liga a 2-a / Et. 14: Punct preţios pe Bega: ASU Poli – Dunărea 1-1!

Cea de-a 5 confruntare all – time dintre ASU Politehnica Timişoara şi Dunărea Călăraşi s-a încheiat nedecis, 1-1. Disputată pe arena Ştiinţa din oraşul de pe Bega, partida contând pentru runda a 14-a a ligii a 2-a Casa Pariurilor a avut încă din start un ritm bun însă ocaziile la cele două porţi au fost aproape insesizabile.

Şi totuşi primul gol pică în minutul 26. După ce Al. Sîrbu a fost faultat în careul, centralul Viorel Flueran a arătat punctul cu var, lovitura de la 11 metri fiind transformată de Bogdan Şandru (foto) care a ajuns la cota 3, în topul golgeterilor Dunării!

Gazdele acuză golul însă pornesc din nou la luptă irosind bune oportunităţi prin Mera (29), Cherecheş (32) şi Ungureanu (40). De partea cealaltă, „galben – albaştrii” au devenit periculoşi în minutul 36, Bogdan Rusu fiind faultat la 20 de metri de Mera care vede şi cartonaşul galben, respectiv min. 40 atunci când Honciu îl pune în valoare pe Contra executând direct o lovitură de la marginea careului.

Repriza secundă devine şi mai dinamică, bănăţenii reuşind să egaleze în minutul 52. Alexe avansează în stânga careului, nu poate trece de Crişan dar trimite înapoi la Alin Ignea, care după ce preia, trage de la circa 20 de metri exact pe centrul porţii, Calancea fiind învins parcă prea uşor.

După ce Mera crează ceva emoţii în careul nostru în minutul 54, 3 minute mai târziu, Bogdan Rusu reuşeşte să-l învingă pe Contra, însă golul e anulat pe motiv de ofsaid.

Robert Boboc e la un pas de 1-2 în minutul 61 însă şutul său este respăins de sub transversală de Contra.

Echipa suporterilor, ASU Politehnica, ripostează trecându-şi în cont ocaziile lui Axente (66, 73), Mera (72 şi 78) şi Zabun (74).

Şi Dunărea e la un pas de a se desprinde pe tabelă, Gabriel Toma, scăpat spre buturile lui Contra, irosind o oportunitate clară în minutul 84.

Scor final, 1-1, Dunărea obţinând un punct preţios pe Bega, în faţa unui adversar care sigur va face zile fripte multor echipe de-acum încolo, inclusiv din zona superioară a clasamentului.

Cu 16 puncte în cont, Dunărea urcă momentan pe 14, urmând ca runda viitoare să revină pe teren propriu pentru confruntarea cu CSM Reşiţa.

 

ASU Poli Timişoara – Dunărea Călăraşi 1-1

Au marcat: Alin Ignea (52) / Bogdan Şandru (26 – penalty)

ASU Poli: 23. Mario Contra – 3. Călin Jurj, 14. Ioan Mera (cpt.), 13. Cristian Scutaru, 20. Alexandru Cherecheş – 24. Alin Ignea, 6. Cristian Dros – 25. Călin Popescu, 10. Adrian Ungureanu (18. Artiom Zabun 71'), 21. Marvin Schieb (7. Alin Manea 78') – 9. Mircea Axente

Rezerve: 1. Rareş Murariu – 19. Ionuţ Coadă, 14. Raul Vidrăsan, 5. Denis Radu, 11. Fabio Trip

Antrenor: Antonio Foale

Dunărea: 33. Nicolai Calancea – 22. Alexandru Sîrbu (2. Paul Sabangeanu 76'), 20. Bogdan Şandru (cpt.), 73. Radu Crişan, 27. Gaston Mendy – 15. Robert Boboc, 10. Georgian Honciu (21. Andrei Moise 82') – 70. Mădălin Tudoran (8. Gabriel Preoteasa 56'), 9. Serge Ekollo, 18. Gabriel Toma – 90. Bogdan Rusu

Rezerve: 1. Stefan Krell – 17. Ciprian Gliga, 6. Ahmet Ozcan, 7. Salvatore Marrone

Antrenor: Cristian Pustai

Au arbitrat: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova) - Cristian Daniel Ilinca (Craiova) şi Gheorghiţă Bălan (Piteşti); Rezervă: Mircea Ardelean (Arad).

Observatori: Ştefan Szilaghi (Satu Mare) şi Adrian Lucaci (Arad).

Cartonaşe galbene: I. Mera (41) / G. Mendy (27), Al. Sîrbu (71)

 

Etapa a 14-a

Pandurii Tg. Jiu – Univ. Cluj 0-1

A marcat: Daniel Pîrvulescu (17)

Farul Constanţa – CS Mioveni 2-0

Au marcat: Paul Antoche (5), Bodo Kanda (56)

Daco Getica – Sportul Snagov (nu se dispută)

Concordia Chiajna – FK Csikszereda 1-0

A marcat: Paul Batin (4)

Viitorul Pandurii – Metaloglobus 1-0

A marcat: Vasile Pop (82)

FC Rapid – Ripensia Timişoara 0-0

ASU Poli Timişoara – Dunărea Călăraşi 1-1

Au marcat: Alin Ignea (52) / Bogdan Şandru (26 – penalty)

Duminică, 27 octombrie, ora 12.30

CSM Reşiţa – UTA Arad

Luni, 28 octombrie, ora 18.00

FC Argeş – SCM Gloria Buzău

Miercuri, 20 noiembrie

Turris Turnu Măgurele – Petrolul Ploieşti

 

Clasament

  1. CS Mioveni           14   7   6   1   23-10   27
  2. Turris Oltul           13   8   2   3   25-11   26
  3. Viitorul Pandurii  14   7   3   4   19-15   24
  4. UTA Arad              10   7   2   1   28-6     23
  5. Metaloglobus       14   6   4   4  18-13   22
  6. Farul Constanţa   14    6   4   4  15-12   22
  7. FC Rapid                12    6   3   3  14-10   21
  8. Petrolul Ploieşti   12    6   3   3  14-11   21  
  9. SCM Gloria            12   6   2   4   20-11  20
  10. Concordia           12    5   4   4  11-15   19
  11. FC Argeş              12    5   2   5  16-17   17
  12. Ripensia               14   4   5   5   19-21  17
  13. Univ. Cluj             13   4    4   5  18-15   16 
  14. Dunărea              13    4    4   5  17-19   16
  15. FK Csikszereda    13    4   4   5  12-16   16
  16. CSM Reşiţa          12    4   3   5  14-18  15
  17. ASU Poli               13    3   5   5  12-9     14
  18. Pandurii Tg. Jiu   14    1    4   9    9-26    7 
  19. Daco Getica         13    2    0  11   8-33   6
  20. Sportul Snagov    13    1    2  10   8-32   5

Etapa a 15-a / Sâmbătă, 2 noiembrie

SCM Gloria - FC Farul Constanţa

Metaloglobus Bucureşti- FC Argeş

UTA Arad - Viitorul Pandurii

Dunărea Călăraşi – CSM Reşiţa

Petrolul Ploieşti - ASU Poli Timişoara

FK Csikszereda - Turris Turnu Măgurele

Ripensia Timişoara – Concordia Chiajna

Sportul Snagov - FC Rapid

Universitatea Cluj - Daco Getica

CS Mioveni - Pandurii Tg. Jiu

Free Joomla templates by Ltheme