Liga a 2-a / Dunărea, pe 7 în topul returului!
Featured

Liga a 2-a / Dunărea, pe 7 în topul returului!

Din cauza pandemiei de coronavirus, fotbalul românesc şi nu numai a intrat în vacanţă forţată, despre a cărei finalitate nu se ştie absolut nimic în acest moment.

La nivelul ligii a 2-a, nu s-au disputat în acest an decât 3 etape, alte 2, având loc spre finalul lui 2019.

Într-un top al returului, Dunărea ocupă locul 7, bilanţul constând în 2 victorii, tot atâtea remize şi o înfrângere. Golaverajul este neutru, 5-5. „Galben – albaştrii” au trecut de UTA Arad, scor 1-0 şi de FK Csikszereda, scor 2-1, ambele dueluri desfăşurându-se la Călăraşi. Tot acasă, Dunărea a remizat cu Farul, obţinând un punct şi în deplasare cu Ripensia Timişoara, partidă programată anul acesta pe 7 martie. Singura înfrângere a fost înregistrată pe 22 februarie la Ploieşti, în faţa Petrolului, scor 2-0.

Golgeterul echipei este Georgian Honciu cu 2 reuşite, el fiind urmat de Madikaba Doumbia şi Salavatore Marrone (plecat în iarnă la Csikszereda), cu câte un gol fiecare. Elevii lui Pustai au beneficiat şi de un autogol, semnat de arădeanul, Cristi Melinte.

Clasamentul este dominat de UTA Arad, cu 12 puncte (5 jocuri – singurul eşec l-a suferit la Călăraşi în runda inaugurală!), pe 2 sitându-se FC Argeş cu 11 puncte, tot din 5 partide disputate. Urmează 3 echipe, Viitorul Pandurii (4 partide jucate), Metaloglobus (5 partide) şi Turris Turnu Măgurele (4 partide disputate), fiecare cu câte 10 puncte realizate dar departajate de golaveraj.

Dunărea e devansată de Farul Constanţa din cauza golaverajului mai slab, fiind urmată însă de Petrolul (5 jocuri), tot din pricina golaverajului.

Cele mai mari surprize vin dinspre Rapid Bucureşti, locul 13 cu 5 puncte (bilanţ care a dus şi la înlocuirea lui Daniel Pancu cu Dan Alexa!), CS Mioveni, locul 14 cu 5 puncte, golaveraj negativ (locul 2, la general!), 2-4 şi U Cluj, locul 15 cu 4 puncte. Clujenii n-au bifat nicio victorie, în aceeaşi situaţie aflându-se şi FK Csikszereda, 1 punct din 5 jocuri şi Pandurii Tg. Jiu (nici măcar un punct strâns până acum!).

Campionatul s-a întrerupt înaintea rundei a 25-a iar până la final au mai rămas de disputat alte 14. Echipa noastră va mai juca doar 12 jocuri întrucât Sportul Snagov şi Daco – Getica Bucureşti au părăsit între timp competiţia.

În acest moment, Dunărea ocupă locul 12, totalizând după disputarea a 23 de partide, nu mai puţin de 31 de punct. (8 victorii, 7 egaluri, 8 eşecuri, golaveraj 29-30).

ALDISArenasport2

Etapa a 20-a / 1 decembrie 2019

Dunărea Călăraşi – UTA Arad 1-0

A marcat: Cristian Melinte (24 – autogol)

Dunărea: 1. Stefan Krell – 22. Ionuţ Sîrbu (2. Alex. Sabangeanu, 90+1'), 73. Radu Crişan, 20. Bogdan Şandru (cpt.), 27. Gaston Mendy – 15. Robert Boboc, 8. Gabriel Preoteasa (6. Ahmet Ozcan, 65') – 9. Serge Ekollo (3. Ionuţ Ţenea, 82'), 10. Georgian Honciu, 7. Salvatore Marrone – 90. Bogdan Rusu

Rezerve: 33. Nicolai Calancea – 29. Mediop Ndiaye, 70. George Tudoran, 4. Cristian Raiciu

Antrenor: Cristian Pustai

Etapa a 21-a / 7 decembrie 2019

Dunărea Călăraşi – Farul Constanţa 1-1

Au marcat: Salvatore Marrone (82) / Ionuţ Stoica (22)

Dunărea: 1. Stefan Krell – 2. Alex. Sabangeanu, 73. Radu Crişan, 20. Bogdan Şandru (cpt.), 27. Gaston Mendy – 14. Ariel Lopez (70. Mădălin Tudoran, 71’), 8. Gabriel Preoteasa (4. Cristian Raiciu, 46’ – 6. Ahmet Ozcan, 87’) – 9. Serge Ekollo, 10. Georgian Honciu, 7. Salvatore Marrone – 90. Bogdan Rusu

Rezerve: 33. Nicolai Calancea – 18. Gabriel Toma, 3. Ionuţ Ţenea, 21. Andrei Moise

Antrenor: Cristian Pustai

Etapa a 22-a / 22 februarie 2020

Petrolul Ploieşti - Dunărea Călăraşi   2-0

Au marcat: Gabriel Deac (16), Ştefan Blănaru (66)

Dunărea Călăraşi: 1. Stefan Krell (33. Nicolai Calancea, 36’) – 22. Ionuţ Sîrbu, 20. Bogdan Şandru (cpt.), 6. Ahmet Ozcan, 5. Bogdan Jica – 14. Ariel Lopez (7. Mădălin Tudoran, 59’), 8. Robert Boboc – 29. Adrian Zaluschi, 11. Thaer Bawab (17. Mediop Ndiaye, 75’), 10. Georgian Honciu – 90. Bogdan Rusu.

Rezerve: 15. Claudiu Vereş, 27. Gaston Mendy, 4. Cristi Raiciu, 2. Alexandru Sabangeanu

Antrenor: Cristian Pustai

Etapa a 23-a / 29 februarie 2020

Dunărea Călăraşi – FK Csikszereda 2-1

Au marcat: Georgian Honciu (41), Madikaba Doumbia (90+3) / Norbert Pinter (80)

Dunărea: 1. Stefan Krell – 2. Ionuţ Sîrbu, 73. Konstantinos Rougkalas, 6. Ahmet Ozcan, 5. Bogdan Jica – 14. Ariel Lopez (96. Madikaba Doumbia, 73’), 8. Robert Boboc – 29. Adrian Zaluschi (7. George Tudoran, 58’), Thaer Bawab (27. Gaston Mendy, 62’) 10. Georgian Honciu – 90. Bogdan Rusu.

Rezerve: 12. Răzvan Began – 15. Claudiu Vereş, 21. Andrei Moise, 70. Ionuţ Puţaru

Antrenor: Cristian Pustai

Etapa a 24-a / 7 martie 2020

Ripensia Timişoara – Dunărea Călăraşi 1-1

Au marcat: Valerii Macriţchii (7) / Georgian Honciu (70)

Dunărea: 1. Stefan Krell – 22. Ionuţ Sîrbu, 20. Bogdan Şandru (cpt.), 6. Ahmet Ozcan, 3. Ionuţ Ţenea – 4. Cristi Raiciu (11. Thaer Bawab, 68’), 96. Madikaba Doumbia (7. Mădălin Tudoran, 20’) – 29. Adrian Zaluschi (14. Ariel Lopez, 46’) 10. Georgian Honciu, 15. Claudiu Vereş – 90. Bogdan Rusu

Rezerve: 33. Nicolai Calancea – 18. Gabriel Toma, 5. Bogdan Jica, 21. Andrei Moise

Antrenor: Cristian Pustai

Clasament RETUR

  1. UTA Arad                   5   4    0   1  15-1   12
  2. FC Argeş                   5   3    2   0   11-3   11
  3. Viitorul Pandurii          4   3   1   0   12-3   10
  4. Metaloglobus             5   3   1   1     8-4   10
  5. Turris Tr. Măgurele    4   3   1   0     4-1   10
  6. Farul Constanţa         5   2   2   1     7-4     8
  7. Dunărea Călăraşi       5   2   2   1     5-5     8
  8. Petrolul Ploieşti         5   2   2   1     4-4     8
  9. Gloria Buzău              5   1   4   0     9-6     7
  10. CSM Reşiţa               4   2   1   1     6-3     7
  11. ASU Poli Timişoara  4   2   1   1     3-2     7
  12. Ripensia Timişoara   5   1   2   2     8-9     5
  13. Rapid Bucureşti        5   1   2   2     4-5     5
  14. CS Mioveni                5   1   2   2     2-4     5
  15. Univ. Cluj                   5   0   4   1      6-7     4
  16. Concordia Chiajna    4   1   0   3     5-9      3
  17. FK Csikszereda        5   0   1   4     2-12   1
  18. Pandurii Tg. Jiu         5   0   0   5     1-14   0
Dunărea / Cr. Pustai: Cred că s-ar putea relua campionatul, undeva, la 1 mai
Featured

Dunărea / Cr. Pustai: Cred că s-ar putea relua campionatul, undeva, la 1 mai

Pandemia de coronavirus face ravagii în lume conducând şi la suspendarea fotbalului în ţară şi nu numai. Fotbaliştii Dunării au intrat într-o vacanţă „forţată” care s-ar putea prelungi pe tot parcursul lunii viitoare. Profesorul, Cristian Pustai, speră ca lucrurile să se îndrepte în direcţia cea bună astfel încât reluarea campionatului ligii a 2-a să se producă undeva la începutul lunii mai. În opinia sa, în ciuda greutăţilor cu care se confruntă toată lumea, pe teren ar trebui să aibă loc atât „bătălia” pentru promovare cât şi pentru retrogradare

Domnule profesor, din cauza acestei pandemii, aţi fost nevoit să intraţi într-o vacanţă forţată..

Da, într-adevăr, şi fotbalul a intrat într-o vacanţă nedorită a cărei lungime nu o putem estima acum.

Săptămâna trecută aţi încercat să mai faceţi câteva şedinţe de pregătire.

Vineri dimneaţă a fost ultima şedinţă, după care, era şi normal, având în vedere ce se întâmplă-n lume, să lumă o astfel de decizie. Bineînţeles că jucătorii au primit programul pe o perioadă de 10 zile care se va dovedi insuficientă.

Mă uit în calendar, mai sunt 14 etape din care Dunărea va mai dispouta 12 jocuri. Cum vedeţi desfăşurarea acestor runde?

Eu cred că cel mai corect ar fi ca lucrurile să se reia de acolo de unde au rămas. Aşa ar fi sportiv şi pentru cei care luptă pentru promovare precum şi pentru cei care se bat la retrogradare, indifent de ligă. Asata ne înavaţă, până la urmă, sportul. Să ştim să câştigăm, să ştim să pierdem, dar totul prin luptă, pe teren. Chiar dacă se va juca foarte dens, toate echipele au suferit şi vor suferi şi în continuare, cumva la fel. Ar fi corect pentru fair – play – ul competiţiei să se joace!

Şi aşa avem două runde intermediare, a 29-a, respectiv a 35-a...

Se poate juca, într-adevăr, într-un ritm greu, alert pentru toată lumea. Toţi trecem prin această perioadă foarte grea. Se poate întocmi sportiv un clasament pe baza jocurilor. Deciziile se pot lua, e un moment de forţă majoră. Eu îmi doresc ca toate lucrurile să se desfăşoare pe teren. Şi sportiv, să şi promovezi, să şi retrogradezi!

Mă gândesc că luna iunie va deveni o lună autentică de fotbal.

Se poate decala...eu cred, undeva, la 1 mai putem reîncepe dacă lumea va încerca să ne sprijine toate eforturile ce se vor face. Mă gândesc că la un moment dat se va găsi şi acel vaccin pe piaţă iar lucrurile vor reintra pe făgaşul normal. Nu cred că nu se va găsi până la urmă antidotul pentru acest virus.

ALDISArenasport

Oricum până de Paşti e imposibil să mai vorbim de fotbal şi din cauza instituirii stării de urgenţă...

Da, corect, sunt 30 de zile în care nu mai putem vorbi de aşa ceva. Sper să reluăm activitatea cu o săptămână, două înainte de startul lunii mai. Se pot juca 14 etape în lunile mai şi iunie. Chiar şi primele 2, 3 runde se pot desfăşura fără spectatori ca o măsură de protecţie suplimentară. Repet, cred că undeva la 1 mai, am putea să reluăm campionatul. Desigur, dacă lucrirle merg în direcţia cea bună. Eu am speranţe mari că se va găsi până la urmă antidotul. În lumea asta, doar prostia rămâne fără antidot.

Ce şanse daţi Campionatului European să se mai desfăşoare la data stabilită?

Eu zic că nu sunt şanse. Vom vedea astăzi dar după părerea mea, şansele sunt aproape zero.

AJF Călăraşi a decis suspendarea tuturor competiţiilor de la nivel judeţean până la 31 martie
Featured

AJF Călăraşi a decis suspendarea tuturor competiţiilor de la nivel judeţean până la 31 martie

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Călăraşi a decis să suspende toate competiţiile la nivel judeţean până la data de 31.03.2020. “Comunicatul FRF dar şi deciziile venite din partea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă cât şi ultimul comunicat al Prefecturii Călăraşi, îmi întăresc ideea că SĂNĂTATEA tuturor este mai presus de orice.” se arată într-un mesaj postat pe Facebook.

FUTSAL / Final Four-ul Cupei României se amână
Featured

FUTSAL / Final Four-ul Cupei României se amână

Federația Română de Fotbal a decis amânarea turneului final al Cupei României la futsal, programat inițial în perioada 13-15 martie 2020, la Miercurea Ciuc.

În faza finală a competiției s-au calificat formațiile Imperial WET Miercurea Ciuc, Autobergamo Deva, Futsal Club Dunărea Călărași și Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Decizia a fost luată în contextul interzicerii evenimentelor cu public în țară pentru a diminua riscul răspândirii COVID-19.

Turneul final al Cupei României la futsal va fi reprogramat la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Sursa www.frf.ro

ALDISArenasport

Adrian Mihalcea este noul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti
Featured

Adrian Mihalcea este noul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti

Fostul atacant Adrian Mihalcea a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, a anunţat managerul general Florin Prunea, citat de site-ul oficial al clubului.

"Sunt la fel de emoţionat şi de onorat ca în prima zi când am venit ca jucător la Dinamo. Nu este cel mai fericit moment al echipei, dar sunt convins că împreună cu jucătorii, staff-ul tehnic şi suporterii noştri vom reuşi să vorbim din nou de performanţă la Dinamo. Ca jucător am trăit momente unice la Dinamo, ca antrenor vreau să retrăiesc aceleaşi sentimente", a declarat Adrian Mihalcea, care va fi prezentat oficial joi, într-o conferinţă de presă ce va avea loc la sala de evenimente a cantonamentului de la Săftica (ora 15:00).

Ultima oară antrenor secund la echipa naţională a României, în mandatul lui Cosmin Contra, fostul mare atacant dinamovist a câştigat cinci trofee în aproape şapte sezoane jucate în tricoul alb-roşu. A fost campion al României în 2000 şi 2002, iar Cupa României a cucerit-o în 2000, 2001 şi 2005. Adrian Mihalcea a înscris 68 de goluri în 181 de meciuri pentru Dinamo în Liga 1, fiind în primii 10 marcatori din istoria clubului din Ştefan cel Mare.

Adrian Mihalcea, născut pe 24 mai 1976, a mai jucat la Dunărea Călăraşi, Genoa FC 1893, Hellas Verona, Chunnam Dragons (Coreea de Sud), FC Vaslui, Aris Limassol, Astra Ploieşti, Unirea Urziceni, Concordia Chiajna şi Unirea Slobozia. A adunat 16 meciuri la naţionala României, pentru care nu a marcat niciun gol.

Mihalcea şi-a început cariera de tehnician la Unirea Slobozia, echipa din oraşul său natal, pe care a pregătit-o în perioada iulie 2013-martie 2015. Le-a mai antrenat pe ACS Berceni (martie 2015-iunie 2015), Dunărea Călăraşi (ianuarie 2016-iunie 2017), UTA Arad (iunie 2017-august 2017), CS Mioveni (septembrie 2017), iar din toamna anului 2017 până la finalul anului trecut a fost secundul selecţionerului Cosmin Contra la prima reprezentativă a României.

Clubul de fotbal FC Dinamo a anunţat, luni, că a reziliat de comun acord contractul cu Dusan Uhrin Jr (52 de ani), antrenor care se afla la conducerea formaţiei alb-roşii din 13 august 2019.

FC Dinamo a pierdut primele două partide din play-out-ul Ligii I şi se află pe poziţia a treia în clasament, cu 17 puncte.

sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.