FRF: Termenul pentru depunerea dosarului de certificare la Liga 3 a fost prelungit până la 19 iunie
Featured

FRF: Termenul pentru depunerea dosarului de certificare la Liga 3 a fost prelungit până la 19 iunie

Întrunit miercuri, 27 mai 2020, Comitetul Executiv al FRF a decis prelungirea termenului de depunere a documentelor necesare procesului de certificare pentru participarea în Liga 3, la solicitarea cluburilor.

Astfel, termenul a fost extins de la 5 iunie până la data de 19 iunie 2020. De asemenea, pentru cluburile care promovează din Liga 4 în Liga 3, acestea vor avea obligația de a depune documentația pentru certificare în termen de 7 zile calendaristice după desfășurarea ultimului joc de baraj pentru promovarea în Liga 3.

Luând în considerare Procedurile de lucru în vederea protejării membrilor afiliați și a angajaților FRF, cluburile solicitante vor transmite documentele anterior menționate prin poștă sau curier. Pentru evitarea oricărui dubiu vor fi considerate ca fiind depuse în termen toate documentele care au fost predate curierului sau oficiului poștal al expeditorului cel târziu la data de 19 iunie 2020.

Condițiile de participare la Liga 3, aprobate în Comitetul Executiv al FRF din data de 19 februarie, au menirea să furnizeze o competiție mai solidă, cu cât mai puține echipe retrase, să promoveze cluburile cu viziune strategică a performanței pe termen lung și să confere o siguranță financiară jucătorilor și antrenorilor.

Primul sezon, 2020/2021, va fi unul de tranziție, motiv pentru care nu vor fi aplicate sancțiuni sportive în cazul în care se va constata că nu se întrunesc condițiile de participare, ci doar sancțiuni financiare.

Sursa text şi foto www.frf.ro

Dunărea a depus, marţi, dosarul de certificare pentru noul sezon al ligii a 2-a
Featured

Dunărea a depus, marţi, dosarul de certificare pentru noul sezon al ligii a 2-a

AFC Dunărea 2005 Călăraşi a depus marţi, 26 mai, dosarul de certificare pentru noul sezon al ligii a 2-a, a anunţat preşedintele executiv, Cristian Zanfir (foto dreapta) care a mai adăugat „A fost o muncă dificilă, dosarul în sine vizând îndeplinirea unor condiţii de infrastructură, personal, criterii sportive, juridice dar şi de finanţare. Marţi la prânz l-am depus la federaţie urmând să-l susţinăm în faţa membrilor Comisiei în perioada următoare.”

Cluburile din liga a 2-a precum şi cele care au promovat pot depune dosarele până vineri, 29 mai urmând ca FRF să ofere un răspuns în perioada 20-24 iulie.

Potrivit unor surse federale viitorul sezon al ligii a 2-a va debuta pe 22 august.

Dunărea / Cr. Pustai: Deciziile luate n-au fost unitare
Featured

Dunărea / Cr. Pustai: Deciziile luate n-au fost unitare

Antrenorul Dunării, Cristian Pustai, a comentat deciziile asumate de Federaţie cu privire la fotbalul românesc, puternic afectat de pandemia de coronavirus susţinând că pentru fiecare eşalon s-a luat câte o hotărâre.

În opinia sa, play – off-ul L2 devine extrem de încins prin prisma faptului că cele puţin 5 echipe se bat cu şanse aproape egale pentru clasarea pe locul 2 care duce direct în L1 dar şi pe poziţia a 3-a care dă dreptul de participare la baraj acolo unde se va duela pentru prezenţa în L1 cu formaţia aflată pe 12 în topul final.

Mai mult de jumătate dintre echipele din L2 nu vor mai juca în acest sezon, în contextul pandemiei de coronavirus. Urmează play – off-ul accesibil doar primelor 6 echipe din clasament pentru a se stabili formaţiile care vor promova direct în L1 dar şi pe cea participantă la baraj dacă se va clasa pe 3. Cum vedeţi această „competiţie”?

Eu m-am pronunţat şi anterior adoptării acestei decizii. Din păcate, n-a fost una unitară. La liga a 3-a, au promovat formaţiile de pe primul loc, la L2 s-au înjumătăţit punctele iar la L1 se joacă până la capăt. Aveau de luat 3 decizii şi toate 3, parcă, total diferite. S-a ţinut cont probabil şi de importanţa fiecărei competiţii. Cluburile au fost invitate să-şi spună părerea dar se pare că toată lumea a fost mulţumită. Să nu se mai joace şi să nu retrogradeze nimeni. Practic, să oprim activitatea urmând a se stabili doar cine promovează.

Consideraţi că vreo echipă sau alta a fost dezavantajată?

Bineînţeles. UTA care avea 12 puncte faţă de următoarea clasată, a rămas cu 6 fără să se fi spus asta de la început. Cred că UTA va promova deşi toate meciurile sunt decisive. Nu mai e atât de uşor să ştii cine câştigă. Echipele sunt destul de apropiate valoric şi prin urmare se poate întâmpla orice.

O miză importantă ar fi locul 3 care dă dreptul de participare la baraj...

Da, dar şi locul 2. După înjumătăţirea punctelor, toate echipele au şanse şi la locul 2. În cazul UTA-ei, cele 6 puncte avans ar fi o distanţă confortabilă, mai ales că va juca şi de 3 ori acasă. Să zicem că UTA ar fi promovată. Dar locul 2 care duce de asemenea direct în liga 1 dar şi poziţia a 3-a, pentru baraj, sunt mize care pot genera partide extrem de disputate. Nu poţi să avansezi nici un pronostic în acest sens.

Cum arată TOP 6 după înjumătăţirea punctelor

UTA Arad: 25p

CS Mioveni: 20p

Turris Turnu Măgurele: 20p

FC Argeş: 19p

Petrolul Ploieşti: 19p

FC Rapid: 19p

Dunărea / Cr. Pustai: Pe 22 iunie, asta şi în funcţie de cum evoluează lucrurile, vom demara pregătirile
Featured

Dunărea / Cr. Pustai: Pe 22 iunie, asta şi în funcţie de cum evoluează lucrurile, vom demara pregătirile

Aflată în partea secundă a clasamentului, Dunărea nu va mai disputa nici un joc în acest sezon şi în consecinţă se pregăteşte pentru următorul care ar putea începe pe 22 august. Antrenorul Cristian Pustai spune că pregătirile ar putea demara pe 22 iunie, asta şi în funcţie de evoluţia evenimentelor însă până atunci se vor purta discuţii cu o parte din jucători, consideraţi, de bază, pentru încheierea de noi contracte.

Domnule profesor, care ar fi ultimele noutăţi din tabăra Dunării?

Din câte ştiu eu, miercuri vor avea loc primele discuţii cu unii dintre jucătorii aflaţi la final de contract, jucători de bază cum ar fi Şandru, Honciu, Boboc şi B. Rusu. Ne-am propus să păstrăm un ax central. Acum, sperăm că şi negocierile vor fi bune, în sensul că jucătorii vor accepta să colaboreze, şi pe viitor, cu Dunărea Călăraşi. Aşa trebuie să construim. Ne-am format un „schelet”, doar că mai trebuie să-l şi păstrăm.

Mai sunt câţiva jucători care au opţiuni de prelungire, cum ar fi Ariel Lopez, Krell, sper să fie în acest nucleu şi A. Ozcan care şi-a manifestat disponibilitatea să rămână. Desigur şi Ţenea. Adică un fel de ax central, cu doi fundaşi centrali, doi închizători, jucătorul din spatele „vârfului” şi atacantul. Unde dacă am avea şi „dublurile”, atunci de-aici putem începe construcţia unei echipe care să aibă ca obiectiv promovarea.

Când estimaţi să demaraţi pregătirile?

Am prognozat, cam pe 22 iunie. Dar să vedem ce se întâmplă în continuare. Eu consider că 2 luni, dacă liga a 2-a va începe pe 20 august, cum a fost prima strigare, ar fi o perioadă suficientă pentru antrenamente. Din 22 iunie şi până pe 30 iunie când expiră toate contractele, vom vedea cu cine vom mai discuta dintre jucători.

După părerea dvs., cam de câte „implanturi” ar fi nevoie în vară pentru a construi un lot realmente competitiv?

Să începem cu acei juniori de 2002 pe care nu-i avem şi va trebui să-i căutăm, asta dacă va rămâne aşa. Poate se schimbă ceva, deşi nu cred că se vor uita pe „zona” asta. Pentru că toată lumea „a stagnat” cu un an. Această decizie a fost luată în ideea că Under 17 să aibă jocuri. Acuma, toate se repetă cu un an, nu ştiu dacă mai are logică această „obligativitate”, adică un jucător de 17 ani, obligatoriu în teren. Schimbarea lui se va face tot cu unul de 17 ani. Deci practic îţi trebuie în lot cel puţin 3 jucători de 2002 şi 3 de 2000 sau 2001.

Credeţi că va fi păstrat sistemul de acum din ediţia 2019 – 2020?

Aşa ar fi normal dacă tot stagnăm cu un an. Atunci amânăm şi decizia asta. Deci, aşa ar fi normal să rămână aşa: 2000 cu 2001. Atunci am avea 6 jucători. Dacă nu, va trebui să căutăm, deci şi aici vorbim de nişte transferuri.

Dacă ne referim la seniori, părerea mea e că ar fi nevoie de 6 jucători. Un lot de 24 de jucători plus 3 portari sau 22 de jucători plus 3 portari. Va veni imediat şi iarna iar perioada de transferuri se va întinde până spre octombrie.

Din cei 22, 6 sunt de la 2000 la 2002. Cumva, se îngrădeşte, să zic aşa, dreptul la muncă. Rămân 16 jucători de câmp. Portarii sunt separaţi, acolo-i subiect închis. Să vedem ce vom face. Ştim că Krell are opţiune de prelungire, Calancea e la final de contract, Began e pentru încă un sezon jucătorul Dunării. În privinţa lor nu mă pot pronunţa până nu se discută cu jucătorii.

Mulţumesc.

Echipele vor decide până pe 4 iunie ce se va întâmpla cu competiţiile de seniori „patronate” de AJF Călăraşi
Featured

Echipele vor decide până pe 4 iunie ce se va întâmpla cu competiţiile de seniori „patronate” de AJF Călăraşi

Printr-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook, AJF Călăraşi anunţă că până pe 4 iunie, în baza unui chetionar, reprezentanţii tuturor echipelor afiliate vor decide ce se va întâmpla cu campionatele ligii a 4-a, respectiv ligii a 5-a.

O zi mai târziu, va fi convocat Biroul Executiv care va analiza punctele de vedere exprimate urmând să se stabilească atunci scenariul de urmat. „În sedinta Biroului Executiv al A.J.F. Calarasi, din data de 22.05.2020, fiind prezenti 5 membri, au avut loc discutii referitoare la posibilitatea reluarii campionatelor Ligii 4 si Ligii 5 si au fost discutate posibile variante, urmand ca fiecare club sau asociatie sa primeasca un chestionar la care trebuie raspuns pana la data de 04.06.2020.

În data de 05.06.2020 va avea loc sedinta Biroului Executiv in care se vor analiza raspunsurile si stabilirea uramatorilor pasi de urmat. Alte date concrete nu s-au putut stabili din cauza incertitudinii care este la nivel national.” este mesajul postat pe contul de Facebook al forului fotbalistic judeţean. 

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.